ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 29 Iul. 2018
Autor: Ovidiu CHELARU
Publicat: 30 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Impresie, la o  Lecție deschisă de limba și literatura română cu prof. Teodor Epure

Alocuţiune, ținută de Ovidiu Chelaru, cu prilejul lansării a patru cărţi de literatură, autor prof. Teodor Epure, ce a avut loc în data de 13 ianuarie 2018, în sala Editurii „Agata”, Botoşani.

Profit de acest moment cultural, pentru a reitera încă o dată faptul că, talentul şi vocaţia pentru artă şi creaţie literară, sunt valori naţionale, a căror sevă se trage din plămada strămoşilor noştri, trăitori pe veacuri pe sfânta vatră a României de astăzi, ca drept har divin.
Toate energiile creatoare, odată descătuşate, atât cele moştenite cât şi cele dobândite, vor netezi calea ce duce spre nemurire, ţinta oricărui pământean, responsabil de menirea sa în viaţă cât şi în societate.
Cu plăcere mi-aduc aminte că la data de 18 noiembrie 2017, în această sală unde suntem acum, o adevărată citadelă de cultură şi istorie literară, am participat la lansarea a două cărţi, aparţinând unei tinere speranţe în literatură, tot din Vorniceni, purtând un nume stelar, acela de Cătălina. Iată că astăzi avem în faţa noastră o altă stea strălucitoare, ce vine din aceeaşi enclavă umană, respectiv mult stimatul profesor Teodor Epure, care, astăzi, 13 ianuarie 2018, lansează patru volume de carte, ce se adaugă la zestrea sa literară anterioară. Domnia sa, de ceva vreme, nu mai este o promisiune, ci o certitudine în lumea cuvântului scris, a cărui gânduri, amintiri şi împliniri s-au aşternut pe hârtie cu migală şi discernământ, ca un corolar al trudei sale, de a lăsa posterităţii adevărate valori de cultură şi literatură, cu multă rezonanţă şi percepţie, în comuna sa natală, unde a trăit şi s-a bucurat de cele mai frumoase realizări, în calitate de părinte, dascăl în domeniul învăţământului, şi nu în ultimul rând, în postura de îndrumător notoriu a atâtor generaţii de elevi silitori şi de perspectivă de care are nevoie naţia română.

Un exemplu cât se poate de grăitor, a faptului că talentul şi aplecarea pentru condei, nu are limită de vârstă. Că este aşa, cu bunăvoinţa auditoriului, voi reaminti mai întâi spusele marelui filosof Socrate, adresate unui scriitor aflat la vârsta senectuţii: „Dacă cineva te va întreba de ce mai scrii cărţi, când semeni de-ai tăi se pregătesc de plecare în lumea de dincolo de zări, să-i răspunzi: să arăt lumii că pot scrie, şi încă destul de bine, înainte de a trece la cele veşnice.” Sau parafrazându-l pe Horaţiu, unul dintre cei mai luminaţi şi prolifici poeţi ai Imperiului Roman, care printre numeroasele sale proverbe, ne-a lăsat drept moştenire următorul dicton: „Non omnis moriar”. Adică „noi scriitorii nu vom muri niciodată în întregime, ci vom supravieţui prin operele noastre”. Iată cum, domnul profesor Teodor Epure, un adevărat discipol al acestor corifei ai Antichităţii, s-a conformat întocmai, prin opera sa scrisă şi publicată, la nivelul pretenţiilor şi aşteptărilor secolului XXI.
Lecturând în fugă câteva fragmente din cărţile lansate, am constatat că autorul, a rămas, este şi va fi, aceeaşi personalitate puternică şi îndrăgostită de plaiurile sale natale şi de oamenii acestor locuri, ce au trăit şi s-au perindat de-a lungul timpului.
Pentru conformitate. Voi reda câteva afirmaţii pe care însuşi autorul le face în „Cuvânt înainte” a cărţii „Stejarii din dumbrava înaltă”, carte ce a văzut lumina tiparului în 2014, la Editura Agata, sub îngrijirea atentă şi de înaltă ţinută profesională a directorului acestei edituri de prestigiu, respectiv domnul Ioan Istrate, care prin obârşie, este tot din comuna Vorniceni. Iată ce spune autorul:
În cartea de faţă, am adunat articole publicate de-a lungul anilor în Revista „Luceafărul” despre toţi aceşti stejari falnici şi impunători, pe care se sprijină istoria şi devenirea comunităţii locale a vornicenenilor din Dumbrava Înaltă, personalităţi cu care ne mândrim şi pentru care am numai admiraţie şi preţuire.
Sigur, voi continua să evoc personalităţi de seamă din Vorniceni…, ca o împlinire a respectului meu faţă de satul şi comuna în care m-am născut.
Îmi doresc ca uitarea să nu-şi aştearnă praful peste chipurile lor, iar generaţiile viitoare să ştie tot ce este important despre trecutul lor şi despre făuritorii acestei lumi noi în care ne aflăm.

Pe cât de priceput este domnul profesor Epure Teodor în proză, nu mai puţin îndemânatic este şi în poezie. Versurile sale, în nota lor generală, sunt admirabile, cu respectarea strictă a regulilor impuse din poezia clasică. Creaţia Domniei sale este fermecătoare şi pe alocuri molipsitoare, prin puritatea mesajelor transmise, a măsurii şi a rimei, care, în totalitatea lor, îţi înnobilează sufletul şi dorinţa de a trăi cât mai angelic, în mijlocul naturii şi a universului din care face parte. Că este aşa, voi cita câteva versuri din poezia „Aş vrea”, din volumul de poezii „Frământări”, apărut în acelaşi an de graţie 2014, la Editura Agata:

Aş vrea să am o cheie favorită
S-o folosesc la vreme potrivită,
Să deschid bolta cerului cu stele
Ca să-mi împodobesc părul cu ele

Aş vrea să mă-mbăt cu mirosul pâinii
Care l-au furat din vie lăstunii,
Să aud privighetoarea în văzduh cântând
Şi să mă bucur de trilul ei oricând

Aş vrea ca toţi stuparii să-şi stoarcă faguri
Trandafirii oacheşi să stea pe garduri,
Inima de mamă să bată tare
Căldura să râdă, să joace-n soare

Aş vrea să păstrez portretul fântânii
Primăvara la marginea grădinii,
Să-mi păstrez demnitatea-n zâmbet
Caisul să-mi înflorească-n suflet.

Pentru a-l înţelege mai bine pe domnul profesor Teodor Epure, îndemn pe toţi iubitorii de cultură şi literatură să-i citească opera, asigurându-i că nu au decât de câştigat. Domnia sa, a fost şi este un model de cinste şi convieţuire socială, trăsături ce se desprind cu uşurinţă din cărţile publicate.
În ceea ce mă priveşte, la ora actuală, printre alte preocupări literare, trudesc la o nouă carte, intitulată „Nemuritorii”, prin care încerc să pun într-o lumină reală, pe cei mai buni scriitori botoşăneni  pe care i-am cunoscut şi apreciat în mod deosebit, datorită aportului adus de aceştia, la îmbunătăţirea tezaurului cultural şi literar botoşănean, din care nu are cum lipsi şi scriitorul Teodor Epure.

Nu pot să închei această alocuţiune, fără a-i ura domnului profesor Teodor Epure, mult succes în demersurile sale viitoare, alături de un sincer „La mulţi ani!”, cu sănătate, la început de drum în anul 2018.