Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

In atentia doamnei Ana Blandiana!… PENTRU ISTORIE

Primit la redacție: 21 oct.2014, ora 9,50
Postat de Ion Istrate: 21 oct.2014, pentru ISTORIE

 

In atentia doamnei Ana Blandiana!

 

PERCEPTORUL – SCRIITOR, ION C PENA, E INMORMANTAT IN CIMITIRUL EROILOR din ALBA IULIA

 
Va rog sa-mi confirmati primirea !
 
Astept un telefon, daca prezinta interes !
multumesc !
marin scarlat
0724002535
marinscarlat@gmail.com
 
Va propun un subiect legat de Ion C Pena, care era publicat si apreciat in perioada interbelica in Universul literar, Vremea, Prepoem, Pacala, Epigrama, Oltul, Drum, …
 
va supun atentiei un necunoscut, pe ion c pena, care fiind oale si ulcele in cimitirul eroilor de la alba iulia, nu mai razbate sa-si zica oful neputintei si amaraciunii traite pe patul spitalului militar de pe care urma sa plece neampacat.
trebuia sa se casatoreasca dupa razboi, n-a mai apucat. s-a daruit patriei. o floare de femeie a ramas strivita toata viata.
patria sa traiasca.
 
de va va place ce a scris, poate ii stergeti lacrimile, scotandu-i la lumina profilul literar. asa cum a fost, chiar si intr-un colt de revista sau ziar, poate a mai ramas un loc printre pamanteni.
e posibila o restituire ? foarte bine ! cititi si judecati ! lacrimi si sfinti.
 
 
 
                                   RESPECT, ROMANULE !
 
Pasind in varfuri, vin si va pun in atentie pe scriitorul Ion C Pena, care este un vizionar, talentat si curajos scriitor teleormanean – belitorean –  poet, epigramist si prozator. Asta-i pasul meu !
 
                                          Zi buna !
 
                                  ION C PENA  –  1911-1944
                                   poet, epigramist, prozator
 
 
In „Universul literar ” din 7 martie, 1942, la rubrica „Cantece noui”, Stefan Baciu, il numea „un poet plin, de un talent robust, original si format, care face o figura cu totul aparte in corul celorlalti”, „versurile lui trebuesc citite cu luare aminte, in miezul lor se zbate un poet de rasa” si apoi adauga: „Iata un poet !”
 
In 23 mai 1942, in numar aniversar – „La un an de Cantece noui” – poezia lui Pena,”Opriti-va”, este prima prezentata din cele zece poezii alese; undeva mai jos fiind si o poezie de Stefan Aug Doinas.
 
                                            Cititi poeziile si epigramele lui Pena !
 
De retinut  „Moneda fantazienilor”( scrisa la Sichevita, jud. Caras Severin, in 1937), in care Ion Pena merge cu anticipatia pana in ianuarie, 2000.
In povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzatoare, cu colectivizarea si cooperativizarea (coop-uri, gradinite, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipatie.
 
Asa cum spunea profesorul si prozatorul Victor Marin Basarab :
 
„Fantazia ar trebui pusa in circulatie si asezata intr-o exacta comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere a vizionarismului sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.”
 
               Opriţi-vă
 
În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca dulcea bogăţie să vă’ngroape.
 
Mi-e inima de fulgere ocean,
Mi-e fruntea năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.
 
Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.
 
Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
 
Eu voi rămâne, singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Cu porţile de marmură, închise.
 
                               UN NECUNOSCUT !? LA JUDECATA VOASTRA
 
Am convingerea, pun pariu, ca acest nume nu va spune nimic si nici n-ati auzit vreodata de el. Tentatia va este, desigur, sa stergeti aceste randuri si sa va aplecati la ale voastre. O fi bine, o fi rau !? Va zic: veti avea o revelatie !
 
Ca sa fie clar, Ion C Pena a fost fratele tatalui mamei mele, Petre. Ne tragem din familii de tarani belitoreni, actualmente satul ars de verile neiertatoare si istorie se numeste Troianul, de la Valul lui Traian. I-au schimbat numele prin ’65, caci era prea multa dezgoleala istorica in Belitori.
 
Pe vremea copilariei mele, iarna, tarancile de jos in sus, zi si noapte, lucrau macaturi si covoare la razboaiele obosite ale batranilor. Zapezile din sud, gerul, viscolele naprasnice erau privite ca un „relax”. Era vremea socializarii, a intrebarilor.
 
