Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Haec primum ostium la Luceafărul: Ghiță GEORGIAN

    Primit pentru publicare: 19 iul. 2017
    HAEC PRIMUM OSTIUM
    Publicat: 21 iul.2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

    Ghiță GEORGIAN

     

    Studii: Facultatea de Științe Economice.
    Este membru al Cenaclului pentru Copii și Tineret „Orfeu” din cadrul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, Ploiești.
    Premii: Premiul I la Concursul Național de Poezie „Ioanid Romanescu”, ediția a IX-a, Comuna Aroneanu, Județul Iași 2013;  Mențiune la Concursul de Creație Literară „Chronos” Ediția I, Constanța 2013; Premiul de Excelență din partea revistei „Don Quijote”, Oravița 2014; Premiul Special din partea revistei „Eroica” în cadrul concursului  „Moștenirea Văcăreștilor” Ediția a XLVI-a, Târgoviște 2014; Diplomă de Merit pentru activitatea literară depusă în cadrul Cenaclului Literar pentru Copii și Tineret „Orfeu” al Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, Ploiești 2015.
    Reviste: LitArt (Târgu-Mureș), Scrisul Românesc (Craiova), Tribuna (Cluj-Napoca), Poezia (Iași), Feed-Back (Iași), Revista Nouă (Câmpina), Urmuz (Câmpina), Dunărea de Jos (Galați), Dăruiri Literare (Orăștie), Sud (Bolintin-Vale), Amurg Sentimental (București), Revista Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” (Ploiești), Convorbiri Literare (Iași), Familia (Oradea), Singur (Târgoviște), Discobolul (Alba Iulia), Cervantes (Satu Mare), Boema (Galați).
    Antologii: Romeo și Julieta – Mizil; Conexiuni – Sibiu.
    Colaborări: Poetul și Publicistul George Stanca la poezia „Zăpadă”

     

    GRUPAJ LITERAR

    Loteria oaselor


    Bucuria mi se scaldă în lacrimi, 
    ca un copil abandonat lângă un ghișeu poștal
    Picioarele se îndoaie, împinse de urlet, 
    corpul se răsucește
    Încerc să vorbesc. 
    Caietul cu sute de cuvinte, de pe covor, 
    e o haină roasă de timp
    Câinii aleargă peste litere, 
    aleargă
    Adulmecă oase, de unde oase? 
    Le am doar pe ale mele,
    pe care le lustruiesc, fșiu, neîncetat, acolo jos, prin caiet
    Visul mi se scurge prin retine
    Crezi că nu cer bon când cumpăr vise? 
    M-aș simți dator;
    față de tine, față de aceste oase pe care le port cu mine,
    pe care nu le-am cerut nimănui, 
    m-am ales cu ele într-o zi de septembrie
    pe când voiam să ajung în altă lume, 
    dar am fost tras încoace.
    Știu cine a făcut-o și nu blestem momentul,
    blestem doar ora, era 13.
    Și știi ce e culmea?
    Azi mă folosesc de ea, 
    o vând, o răscumpăr,
    Și știi în ce nu cred? 
    În bonul pe care îl cer,
    nu mai are aceeași valoare ca primul vis cumpărat.

    Mozaic


    Pot să mă sfâșâi cu mâinile în multe bucăți,
    să pătrund dincolo de stern
    poate găsesc pe altcineva în mine.

    Dar mi-e frică!
    Frica asta plumburie ce nu stă în fața cărnii
    și nici nu trece dincolo de ea,
    îmi aduce aminte că sunt un conac uitat aici
    de generații hrănite cu boabe de griji și nevoi.

    Pe holul principal dansează cei 25 de ani,
    ca o părere așezată pe umeri.
    Nu am putut niciodată să-i privesc,
    dar cu cât i-am aliniat,
    cu atât mai mult am înțepat burțile eșecurilor.

    Fără să vreau îmi goleam mila în chiuvetă
    mototolind cadrul de sine missione
    în acel triunghi dreptunghic
    sub colțurile căruia orice decădere are o inimă.

    Ochii noștri


    Ochii noștri își ciocnesc privirile
    scăldați în lacrimile învolburate ale revederii.

    Deodată mi-ai spus: Știi ceva?
    Potrivește-ți ceasul după numele meu,
    hai să ne mai naștem o dată într-un delir la fel de dulce,
    dar spintecând clipele, ca și cum norii își scutură pleava, încordați.

    Căliți de obiceiuri mici, să călătorim doar noaptea,
    furând sclipirea stelelor de mâine, dintr-o galaxie străină,
    chiar dacă iarna încă n-a venit, și gerul se strecoară
    în celelalte suflete de lângă noi.

    Nu! Am răspuns.
    Eu te privesc în ochi și în trecut, dar nu să șterg o umbră
    a celui ce am fost, căci dincolo de îmbrățișarea celor patru retine
    stă o viață nerepetată, ca un trup înflorit o singură dată.

    Te apropii încet de mine și-ți lipești palma amenințător de al meu piept.
    Alături, cresc iluzii, iar eu îmi legăn privirea, dar nu de cântec, ci de sânge.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5