Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Impromptu pentru tine

     Impromptu pentru tine

    Irina_Lucia_MihalcaAutorul: Irina Lucia Mihalca

     
     
     
     
     
     
    Am aruncat în neant
     toate semnele de punctuaţie,
     toate cuvintele nespuse din spaţiile albite.
     Lumina are distanţe sau e necuprinsă?
     Imaginaţia ta, iubito, este ca un pârau limpede 
     ce vrea să treacă şi prin pietre, 
     una din pietre sunt eu, cântecul eşti tu!
     
     Dincolo de vânt nu este niciun vânt,
     dincolo de  cântec nu este niciun cântec, 
     dincolo de vis nu este niciun vis,
     dincolo de spaţiu nu este niciun spaţiu,
     spaţiul, chiar dacă de necucerit, 
     uneori e vântul, uneori e cântecul, 
     uneori e visul în care păşim nedumeriţi.
     
     Simţi cum punctele 
     îngreunează spaţiile dintre noi? 
     Cândva, un punct înnegrit 
     te-ndurera atât de mult,
     măreşte, acum,  la infinit punctul acela
     şi vei vedea ce înseamnă, 
     – un punct abisal –
     un punct legat de un altul, construit în spirala 
     când ascendentă, când descendentă. 
     
     Nu cred în punctul tău implantat 
     la hotarul tăcerii, chiar dacă nu dispare,
     nu cred în acel punct fără întoarcere,
     după fiecare punct urmează noi şi noi întinderi.
     Nu cred în natura moartă a tabloului privit împreună,
     nu cred în norii întunecaţi purtaţi de furtuni trecătoare,
     nu cred în penitenţa impusă, 
     aurorele nu obosesc în puncte de suspensie,
     ascund gânduri şi preced dialoguri.
     
     Vreau să mă opun 
     şuvoiului răcoros şi puternic,
     am mereu un vis în care 
     cuvintele tale se contopesc cu el.
     Dincolo de fulgerele ploii ai revenit, 
     îţi aminteşti cum mi-ai prins mâna în ploaie?
     Zâmbetele nu se pierd stinse în noapte,
     visele sparte suspină
     agăţate, încă, de firele de păianjen
    din oaza deşertului de nisip al patului tău.
     
     O oră ţi-ar fi inversat polii definitiv,
     nu te-ai mai fi întors pe acelaşi drum,
     deschide uşa cu piciorul  
     şi caută acolo cheia strigătului tău,
     aştept tulburarea apelor
     spre vindecarea inimii mele!
     Dansează cu viaţa, iubitule! 
     Cred în câmpia infinită din noi, 
     în fiecare petală depusă fundaţiei construite
     şi-n zborul nemărginit spre aştri.
     
     Am nevoie de clipele care vin 
     şi trec prin noi din clepsidra veşniciei,
     de muzica ce lasă să curgă timpul 
     în inimile noastre, ca un foc ascuns
     în exilul unui destin, răscolind tot universul,
     de pierderea mâinilor noastre 
     ce-alunecă liber în briză şi culoare,
     de fascicolul sărutului 
     ce trece prin lumina stelelor, 
     de interludiul parcurs 
     de ceaţa ce-adună praful nopţii, 
     lăsând, în urmă, 
     o dâră a tăcerii şi melancoliei. 
     
     Dacă tu eşti cerul atunci 
     mâna mea e întinsă spre lumina din tine!
     Când Totul se oglindeşte într-un punct,
     acel punct se revarsă în Totul,
     de tine, de mine, de noi, am nevoie…

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5