Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    In atentia doamnei Ana Blandiana!… PENTRU ISTORIE

    Primit la redacție: 21 oct.2014, ora 9,50
    Postat de Ion Istrate: 21 oct.2014, pentru ISTORIE

     

    In atentia doamnei Ana Blandiana!

     

    PERCEPTORUL – SCRIITOR, ION C PENA, E INMORMANTAT IN CIMITIRUL EROILOR din ALBA IULIA

     
    Va rog sa-mi confirmati primirea !
     
    Astept un telefon, daca prezinta interes !
    multumesc !
    marin scarlat
    0724002535
    marinscarlat@gmail.com
     
    Va propun un subiect legat de Ion C Pena, care era publicat si apreciat in perioada interbelica in Universul literar, Vremea, Prepoem, Pacala, Epigrama, Oltul, Drum, …
     
    va supun atentiei un necunoscut, pe ion c pena, care fiind oale si ulcele in cimitirul eroilor de la alba iulia, nu mai razbate sa-si zica oful neputintei si amaraciunii traite pe patul spitalului militar de pe care urma sa plece neampacat.
    trebuia sa se casatoreasca dupa razboi, n-a mai apucat. s-a daruit patriei. o floare de femeie a ramas strivita toata viata.
    patria sa traiasca.
     
    de va va place ce a scris, poate ii stergeti lacrimile, scotandu-i la lumina profilul literar. asa cum a fost, chiar si intr-un colt de revista sau ziar, poate a mai ramas un loc printre pamanteni.
    e posibila o restituire ? foarte bine ! cititi si judecati ! lacrimi si sfinti.
     
     
     
                                       RESPECT, ROMANULE !
     
    Pasind in varfuri, vin si va pun in atentie pe scriitorul Ion C Pena, care este un vizionar, talentat si curajos scriitor teleormanean – belitorean –  poet, epigramist si prozator. Asta-i pasul meu !
     
                                              Zi buna !
     
                                      ION C PENA  –  1911-1944
                                       poet, epigramist, prozator
     
     
    In „Universul literar ” din 7 martie, 1942, la rubrica „Cantece noui”, Stefan Baciu, il numea „un poet plin, de un talent robust, original si format, care face o figura cu totul aparte in corul celorlalti”, „versurile lui trebuesc citite cu luare aminte, in miezul lor se zbate un poet de rasa” si apoi adauga: „Iata un poet !”
     
    In 23 mai 1942, in numar aniversar – „La un an de Cantece noui” – poezia lui Pena,”Opriti-va”, este prima prezentata din cele zece poezii alese; undeva mai jos fiind si o poezie de Stefan Aug Doinas.
     
                                                Cititi poeziile si epigramele lui Pena !
     
    De retinut  „Moneda fantazienilor”( scrisa la Sichevita, jud. Caras Severin, in 1937), in care Ion Pena merge cu anticipatia pana in ianuarie, 2000.
    In povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzatoare, cu colectivizarea si cooperativizarea (coop-uri, gradinite, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipatie.
     
    Asa cum spunea profesorul si prozatorul Victor Marin Basarab :
     
    „Fantazia ar trebui pusa in circulatie si asezata intr-o exacta comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere a vizionarismului sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.”
     
                   Opriţi-vă
     
    În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
    În carnea mea cu târnăcoape.
    Am să vă dau mistere şi arginţi,
    Ca dulcea bogăţie să vă’ngroape.
     
    Mi-e inima de fulgere ocean,
    Mi-e fruntea năzdrăvană şi haiducă.
    Opriţi-vă cu sufletul ochean
    Să beţi înfiorarea hăbăucă.
     
    Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
    Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
    Crepuscul de altare şi zefiri
    Şi vorba peste moarte să vă moară.
     
    Nu închinaţi cu mine rugăciuni
    Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
    Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
    Deschis îmi e pătulul ca o carte.
     
    Eu voi rămâne, singur, vagabond,
    Un cerşetor de soare şi de vise.
    Voi ocoli destinul rubicond
    Cu porţile de marmură, închise.
     
                                   UN NECUNOSCUT !? LA JUDECATA VOASTRA
     
    Am convingerea, pun pariu, ca acest nume nu va spune nimic si nici n-ati auzit vreodata de el. Tentatia va este, desigur, sa stergeti aceste randuri si sa va aplecati la ale voastre. O fi bine, o fi rau !? Va zic: veti avea o revelatie !
     
    Ca sa fie clar, Ion C Pena a fost fratele tatalui mamei mele, Petre. Ne tragem din familii de tarani belitoreni, actualmente satul ars de verile neiertatoare si istorie se numeste Troianul, de la Valul lui Traian. I-au schimbat numele prin ’65, caci era prea multa dezgoleala istorica in Belitori.
     
    Pe vremea copilariei mele, iarna, tarancile de jos in sus, zi si noapte, lucrau macaturi si covoare la razboaiele obosite ale batranilor. Zapezile din sud, gerul, viscolele naprasnice erau privite ca un „relax”. Era vremea socializarii, a intrebarilor.
     
