Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ILIE PASCAL – 92: O PUNTE ÎNTRE VREMURILE TRECUTE ȘI PREZENTE

IIstrate  Primit pentru publicare: 30 nov.2014.
Autor: Ion Istrate

Postat: 30 nov.2014

ILIE PASCAL, 92

O PUNTE ÎNTRE VREMURILE TRECUTE ȘI PREZENTE

 (Text extras din prefaţa cărţii DIONISIE PĂDUREŢ – PARFUML AMINTIRILOR -. IN MEMORIAM, autor Ilie PASCAL, apărută recent la Ed. Agata, Botoşani)

  O, amintirea-i corn de vânătoare,
cu sunetul pierzându-se în vânt… (Apollinaire)


Copert-Pascal-paduret_0001 [800x600] 
Această cărticică, un semn de omagiu adus profesorului Dionisie Pădureț, leat de-al domnului Ilie Pascal, este un fel de RUGĂCIUNE, o încercare de a implora pe Atotputernicul și a ne îndemna, pe noi toți, să avem grijă de cei care și-au petrecut pământescul trai și au fost demni de un demers social veritabil, nu numai pentru simpla lor viață, ci și pentru semenii săi, lăsând lucruri memorabile în urma lor.

Și, pentru multe altele, aș aminti cititorilor un comentariu din Revista Vorniceneanul, inserat de ilustrul magistrat militar, general (r) Ion Panaitescu, fost elev al prof. Dionisie Pădureț, care, referindu-se la o cronică a prof. Teodor Epure despre cartea ,,Vorniceni, leagănul împlinirilor mele”, notează o paradigmă ce se potrivește și domnului col.(r) Ilie Pascal: […] Domnia sa… este aidoma gornistului dintr-o cazarmă în care soldații au adormit, cu toții, lăcrimând pe patul puștii. Pentru unii, goarna deșteptării însuflețită spre a-i chema la o nouă zi a sunat, fatal, … stingerea! Portretele dușilor departe scrise tremurat de către D-l Profesor îi înviază în pagină, pe adormiții întru Domnul. Pe ei ni-i aduce aproape și, cu ei, ne îmbie la taifas… Câtă vreme pana scriitoare a maestrului rămâne ascuțită de stările Domniei Sale sufletești, comuna Vorniceni va rămâne, și pentru acest motiv, nume propriu. Îmi este permis un vers al lui Apollinaire? “O, amintirea-i corn de vânătoare, cu sunetul pierzându-se în vânt…[…] (Ion Panaitescu, Rev. Vornicenanul , 21 mart.2013).