Deasupra usii camarutei din „Rasfirati”, „un cartier” din Belitori, in care se afla razboiul de tesut, singura incalzita, se afla o poza sepia inramata, cum alta nu mai vazusem. In ea sta artistic un domn cu cravata si o mustacioara care mi se parea aranjata in graba. Poza facuta prin ’40, e cea de pe coperta cartii „Scrieri”, aparuta in 2011, la „100 de ani de la nasterea lui Ion C Pena”. In acele ceasuri de iarna, de prea putine ori, l-am intrebat pe Batu’ Petre cine este, caci era imbracat de oras, asa cum cum vazusem eu la balciul tinut in Rosiori, de Sântămăria mica. Era singura data pe an cand ieseam din sat. Traiam cea mai mare bucurie, mergeam la Rus cu rata.
 
„O ruda care nu mai e !”  Atat, in rest tacerea se pravalea peste noi. Simteam frustrant o lege nespusa a tacerii apasatoare si a suferintei in surdina in spatele perdelelor grele, trase si cu lumina stinsa.
 
                                                      UN NEDREPTATIT
 
Ion C Pena fusese membru şi susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici si prietenia lui cu Gheorghe Suta, presedintele PNT din Domnesti. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile securităţii care l-a înscris în catalogul alfabetic al cărţilor constituite în „Fondul special – interzise” , i-a căutat şi confiscat manuscrisele, cărţile şi revistele ce conţineau creaţiile sale. Abia după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, patru (4 ) epigrame ii apar în antologia „Epigramisti romani de ieri si de azi” a lui N. Crevedia, din1975 – Ed. Eminescu.
 
Sunt confuz, memoria imi joaca feste, dar consemnarea din 1979 in „Teleormanul”, se pare ca a existat. Totusi, n-a fost niciun gand dinspre bunicul meu Petre. In acea vreme, elev fiind, mergeam in locu’ maica-mii la colectiv sa pazesc viile de graurii dusmani, infometati pana peste poate. De dimineata si pana seara fluieram, alergam pe terase si strigam ca un apucat sa salvez productia cap – ului, despre care ICP vorbea, inca, din 1937, cand scria povestirea utopica „Fantazia – moneda fantazienilor” in localitatea Sichevita, din Caras Severin.
 
Cititi „Fantazia – moneda fantazienilor” !
 
Si vine eliberarea, iar in 30 august 1991, in „Teleormanul liber”, de aceasta data, aparea un mic articol – Ion Pena 80 – in care se vorbea despre fratele lu’ Batu Petre. Era prezentat doar ca epigramist, iar referirile erau doar la publicatiile teleormanene. Totusi a fost un semn ca o mare usurare. Peste cinci ani, tot in acest ziar aparea un articol, ceva mai mare, in care era si fotografia cu omul cu mustata, de pe peretele copilariei. A la Hitler. Avusesem ragaz sa aflu din cartile de istorie de dansu’. Dansu’, adica Adolf, sefu’ celor pe care-i tavalea ICP, pe cand avea 22 de ani, in articolul  „Exclusivismul rasei si culturii germane”, publicat in „SO4H2”, anul II, nr. 7-8, din 1933, in Turnu Magurele.
 
Cititi ” Exclusivismul rasei si culturii germane” !
 
De tanar, Batu Ionita incepuse sa-si creeze adversităţi prin fronda adusa arienilor; apoi publica într-o revistă devenita pe parcurs de orientare legionară, deşi – după cum mărturisea – nu avea predilecţie pentru cultul legionar. In fapt colaborarea lui literara cu „Prepoem” – revista de afirmare a tinerei poesii rominesti –  dura din septembrie 1939, cu un an inainte de venirea legionarilor la putere. Fiind un scriitor vizionar legionarii au considerat ca este oportun sa-l promoveze in continuare, strict literar. Astfel, in primavara lui 1941 „Revista Prepoem” in „O mare ancheta literara printre tinerii poeti romani” prezinta un portret Ion C Pena.
Tot Pena, antibolsevic convins, scria – înaite de venirea trupelor sovietice în România – in „Revista Pacala”, care avea pe frontispiciu: „Iar când la Patria Română/ Râvneşte hidra bolşevică/ Nesăţioasă şi păgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!
 
Fiind mobilizat din Domnesti Arges, pe frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial, Ion C Pena moare de tanar la 29 iulie 1944, fiind inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Batu Ionita urma sa implineasca 33 de ani pe 25 august.
 
