Primit pentru publicare: 19 iul. 2017
HAEC PRIMUM OSTIUM
Publicat: 21 iul.2017
Editor: Ion ISTRATE

Ghiță GEORGIAN

Studii: Facultatea de Științe Economice.
Este membru al Cenaclului pentru Copii și Tineret „Orfeu” din cadrul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, Ploiești.
Premii: Premiul I la Concursul Național de Poezie „Ioanid Romanescu”, ediția a IX-a, Comuna Aroneanu, Județul Iași 2013;  Mențiune la Concursul de Creație Literară „Chronos” Ediția I, Constanța 2013; Premiul de Excelență din partea revistei „Don Quijote”, Oravița 2014; Premiul Special din partea revistei „Eroica” în cadrul concursului  „Moștenirea Văcăreștilor” Ediția a XLVI-a, Târgoviște 2014; Diplomă de Merit pentru activitatea literară depusă în cadrul Cenaclului Literar pentru Copii și Tineret „Orfeu” al Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, Ploiești 2015.
Reviste: LitArt (Târgu-Mureș), Scrisul Românesc (Craiova), Tribuna (Cluj-Napoca), Poezia (Iași), Feed-Back (Iași), Revista Nouă (Câmpina), Urmuz (Câmpina), Dunărea de Jos (Galați), Dăruiri Literare (Orăștie), Sud (Bolintin-Vale), Amurg Sentimental (București), Revista Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” (Ploiești), Convorbiri Literare (Iași), Familia (Oradea), Singur (Târgoviște), Discobolul (Alba Iulia), Cervantes (Satu Mare), Boema (Galați).
Antologii: Romeo și Julieta – Mizil; Conexiuni – Sibiu.
Colaborări: Poetul și Publicistul George Stanca la poezia „Zăpadă”

GRUPAJ LITERAR

Loteria oaselor

Bucuria mi se scaldă în lacrimi, 
ca un copil abandonat lângă un ghișeu poștal
Picioarele se îndoaie, împinse de urlet, 
corpul se răsucește
Încerc să vorbesc. 
Caietul cu sute de cuvinte, de pe covor, 
e o haină roasă de timp
Câinii aleargă peste litere, 
aleargă
Adulmecă oase, de unde oase? 
Le am doar pe ale mele,
pe care le lustruiesc, fșiu, neîncetat, acolo jos, prin caiet
Visul mi se scurge prin retine
Crezi că nu cer bon când cumpăr vise? 
M-aș simți dator;
față de tine, față de aceste oase pe care le port cu mine,
pe care nu le-am cerut nimănui, 
m-am ales cu ele într-o zi de septembrie
pe când voiam să ajung în altă lume, 
dar am fost tras încoace.
Știu cine a făcut-o și nu blestem momentul,
blestem doar ora, era 13.
Și știi ce e culmea?
Azi mă folosesc de ea, 
o vând, o răscumpăr,
Și știi în ce nu cred? 
În bonul pe care îl cer,
nu mai are aceeași valoare ca primul vis cumpărat.

Mozaic

Pot să mă sfâșâi cu mâinile în multe bucăți,
să pătrund dincolo de stern
poate găsesc pe altcineva în mine.

Dar mi-e frică!
Frica asta plumburie ce nu stă în fața cărnii
și nici nu trece dincolo de ea,
îmi aduce aminte că sunt un conac uitat aici
de generații hrănite cu boabe de griji și nevoi.

Pe holul principal dansează cei 25 de ani,
ca o părere așezată pe umeri.
Nu am putut niciodată să-i privesc,
dar cu cât i-am aliniat,
cu atât mai mult am înțepat burțile eșecurilor.

Fără să vreau îmi goleam mila în chiuvetă
mototolind cadrul de sine missione
în acel triunghi dreptunghic
sub colțurile căruia orice decădere are o inimă.

Ochii noștri

Ochii noștri își ciocnesc privirile
scăldați în lacrimile învolburate ale revederii.

Deodată mi-ai spus: Știi ceva?
Potrivește-ți ceasul după numele meu,
hai să ne mai naștem o dată într-un delir la fel de dulce,
dar spintecând clipele, ca și cum norii își scutură pleava, încordați.

Căliți de obiceiuri mici, să călătorim doar noaptea,
furând sclipirea stelelor de mâine, dintr-o galaxie străină,
chiar dacă iarna încă n-a venit, și gerul se strecoară
în celelalte suflete de lângă noi.

Nu! Am răspuns.
Eu te privesc în ochi și în trecut, dar nu să șterg o umbră
a celui ce am fost, căci dincolo de îmbrățișarea celor patru retine
stă o viață nerepetată, ca un trup înflorit o singură dată.

Te apropii încet de mine și-ți lipești palma amenințător de al meu piept.
Alături, cresc iluzii, iar eu îmi legăn privirea, dar nu de cântec, ci de sânge.