Primit pentru publicare: 17 dec. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 17 dec. 2016
Actualizat: 18 dec. 2016
Editor: Ion ISTRATE

Helen Keller, o americancă, prima surdo-mută scriitoare…

Helen Keller s-a născut la 27 iunie 1880 în Tubcumbia, Alabama, și a murit la 1 iunie 1968, cu 26 de zile mai devreme să fi împlinit 88 de ani, ea a fost prima surdo-mută care a absolvit un Colegiu, a devenit scriitoare și a fost decorată de un preșdinte al USA – Lyndon B. Johnson.
Originară din Germania, familia Keller, tatăl elvețian – căpitanul Arthur H. Keller, mama – Kate, verișoară cu generalul Robert Eduard Lee, cel ce a condus armata Confederației Statelor din Sud în războiul civil American.
Helen s-a născut un copil sănătos, dar la vârsta de 19 luni, după o boală, a rămas cu dizabilități auditive și vizuale – “o congestie a stomacului și a creierului” a fost diagnosticul care I l-au pus doctorii, atestând infirmitatea ei.
Continuând să se exprime prin semnale cu mâinile, nu putea fi înțeleasă și atunci copilul din ea izbucnea în accese de furie, este scris în opera sa. Singura cu care a putut comunica a fost prietena sa Martha Washington, fiica a șasea a bucătăresei, care reușea o comunicare cu ea când avea 7ani.
A avut și noroc, în martie 1887, învățătoarea ei Anne Sullivan Macy, împreună cu Laura Brodgman formând în Institutul Perkins o limbă pentru nevăzători – semne în relief, identificate prin simțul tactil cu degetele – ea va învăța ajutată de Anne alfabetul Braille care încă nu era prea cunoscut la vremea aceea. Cu el a citit Helen în limba engleză, dar și în franceză, germană, greacă și italiană.
Tot Anne Sullivan a învățat-o să vorbească folosind metoda atingerii buzelor și gâtului celorlalți în timp ce ei vorbesc. Urmând exemplul norvegienei Ragnhild Kaata a reușit să reproducă oral cele citite cu ajutorul degetelor. Astfel, a reprodus oral o narațiune scrisă de Margaret Canby care a lăudat-o că varianta realizată de ea ar fi mai bună decât cea originală.
Devenită la 20 de ani institoarea Helenei, Anne, și ea o deficientă de vedere, vor fi și vor rămâne prietene 49 de ani. La vârsta de 23 de ani eleva avea să-și publice autobiografia intitulată The Story of My Life, ajutată de Anne și soțul ei John Macy. Un an mai apoi, în 1904, urmează cursurile universitare, le termină și primește distincția “cum laude”, ea devenid prima persoană cu dizabilități de vedere și auz care a obținut la așa înălțime un grad universitar. Mai apoi, titlul de doctor de onoare la Universitatea din Harvard.
În 1908 a scris The Warid I Live,cartea care oferă cititorilor o imagine despre cum a simțit ea lumea, fără să o vadă și s-o audă. În 1913 a publicat un volum de eseuri despre socialism cu care simpatiza, intitulat Out of the Dark.
Împreună, Helen și Anne au călătorit și au cunoscut 39 de țări despre care au și mai scris. În 1914, Anny a murit și Polly Thompba i-a devenit secretară, cu care avea să continue călătoriile în țările lumii.
Polly a murit în 1960, după ce în 1957 avusese un accident vascular din care nu și-a mai revenit. După alți 8 ani, după cum am mai spus, la 1 iunie 1968 a murit și Helen Keller. După moartea lui Poly, Winnie Corbally, o asistentă care a avut grijă de Poly a rămas însoțitoarea Helenei pentru tot restul vieții. I-a rămas opera: Calea mea din întuneric, Învățătoarea și prietena mea Anny Sullivan, Lumea mea, Religia mea, Optimisms. Opera și renumele de mare sprijinitoare a persoanelor cu handicap.
17 decembrie 2016.