Ion C Pena era membru şi susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici si prietenia lui cu Gheorghe Suta, presedintele PNT din Domnesti. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile securităţii care l-a înscris în catalogul alfabetic al cărţilor constituite în „Fondul special – interzise” , i-a căutat şi confiscat manuscrisele, cărţile şi revistele ce conţineau creaţiile sale. Abia după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, epigramele sale apar în antologii graţie unor scriitori precum N. Crevedia.
———————————————————–
Sunt constient, poate ca-s doar sensibilizat de sortile nedrepte ale bunicilor mei.
Va rog, va astept in naivitatea mea cu un verdict care sa faca lumina, acum la 70 de ani de cand Ion C Pena a plecat. Eu de profesie sunt inginer proiectant. Am lucrat, apoi, cativa ani in lumea filmului. Pasiunea m-a impins. Alta nada, alti rapitori drept prada. Domnilor poeti, prozatori si critici:
 
ACORDATI-I CATEVA MINUTE ! CITITI-I POEZIILE, EPIGRAMELE  si PROZA ! OFERITI-I UN COLT DE PAGINA !
DOAMNE AJUTA !
 
Text carte – SCRIERI de ION PENA – in fisierul atasat.
Lectura placuta !
 
 
Debuteaza in 1932, in revista – SO4H2 – cu poezia „Alpinism”, scrisa in 1928, pe cand avea 17 ani. Tot in acel an traduce impreuna cu Stefan Baljalarschi, „Poemele mele” a lui Serghei Esenin.
 
                                                     UN DESTIN TRAGIC
 
Ion C Pena s-a nascut pe 25 august 1911 intr-o familie de tarani din comuna Belitori ( azi, Troianul) judetul Teleorman, fiind primul din cei sapte copii ai familiei Chirita ( Firica ) Pena ( 1888 – 1963 ) si Alexandra ( Lisandra ) Polimbiada Pena ( 1888 – 1971 )
 
​Este al cincelea copil, din cei sapte, pe care parintii, Firica si Lisandra Pena,  aveau sa-i inmormanteze in timpul vietii.
Ce trebuie sa fi fost in sufletele strabunicilor mei, ce-o fi fost in sufletul lui Ion Pena, care si-a condus la cimitir, pe ultimul drum, patru din cei sapte frati: Nina, Fanica, Nicu si Costache. O tragedie imensa, grea povara de purtat prin anii vietii.
 
Batu Ionita nu a fost casatorit si nu a avut copii.
 
                                                     PERCEPTOR si POET
 
Ca finantist ( perceptor) a functionat timp de 5 ani la Sichevita – judetul Caras Severin (1936 – 1941), ca delegat de agentie. Aici infiinteaza un camin cultural – „Lumina”, cu sediul in incinta Primariei.
Doneaza caminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate carti in valoare de mii de lei.
 
Apoi, la Domnesti – Muscel Arges, Ion Pena lucreaza ca agent administrativ. si aici infiinteaza, in martie 1941, „Biblioteca moderna:” prin care cauta sa satisfaca cerintele de lectura ale localnicilor, implicandu-se puternic in activitatea de culturalizare a satenilor.
Este considerat primul bibliotecar din Domnesti.
 
In Domnesti se imprieteneste cu Gheorghe Suta, care-l si gazduieste pana la plecarea pe front.
 
Acesta era presedintele Partidului National Taranesc, mare industrias si comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucsoara, participanta activa la Rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras, „Haiducii Muscelului”.
 
Tusa Tuta Rizea ( 1912 – 2003 ), pe care am avut bucuria s-o cunosc si onoarea sa fiu gazduit in casuta sa cu doua camarute; avea sa fie vizitata, dupa 1989, in mai multe randuri de Regele Mihai si de fostul presedinte Emil Constantinescu.
 
Secretul ? Motivul ? Regele Mihai se cunoscuse cu tusa Tuta inainte de 1944.
Intalnirea este descrisa in cartea, „Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara”,  aparuta la editura Humanitas.
 
 
 Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara
 
 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_Rizea
www.elisabetarizea.ro
 
 
Fiind mobilizat din Domnesti, pe frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial,  Ion Pena moare de tanar la 29 iulie 1944, fiind inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Batu Ionita urma sa implineasca 33 de ani pe 25 august.
 
 
fotografie din casa in care s-a nascut si a copilarit Ion Pena, in foto
 
fotografie din casa in care s-a nascut si a copilarit Ion Pena; in foto
tusa Gica ( Gherghina ), nepoata lui, sora mamei mele, si unchiu’ Grigore.
 
 
 
mormantul lui Ion Pena din Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
 
 
​mormantul lui Ion Pena din Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
La plecarea din aceasta lume scriitorului i-au ramas pentru tipar sase volume, dintre care patru, alaturi de multe manuscrise, nu s-au mai gasit:
 
1) – Iarmaroc ( un volum voluminos, de o suta de poezii, din care cateva au apucat sa fie publicate ),
 
2) – Simple nimicuri – placheta de poezii, nepublicata pana acum – a aparut in Scrieri – Ion Pena, aparuta in 2011.
 
( „scrise fără pretenție, aşa cum se bea un pahar de vin sau cum se priveşte o vitrină în trecere” puncteaza Ion Pena )
 
3) – Trei volume de poezii –
 
Inainte de a muri prof. Florian Creteanu, fost prefect de judet, coleg si prieten cu Pena, i-a incredintat prof. Dumitru Vasile Delceanu ( care traieste la Turnu Magurele ), in manuscris, trei volume cu poezii ale lui Ion Pena: „Varietati”, „Fum” si „Nord”.
 
Intr-o zi,  domnul Delceanu le-a incredintat spre citire unui coleg, Ilie Hristea, profesor de limba si literatura romana in Salcia si Rosiorii de Vede.
Intre timp, din pacate, acesta a decedat, iar domnul Delceanu nu-si mai aminteste daca prof. Hristea i le-a inapoiat sau nu.
 
4) „Flori veninose”, epigrame, carte nepublicata pana acum – a aparut in Scrieri – Ion Pena, aparuta in 2011.
 
Va multumesc pentru timpul acordat !! 
 
marin scarlat
0724002535
 
 
In 28 septembrie 2001 dl Constantin Stan publica in „Ziarul de duminica” urmatorul articol despre Ion C Pena. Intre timp a aparut cartea : „Scrieri” de Ion C Pena in 2011 ce ofera un material bun de analizat.
 
ACORDATI-I CATEVA MINUTE ! CITITI-I POEZIILE, EPIGRAMELE si PROZA ! OFERITI-I UN COLT DE PAGINA !
DOAMNE AJUTA !
 
marin scarlat
0724002535
 
  1. Poezii publicate în diferite ziare şi reviste ale vremii
 
 
          Alpinism ( 1928)
 
Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.
 
Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.
 
Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …
 
Publicată în „SO4H2”, anul  I, nr. 1, din 15 aprilie 1932
 
 
      Noapte la Turnu Măgurele (1933)
 
Noaptea caldă … noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un „Adio del Passato”
Fredonat într-o lagună taciturnă.
 
Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniştea se sparge’n uşi de cafenele.
Catedrala’nalţă turlele spre stele
În mirosul de grătar şi de tarabă.
 
Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelaţii somnolente,
Pe când paznic al luminilor de lapte
 – Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
Stă eroul de la şaptezeci şi şapte …
 
Publicată în „Graiul tineretului”, anul  II, nr. din 11 iulie 1933
 
              Voiaj
 
Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.
 
Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.
 
Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.
 
Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul  II,  nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937
 
               Anii   mei
 
Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.
 
Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.
 
Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.
 
Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
 Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
 
                         Melancolie
 
Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.
 
Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.
 
La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.
 
Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul  III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938
 
            Poetul din urmă
 
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.
 
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
 
A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.
 
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue –  şi rob
Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.
 
O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
 
                    Opriţi-vă
 
În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.
 
Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.
 
Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.
 
Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
 
Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942
 
 
                Vântule!
 
Te caut,vântule,cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.
 
Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.
 
Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.
 
Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.
 
O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic …
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938
 
  După amiază
 
Cine oare a murit
În oraşul’ncremenit,
În oraşul necăjit?
Bate clopotul a gol
Cine e de-acum sobol?
Cine spânzură de cer
Cu suflarea ca de zer?
Bate clopotul şi bate;
Mare doliu în cetate –
Au murit o mie poate
De tot bate şi mai bate.
De tot bate şi mai bate.
 
(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, din noiembrie – decembrie 1938
 
 
         Moartea Mariei
 
Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Şi, cald, culese sufletul Mariei.
 
Odihna veşnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
N’o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune vara’n chiotoare.
 
Cinci oameni vor veni după amiază
Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.
 
Dar pân’ la urmă rece va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna măritată;
Isuse ’nalte, nobile stăpâne,
Dece chemaşi, la tine, mândra fată?
 
(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie 1938
 
 
               Hei, moarte
 
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
 
şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.
 
Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.
 
Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.
 
Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.
 
Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.
 
Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
 
Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.
 
Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.
 
Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
 
 
 
            Amintirea    vârstei
 
Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.
 
Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.
 
Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,
 
Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 46, Crăciun 1939
 
                  Golănească
 
Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.
 
Acelaşi basm urît e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
 
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte’n dimineţi.
 
