Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

În 2015 la 1881-parlamentarul de Neamț Ioan Munteanu cu un șfichi aspru dar meritat – de-ar fi auzit! – adresat actualilor cârmaci ai României postdecebriste

În 2015 la 1881-parlamentarul de Neamț Ioan Munteanu cu un șfichi aspru dar meritat – de-ar fi auzit! – adresat actualilor cârmaci ai României postdecebriste

În contextual în care lumea parcă s-a întors cu susul în jos în România altădată prosperă și cu oameni care nu tebuia să-și încuie ușa cu cheie pentru că românul nu intra în avutul vecinului, astăzi, 2015, când majoritatea este total sărăcită iar conducătorii, unii plecați din țară fără să spună nimănui unde, își atribuie retribuții cu adevărat nesimțite, pentru ei și neamurile ori apropiații lor, care împreună duc țara de râpă – circulă  nu numai în mass-media vorbele unui demnitar de Neamț care, nu pentru că e moldovean, ne unge la inimă pentru șfichiul care îl dă celor care au uitat de cei care i-au ales în demnitățile deținute.

Parlamentar și domnia-sa, Ioan Munteanu, se zice că a fost singurul care, fiind la putere și atunci, cînd s-a votat tăierea pensiilor a refuzat să dea acest vot, motiv pentru care a fost exclus, dar, pentru verticalitatea, curajul, cinstea și caracterul uman, ulterior  i s-au dat iarăși buline albe, fiind reales, ca recompensă pentru  că, la vremea școlii, nu a lipsit la lecțiile de educație cetățenească sau de limba română și îl iubește și respectă și astăzi pe Alexandru Vlahuță, drept care, recent, a făcut următoarea declarație politică (asta declarație politică, nu a lui Petre Roman, “mormanul de fier vechi”, cu pronunțat iz culpabil!), unică în peisajul postdecembrist, după cum apreciază presa și cititorii:

E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului simţ și a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste,
muncă, generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale si spirituale strămoșești. Unde au dispărut cuminţenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată
atâta violenţă, dezmăţ si nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă într-o poezie de o surprinzătoare actualitate, publicată,însă, în 1881): “vai, nenorocită ţară,rele zile-ai mai ajuns!” .

Îngrijorător este faptul că suntem conduși și de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi si de mojici . Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acești indivizi , considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică.  Așa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii si submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialiști să-și părăsească locurile de muncă . Acești indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, îsi fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească și să se scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastasuri și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii și șmecherii.Fac gesturi  umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură.  Trăiesc într-un lux deșănţat, risipesc fără măsură banii ușor câstigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut-o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat. Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie.

Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns.”Ei sunt mari si tari, nu au nici rușine, nici sfială>  //că-ntr-o zi urmașii le vor cere socoteală’’ ( tot Vlahuţă, 1881!).

 În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat si autoritar, un patriot, un român adevărat mai poate readuce ţara pe calea cea bună. Îl vom găsi? Îl vom avea?Eu sper!”  

Spre edificare, iată și pe Alexandru Vlahuță – Cârmacii (fragment) Târgoviște,1881,iunie:

……………………………………………………………………….
Vai, nenorocită țară, zile rele-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.
Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari la cârma țării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi și pe valurile mării!
Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsara
Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari
Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeț și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile în care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei

Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!
Într-o ocnă da! Acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!

Pentru conformitate, Ion N. Oprea

PS: Apropo de Grecia. Când tocmai Atena se prăbușise din cauza realităților ei sociale Socrate le-a pus oglinda în față mai marilor zilei: „Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc autoritatea și dovedesc lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Își contazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior, și sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei însiși. Nu au pic de respect pentru părinți sau persoane în vârstă. Vorbesc ca și cum ei însiși ar ști totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit de relevanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie și nefeminine în limbaj, comportament și îmbrăcăminte.” (Socrate (470 î.Hr. – 7 mai 399 î.Hr) .

Pentru vorbele spuse, soluția imediată pentru  Socrate a fost  condamnarea lui la surghiun sau sinucidere!, plătind cu viața pentru învățătura și  activitatea sa neconformistă.

În 2012, probă că prostia comunităților umane este perisabilă, la inițiativa Fundației   Onassis procesul s-a rejudecat, simbolic, în Grecia, Socrate având ca apărători zece avocați, Instanța achitându-l.

Morala: am ajuns… de unde s-a plecat! …

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Exemplar mesajul articolului, felicitări!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5