Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

HORĂ MARE ÎN GERAR

Primit pentru publicare: 23 Ian. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 23 Ian. 2020
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Dacă sânge c.urge-n vene, dacă simțuri stăpâniți

Dacă tot ce am lăsat țării urmei ca să fie,
Îndrăzniți a da o mână, toți venind spre-a fi uniți
Pentru-al nostru scump tărâm dintr-o sfântă Românie.
Culmile să strângeți horă, câmpuri doldora de flori,
Decât unul făr de altul, tot mai bine-i spre-mpreună,
Marea, dealuri și vâlcele strânse-a țării subțiori
Să le-nvârtă frați-n horă, suflet codrilor răsună.

Lanț de oameni din același, sânge sfânt ce-i românesc
Să-și unească-n unul singur ce-i hotarul de la Glie,
Păsări norilor să mâne spre înaltul cer domnesc
Chemând razele de soare spre românii strânși să vie.
Căci nu-i chip de amânare de-a nu-și da mâna cu toți
Ca să-și are-ntreg ogorul, frate lângă frați în horă
Dintr-o lume-a rătăcirii vin acasă fii, nepoți
A uita pribeagul rugii și-a fi frate lângă soră.

Azi, Gerar își mână Hora sub ai țării lacrimi ochi
Ochi precum cristal de apă mărginiți de ger hapsân,
Tu, române ce rămas-ai lături neamului deochi
Vino să-ți croim beteală dintr-un lan de munți și fân.
Straia cată-n lăzi de zestre și clătește-o la izvor
Spre a fi în zi de Horă dalbă mândră pură floare,
Îndrăznește spre-a-ncălța într-al țării sfânt picior
O opincă națiune și-un ilic de sărbătoare.

Să-ți gătești și pruncul fraged tot de sărbătoarea țării
Ce-și unește frate, soră, juni și capete albite
Cheamă vânturi să adie, cheamă lacrimile mării
Spre cununa mărgărită și dorințele-mplinite.
Fagi și carpeni, ulmi și brazi, luntre largă făurească
Să coboare tot românul peste cursul râu de apă,
Unul lângă altu-n Horă să tot joace, să trosnească
Tot pământul ce-l apasă jocul țării ce se-adapă.

Îngerii călări să mâie aripi albe și străluce
Peste zări și peste nouri, peste tot ce-i simț român
Codrul, neam din neamul nostru, izul vieții spre-a aduce
Să foșnească tot frunzarul ce pe țară ni-i stăpân.
Frunza, iarba și izvoare să se strângă împreună
Lângă Hora cea de oameni și a lor mlădițe prunci,
Să își de-a natura mamă cu românii a ei mână
Săvârșind o unitate tot rămasă de atunci.

Când a fulgilor descântec va prelinge pe toloacă
Unde-nvârt românii Horă ce-a unit un singur neam,
Să înceapă schit de munte mângâieri de sfântă toacă
Ce anunță ceasul serii aprinzând opaițe-n geam.
Dară noaptea crâncenată n-a opri taman acum
Hora neamului preună înjghebată-a fi de veci,
S-or trezi a nopții stele ce lumini-or face-n drum
Lângă luna albă-n scoarță și-ale sale raze reci.

Noaptea se va face zi, clopotele-or plânge-ntruna
Vestea sărbătorii large ce-a cuprins țărâna mamă,
Dintre miile de stele ce-și vor împleti cununa
Una singură va șade, brobodindu-i ei năframă.
Lacrimi, râset printre chiot, învârtită-i de iubire
Hora neamului de sânge, trup de suflet, trup pereche
Nicio rază ce-i de ceară nu se iscă a fi umbrire
Peste tot ce-i azi de neam, țară largă, țară veche.

Pe pustiul cel cu negur să se-ascundă iobăgia
Căci în Horă nu încape, mulți cu mulți așa rămân
Doi alături, trei și alții, cresc puterea și mândria
De a fi fără de zală, slobod azi e neam român.
Rupă-se tot lanț fierbinte ce a strâns odată gleznă
Azi format-am Lanț de oameni, diferit de ce-am avut
Sângele ne fierbe-n vine și-am aprins lumini în beznă
Spre-a uita ce-i asuprirea ce de neamuri ne-a durut.