Haec primum ostium la Luceafărul: Diana Maria URDEȘ
Primit pentru publicare: 12 Iunie 2022
Autor: Diana Maria URDEȘ
Editor: Ion ISTRATE

---

Diana Maria URDEȘ
Poetă, prozatoare. Este profesor de canto la Liceul de Artă ,,Octav Băncilă” Iasi, Licență și Master la Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu”, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, a absolvit Modulului pedagogic, Nivel I și II, în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, UNAGE.

Opera: Autor de poezii și povești (Poeziile Dianei, Hai să ne îndrăgostim, Povești de Crăciun).

2020 – ,,Poeziile Dianei”, volum I ; 2020 – cantautor ,,Vino, timpule de iarnă”; 2021 – cantautor ,,Zborul nostru în doi”; 2021 – cantautor ,,Doar noi doi”; 2021 – compozitor ,,Tu-mi ești primăvară”; 2021 – autor ,,Hai să ne îndrăgostim” – volum  II poezii;

2021 – cantautor ,,Miros de scorțișoară”; 2021 – cantautor ,,De Crăciun iubim”; 2021 – ,,Povești de Crăciun”.

Premii: Diplomă UNESCO – Cahul; Diplomă de Merit – prof. Diana Maria Urdeș – ,,Vivere Music Revolution” – pentru dăruirea și implicarea în pregătirea elevilor participanți la cea de-a V-a ediție a Festivalului – 2018; Diplomă de Excelență – prof. Diana Maria Urdeș – pentru contribuția deosebită adusă ca profesor coordonator în cadrul Festivalului ,,Voci de Îngeri” – 2019; Premiul III – Olimpiada Națională de Interpretare vocală, instrumentală și studii teoretice musicale; Premiul III – Festivalul Internațional ,,Sanremo Jr.”- Italia; Mențiune – Concursul Național de Interpretare ,,Dan Cumpătă”; secțiunea Canto classic – Trofeul de Bronz ,,Cerbul de Aur Jr.”- 2010; Trofeul ,,Ploaia de stele” – Republica Moldova – 2011;Trofeul de Argint ,,Ursulețul de aur” – 2009;Trofeul ,,Constelația Juniorilor” – 2008; Premiul I – ,,Două inimi gemene” – Chișinău 2009; Premiul I și Premiul Special al Juriului – ,,Der Knirps” – Nurnberg, Germania – 2008; Premiul I ,,Ursulețul de Aur” – 2008;Premiul I ,,Superstar Fest” – Bacău 2008; Premiul I ,,Ghiocelul de Argint” – 2008; Premiul I – ,,Perlele Slănicului” – 2009;Premiul II – ,,Cerbul de aur Jr.” – 2009; Premiul II – ,,Remember” – 2009; Premiul II – ,,Delfinul de Aur” – 2008; Premiul II – ,,Color Junior” – 2008; Premiul III – ,,Excelsior” – 2007; Premiul III – ,,Andantino” – 2008.

Într-o zi caldă de vară, pe când satul torcea a zumzet de albine, motanul Bogumil se plimba nostalgic. Pentru el, era o zi oarecare. O  nouă zi în care își putea plimba ghemul de blană prin curți străine, care mai de care mai atrăgătoare prin mirosul de jumări, ouă prăjite sau cârnăciori bine rumeniți.

Pentru el, orice zi era demnă de un ospăț ca la carte, iar de câteva zile găsise el o gospodărie în care mai mereu oamenii erau acasă, erau puși pe treabă și pe joacă, iar el se simțea  bine-venit. Nu era în toate gospodăriile primit astfel. Odată, un bătrân ursuz l-a fugărit cu o coadă de mătură, iar în altă zi, o bunicuță l-a luat pe sus și l-a azvârlit departe, peste gard,  așa încât pisoiul Bogumil abia s-a mai putut ține pe picioare.

A înțeles el în cele din urmă că nu mai trebuie să calce pe acolo. Iată de ce, în ziua în care pisoiul a ajuns în curtea familiei Voioșie, s-a simțit cel mai norocos blănos din lume. Dar trebuie să știți că nici Bogumil nu era orice fel de pisoi. Era întru totul special, în primul rând prin faptul că era tare, tare frumos. Avea niște ochi verzi mari, iar blana lui stufoasă era împărțită în alb și gri, întocmai ca niște munți proaspăt acoperiți cu zăpadă.

