Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Grigore Creţú, professor şi la Huşi, la o sută de ani de la moarte, imortalizat de Nicolae Iorga

Primit pentru publicare: 01 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 04 Ian. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

III

                Istoria literaturii româneşti, Introducere sintetică, Bucureşti, 1929, reține spusele lui Nicolae Iorga în următorii termeni: „… mai avem şi aşa‐numitul Codice Voronețean, anume părțile din Scriptura din Voroneț tipărit de răposatul Sbiera, deşi descoperit de un modest diletant din Bucureşti, profesorul Crețu, care avusese naivitatea să creadă că descoperirea i‐ar da dreptul şi la publicare.”

              Nicolae Cartojan, în Istoria literaturii române veche, vol.I (1940) îl nominalizează şi el pe descoperitorul Codicelui Voronețean.
               Gh. Cardaş, în volumul său „Documente literare”, 2 (1973, p.173) îl menționează şi el ca rămas nepublicat de Grigore Crețu.
                Meritele îi sunt recunoscute şi de alți cercetători (Ovidiu Bârlea în „Istoria folcloristicii româneşti”, Editura d@e Stat şi Enciclopedică, Bucureşti 1974).

Un spaţiu pe măsură îi acordă Petru Ioan în „Şcoala literară de la Huşi şi din  împrejurimile fălciene, album prosopografc”, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2019, pp.113-115

                Despre Grigore Crețu de la Huşi, nici o vorbă în „Dicționarul Literaturii Române de la Origini până la 1900” –realizat de Institutul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 1979.
                 Ioan Baban, în Dicționarul – Univers Cultural şi Literar Vasluian, Editura PIM Iaşi, 2008,  îl caracterizează ca folclorist, doar cu opera „Folclor din Muntenia şi Oltenia”, 1970.
                 Recunoaşterea ca folclorist a profesorului Grigore Crețu o face antologia „Folclor din Muntenia şi Oltenia (1970), în prefața căreia Ovidiu Papadima o consideră o adevărată „arhivă folclorică şi etnografică, de o extindere şi diversitate

uriaşă.”

                 În recenzia despre această antologie, I. Oprişan se asociază opiniei lui Papadima şi consideră că ea o egalează şi uneori chiar o întrece din punct de vedere artistic pe cea a colecțiilor G. Dem. Teodorescu, Gr. Tocilescu sau Jarnik –Bârseanu, opere din care, se pare, s‐a împrumutat şi Ioan Baban de la Vaslui, transpunând cuvinte în Dicționarul citat.
                  Este evidențiat că printre elevii culegători de folclor, publicat în opera enumerată, se află nume ca G. Topârceanu şi Dimitrie Nanu, care au devenit scriitori cu activitate bogată, spunem noi, şi în zona Bârladului.
           Ion Stănculescu a răspuns şi solicitării de a pregăti o altă antologie, care a apărut în 2010, la Editura Saeculum I.O., Bucureşti, tot sub îngrijirea lui Iordan Datcu.
          Cartea „Basme populare româneşti”, colecția Mythos, două volume, trebuia să apară cu mulți ani în urmă, dar îngrijitorii ei – Iordan Datcu şi Ion Stănculescu – n‐au găsit acceptul necesar.

           I‐a revenit editorului I. Oprişan menirea de a da cuvenita  apreciere volumelor în cauză.
          Antologia la care ne referim cuprinde basme din multe  localități ale județelor țării, locul de unde le‐au cules elevii de la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti ori de la Seminarul din Huşi, unde Grigore Crețu a fost profesor.

             Este redată în prefață o însemnare care probează  mijloacele pe care le folosea Grigore Crețu pentru a‐şi stimula elevii în culegerea şi redarea folclorului, metodă pe care subsemnatul, ca elev la Seminarul „Veniamin Costache” în perioada 1945‐1948, a găsit‐o folosită şi de profesorul nostru de limbă română Gavril Istrate, mai târziu dascăl la Universitatea din Iaşi. E vorba de o scrisoare a fostului elev I.Predescu care îi scria lui Grigore Crețu: „Domnule Crețu, vă rog căutați printre producțiunile populare strânse de Dv. la septembrie 1890 şi veți găsi un caiet de vreo 70‐80 foi cu diferite adnotații de prin popor, scrise de mine. Acest caiet a fost furat de un anume Popovici şi vi l‐a dat Dv.ca să‐l treceți, că rămăsese corigent. Vă rog socotiți‐le ca din partea mea!
              Tocmai acum am aflat.
               Predescu Ion.”