Despre Dionisie Pădureț s-a mai scris, în special în presa locală: Monitorul de Botoșani, Jurnalul de Botoșani, Rev. Luceafărul și publicația sătească – Vorniceneanul. Personalitatea sa a provocat, în special, pe foștii colegi din corpul profesoral, pe foștii elevi de școală generală sau din rândul celor ai fostului Liceu teoretic din Vorniceni, școală pentru studii medii înființată prin efortul exlusiv al magistrului, despre care domnul Ilie Pascal, în semn de omagiu, a scris aceste rânduri. Consemnez, doar, câteva din cele știute:
1.Dionisie Pădureţ […]S-a născut la 8 iunie 1923 într-o familie de țărani înstăriți din comuna Corjeuți, județul Hotin, într-o zi de primăvară când soarele purificator încălzea pământul scump și sfânt al basarabenilor, iar sătenii înlăturau buruienile de pe ogoarele lor cu o sapă de argint, adică cu multă trudă și sudoare. Își amintește cu mult regret despre familia sa care era formată din 7 frați ce s-au stins la o vârstă fragedă, fie din cauza unor boli fie a unor accidente de muncă. Cursurile primare le urmează în satul natal, la îndemnul părinților, care doreau să-l facă învățător, în memoria primului său frate, Teodor, învățător, decedat în floarea vârstei. Dorința lor s-a realizat în momentul când Dionisie reușește la examenul de admitere ca bursier, la Școala Normală de Băieți din Șendriceni, Dorohoi, școală renumită în acea perioadă pentru rolul pe care l-a avut în pregătirea învățătorilor din județele Dorohoi, Botoșani, Hotin, Soroca și Baia. În anul 1940 Basarabia este ocupată de către trupele bolșevice iar elevul Dionisie Pădureț nu se împacă cu ideea de a trăi sub dominație străină și rămâne pentru totdeauna în România despărțindu-se de părinți, frați, vecini sau de cei mai buni prieteni. La examenul pentru obținerea diplomei de învățător a ținut o lecție practică după care comisia îi recomandă să urmeze un curs special de pedagogie și psihologie cu profesori universitari, pentru a deveni un bun metodist. După o lună de pregătire a primit atestarea de educator-pedagog specialist și este numit în această funcție pe data de 1 septembrie 1945, la Școala Specială de Educație din Iași. Ca educator pedagog-specialist avea sarcina de a educa elevii întârziați mintal, surdo-muți, delincvenți și de a pune în aplicare împreună cu alți colegi, un complex de teste privind modul de însușire și păstrare în memorie a informațiilor transmise în cadrul diferitelor obiecte de învățământ, stabilite de un grup de profesori universitari în frunte cu profesorul universitar Ștefan Bârsănescu, teste definitivate în urma unor studii efectuate în unele școli cu asemenea elevi. În anul 1948 se căsătorește cu Estera Stănescu din Dorohoi. După o experiență pedagogică trăită la Școala Specială de Educație din Iași, apoi în comuna Someș-Uileac din Ardeal, unde mărturisește că “am făcut generalizarea învățământului de 4 clase, alfabetizarea, activități artistice, iar pentru dezvoltarea învățământului instructiv-educativ am fost cooptat în cabinetul pedagogic al Plasei Cehu-Silvaniei, unde organizam lecții practice și referate periodice” a obținut aprobarea de transfer la Dorohoi, orașul natal al soției sale. Consultând ”Monitorul Oficial”, a constatat că Vornicenii este o comună mare, cu 16 posturi de învățători, nu departe de gară, cu oameni înțelepți, harnici și cu frumoase obiceiuri și tradiții folclorice. Atunci și-a zis: “Asta școală e de mine. Nu știam că satul Vorniceni cu gospodarii lui coincide cu satul meu natal și că aici îmi voi închina întreaga carieră a vieții mele pe un parcurs de 36 ani și că voi obține cu talentații consăteni, realizări de neconceput în idealurile viselor mele”. Primind numire de învățător titular la Vorniceni, foarte bucuros, ia un bilet de călătorie din Dorohoi și pornește spre gara Vorniceni unde urmează surpriza: “Ajung în gara Vorniceni, văd satul chiar lângă gară și mă întreb mândru de alegerea făcută. Întreb pe cetățeni dacă acesta este Vorniceniul, ei îmi spun că este peste deal. Urc dealul lui Tacu, văd case și-mi zic că e totuși bine. Surpriza nu mă ocolește, acesta e Dealul Crucii, Vorniceniul este peste deal. Cobor în Vorniceasa, urc dealul, văd iar case, însă îmi era frică să întreb dacă este satul Vorniceni, să nu primesc un răspuns asemănător: peste deal. Această călătorie mi s-a părut lungă și dezagreabilă. […]” (T. Epure, în Rev Vorniceneanul, 21 mart.2013: ,,Destinul unui intelectual, Dionisie Pădureț”);
2.[…]Sunt mândră că am avut onoarea de a avea ca profesor pe domnul Dionisie Pădureţ, că am făcut parte din corul de copii, grupurile vocale organizate şi îndrumate de domnia sa. Păcat că odată cu plecarea domnului Pădureţ din sat şi apoi “la cele veşnice” a murit şi activitatea culturală a satului. Acum activităţile ce se desfăşoară nu mai sunt de o aşa mare anvergură ca în anii de glorie despre care ne face plăcere să vorbim. Vinovaţi suntem noi, cei care nu suntem demni să ne ridicăm la valoarea acelor exemple atât de frumos evocate în cartea recenzată mai sus .Alte timpuri,alte preocupări în rândul copiilor şi tinerilor din sat….Nu mai cântă din fluier,ascultă doar manele,nu au nici un fior,nici o trăire pentru faptele deosebite ale înaintaşilor de care ar trebui să fie mândri. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe neobositul nostru profesor, MARE OM, Dionisie Pădureţ şi poate nu e prea târziu să-i mulţumim pentru tot ce a făcut pentru noi! Sunt sigură că de acolo, de sus, ne priveşte şi nu este supărat pe noi că nu-i ducem mai departe flacăra aprinsă a culturii vornicenene. […] (înv. Lenuța Frunzete, Rev Vorniceneanul);
3.[…]Copilul și adolescentul din mine l-a perceput pe domnul Padureț ca pe un zbir; profesor și director deosebit de exigent, sever, rece, precis si corect, fără prea mult umor. Cu domnul Padureț nu era de glumit! Aveam să aflu mai tarziu (chiar de la dumnealui), că deviza dânsului în educație era: “să fii dur ca un zbir și blând ca o mamă” Toate acestea au facut să-mi inducă o anumită teamă fată de dumnealui, căutând de cele mai multe ori să-l evit. Și… cum se spune că: “de ce-ti este frică de aia nu scapi’, iată-mă ajuns ploieștean, vecin cu “zbirul” și pus în situația de a trece din a-l evita în cea de a ne intâlni și vizita; prilej de a-l descoperi, redescoperi pe adevarătul OM Dionisie Padureț. După felul cum vorbea de copii și nepoți, despre familia rămasă… dincolo, lasă să iasă în evidență sensibilitatea sufletească a unui tată și bunic extrordinar, caracterul unui om deosebit. M-a impresionat… setea Domnieie sale de Vorniceni, sete cauzată de focul dorului ce-i mistuia sufletul. De fiecare dată când ne intâlneam, discutiile erau în cea mai mare parte despre Vorniceni, despre locurile acestuia cu oamenii și faptele lor.  S-a simțit atât de mult legat de Vorniceni, încât își dorea să organizăm întâlniri cu vornicenenii stabiliți în Ploiești și imprejurimi. Planuia printre altele, ca și când n-ar fi făcut destule pentru aceste locuri, să revină în Vorniceni, să adune ce a mai rămas din formația de fluierași și să facă un spectacol (tip șezătoare) la o stână. Moartea a făcut să nu-și poată duce la bun sfârșit planurile ce și le făcuse, lăsând în sufletul celor ce l-au cunoscut, un enorm regret. Dumnezeu sa-l odihneasca. […] (ing. geolog, Gheorghe Chirilă, în Rev. Vorniceneanul, 21 mart.2013.).

