Republicare din Nr. 1 al Revistei Luceafărul, 5 ian. 2009.
Autor: Georgică MANOLE, redactor şef.

http://luceafarul.net/revista/index.html

Ianuarie în coloane de aer pur

Ne aflăm în luna  Ianuarie (2009, n.r.) când văzduhul se concentrează în coloane de aer pur pentru a susţine spiritul eminescian. Nici nu se putea timp mai nimerit în care să se ivească o revistă care să se cheme „ LUCEAFĂRUL.net”.

Cu mulţi ani în urmă, tocmai pe la începuturile sale literare, Marin Sorescu era dominat de o obsesie. Aceasta consta în credinţa că un scriitor trebuie să fie mereu publicat. Repeta indefinit Marin Sorescu: „ Noi avem nevoie de lumină, mai ales de lumina… tiparului care trebuie să se reverse  odată şi odată şi asupra noastră. O poezie nepublicată e ca un dans pe întuneric – cum spune Ovidiu – nu te vede nimeni şi-ţi mai rupi  şi picioarele”.

„LUCEAFĂRUL”, la Botoşani, apare pentru a rezolva şi astfel de obsesii, dar şi pentru că trăim într-o cultură a fragmentului în detrimentul contextului. Astfel că rezolvarea nu va veni numai dinspre calitatea lecturii ci, paradoxal, şi dinspre cantitatea ei.

Avizaţii  ştiu că ne aflăm în plină cultură a nerăbdării  ca rezultat al culturii de flux ( televiziunea şi radioul) şi a internetului ( ca o combinaţie între cultura de stoc şi cea de flux, numai că textul e stocat într-un spaţiu virtual). Pentru „ nerăbdători” , „LUCEAFĂRUL.net” va fi o revistă on-line, în timp ce pentru „ aşezaţi” ( ca adepţi ai culturii de stoc ce are ca element fundamental cartea ), va exista forma tipărită.

„LUCEAFĂRUL”  va pune accent pe informativ, formativ şi performativ, abandonând tentaţia facilă a deformativului şi a dezinformativului.

Revista nu va aborda nici euphorionismul exacerbat ( cel din accepţiunea lui Goethe), nici spiritul de gaşcă ce ar putea-o transforma într-o revistă închisă şi elitistă şi nici nu va cădea în „cancan”-isme, ducând-o în derizoriu. Vocea ei fa fi  când  dangătului unui clopot de biserică pe vreme de urgie, când clinchetul lin al unui clopoţel acompaniind un colind dar, de cele mai multe ori, sunetul normal al unui clopot ce cheamă la slujbă şi care nu poate decât să înfioreze atunci când te afli sub raza de acţiune a sunetului său.

În ceea ce priveşte relaţiile revistei cu omoloagele ei în ale intenţiilor, acestea vor  porni de la celebrul paradox mirabil Evdokimov  ( „ Credincioşii se miră că e posibilă existenţa necredincioşilor, în timp ce necredincioşii se miră că e posibilă existenţa credincioşilor”), parafrazându-l astfel : „Toate se vor mira că e posibilă existenţa „LUCEAFĂRULUI.net”, în timp ce „LUCEAFĂRUL.net” nu se va mira că e posibilă existenţa lor”.

În concluzie, prin „LUCEAFĂRUL.net”  va continua facerea lumii, căci ea, lumea, nu este gata.