Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    I.A. Bunin, un scriitor rus din exil fascinat de cântecele de haiducie românești la începutul secolului XX

     

    Poetul și prozatorul rus I.A. Bunin, care a fost laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1933 este mai puțin cunoscut de către publicul cititor din România. I.A. Bunin a fost un scriitor rus, care a trecut după revoluția bolșevică din 1917 de partea albgardiștilor și apoi s-a refugiat din Odessa, cu ultimul vapor în Occident, locuind până la moarte la Paris. I.A. Bunin s-a născut în 1870 la Voronej într-o familie de nobili scăpătați. De foarte tânăr a început să scrie poezie și proză. A fost o figură aparte, de tip ancestral, care a îmbinat stilul tradițional rusesc cu elemente de limbă moderniste. Față de colegii săi de breaslă a respins marxismul, care era în vogă atunci, dar a acceptat o viziune socialistă și ”narodnică” asupra sufletului poporului rus. A fost prieten bun cu Maxim Gorki, autorul romanului ”Mama”, pe care îl vizita verile în insula Capri, la începutul secolului XX. I.A. Bunin a scris o poezie cu nuanțe semănătoriste și elemente de peisagistică, refuzând deconstructivismul și avangardismul, fapt ce l-a izolat de elita rusească de atunci care era pro-marxistă și urbană. În poezie, poetul rus a cântat frumusețile naturii, cu simțul rafinat al omului crescut la țară. A obținut „Premiul Pușkin” pentru culegerea de versuri „Cad frunzele” (1901) – exemplu de perfecționare a formei poetice clasice, proprie marilor maeștri din secolul al XIX-lea. A fost influențat de Cerhov și Turgheniev. A scris nuvele despre satul rus sărăcit și conacele decăzute. Maxim Gorki l-a susținut în încercarea de a colabora cu Editura „Znanie”. În povestirile lui se subliniază problematica socială. Crește totodată măiestria sa artistică. „… a început să scrie așa o proză – notează Gorki – încât dacă se va spune despre el că e cel mai bun stilist al contemporaneității – nu va fi nici o exagerare”. Multe dintre scrierile sale înfățișează destrămarea Rusiei patriarhale, moșierești și țărănești, în condițiile dezvoltării relațiilor capitaliste. În romanul ”Satul” publicat în 1910 surprinde extrem de naturalist viața dură a satului rus abrutizat de foame, alcool, exploatare și lipsă de speranță. El nu oferă căi de scăpare și speranțe false, dar nu-și fac eiluzii că marxismul va salva satul rus. I.A. Bunin nu a putut deveni marxist pentru că în romanul ”Suhodol” a surprins viața micii noblilimi ruse care prin sărăcie, credință și dragoste de pământ se asemăna prea mult cu mujicul rus, deci nu vedea o posibilă luptă de clasă, pentru că nobilimea rusă mică gândea și trăia la fel ca țăranul simplu. Aici, Bunin s-a rupt de Tolstoi și Turgheniev care au surprins viața marii boierimi ruse, dar și de Gorki sau Șolohov, pentru că nu credea în revoluția bolșevică la sat. Iubirea ca și viața în opera lui Benin era tragică. Dragostea macină sufletele personajelor și aduce drama.

    În 1913 I.A. Bunin călătorește în România și se îndrăgostește pe loc de cântecele de haiducie românești, care îl inspiră foarte mult. În țara noastră compune schița lirică ”Cântecul haiducului”, inspirat de baladele din ciclul lui Novac, Dragoș, Corbea, Miul Cobiul și Iancu Jianu. ”Cântecul haiducului” a fost publicat în anul 1918 în revista ”Orlovski Vestnik”. Folcloristul sovietic G. Bogaci a văzut în ”Cântecul haiducului” o sinteză a motivelor folclorice românești legate de ciclurile răzbunătorilor pentru dreptate. I.A. Bunin a fost fascinat și de Gruia și Petru haiducul, pentru că luptau împotriva cotropitorilor, a turcilor și a boierilor nedrepți. Ei doreau să fure de la bogați și să dea la săraci. Întemnițat haiducul scapă pentru că natura îi era ”frate” și ocrotitor. Autorul folosește teme și motive din basmele române. I.A. Bunin cunoștea bine istoria poporului român, când s-au plămădit baladele haiducești, în urma regimului opresiv fanariot, când Poarta numea domni greci străini la Iași și București, iar haiducii erau percepuți și ca elemente de luptă pentru eliberarea națională. Poetul rus Bunin folosește în opera sa expresii lirice românești ”Frunză verde măr sălbatic”, invocă ”codrii de primăvară”, dar și realități mioritice transcrise în limba rusă: ploscă, voinic, sărdar, ceauș, pandur, arnăut, armaș. I.A. Bunin a perceput spiritul românesc până la esențe în ”Cântecul haiducului”. Eroul român era ”vânjos ca un stejar”, ”puternic ca un lup” și ”iute ca gândul”. Haiducii români aveau o vestimentație tipică, toate traduse în limba rusă pentru cititorii moscoviți: ”opinci în picioare, nădragi și cămașă de pânză de cânepă, la brîu un cuțit, un pistol și o ploscă…în cap o căciulă de oaie”. I.A. Bunin a fost un fin psiholog și a portretizat cu acribie haiducul român. După 1919, I.A. Bunin trăiește izolat la Paris, publicând un roman de excepție ”Viața lui Arseniev”. Primește în 1933, premiul Nobel pentru literatură la propunerile lui Romain Rolland și Andre Gide, apoi scriitorul rus recade în uitare, fiind considerat prea tradițional și arhetipal, el preferând analiza sufletului rus de dinainte de revoluția bolșevică. Bunin declara că nu poate scrie despre francezi, acest popor de ”Jean și Jeannette” pe care nu le înțelege sufletul. Scrie în publicații din exil împotriva regimului sovietic, fapt pentru care primește interzis ca să viziteze URSS, rupându-se astfel de poporul rus comunizat.

    În România interbelică, I.A. Bunin este asimilat de scriitorii români. Presa mondenă și revistele ”Flacăra”, Mișcarea literară” și ”Universul literar” publică știri despre I.A. Bunin. Poemul ”Cântecul haiducului” apare în colecții populare ca ”Biblioteca Dimineața” și ”Biblioteca pentru toți”. Povestirea ”Potirul vieții” în traducerea lui Al. Iacobescu apare în 1928, iar ”Nuvele” în traducerea Luciei Demetrius văd lumina tiparului în 1936. Abia în 1968, conducerea PCR, paradoxal, a permis publicarea în România socialistă a operele de excepție ale lui I.A Bunin, scriitor rus anti-sovietic. Astfel, cititorii români au putut lectura cunoscutele opere ale universului complex al marelui scriitor rus din exil: ”Satul”, ”Domnul din San Francisco” (o analiză psihologică de tip tolstoian în fața morții a unui burghez rus, care vrea ultimii ani de viață să se distreze) și ”Viața lui Arseniev”, unde viața e percepută ca o înfruntare a morții. I.A. Bunin moare izolat și însingurat în toamna lui 1953, URSS ignorându-l pentru pozițiile sale anti-sovietice, deși comuniștii români au permis publicarea lui în RSR. I.A. Bunin a fost un scriitor rus, care prin contactul cu folclorul românesc, a produs o operă de excepție ”Cântecul haiducului” asimilată azi de istoria literaturii ruse.

    Ionuț Țene

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5