Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Haec primum ostium la Luceafărul: DRAGOŞ NICULESCU

    Primit pentru publicare: 28 aprilie 2016
    Publicat: 05 mai 2016
    Editor: Ion ISTRATE

     

    DRAGOŞ NICULESCU

    Niculescu DragosN. 14 octombrie 1968, Bucureşti
    Este Director de publicitate şi relaţii publice

    ACTIVITATE LITERARĂ:

    • Publicări: „România literară”, nr. 40/6-12.10.1999, nr. 22/5 -11.06.2002, nr. 5/5-11.02.2003; „Facla literară”, nr. 1-4/06.2000; „Contemporanul”, nr. 600 (aniversar)/12.2002; „LITERE”, Târgovişte, nr. 39- 40/06-07.2003; „Ramuri”, Craiova, nr. 5 (1163), 2013; Antologia “«Moştenirea Văcăreştilor». Din istoria unui festival de literatură”, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008; Volumul de proză scurtă “Peregrinări”, Ediţia a V-a, on-line, Dublin, 2014, şi Volumul de poezii “Peregrinări”, Ediţia a VI-a, on-line, Dublin, 2015, editate de Centrul de excelenţă în promovarea creativităţii româneşti “Itaca” – Dublin; “Ars poetica” (http://arspoetica.hol.es), 02.2015; “UNIREA”, Alba Iulia, nr. 7484/18.05.2015; “Faleze de piatră”, 11.05.2015; “WebCultura”, 05.04.2016;
    • Premiul I şi Premiul Special al Juriului (Premiul Bibliotecii Judeţene „I.H. Rădulescu”, Dâmboviţa) la secţiunea Poezie a Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, Ediţia a XXXIII-a, Târgovişte, septembrie 2001;
    • Premiul revistei „Ramuri”, din Craiova, la secţiunea Poezie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, Ediţia a XXXIII-a, Sebeş, Alba, mai 2013;
    • Premiul II la secţiunea Poezie şi Premiul III la secţiunea Proză scurtă a Concursului “Premiile Ars poetica 2014”, Fundaţia “Semnal din Sud”, Călăraşi, februarie 2015;
    • Premiul ziarului “UNIREA”, Alba Iulia (cotidianul cu cel mai mare tiraj din Ardeal şi dintre ziarele locale), la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Ediţia a XXXV-a, Sebeş, Alba, mai 2015;
    • Volumul de poezie „Farmecul iluziei” (ediţie electronică), Antologia Societăţii Culturale NOESIS, cuprinzînd cei mai importanţi 50 de autori contemporani (CD-ROM multimedia, lansat la Târgul de carte “Gaudeamus”, noiembrie 2001);
    • Volumul de poezie „Farmecul iluziei”, Ed. ARVIN GRAPHICS, Bucureşti, 2002, lansat la Târgul de carte „Gaudeamus”, noiembrie 2002;
    • Volumul de poezie “HIBERNARIS”, Ed. Picart, 2015 (ediţie electronică);
    • Website literar personal (http://dragosniculescu.hol.es), 02.2015;
    • Realizarea de prefeţe de carte (“Vă iubesc pe toţi”, Ion Călinescu, Ed. ARVIN PRESS, Bucureşti, 2007 etc.);
    • Prezenţă activă la Târgurile de carte şi Cenaclurile literare ale Uniunii Scriitorilor din România.

     

    GRUPAJ POETIC

    Predispoziţia la taină

    Să mă condamn în turnuri de moschei
    la tras de limbă clopote-ortodoxe,
    în timp ce-n gări sordide se tund chei
    şi restanţieri se-mbată trist prin boxe.

    Să m-angajez la îngeri blonzi şi bruni
    pe post de recuperator de soartă,
    cînd pentru nunţi găseşti doar popi bătrîni
    şi cîinii disperării-mi bat la poartă.

    Dar vechiul gol tot scurmă ilicit
    şi-n suflet parcă port găleţi cu smoală,
    de-o viaţă tot încerc să ies din mit,
    dar anticii regizori se răscoală.

    Şi-atunci mă plimb escamotînd dureri,
    ca un episcop într-o ocnă rece,
    purtîndu-şi facla marii lui tăceri
    prin spaţiile pustii prin care trece.

    Nu mai visez decît un hoit suav,
    tu nu-mi mai eşti pe mintea mea stăpînă –
    amfibiu timp, căzînd în scîncet grav,
    ca organistul beat ce dă din mînă.

    Pe sub pămînt boierii merg la trap
    spre sindrofii,-n conace în ruină,
    dar servitori tot intră-ntr-un dulap
    şi ies în alte timpuri, fără vină.

    Mai cade din poveste cîte-un lord,
    din anotimpuri cresc poteci de umbră,
    acolo, sus, în far, bate-al meu cord,
    rămas fără de mine-n noaptea sumbră.

    Şi peste toate umblă Dumnezeu,
    papucii lui de pînză urlă-n stele,
    doar, singuri, ei, arhanghelii de seu,
    mai fumegă la gîndul tainei mele.

     

    Sentiment final

    Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist,
    prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
    am să te reconstitui, atît cît mai exist,
    din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.

    Ți-am răcorit deşertul din oaza unei vieţi,
    noi împreună-n umbră am luminat misterul,
    doi vînători în faţa, mereu, propriei săgeţi,
    tot alergînd bezmetic, tot evitîndu-şi fierul.

    Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnaşi de rînd,
    eliberaţi pe viaţă, în plin oraş, în zeghe,
    hălăduind abulic pe nişte străzi, visînd
    pierdutele detenţii, cu sare, rost şi veghe.

    Vom fi bătrîni, uitato, bătrîni şi exilaţi
    la-celaşi ţărm sălbatic al mării euxine,
    pe care-l populează mereu nevinovaţi
    ce mor privind cum valul sparge de mal destine.

