Mă reîntorc în vremuri când ninsorea în vis,
O iarnă pătimașă, pustiu într-un abis,
Și-n dăltuire oarbă pe vârfuri de sublim,
Alung doar plămădeala, ce-i cruce în destin.

Și scrijelind cu fulgii din iarna-n palimpsest,
M-ascund de o vâltoare ce curge dinspre vest,
Mă răscolește dorul cu patimă-n izvoare
Desprins din maluri sumbre strivite-n ape clare.

Și-un cântec de nălucă, neurgisită soartă,
Pătrunde-n matca humii prin zăvorâtă poartă,
Și-mi miruiește urma din tainicul prundiș
Ce-adună-n rostuire, tot dorul unui vis.

Mă cheamă depărtarea cu lanțuri ruginite
Și mă-nfășoară-n umbre ca ițele țesute,
Mă las cu-nfrigurare în matca libertății
Să mă desprind de zborul necenzurat al sorții.

Ce dulce amăgire de gânduri pribegite
În rostul prins al sorții în lacăte smerite!
Alerg în iarna vieții cusută-n palimpsest
Și-aștept să-mi returneze, ninsoarea ca pe-un rest.

12 ianuarie 2023-București