Am inserat cu grijă acestea rânduri pentru a întregi profilul prof. Dionisie Pădureț, un om activ și plin de vivacitate, un energizant al activităților culturale din Vorniceni, un erou al neamului descris  în această carte – DIONISIE PĂDUREŢ – PARFUMUL AMINTIRILOR. IN MEMORIAM . O carte scrisă rapid de ILIE PASCAL, acum la 92 de ani, pentru, ca în aceste momente de sărbătoare a întregirii neamului românesc – 1 Decembrie 1918, a comemora  pe cei care au participat direct la luptele de la Păuliş – 1945, această  jertfă făcând parte din lupta pentru menţinerea integrităţii României.

Și aș mai zice că această carte, pe care o avem în față, a fost scrisă de domnul Ilie Pascal în doar câteva ore; aproape incredibil, ca la 92 de ani, un om, îndemnat să spună ceva despre Dionisie Pădureț (29 nov.2014, ora 9,00), revine la Ed. Agata (30 nov.2014, ora 14,00) cu textul și imaginiile necesare pentru a le publica. Noi ne-am ținut de cuvânt!… fără a insista prea mult pe editarea acestui text.

La Multți Ani, domnule înv./col(r) Ilie PASCAL!
Și fie primit OMAGIUL celui pe care Domnia voastră îl invocă în această carte!

Botoșani, 30 nov. 2014
Ion Istrate



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5