Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    În absenţa arborilor

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Nicolae CORNESCIAN

     

     

     

     

    În absenţa arborilor

     

     

    Uitând de alte lumi, îngropai umbra copacului ars.
    Aproape de apă, trasând forme de crengi
    cu negreala rămasă. Chiar în clipa în care aerul slobozit
    din trunchiul scorburos căpăta un glanţ spălăcit.
    De nuanţa nisipului scos din surpătura plină de fum
    şi ceva ce urma să dăinuie mereu. Urma să lumineze.
    Chiar şi în anii în care aici nu va mai fi nici un ţârm,
    ci doar o rarişte de raze cristalizate
    va creşte deasupra apei interminabile.
    Îţi va aminti că poate chiar şi acum,
    aici putea fi cu totul altceva. Chiar şi acum,
    când, adânciţi în tăceri sinonime absenţei,
    străbăteam bezna ce ne permitea să atingem totul.
    Tot ce putea exista şi poate că era prezent,
    dacă putea fi închipuit chiar în preajma noastră.
    Asemenea cerului păstrat în roua dinăuntrul crengilor
    de sticlă, de văzduh închegat şi scorojit în locuri în care
    alte umbre se desprindeau de hăul întunecat. Asemenea
    respiraţiei smulse de vânt
    ori a izului presupus, când ceva inexistent
    ne ademenea şi făcea parte din noi. Din gândul
    că aici totul devenea altceva. Chiar în clipa în care
    aerul eliberat căpăta culori noi. Încă nevăzute
    niciunde altundeva pe pământ. Boielile luminii
    sesizabile doar în spaţii transparente. În privirea ta
    în care ardeau ultimii arbori. Şi nu mai găseam
    acel loc în care aş fi izbutit să-mi amintesc
    că erai mai mult o amintire a vieţii decât viaţa însăşi.
    Erai visul a tot ce vedeam şi credeam a fi posibil
    când imaginai alte latenţe: seri pe malul retras în lumină,
    ore mai lungi decât aşteptarea
    şi ceva ce nu avea nici un timp, dar permitea să visăm
    amintirile altor vieţi; întru totul străine. Oameni întârziind
    în locuri în care ar fi putut fi arbori. Chiar şi azi,
    când inima ta bătea cu câteva clipe în urmă,
    de parcă aş fi trăit într-un alt prezent. Ca şi cum fumul
    diluând lumina de aici ar fi putut ajunge de cealaltă parte
    a orizontului doar în ceasul amintirii a ceea ce încă
    nici nu s-a petrecut. Când, reflectând nisipul nopţilor
    din alţi ani, privirile se cristalizau chiar deasupra apei.
    Ardea ornicul din far. Iar pe sticla-i ovală rămânea întipărită
    imaginea ultimului moment al timpului trecător:
    câţiva copaci ori ceea ce aminteam că puteau fi copaci.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5