Zădărnicia stă cu noi la cot
şi’n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi în „PREPOEM” an I, nr. 10 din aprilie 1940
 
     Scrisoare scurtă
 
Bunul meu prieten, n’am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâţă oarbă ca să ţipe
la soboli şi la aceste clipe.
 
N’am un greer mic în grindă
veşnicia’n cîntec să aprindă.
N’am un strop de seu, o lumînare
ca să-ţi scriu misivă mare.
 
Iată un bătut de ger,
de hârtoape şi de nopţi de fier,
De stafii mărunte ca un zob
şi durerii mele rob.
 
Ce să fac prin ceasul greu?
Morţii putrezesc mereu.
putrezeşte şi Isus în gînd,
i-auză-l  plîngînd.
 
(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
  Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 şi în „PREPOEM”, an I, nr. 7, ambele din aprilie 1940
 
                 U i t e   s t r i g o i i
 
Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.
 
Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s’o ademenească, s’o fure
pentru subpământeana pădure.
 
Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
cu numele Maria.
 
Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
acolo e de voi.
————————————————–
Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
 
 
S a h a r a
 
Degeaba strigi
Domnule cu şapte covrigi.
Hulubăria e încuiată
pentru orice rimă, pentru orice fată.
 
Bate la cer
cu toiag de fier,
bate la pădure
cu armură de mure.
Poate acolo
o mai trăi Apolo.
 
La noi e tristeţe.
Au murit bietele precupeţe.
Caişii au îngenuncheat
peste marele hat
şi alungat cu resteul
a fugit curcubeul.
_______________________________________
Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
 
 
P a n o r a m ă
 
Vraciule înfricoşat
surd, olog şi guşat
arată-mi comorile tale
înalte, pătrate, ovale.
 
De câteva zeci de ani
vinzi minuni pe gologani
dragoste, noroace, blesteme,
care modeste, care cu steme.
 
Poate ai aur, poate ai rubine,
căpestre, ogoare, albine
sandale ca Petre Schlemil
ori alt obiect mai util.
 
Dă-mi-le pe toate mie
pentru o imensă filotimie,
pentru ca să cumpăr cojoace
la toţi puii care ies din găoace.
________________________________________
Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
 
 
P a r a b o l ă
 
Unde sunt miresmele,
Cocorii, catapetesmele?
Cine e hoţul, cine e blestematul
Care ne-a jefuit satul?
 
Plecaţi în toate părţile,
Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile,
Răsturnaţi împărăţiile
Şi aflaţi bucuriile.
 
Până la veacul mic
Mai e un drum de nimic,
O şchioapă, o săritură de piţigoi.
Să n-ajungem cu desagii goi.
 
Arhanghelii, îngerii, sfinţii
Aşteaptă să le ducem arginţii
Şi din toate cele câte ceva.
Măcar o aţă, o mucava.
 
Altfel nu dau zapis
Că vom intra în paradis
Că vom săruta mereu şi mereu
Bocancii lui Dumnezeu.
________________________________________
Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
 
S i n d r o f i e
 
Feţi frumoşii, harapii, călăii,
broscoii, ţînţarii, dulăii
veniră la mine’n pridvor
din toate ghiocile lor.
 
Domnilor, iubiţi vizitatori!
iată scaune, merinde, viori,
parabole, sîrme, cotnar în bărdace.
Luaţi de unde vă place.
 
În seara aceasta bătrînă
sîntem o apă, o targă, o mînă,
mari evadaţi din poveşti
fără căciuli şi fără caleşti.
 
Şi eu sînt frate cu voi.
Mi-e fruntea stelară, piciorul gunoi
atîtea cuvinte încurc
şi tot către moarte mă urc.
 
Ci poate vreodată
O glorie pală, uşor deşelată
ne-o rîde, ne-o plînge pe crestele mici
pe unde fugirăm aşa de calici.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
 
E p i l o g
 
Lăsaţi licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să i-aducă lumină sacră
în colivia acră.
 
Pasăre sunt şi eu
în colivia lui Dumnezeu
dar sărăcia şi migrenele
mi-au escamotat penele.
 
C-o schiloadă mînă
stau rezemat de ţărînă.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a mirare.
 
Licuriciul meu e mort.
Nu-mi mai aduce steluţe în cort,
nu mai rîde, nu mai luminează
ceasul ca o amiază.
 
Poate Maica Precestă
o ieşi pe secetă
cu Isus feericul,
s’alunge întunericul.
________________________________________
Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
 
 
              Scrisoare  din  oraş
 
Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.
 
Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.
 
Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.
 
Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.
 
Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.
 
Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.
 
Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
______________________________________
Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10,
din 7 martie 1942
 
              Portret
 
Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.
 
Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.
 
Eu sînt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.
________________________________________
Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941
 
 
              Metamorfoze
 
Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.
 
Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.
 
Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.
 
Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.
 
Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.
 
Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10 din 7 martie 1942
 
 
          Rechizitoriu
 
Burgul e rânced de păcate,
Orbit de noapte şi de scame.
Gigantice clădiri durate
Încep fiinţa să-i destrame.
 
Ziua e şchiopă ca o targă.
Ograda văduvă de spice.
Nerăzbunata sete largă
Ţipă în creştete şi bice.
 
Molii se coc în rădăcină
Pe lângă seci mărgăritare.
Gingaşe stele nu mai pot să vină
Ca să ne dea un coif la fiecare.
 
Isus a rebegit în pieţe
Uitat, lovit, cu faţă mută.
Între borfaşi, naivi şi precupeţe
Nimeni durerea nu-i sărută.
 
Vrednic în sparta lui ogivă
Ca să primească trei sodoame,
Burgul e putred deopotrivă
De bogăţie şi de foame.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 17, din 25 aprilie 1942
 
 
           Roşiorii de Vede
 
E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenţa mea trudită şi învinsă –
Năvod de stele, vis şi putregai.
 
Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de răşini şi de inert
Decât altdată barca ei uşure
Ce reteza nădejdile pe sfert.
 
Alţi oameni defilează pe’nserare
Ca să-şi înghită porţia de timp.
Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.
 
Încătuşat pe-o rână în restrişte
A amuţit şi parcul ca un gând.
Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte
Să-i gâtuie tristeţile, râzând.
 
Şi totuşi câtă pulbere subţire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 25, din 20 iunie 1942 
 
          Către Don Quijotte
 
Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.
 
Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.
 
În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.
 
Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.
 
Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942
 
           Noiembrie
 
Soare veşted, soare vechi
Cât o palmă de  înalt,
Îl iau plopii de urechi
Fără scară, fără salt.
 
E bolnav de veşnicii
Câte-a tors şi-a îngropat,
Câte umbre şi stihii
Între timp a destrămat.
 
Soare umil, saore mic
Cât o ancoră abea
Înfloritu-i-a în spic
Dulcea somnului zăbrea.
 
O să doarmă iar blajin
Undeva adânc şi cald
Rotunjindu-ne cu chin
Pentru mâine alt smarald.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 37, din 13 septembrie 1942
 
 
                         Prefaţă
 
Gingaş întâi, un ger îmi creşte’n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.
 
E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.
 
Visai un pod pe veacuri şi pe spaţii
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu’câteva vibraţii.
 
Drumeţ, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 42, din 24 octombrie 1942
 
            Şes natal
 
Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.
 
Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.
 
Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.
 
În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.
 
Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam …
Aveam atuncia 12 ani.
________________________________________
Publicată în „VREMEA”, an XIV, nr. 676, din 29 noiembrie 1942
 
             Realism
 
Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică’n sure clădării.
 
Priveşte, am rămas doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba de imagini –
Din  rime potrivim mereu panglici
Şi’n buzunar ne miaună paragini.
 
Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la candori ?
Imită larg atâţia histrioni
Şi-om hăuli şi noi între comori.
 
Poema noastră nu ne dă nimic
Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea din colnic –
Mai bună e o traistă de pământ.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 48, din 10 decembrie 1942
 
               Leit – motiv
 
Simt toată vremea care curge hău
Cu Dumnezeu de mână prin oraş
Şi-o prinde omul, hoţ ca un geambaş,
Ca s-o anime-n calendarul său.
 
Ispita asta ne-a cuprins de mult,
Orânduiţi sub moarte şi sub cer
Şi ne-a legat în zodii ca un fier –
Otrepe vechi în cosmicul tumult.
 
Culegem an cu an în traista grea,
O movilă de ani până la fund,
Cădem sub crucea ei – rotund,
Laţi şi fărâmaţi ca o curea.
 
O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră necuprins,
Să trecem pe sub stele mai întins
Departe mai un pic de berbeleac.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
 
 
                  Invocare
 
În toată ora mică măcinat
De cai ce duc mereu la cimitir
Eu ţie, Doamne, des m-am închinat
Din palme ridicându-ţi un potir.
 
Cu fruntea aruncată către cer
Un sac de osanale ţi-am trimis
Că mi-aperi în talazele de ger
Merindele de stele şi de vis.
 
În carnea-mi răvăşită peste ani
Tu mare şi cărunt ai zăbovit
Şi-n pleava de ferigă şi golani
Deasupra m-ai purtat, neistovit.
 
