Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Identitatea turistică a Zonei Mitropolitane Botoșani

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 29 Ian. 2018
Autor:Prof. Dr. Dan  PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 30 Ian. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Identitatea turistică a Zonei Mitropolitane Botoșani

 

Zona Metropolitană Botoșani (în continuare, abreviat: ZMBT) este o asociere administrativă – teritorială, realizată în 2012, cu o suprafață de 525 kp., compusă din: Municipiul Botoșani, comunele Mihai Eminescu, Curtești, Răchiți, Roma, Stăuceni, Bălușeni, Vlădeni, Bucecea, cu peste 150.000 locuitori. Pe lângă alte caracteristici comune (economice, sociale, demografice, politice, religioase etc.), componenta culturală – științifică – turistică a fost particularizată de curând și prezentată în recentul ghid turistic Botoșani în mileniul al treilea. Istorie, Cultură, Monumente, Tipografia PIM, Iași, 2017, 128 p. format A4, autor: Florin Simion Egner, directorul  ZMBT. Au fost editate, cu finalități practice – turistice, și formatele A5 și A6. Urmează variantele în limba engleză, necesare atingerii scopului propus de autor.

“Ghidul ZMBT, a precizat F.S. Egner pe coperta IV, vă spune tot ce trebuie să știți la plecarea spre locurile lui Eminescu, Iorga, Enescu sau Luchian, ale vechilor biserici din perioada medievală sau ale Centrului Istoric al orașului – metropolă. Un loc pentru visători, pentru romantici, păstrat parcă neatins de secole, dar și unul dintre centrele culturale reprezentative ale României și chiar ale Europei”.

După ce prezintă cartea de vizită turistică a orașului Botoșani, autorul propune turiștilor interesați de ZMBT șapte trasee de parcurs, după criterii geografice – tematice: 1. Promenadă de la Est la Vest. Pietonalele orașului; 2. Promenadă de la Nord la Sud pe Bulevardul Eminescu; 3. City Tour cu tramvaiul pe Calea Națională. Din Zona Industrială până în Centrul Vechi; 4. Parcurile orașului și monumentele lor; 5. Botoșani – un tărâm al credinței creștine; 6. Un remember în vechile cimitire ale orașului. Cimitirul armean. Cimitirul israelit; 7. Pe urmele marilor personalități ale Botoșanilor.

Astfel, traseul nr. 1 include Centrul Vechi și principalele străzi istorice ale localității (pp. 14 – 50), completat cu traseul nr. 2 (pp. 50 – 75), pe axa perpendiculară cu prima. Traseul nr. 2 este prelungit apoi până în zona industrială din N. orașului (traseul nr. 3, pp. 75 – 84), mândria Botoșaniului cu patru decenii în urmă, o amintire plăcută pentru persoanele de vârsta a treia și pentru nostalgici. Alte trasee geografico – tematice personalizează parcurile și monumentele lor (pp. 84 – 89), mănăstiri și biserici (pp. 89 – 105), cimitire și capele (pp. 105 – 113). O prezentare a ZMBT este incompletă fără evocarea personalităților botoșănene de amplitudine mondială (Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian, pp. 113 – 124). Ospitalitatea botoșăneană se manifestă prin hotelurile și pensiunile aflate în municipiu și în localitățile din ZMBT (pp. 124 – 128).

Până astăzi nu a existat în publicistica turistică românească un ghid tematic al localității Botoșani și a zonelor învecinate circumscrise ZMBT. Contribuțiile anterioare, cu tematică generală, au tratat tangențial turismul cultural – istoric – arhitectonic în zona Botoșani (Victor Tufescu, Județul Botoșani, Editura Academiei RSR, București, 1977; Județele României socialiste. Botoșani, Editura Politică, București, 1969). Ghidul ZMBT umple, astfel, un gol resimțit de peste patru decenii și așează în mâna vizitatorului un instrument general de orientare turistică strict și obligatoriu necesar unei bune proiectări, derulări și finalizări de excursie plurivalentă în Botoșani și în zona înconjurătoare.

D-l Florin Simion Egner a folosit culori diferite pentru categorii complementare de texte, pentru a capta atenția utilizatorilor: negru pentru adevărul istoric cert sau ipoteză, mov pentru legendă sau poveste. De asemenea, a asociat sugestiv și lămuritor harta unei zone geografice cu imaginea fotografică din dronă și cu fotografia terestră a respectivului arial. Toate color! Uneori, imaginea unei zone turistice este înlocuită cu fotografia acesteia de pe o carte poștală ilustrată din ultimul secol. Sugestiv, ingenios și stimulativ!

În cursul corectării și tipăririi ghidului au rămas în text câteva greșeli (la pp. 5, 6, 35, 52, 83, 88, 115), care nu afectează însă cursul logic al prezentării turistice a reperelor ZMBT și pot fi ușor eliminate la o nouă tranșă sau ediție a cărții. Mai era necesar, pentru o rapidă orientare a turistului în ghid și pe teren, un indice general antroponimic, toponimic, hidronimic. De asemenea, o bibliografie generală minimală, cu site-uri tematice de pe Internet, pentru o corectă poziționare în timp și spațiu în ZMBT.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

2 comentarii la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    …,,Sugestiv, ingenios și stimulativ!”

  2. observator de Ploiesti spune:

    O zonă este METROPOLITANĂ, numai o catedrală este MITROPOLITANĂ (vezi titlul!?!!!)

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania