Primit pentru publicare: 14 nov. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 14 nov. 2016
Actualizat: 18 nov. 2016
Editor: Ion ISTRATE

Domnule Ilie Pascal, mi-ați îmbogățit sufletul, m-ați pus să vă scriu scrisoare de mare apreciere, iată că și bătrânii sunt fruntea!

Citesc în Luceafărul Botoșani și repet ce scrie Ilie Pascal, parcă aș fi făcut-o eu răspunzând celor care vor fi mai crezând că vârstnicii nu-s buni de nimic, că după 50-60 de ani, cred ei, oamenii nu mai au nici mintea și nici puterea să mai folosească societății, sieși, să scrie o carte!
“Folclorul a fost viața mea. Viața mea a fost folclorul. Toată viața am petrecut-o frumos, în veselie, în voie bună, cu muzică, dans, petreceri, și zi și noapte. Noi când am lucrat în învățământ, la sfârșitul secolului al 20-lea am lucrat numai cinci zile pe săptămână şi restul liber. Dar, nu puteai să te desparţi de şcoală de luni până sâmbătă seara, iar restul timpului era activitatea extra-școlară: alfabetizare, colectivizare, specialitate, conferințe, activitate cu părinții, cu pionierii, cu premilitarii, cu gărzile patriotice etc. Timp liber nu mai aveam. Timp liber era în activitatea culturală, din zi în noapte”, scrie fostul activist cultural la cei peste 90 de ani ai săi, în destăinuirile și munca sa eu văzându-mă pe mine dar mai ales pe profesorul Alexandru Mânăstireanu care la 90 de ani debuta în literatură, ca în 3-4 ani să scrie un ciclu de patru cărți numit “Călător… prin vâltoarea vremii”, sute de pagini fiecare volum, pe profesorul Constantin Zavate din Bacău, combatant pe frontul din est și vest, instruit în Germania, care la peste 90 de ani ai săi și-a scris Biografia în mai multe volume cu care a obținut premiul pentru literatură a unei Ligi scriitoricești, pe Eugen Dimitriu din Suceava care la o vârstă tot așa înaintată după ce a realizat Galeria înaintașilor săi la Fălticeni și a scris două volume Corespondență Fălticeneană convorbește tinerește cu cei de seama sa, pe medical și profesorul universitar Virgil Ene din Timișoara care la 95 de ani are scrise o salbă de cărți despre Mihai Eminescu și are încă o carte pentru care își caută sponsorul, pe Academicianul Dănăilă cu cărți și studii multe, neorolog, pe care unii vor să îl smulgă de la cercetare și tratamente și să-l arunce în covata politică tocmai la senectute, cu maestrul Neagu Djuvara care la cei aproape 100 de ani atunci scria și oferea amintirile sale, întors din exil, dovedind că … se poate scrie până la capăt!
Da, se poate, am spus mereu și o spune și maestrul Ilie Pascal, ascultați-l!.:”Eu când am înființat căminul cultural, la Mitoc, la 1 martie 1946, fiind ales și director, nu m-am lăsat de el până aproape de pensie, 30 de ani. Formațiile artistice din Mitoc erau renumite pe raion, regiune și pe țară, am spus aceastea toate, ca să ajungă unde trebuie. Am făcut tot felul de formații artistice: cor, dansuri, teatru, brigăzi artistice, montaje literare, montaje muzicale, grupuri vocale instrumentale, cu soliști de tot felul, cvartet de muzicuțe, fluierași, teatrul de păpuși (locul unu la București 1989).
Dar… dar… mai este un dar…. Nu am reușit să fac un spectacol de nuntă românească din străbuni. Eram prea ocupat cu toate funcțiile și nu mi-a ajuns timpul și pentru o nuntă. Mi-a părut rău. Am reușit la pensie și acum, mi-a părut rău. Dar, în anii de tranziție, când am văzut ce greşeală am făcut de a nu scrie, de aceea tot ce vreau si tot ce se poate, m-am apucat și eu de scris.
Și am scris și tipărit 30 de cărți diferite. Dar de teatru nu am scris. Și iată, acum la 94 de ani, din înțelepciune, m-am gândit
să scriu și un spectacol de teatru cu o nuntă românească din străbuni. Nu e ușor să te apuci să lucrez la așa ceva. Nu e ușor! M-am gândit mult, cum pot face așa ceva, ca să fie ceva bun, ca să poată fi prezentată pe scenă, la oraș sau la sat. Și până la urmă m-am decis să scriu o piesă de teatru în 11 tablouri, căci altfel nu se putea.
Într-un singur tablou nu poți prezenta tot obiceiul de nuntă, de vineri seară și până luni seară și chiar până joi. Și iată că am început să lucrez la acest spectacol, cu grijă, cu frică, cu emoție, cu năduf, cu patimă, dar am început cu bine și a ieșit bine. Mi-am propus ca primul spectacol să-l văd și eu și să-mi dau cu părerea. O să fie foarte frumos! Și iată ce m-am gândit…
Nuntă românească din străbuni este un spectacol special, extraordinar și destul de plăcut. E cel mai frumos spectacol din întreaga lume. Nicăieri nu există nuntă strămoșească asemenea ca la noi, la români”.
Mărturisesc am tresărit pozitiv, când am citit azi pledoaria mai vârstnicului nu cu mult, a activistului cultural de Botoșani, pildă pentru cel și cei cărora nu le dau numele, domnul Georgică Manole o să înțeleagă imediat pe cine ascund dacă tac și tac, dar nu tac.
Ieri în Piața Unirii din Iași, pe străzi, am văzut spectacolul în aer liber susținut de un ansamblu folcloric ieșean “Teodor Burada”, la instrumente fel de fel prezenți tineri și tinere, niște fețe bucălate, frumoase, netede, care cu talent actoricesc au făcut strada să cânte și să joace hore și sârbe strămoșești cum numai românii reușesc și mi-am zis încă de atunci, dacă avem așa oameni tineri-tineri atunci știm cui lăsa doinele noastre ca să le poarte și să le predea mai departe.
Tineri și vârstnicii, sub îndrumarea înțelepților, fac împreună casă bună, am spus și noi membrii Cenaclului literar la distanță care din distorsiuni ale gândurilor unora suntem la a 11-12 carte care, precum spune maestrul Ilie Pascal face viață frumoasă și bogată, Să fim sănătoși, să prindem și să depășim vârsta lui Neagu Djuvara, că avem fiecare de pus pe hârtie spusele noastre, că mintea ni-i mereu ageră.
Ion N. Oprea, 14 noiembrie 2016