Gelu Iacob s-a născut la 20 februarie 1965, în satul Dângeni din comuna cu același nume, județul Botoșani și a murit la 3 octombrie 2022, în satul Trușești din comuna omonimă, același județ, unde a și fost înmormântat. În anul 2000, a suferit, la Institutul Clinic Fundeni din București, un transplant de rinichi donat de mama sa, intervenție încununată de succes, care i-a prelungit viața cu 20 de ani.
Maria Iacob, mama lui, s-a născut la 10 octombrie 1941, în satul Dângeni din comuna omonimă, județul Botoșani și trăiește în satul Buhăceni, comuna Trușești, același județ. Ea nu a pregetat nicio clipă să-și salveze fiul, oferindu-i, fără ezitare, propriu organ, dar, din nefericire, peste 20 de ani a trăit drama de a-și îngropa băiatul.
Despre experiența lor comună de viață, mi-au vorbit în două interviuri realizate la 25 iulie 2003, la casa părintească din Buhăceni.

• – Cum vă numiți?
• – Iacob Gelu.
• – Când ați avut primele simptome ale bolii?
• – Acum opt ani, am simțit dureri în abdomen; în urma investigațiilor, am aflat că am insuficiență renală cronică, ceea ce însemna că aveam nevoie de hemodializă sau transplant de rinichi.
• – Ce cale ați urmat?
• – Prima, de trei ori pe săptămână; mă trezeam la ora 4,00 și la ora 7,00 trebuia să fiu la Iași, procedura durând până la ora 12,00.
• – Ce stare aveați în acest interval?
• – Mă simțeam bine, dar, când terminam, aveam amețeli; la câtva timp după aceea, eram ca un om sănătos.
• – V-ați împăcat cu ideea hemodializei pe viață?
• – Dacă n-ar fi existat o altă soluție, nu-mi mai rămânea altceva de făcut.
• – Ce soluție ați sperat să se ivească?
• – Numai transplantul renal, dar, pentru asta, era nevoie de un rinichi compatibil. Atunci, mama s-a oferit imediat și eu am fost de acord.
• – Care au fost fazele prealabile ale intervenției?
• – În afara compatibilității, a mai trebuit ca analizele să fie bune – medicii le știu mai bine.
• – Cât au durat investigațiile?
• – O săptămână; imediat după aceea, a urmat transplantul.
• – Cu ce inimă ați intrat în operație?
• – Până în dimineața aceea, am fost indiferent. Atunci, însă, m-a cuprins teama; chiar am vrut să renunț.
• – De ce??
• – La câte am văzut și auzit acolo…
• – Cât a durat intervenția?
• – Peste șase ore.
• – Ce senzație ați avut când v-ați trezit?
• – Am avut dureri mari; din cauza asta, chiar mi-a părut rău că m-am operat.
• – Ați fi preferat să nu fi făcut transplantul??
• – Și da, și nu; am fost răscolit…
• – Ce e mai dificil de suportat acum?
• – Tratamentul imunosupresor.
• – În ce constă?
• – Niște pastile care scad imunitatea și, de aceea, sunt expus oricând la infecții.
• – La cât timp trebuie să faceți controale medicale?
• – Merg la București în fiecare lună.
• – Există și posibilitatea respingerii grefei?
• – Sigur că da; niciodată nu se știe.
• – Ați fi fost în stare să faceți pentru mama gestul pe care l-a făcut ea?
• – Cu siguranță! Așa sunt clădit: mai bine să fiu eu bolnav, decât cineva apropiat.
• – Ce cuvinte i-ați spune?
• – Ce-aș putea să-i spun… Îi mulțumesc din suflet pentru că a avut curajul și tăria de a mă ajuta; ca și până acum, îi voi fi întotdeauna alături și voi rămâne mereu băiatul ei pe care-l știe.
• ⁕⁕⁕
• – Care e numele dumneavoastră?
• – Iacob Maria.
• – Erați împăcată cu perspectiva hemodializei pe viață a băiatului?
• – Nu puteam. Aș fi făcut orice ca să-l salvez; să-i dau rinichiul, numai să fie el sănătos. Eu sunt bătrână; cât am să mai trăiesc?
• – Cum ați primit vestea că operația va avea loc?
• – Am fost tare bucuroasă! M-am dus acolo curajoasă; când am ajuns în sala de operație, m-au suit pe masă și, după aceea, n-am mai știut nimic.
• – Totuși, urma să vă taie, să vă scoată un rinichi, să vă secționeze vene; n-ați avut chiar nicio reținere?
• – Deloc; așteptam doar să văd dacă nu respinge el rinichiul, că s-au mai întâmplat multe cazuri.
• – Când și cu ce gând v-ați trezit din operație?
• – M-am trezit tocmai a doua zi și abia așteptam să-l văd; după două zile, m-a dus o asistentă la el, dar numai până la geam – nu m-a lăsat să intru la dânsul. Și l-am întrebat, mai mult prin semne: „Ești bine, Gelu?” „E bine, mamă!” Am răsuflat ușurată și m-am întors liniștită în salon, iar, după vreo săptămână, am vorbit față-n față.
• – Dar acum, ce sentiment aveți?
• – Îmi pare tare bine că am ajuns să-mi văd băiatul sănătos!
• – Dar nu vă e ușor; ați rămas cu un singur rinichi și aveți dureri…
• – N-are nimic! Răbdare să am, că or să treacă toate cu timpul.
• – Dacă băiatul ar avea nevoie și de alte organe, ce-ați face?
• – Mă duc cu ochii închiși – îi dau și inima, și ficatul, îi dau tot, numai să fie el sănătos; a fost mereu un băiat foarte cuminte și liniștit, care a ținut la părinți.
• – El mi-a spus la fel; de unde legătura asta atât de strânsă între dumneavoastră?
• – Dacă vede că mama-i bună și ține la copii, atunci și el ține la mamă.
• – Câți copii aveți?
• – Trei băieți și-o fată.
• – Pentru câți dintre ei ați face acest gest?
• – La toți le dau, că-s copiii mei și vreau să-i salvez.
• – Ce dorințe aveți în continuare?
• – Pe el să-l văd sănătos, că patru ani a făcut dializă, de trei ori pe săptămână. Și câte ore a stat acolo… Câte spărturi la mâini a avut… Oare cum a putut îndura durerile acelea?
• – Ați cheltuit mult?
• – Copiii știu, că banii au fost la ei și ei au plătit tot. Și acum, el trebuie să meargă în fiecare lună cu trenul la București, ca să vadă dacă e bine.
• – Vă întâlniți des cu băiatul?
• – La două zile; dacă nu mă duc să-l văd, nu-mi tihnește nimic. Poate să fie frig, ploaie, cum o fi, eu mă duc la el. Ce am, aceea-i duc.
• – Cu ce mergeți? Că drumurile-s proaste.
• – Cu căruța; mă-nvelesc bine și ajung cam în jumătate de oră – depinde cum sunt vremea și drumurile.
• – Și cum îl puteți ajuta? Doar îl vedeți?
• – Mă duc și-l văd, iar el îmi zice: „Mamă, merg bine! Matale să ai grijă să nu faci efort, să nu ridici nimic și să stai în casă, la cald.” Iar eu respect tot ce-mi spune el, că poate mai trăiesc și eu vreo zece ani, 20… Și mă-ntorc acasă curajoasă, cu inima curată, că am fost și l-am văzut.
• – Ce v-a dat atâta putere?
• – Dumnezeu de sus mi-a dat curajul ăsta. Că i-am dat viață a doua oară, l-am născut încă o dată.

Florin Bălănescu