    Te-am spovedit metodic, te-am ars cumplit pe rug,
    tocmindu-mi îngeri proaspeţi la carul suferinţei,
    tăiam profund în carne cu lame reci de plug,
    să las izvor de sînge la candela credinţei.

    Tu produceai cadavre în acest timp, steril,
    gîndind la purgatoriul unei iubiri solemne;
    rămas ca sfînt pe lume, dezamorsam trotil
    în zăcămîntul vieţii şi-al existenţei demne.

    Dormeam plutind pe ape, cu păsări mari pe noi,
    chemam vizitatorii celeşti în fapt de seară –
    doar amintiri rămase ca în fîntîni noroi,
    cînd trenuri părăsite trec secetos prin gară…

     

    Frumoasa altor vremi

    Tu mǎ adormi, cǎci porţi miros de lapte
    Şi-n pǎrul tǎu curg rîuri cu smochini,
    Iar pe genunchii-ţi roz iau foc în noapte
    Vechi acatiste scrise-n iambi felini.

    Atunci cînd popii, galbeni, cad în transǎ,
    Cînd falşi fachiri se scurg pe funii-n jos,
    Lovindu-mǎ de frunze-ţi cer o şansǎ
    Şi pregǎtesc pocale cu spumos.

    O, tu, sǎlbatico ce porţi în vene
    Suav parfum de strǎzi şi de-nserat,
    Lasǎ-m-o clipǎ sǎ-ţi fac vînt cu pene
    Şi sǎ te ung cu-arnicǎ pe pǎcat!

    Tu cea crescutǎ-n nunţi de felinare,
    Împǎrǎţind hoteluri de nevoi,
    Aprinde-mi foc şi scrîşnet din amnare
    Şi-apoi aruncǎ-mi zdreanţa în noroi!

    De-ai împuşca cu glonţul rece-n fluturi
    Şi dintre toţi doar unul te-ar iubi,
    Trǎgînd cu ochi legaţi, de dupǎ scuturi,
    Pe mine-n piept, rîzînd, m-ai nimeri.

    În rochia ta se zbat adieri febrile,
    Pantofii tǎi pocnesc scîntei pe nervi,
    Am sǎ te-aştept încins cu proiectile
    Sub asistenţa foştilor tǎi servi.

    Mi-ai nins pe timp, femeie îndrǎcitǎ,
    Spurcatu-ţi mers l-am altoit de hram
    Şi pielea de pe suflet, jupuitǎ,
    Ţi-am atîrnat, s-o vezi cînd treci, la geam.

    Acolo, printre pietre, la Oracol,
    Cînd aprindeai platane mari de foc,
    Cît n-adormisem încǎ la spectacol,
    Parc-am simţit cǎ nu eşti cu noroc.

    Tu, ce mi-ai lunecat amar prin vise,
    Ţie buchete la ruini ţi-aduc,
    Frumoasǎ doamnǎ-a tainelor ucise,
    Şi-apoi mǎ-ntind în patul tǎu de nuc.

     

    Marile ape

    Or să vină apele, îţi spuneam,
    vijelioasele ape, care acum sînt cuminţi,
    şi o să măture totul, maşinile, florile,
    chioşcurile de ziare, tot ce se întinde acum
    liniştit privirii va dispărea într-o clipă,
    care pare acum acum atît de îndepărtată.

    Este doar un gînd acesta, nefiresc,
    răspundeai. Mai bine să ne ţinem de mînă,
    să ne culcăm capul pe pieptul celuilalt
    şi să ne ascultăm bătăile inimii.
    Să ţinem minte culorile inimii,
    căci munţii sînt un pămînt prea vechi
    pentru a-l mai putea apuca transformat
    în ruină, iar curgerea apei prea lungă şi
    nesecată pentru a ne mai înspăimînta.

    Nu, nu, îţi spuneam strîngîndu-te la piept,
    să ne-agăţăm cu mîinile de gardurile parcurilor!
    Or să vină apele şi ne vom pierde şi ne vom
    căuta în zadar, căci acest asfalt al iubirii
    noastre va deveni fundul verde, lunecos
    al unui torent, piatra drept şlefuită
    a unei civilizaţii dispărute în abis!

    Mă priveai ciudat şi rîdeai cu dinţii
    în soare. Eu îţi strîngeam mîinile de
    gardurile parcurilor, căci simţeam în nări mirosul
    apropierii marilor ape şi ştiam că şuvoiul
    nu se poate linişti decît departe,
    la marginea oraşului.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Stimate Domnule Editor ION ISTRATE,

      Va exprim prin aceste rinduri alesele mele multumiri pentru aprecierea poeziilor pe care vi le-am remis si pentru bunavointa publicarii lor in prestigioasa revista de cultura care a fost si este „Luceafarul”, revista pe care o conduceti. Abia astazi, 13.05.2016, am luat cunostinta de aceasta publicare, de aceasta splendida pagina de autor, care imi face mare bucurie si onoare. In aceste vremuri in care cultura este atit de vitregita si conditia scriitorului atit de precara, mai putin din punctul de vedere al resurselor creative, astfel de impresionante aprecieri si calde recompensari sint adevarate guri de oxigen care alina si fortifica sufletul si mintea pentru continuarea cu incredere a drumului literar si existential.

      Va exprim aleasa mea recunostinta pentru minunatul gest pe care mi l-ati oferit cu atita generozitate si calde urari de bine, sanatate si putere in continuare importantelor proiecte culturale prin care sustineti salvarea si promovarea culturii romane.

      Cu respectuoasa pretuire,

      Dragos Niculescu
      (Bucuresti)

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5