Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Identitate

Primit pentru publicare: 14 Mai 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 14 Mai 2019
© Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Părăsisem trecutul, dar încă mai purtam
propriul nume. Ca pe o definire clară
a ceea ce eram mai mereu. Chiar şi-n aceste
ore în care încă mi se mai îngăduia
să exist. Când persoanele din viaţa mea
nu mai erau cei pe care îi ştiam întotdeauna.
Nici măcar cei din preajma mea
nu-mi mai aminteau de cineva anume.
Cu excepţia celei mai apropiate fiinţe,
al cărei chip avusesem senzaţia că îl văzusem
în visul de săptămâna trecută.
Când încă mai locuiam acolo,
în acea lume adevărată şi peremptorie.
Când vedeam că totul era întocmai aşa
cum ar fi trebuit să fie. Şi nimeni nu îşi dorea
să pară altcineva. Până nu demult.
Mai precis, până ieri.
Peste noapte însă, survenise fatidica schimbare.
Şi cu toate astea, cu toţii ştiau cine eram,
chiar dacă nimeni din cei întâlniţi
nu-mi amintea de nimeni. Şi poate că nici eu
nu mai eram cel care ar fi trebuit să fiu.
Arborii, totuşi, rămâneau aceiaşi. Clădirile
şi străzile. Şi chiar şi timpul continua
fluxul firescului. De parcă nu s-ar fi petrecut
mai nimic important. Ca şi cum s-ar fi omis
tocmai acea clipă ineluctabilă
în care înlocuirea esenţială
mă făcea să cred că se putea trăi chiar şi alături
de ceilalţi. Asemănători celor de dincolo,
cu toate că aveau alte nume şi se pretau la
cu totul alte obiceiuri de a se face prezenţi.
Erau tocmai ei şi doar ei,
indiferent de tot ce aş fi putut presupune,
recurgând la o sumedenie de legături
întru totul improprii.
Izbuteau dă rămână doar cei care ar fi trebuit să fie,
obligându-mă astfel să înţeleg că, oră de oră,
deveneam tot mai diferit de cel ce
presupuneam că eram dintotdeauna.