Așadar,  în ziua în care pisoiul Bogumil a pășit prima dată în gospodăria familiei Voioșie, a fost întâmpinat de două mânuțe mici și calde care l-au mângâiat pe coama lui frumoasă. Bogumil nu era obișnuit cu astfel de gesturi tandre, iar la început nu a știut cum să interpreteze atenția primită din partea Laurei, fetița blondă care îi ieși în întâmpinare. O privea cu atenție și încerca să ghicească de ce ea zâmbește mereu când îl vede, de ce vrea să aibă grijă de el. Până acum fusese fugărit cu mătura! Ce era în neregulă cu fetița aceasta încât îl plăcea pe el? Ei, adevărul este că pisoiul Bogumil nu se privise niciodată într-o oglindă, cred că nici măcar în vreo băltoacă sau în apa vreunui râu, așa încât el nu avea nicio idee despre felul în care arata. El nu știa cât de frumos este, iar pentru că a fost fugărit din gospodăriile în care ajunsese, el se gândea probabil că este un pisoi urât care nu merită să fie tratat frumos.

Adevărul era însă că Bogumil era un pisoi superb, dar oamenii care l-au fugărit erau prea triști ca să vadă asta.  Însă, în acea zi luminoasă, Laura îl luă în brațe pe Bogumil și începu să-i vorbească:

• Ce ochișori frumoși ai tu!

Fetița avea un chip tare plăcut. Era dulce precum un borcan cu miere, iar buclele ei aurii cădeau în valuri, încadrându-i fețișoara într-un tablou de vis!

Am ajuns în rai!, se gândea Bogumil. 

Curând, fetița îi pregăti pisoiului un loc numai al lui. Îi puse un coșuleț, o păturică și un castronel cu lapte. Nici de mâncare nu ducea lipsă, căci Laura îl cocoloșea ca pe cel mai prețios animăluț din lume.

Dar nu numai mâncarea și lăpticul îl făceau atât de fericit, ci faptul că Laura stătea cu el, îi acorda atenție și îl mângâia pe burtică. Pentru el, iubirea acestei fetițe era cel mai valoros sentiment posibil, iar el se simțea cel mai norocos pisoi din lume. În sfârșit avea un cămin plin de iubire din care nu voia să mai plece niciodată!

Nu doar Bogumil se simțea norocos. Laura era o fetiță voioasă, harnică, dar nu avea foarte mulți prieteni. Unii copii din sat erau obraznici, nu se comportau frumos cu animalele, iar acest lucru o întrista pe Laura. Prefera compania animalelor pentru că voiau mereu să se joace, o iubeau necondiționat și nu se supărau niciodată. Prietenii din sat, în schimb, vorbeau urât unii despre alții, loveau animalele și o supărau  pe Laura de fiecare dată când se întâlnea cu ei. Acum că l-a găsit pe Bogumil care torcea mereu în preajma ei, fetița se simțea iubită, apreciată și avea o legătură specială cu acest animăluț blănos. Grija pe care i-o purta pisoiului o ajuta să fie ordonată, responsabilă și iubitoare. În fiecare dimineață după micul dejun, ea mergea să îi dea pisoiului de mâncare și să se plimbe cu el prin grădină. 

Seara, înainte de culcare, ea se ducea la pisoi să îi spună „noapte bună” și îi citea o scurtă poveste, pentru ca amândoi să doarmă bine. Laura avea o carte de povești fermecată. De acolo izvorau povești care de care mai frumoase, cu prinți și prințese, cu urși, cai, unicorni, rățuște și plăcinte calde scoase din cuptor. Bogumil torcea, Laura citea și amândoi abia așteptau o nouă seară pentru a mai asculta o poveste.

Într-o zi pe când Laura îi ajuta cu treburi gospodărești pe părinții ei, Bogumil ieși singur la o plimbare prin sat. Nu mai făcuse asta de zile bune și avea chef să mai rătăcească puțin prin curți străine, sau prin pădurile din împrejurimi. El mergea încet, agale, cu burta plină și cu mustățile murdare de lăptic, când deodată se întâlni cu un pisoi mic, gri, cu ochi sclipitori. Se opriră amândoi, față în față și se priviră atent.  

Se apropiară unul de celălalt și se împrieteniră din priviri. Bob, motanul gri, era de două ori mai mic decât Bogumil și arătau tare amuzant mergând amândoi agale, spre pădure.