Eu robul unui lut nemângâiat
În suflet te amestec şi te cresc,
Dă-mi arcul de arhangheli ferecat
Pe demoni în grumaz să-i nimeresc.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
 
 
                    Lucifer
 
Eu navighez pe marile genuni,
Pe anii răi, pe temple de dureri.
În cîrca mea duc haite de nebuni,
Bătrîne răni şi secolii de ieri.
 
Cu linişti aspre nopţile întind
Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
Arhangheli albi în stele se aprind
Şi dorul mă încearcă fără har.
 
De veşnicii mă sbat şi mă întorc
Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.
Aceleaşi ape vrăjile îmi torc
Şi stau golaş în veacuri şi în drum.
 
Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
Săracă fierăria de cătuşi,
Mă sfîşie mînia ca un scai
Şi blestem pe Isus de după uşi.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943
 
 
            Cuvintele mele
 
Cuvintele mele moi ca nişte bureţi
Duceţi-vă unde vreţi,
Unde vă place, unde vi se pare,
Eu nu vă mai dau de mâncare.
 
A venit moartea la uşă
Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.
Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc
În chivotul meu prea pământesc.
 
Pentru lunga voastră călătorie
Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.
Până la Învierea cea mare
E o vreme fără hotare.
 
Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan
Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,
Că peste umanitate
Urlă zeiţa Răutate.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944
 
 
                 Nocturnă
 
Hei telegari ai visului,
Purtaţi-mă pe unde nu voi ajunge vreodată,
La porţile paradisului
De crin, de ismă şi de vată.
 
Eu sânt un om sănătos
Bun pentru etajul cel mai de jos
Al vieţii a doua,
Sudul şi slava şi roua.
 
Cel puţin uşoara voastră cotigă
Să mă treacă pe lângă Dumnezeu
S’aud pe Arhangheli cum strigă
La sufletul meu.
 
Apoi la’nvierea cea mare
Nu voi mai aprinde lumânare,
Nu voi mai scula oasele
Să-mi poarte ponoasele.
 
Cu multă societate la cot
Voi face băi de pucioasă şi fiere,
Îngerul negru va strânge din bot
Gândind la edenica miere.
 
Aşa voi străbate eternitatea
Cu păcatul, cu răutatea.
Aşa voi flămânzi
În fiecare zi.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 8 din martie 1944
 
 
         Paşte 
 
Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.
 
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.
 
Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.
 
Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.
 
Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din aprilie – mai 1944
 
           Primăvara
 
Ceasul fagilor a venit înapoi.
Toţi fagii au costume noi,
Eftine, fragede, verzi,
Numai să le desmierzi.
 
Parca e vorba de nu ştiu ce protocol
În marele pădurii ocol,
Până şi mărăcinii şi fragii
Şi-au pregătit nădragii.
 
Filosofilor, aruncaţi ceasloavele,
Puneţi la cai potcoavele,
Ucideţi veghea, ucideţi casna
Şi luaţi-o rasna.
 
O să vă’ntâlniţi cu Dumnezeu
În muguri, în fluturi, în curcubeu
Şi o să vă spună el
Cât e regatul vostru de mititel.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944
 
 
 
  1. Poezii pregătite pentru publicare, rămase dactilografiate în placheta
         „SIMPLE NIMICURI” – 1940
 
 
                Iubirea
 
Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
 
Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!
 
Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
 – Ceasul fericit a existat.
 
 
 
                Vizită
 
Pădurea măreţ m’a’ntîmpinat:
– Intră la mine’n palat
Descreerată creatură, hoinar copil
Şi umblă pe cât e posibil tiptil.
 
Eu sunt alegoria viselor tale.
Toate frunzele mele-s pocale
În care stă vinul cerului sfînt.
Ridică-te şi bea-l fără cuvînt.
 
Am avut şi smei odinioară,
Zîne, vîntoase, mama pădurii chioară.
Nu ştiu ce s’au făcut, nu ştiu cum
Au devenit legendă şi fum.
 
Copil hoinar, sărută coaja copacilor mei,
Obrazul bătrînilor mei soldaţi
Şi sufletul meu dacă-l vrei
În scorburi înalte să-l caţi.
 
 
       Fuga   din   cotidian
 
Prostii. Se’nvîrteşte pămîntul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să rîzi şi să mori.
 
Ce’ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om de lume!
De cînd face asemenea glume!
 
Iată basme călări pe cocostîrci
Demoni înjugaţi cu năpîrci
La carul osîndei – îngeri apoi
Măturînd paradisul doi cîte doi.
 
