Iată, s-au întors iar mărţişoarele!

Dacă vorbim despre aceste mici, dar semnificative inovări, putem exemplifica, de pildă, prin mărţişoarele în trei culori, cele ale drapelului nostru românesc, pe care unul dintre meşteri l-a încercat anul trecut şi, văzând cu uimire marea lui căutare, a adus în acest an un număr sporit de asemenea mărţişoare. Presupunerea mea că ele au fost alese cu precădere de către numeroşii aparţinători ai copiilor plecaţi în depărtate zări ale lumii – unde primăvara nu se anunţă cromatic prin veselia mărţişoarelor, după cum nici iarna nu se anunţă prin armonia colindelor – a fost confirmată de meşteşugar care a povestit că cei mai frecvenţi cumpărători au fost bunicii, dornici să-şi bucure nepoţeii de departe şi prin aceste ofrande originale ale neamului nostru şi care, în cazul particular al acestei inovaţii tricolore, mai conţin în plus şi un mesaj de neuitare a obârşiei, ce ameninţă drastic evoluţia acelor copii.
Aflând despre iniţiativa unor inimoşi incurabil idealişti de-a duce un lot de asemenea mărţişoare peste Prut, închipuind astfel un pod de mărţişoare ca replică a celebrului „pod de flori” de odinioară, am salutat gândul lor cel bun, de-a găsi mereu noi forme de-a menţine spiritul naţional, şi acesta atât de corodat de vieţuirea în alte împrejurări existenţiale decât cele interioare ale uneia şi aceleiaşi ţări. Micul, fragilul şi aparent inofensivul mărţişor poate avea astfel nu numai funcţia de-a felicita şi transmite dovezi de afecţiune către cei apropiaţi, ci poate avea, iată, şi o funcţie mult mai importantă şi simbolică la nivel naţional.
Ba şi mai mult. Să ne amintim cum, prin strădania şi inţiativa unor doamne inspirate, anul trecut s-a instituit o adevărată vogă a iilor româneşti, sub egida „la blouse roumaine” prin intermediul căreia femei din întreaga lume au adoptat cu entuziasm această modă, purtându-le triumfal şi minunându-se, în primul rând, de frumuseţea, arta, măiestria, ingeniozitatea acestor obiecte vestimentare şi, nu în ultimul rând, de utilitatea lor practică prin care femei cu orice siluetă devin elegante şi originale purtând vechile noastre veşminte, arborate odinioară de femei de cel mai înalt statut social, chiar aristocratic sau regal.
De ce n-ar încerca şi mărţişorul nostru strămoşesc să parcurgă această traiectorie către notorietate, ţinând cont de faptul  că vederea sa produce invariabil uimire şi bună dispoziţie oricui? Deocamdată se cuvine să adresăm un gând de recunoştinţă îndemânaticilor meşteşugari de toate vârstele care lucrează, unii chiar cu lupa, luni întregi la împletirea şi brodarea miniaturalelor mărţişoare autentic tradiţionale prin care ne vestesc cu adevărat venirea încă unei primăveri, oricât de mohorâte şi friguroase sunt deocamdată zilele şi orele lungi de şedere în aer liber pentru a-şi vinde roadele muncii lor artistice de peste an.