Puiuțul Bob se trântea prin colbul de pe drum și îl îndemna pe Bogumil să se joace cu el, dar Bogumil avea burta prea plină ca să mai facă tumbe. În orice caz, cei doi se înțelegeau foarte bine și păreau de nedespărțit, după numai o zi de joacă împreună. Cu toate astea, Bogumil știa că trebuie să se întoarcă  acasă la Laura. Se gândea acum cât de îngrijorată trebuie să fie ea și se grăbi numaidecât înapoi spre gospodăria lui. Bob încerca să țină pasul cu el, dar în cele din urmă obosi și îl rugă pe Bogumil să îl aștepte. 

• Unde te grăbești așa, întrebă el?
• La Laura, prietena mea. Ea este ca o mamă pentru mine și cred că este foarte îngrijorată că am lipsit atât de mult de acasă. Uite, am stat toată ziua plecați, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul…
• Doamneee, dar oamenilor nici nu le pasă de noi! Sunt sigur că nici nu a observat că ai plecat, iat tu îți faci atât de multe griji!, spuse Bob.
• Laura este altfel de om! Am întâlnit oameni nepăsători și răi, ca aceia de care spui tu. Sunt foarte mulți, dar Laura nu este ca ei!Mă iubește și are grijă de mine, iar acum am în sfârșit un cămin al meu. 

 Spunând aceste cuvinte, Bogumil realiză că Bob nu are un cămin și se întristă deodată:

• Acum mi-am dat seama! Cu tine cum rămâne, prietene? Nu te pot lăsa pe drumurile astea, în timp ce eu voi sta în coșul meu călduț și voi bea lapte. Mi-aș dori atât de mult ca Laura să te lase să stai cu noi. Tu ești atât de mic și ai încăpea în căsuța mea. Poți mânca din castronul meu. Dar cum să îi spun oare Laurei?

Se așezară amândoi pe uliță și se gândeau. 

Privindu-l, Bogumil realiză că nu vrea să se mai despartă de el și hotărâ să îl ia cu el acasă, sperând ca Laura să fie de acord ca Bob să rămână cu ei. Este atât de scumpel, nu poate să-l refuze!, se gândi el.

Intrând în curte, Bogumil o zări pe Laura stând pe pridvorul casei, plângând. El se duse imediat și îi sări în brațe. Laurei nu-i veni să creadă că s-a întors în sfârșit acasă.

• Bogumiiiil! Unde ai fost, năzdrăvane? Cum ai putut să pleci fără mine? O zi întreagă te-am așteptat și am plâns. 

Bogumil torcea și ar fi vrut să îi ceară iertare pentru ceea ce a făcut, dacă ar fi știut să vorbească pe limba ei. În cele din urmă Laura se liniști și zări în colțul casei ochii sclipitori ai lui Bob. El stătea resemnat, așteptând un răspuns din partea Laurei. Ce mult ar fi vrut să fie în locul lui Bogumil, să primească atât de multă iubire! Se uita la ei cu jint, când deodată ființa aceea luminoasă, blondă, se ridică cu tot cu Bogumil în brațe și se apropie de el. Bogumil sări din brațele ei și se apropie de Bob, cu ochii plini de rugăminți. Începură să se joace, să se alerge, iar pentru Laura era destul de clar că cei doi se împrieteniseră pe drum. Se gândi că Bob e puiuț și sigur are nevoie de un cămin, așa încât se hotărâ imediat să îi păstreze pe amândoi. 

Așadar, când cei doi pisoiași reveniră, ea îi privi pe amândoi și le spuse: începând de astăzi, eu voi avea grijă de voi, iar voi de mine! Suntem o familie, m-ați înțeles?

Cei doi se priviră mirați. După zâmbetul Laurei înțelegeau  că vor putea rămâne împreună. Laura mai aduse un castronaș pentru lapte, o păturică în plus pentru Bob, și îi luă pe amândoi în brațe.

Soarele apunea. Peste sat  se lăsa o liniște cu miros de fân, iar cei trei prieteni erau fericiți că s-au găsit unul pe celălalt. Bob și Bogumil adormiră, iar Laura se retrase în casă, cu sufletul împlinit, pentru că ajutase doi blănoși plini de iubire să-și găsească un cămin.