Şi cîte mai sunt. Cavaleri, cosînzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.
 
Toate-s înaintea mea
În vis, în ochi, în jur, după perdea.
Ca o trenă lungă se ţin după  mine,
Cum să te cred lunganule pe tine?
 
Logica ta o calc cu picioarele.
Eşti căpcăunul ce-mi strică odoarele,
Mîndrele odoare, cugetul bun.
Adio, adio, perfid căpcăun
 
        Prietenul   sinucis
 
Epaminonda, frate, băete,
Tânăr ai îmbrăţişat necunoscutul.
Plînseră atâtea fete
Că nu ţi-au gustat sărutul.
 
Mîine viermii vor muşca din el.
Duşmane rădăcini îl vor pătrunde
Încă o zi, încă un an, încă niţel
Şi nimeni n’o mai spune: unde?
 
Idealul tău despre viitor, despre artă
Bolnav a căzut în ţărînă.
Epaminonda, amintire deşartă
Nu mă chema cu putreda-ţi mînă.
 
                Peisaj
 
Octombrie. Aer ceţos, dens.
Timpul parcă e lipsit de sens.
Dimineţile gripate
Şi decese multe în cetate.
 
Ciorile se ploconesc la cer
Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiţi-le, vă rog, din vreme demîncare.
 
Tristeţea umblă pe stradă
În haine de mare paradă.
Ne umple ochii, ne mîngîie mîna
Tristeţea e moale, uşoară ca lîna.
 
În vechiul parc, în vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc – statuie de granit
Şi palidul poet ţîcnit.
 
                Intrus
 
Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.
 
Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca furnicile.
 
Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Poveştile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.
 
Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac m’a acostat
Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
– Eşi afară, eşi afară!
 
 
                Poetul
 
Oratorul a cuvîntat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.
 
Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.
 
Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.
 
Cîndva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.
 
 
                Reflux
 
Amarele, profundele tăceri
Au ucis ziua de ieri.
Steaua, victoria, dragostea mea
Cine le fură, cine le bea?
 
Ah, aprindeţi corabia.
Frângeţi catargul şi sabia,
Ne-ameninţă tot mai nebun
Nebiruitul, măreţul taifun.
 
Universul e văduv de bucurii.
Plecară cele din urmă copilării,
Cele din urmă poveşti.
Nici lămâiţa nu mai e la fereşti.
 
Pentru ce să cutremurăm ţărîna
Dacă ne putrezeşte mîna!
Pentru ce se invocăm cerul
Dacă nu ne aude misterul!
 
Propun o sinucidere generală
În costume de gală.
 
 
              Halucinaţie
 
Falsul echinox tălăzuia pe ape.
Ochiul meu abil îl percepuse,
Din mireasma lui voia să scape
Şi exilul cu mirare începuse.
 
Falsul echinox era ca luna.
Mîna mea rîdea, sbura în jur.
Se lărgeau mirarea şi laguna,
Infinitul apărea mai pur.
 
Anii treceau, în flanc, îmbătrîniţi.
Genii coborau de pe statui,
Falsul echinox, cu sateliţi,
Rătăcea mereu al nimănui.
– Pelerin nebun, mi te opreşte!
Zis-a infinitul la o vreme.
L-a ucis cu dreapta, voiniceşte
Şi-a tîşnit o salbă de poeme.
 
           Zeul    nopţii
 
Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Il cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.
 
L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.
 
Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.
 
Zeul nopţii m’a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m’a lăsat cu toate grijile mărunte.
 
După el stăruia ceva ca o dojană paternă.
Strigoii, liliecii erau singura-i zestre
Şi după ce-a îmbrăţişat o mulţime de ferestre
A intrat în prima tavernă.
 
Punctual pînă la rang de model
Seară de seară face la fel.
 
 
 
              Om    sărac
 
Doamne, sunt tare pismătăreţ
Şi am toate motivele, toate:
Tu ai îngeri şi luceferi în coteţ,
Eu numai pofte şi goalele-mi coate.
 
M’ai creat după chipu-ţi în van
Şi m’ai aruncat în ţărînă.
Nu mi-ai dat aripi, nici grâu, nici găvan.
Stau năcăjit într-o rînă.
 
Ce cruzimi ai pîrguit în mine?
Ce gînduri, ce ură ai prăbuşit?
Doamne, rodesc ca un  mărăcine
Numai ghimpi, otravă, scrîşnit.
 
Dă-mi din împărăţia ta, tată,
Măcar un cer cît de mic, cît de sur,
Măcar un luceafăr cu lumina deşelată
Să-mi lumineze împrejur.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5