          De la Seminarul din Huşi am reținut din volumele menționate basmele: „Povestea despre un împărat şi fiica sa” – cules de elevul Manolescu Ştefan, în 1882, de la un flăcău Adam P. Corod din comuna Mânăstirea, județul Tutova, vol.I., p.214‐216; „Poveste despre omul roşu” – culeasă de către elevul Panov Panaite, în ianuarie 1882, de la Mihai Călugăru, din  oraşul Huşi, vol. I ,p.217‐220; „Povestea a trei frați”, culeasă de elevul Pavel Ion, în 1882, de la Vasile Irimie Pavel din comuna Zăpodeni – Vaslui, de unde era şi culegătorul, vol.1, p.221‐224; „Basmul cu Vasilică – fiu de domn şi cu Ileana Cosânzeana” – cules de elevul Ionescu Ion, în anul 1878, vol.I, p.337‐343;  „Poveste cu un urs” – culeasă de Răşcanu Neculai în 1873 (vol.II, p.318‐320); „Poveste” – culeasă de Popescu Gheorghe în 1873, vol.II, p.324‐326; „Poveste” culeasă de Curcă Ion în 1872, vol.II, p.327‐329; „Basm” – cules de Panciu Neculai în 1872, de la Popa Mihai, fără a‐i indica de unde este, vol.II, p.330‐336; „Basm” cules de Panciu Neculai în 1872 de la Popa Ion, vol.II, p.337‐340; „Basmul cu cei doi frați” cules de Panciu Neculai în 1872, de la Popa Mihai, vol.II, p.341‐343.
                                                         *
             Elevul Manolescu Ştefan, care în 1882 a redat „Povestea  despre un împărat şi fiica sa” – se pare că este una şi aceeaşi persoană cu preotul de mai târziu Manolescu Ştefan de la biserica din Cotuna Ştiețeşti, comuna Adam, județul Tutova, despre care se vorbeşte în cartea „Ioan Antonovici  Depozitarul”, p.259‐262, după manuscrisul depus de I. Antonovici la Arhivele Statului Iaşi, cota 127.
                                                          *
              Când tot mai puțin se cunosc de către copii basmele populare româneşti, bine ar fi dacă publicistica actuală, reviste precum „Elanul” sau „Lohanul”, luând pilda autorilor şi editorilor de carte, ar publica din lucrările enumerate.

           Urmaşii celor care le‐au spus sau cules, ar fi mai uşor identificați, dar ar stimula şi acțiunea de culegere şi publicare şi a altor şi altor producții folclorice.
                                                             *
              Prima ca şi cea de‐a doua mare carte – antologiile cuprinzând texte de literatură populară, împreună, păstrate de Grigore Crețu, formează doar o parte din conținutul a ceea ce a lucrat profesorul. Din cele 56 de pachete, numai în zece sunt

1116 basme, primele 20 de pachete sunt constituite din o mie cinci sute de manuscrise – spune Iordan Datcu în prefața la ultimul studiu, iar Costache Tomşa în „Conta” o confirmă  (p.233), texte care formează şi completează imaginea a ceea ce a adunat şi păstrat un profesor îndrăgostit de meserie, de cercetare arhivistică şi folcloristică, în special.
                                                   *
              Iordan Datcu repetă în postfața la Basme ceea ce spusese şi Ovid Papadima la opera din 1970: Grigore Crețu n‐a publicat studii şi articole despre folclor, n‐a scris undeva despre colecția sa de manuscrise, nici n‐a lăsat să se înțeleagă care‐i erau proiectele. Se ştia însă că tot ce a adunat el, le‐a predat unei arhive personale, celei a lui Saint Georges care avusese tezaure atât la Bârlad cât şi la Dorohoi, în zone puternic folclorice. La Bârlad Saint Georges a avut organizat şi un muzeu pe care nu numai că l‐a organizat şi patronat, ci l‐a şi servit în calitate de ghid, în afara serviciului lui de militar.             A fost şi un generos profesorul. El i‐a încredințat lui I.Sbiera Codicele, dar a oferit texte din colecția sa şi lui Simion Florea Marian, iar primitorul, ultimul, spre deosebire de primul, cinstit şi corect, le‐a menționat proveniența…

              Ceea ce aşteptăm să se întâmple şi la „Casa Dosoftei” de la Iaşi. Nu?

Din reviste, în cărţile mele, aici din „Strămoşii noştri din arhive -Restituiri” de Ion N. Oprea, p.45-58, cu unele completări, editura PIM,Iaşi, 2011.