    Deasupra usii camarutei din „Rasfirati”, „un cartier” din Belitori, in care se afla razboiul de tesut, singura incalzita, se afla o poza sepia inramata, cum alta nu mai vazusem. In ea sta artistic un domn cu cravata si o mustacioara care mi se parea aranjata in graba. Poza facuta prin ’40, e cea de pe coperta cartii „Scrieri”, aparuta in 2011, la „100 de ani de la nasterea lui Ion C Pena”. In acele ceasuri de iarna, de prea putine ori, l-am intrebat pe Batu’ Petre cine este, caci era imbracat de oras, asa cum cum vazusem eu la balciul tinut in Rosiori, de Sântămăria mica. Era singura data pe an cand ieseam din sat. Traiam cea mai mare bucurie, mergeam la Rus cu rata.
     
    „O ruda care nu mai e !”  Atat, in rest tacerea se pravalea peste noi. Simteam frustrant o lege nespusa a tacerii apasatoare si a suferintei in surdina in spatele perdelelor grele, trase si cu lumina stinsa.
     
                                                          UN NEDREPTATIT
     
    Ion C Pena fusese membru şi susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici si prietenia lui cu Gheorghe Suta, presedintele PNT din Domnesti. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile securităţii care l-a înscris în catalogul alfabetic al cărţilor constituite în „Fondul special – interzise” , i-a căutat şi confiscat manuscrisele, cărţile şi revistele ce conţineau creaţiile sale. Abia după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, patru (4 ) epigrame ii apar în antologia „Epigramisti romani de ieri si de azi” a lui N. Crevedia, din1975 – Ed. Eminescu.
     
    Sunt confuz, memoria imi joaca feste, dar consemnarea din 1979 in „Teleormanul”, se pare ca a existat. Totusi, n-a fost niciun gand dinspre bunicul meu Petre. In acea vreme, elev fiind, mergeam in locu’ maica-mii la colectiv sa pazesc viile de graurii dusmani, infometati pana peste poate. De dimineata si pana seara fluieram, alergam pe terase si strigam ca un apucat sa salvez productia cap – ului, despre care ICP vorbea, inca, din 1937, cand scria povestirea utopica „Fantazia – moneda fantazienilor” in localitatea Sichevita, din Caras Severin.
     
    Cititi „Fantazia – moneda fantazienilor” !
     
    Si vine eliberarea, iar in 30 august 1991, in „Teleormanul liber”, de aceasta data, aparea un mic articol – Ion Pena 80 – in care se vorbea despre fratele lu’ Batu Petre. Era prezentat doar ca epigramist, iar referirile erau doar la publicatiile teleormanene. Totusi a fost un semn ca o mare usurare. Peste cinci ani, tot in acest ziar aparea un articol, ceva mai mare, in care era si fotografia cu omul cu mustata, de pe peretele copilariei. A la Hitler. Avusesem ragaz sa aflu din cartile de istorie de dansu’. Dansu’, adica Adolf, sefu’ celor pe care-i tavalea ICP, pe cand avea 22 de ani, in articolul  „Exclusivismul rasei si culturii germane”, publicat in „SO4H2”, anul II, nr. 7-8, din 1933, in Turnu Magurele.
     
    Cititi ” Exclusivismul rasei si culturii germane” !
     
    De tanar, Batu Ionita incepuse sa-si creeze adversităţi prin fronda adusa arienilor; apoi publica într-o revistă devenita pe parcurs de orientare legionară, deşi – după cum mărturisea – nu avea predilecţie pentru cultul legionar. In fapt colaborarea lui literara cu „Prepoem” – revista de afirmare a tinerei poesii rominesti –  dura din septembrie 1939, cu un an inainte de venirea legionarilor la putere. Fiind un scriitor vizionar legionarii au considerat ca este oportun sa-l promoveze in continuare, strict literar. Astfel, in primavara lui 1941 „Revista Prepoem” in „O mare ancheta literara printre tinerii poeti romani” prezinta un portret Ion C Pena.
    Tot Pena, antibolsevic convins, scria – înaite de venirea trupelor sovietice în România – in „Revista Pacala”, care avea pe frontispiciu: „Iar când la Patria Română/ Râvneşte hidra bolşevică/ Nesăţioasă şi păgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!
     
    Fiind mobilizat din Domnesti Arges, pe frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial, Ion C Pena moare de tanar la 29 iulie 1944, fiind inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
    Batu Ionita urma sa implineasca 33 de ani pe 25 august.
     
    Ion C Pena era membru şi susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici si prietenia lui cu Gheorghe Suta, presedintele PNT din Domnesti. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile securităţii care l-a înscris în catalogul alfabetic al cărţilor constituite în „Fondul special – interzise” , i-a căutat şi confiscat manuscrisele, cărţile şi revistele ce conţineau creaţiile sale. Abia după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, epigramele sale apar în antologii graţie unor scriitori precum N. Crevedia.
    ———————————————————–
    Sunt constient, poate ca-s doar sensibilizat de sortile nedrepte ale bunicilor mei.
    Va rog, va astept in naivitatea mea cu un verdict care sa faca lumina, acum la 70 de ani de cand Ion C Pena a plecat. Eu de profesie sunt inginer proiectant. Am lucrat, apoi, cativa ani in lumea filmului. Pasiunea m-a impins. Alta nada, alti rapitori drept prada. Domnilor poeti, prozatori si critici:
     
    ACORDATI-I CATEVA MINUTE ! CITITI-I POEZIILE, EPIGRAMELE  si PROZA ! OFERITI-I UN COLT DE PAGINA !
    DOAMNE AJUTA !
     
    Text carte – SCRIERI de ION PENA – in fisierul atasat.
    Lectura placuta !
     
     
    Debuteaza in 1932, in revista – SO4H2 – cu poezia „Alpinism”, scrisa in 1928, pe cand avea 17 ani. Tot in acel an traduce impreuna cu Stefan Baljalarschi, „Poemele mele” a lui Serghei Esenin.
     
                                                         UN DESTIN TRAGIC
     
    Ion C Pena s-a nascut pe 25 august 1911 intr-o familie de tarani din comuna Belitori ( azi, Troianul) judetul Teleorman, fiind primul din cei sapte copii ai familiei Chirita ( Firica ) Pena ( 1888 – 1963 ) si Alexandra ( Lisandra ) Polimbiada Pena ( 1888 – 1971 )
     
    ​Este al cincelea copil, din cei sapte, pe care parintii, Firica si Lisandra Pena,  aveau sa-i inmormanteze in timpul vietii.
    Ce trebuie sa fi fost in sufletele strabunicilor mei, ce-o fi fost in sufletul lui Ion Pena, care si-a condus la cimitir, pe ultimul drum, patru din cei sapte frati: Nina, Fanica, Nicu si Costache. O tragedie imensa, grea povara de purtat prin anii vietii.
     
    Batu Ionita nu a fost casatorit si nu a avut copii.
     
                                                         PERCEPTOR si POET
     
    Ca finantist ( perceptor) a functionat timp de 5 ani la Sichevita – judetul Caras Severin (1936 – 1941), ca delegat de agentie. Aici infiinteaza un camin cultural – „Lumina”, cu sediul in incinta Primariei.
    Doneaza caminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate carti in valoare de mii de lei.
     
    Apoi, la Domnesti – Muscel Arges, Ion Pena lucreaza ca agent administrativ. si aici infiinteaza, in martie 1941, „Biblioteca moderna:” prin care cauta sa satisfaca cerintele de lectura ale localnicilor, implicandu-se puternic in activitatea de culturalizare a satenilor.
    Este considerat primul bibliotecar din Domnesti.
     
    In Domnesti se imprieteneste cu Gheorghe Suta, care-l si gazduieste pana la plecarea pe front.
     
    Acesta era presedintele Partidului National Taranesc, mare industrias si comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucsoara, participanta activa la Rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras, „Haiducii Muscelului”.
     
    Tusa Tuta Rizea ( 1912 – 2003 ), pe care am avut bucuria s-o cunosc si onoarea sa fiu gazduit in casuta sa cu doua camarute; avea sa fie vizitata, dupa 1989, in mai multe randuri de Regele Mihai si de fostul presedinte Emil Constantinescu.
     
    Secretul ? Motivul ? Regele Mihai se cunoscuse cu tusa Tuta inainte de 1944.
    Intalnirea este descrisa in cartea, „Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara”,  aparuta la editura Humanitas.
     
     
     Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara
     
     
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_Rizea
    www.elisabetarizea.ro
     
     
    Fiind mobilizat din Domnesti, pe frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial,  Ion Pena moare de tanar la 29 iulie 1944, fiind inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
    Batu Ionita urma sa implineasca 33 de ani pe 25 august.
     
     
    fotografie din casa in care s-a nascut si a copilarit Ion Pena, in foto
     
    fotografie din casa in care s-a nascut si a copilarit Ion Pena; in foto
    tusa Gica ( Gherghina ), nepoata lui, sora mamei mele, si unchiu’ Grigore.
     
     
     
    mormantul lui Ion Pena din Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
     
     
    ​mormantul lui Ion Pena din Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
    La plecarea din aceasta lume scriitorului i-au ramas pentru tipar sase volume, dintre care patru, alaturi de multe manuscrise, nu s-au mai gasit:
     
    1) – Iarmaroc ( un volum voluminos, de o suta de poezii, din care cateva au apucat sa fie publicate ),
     
    2) – Simple nimicuri – placheta de poezii, nepublicata pana acum – a aparut in Scrieri – Ion Pena, aparuta in 2011.
     
    ( „scrise fără pretenție, aşa cum se bea un pahar de vin sau cum se priveşte o vitrină în trecere” puncteaza Ion Pena )
     
    3) – Trei volume de poezii –
     
    Inainte de a muri prof. Florian Creteanu, fost prefect de judet, coleg si prieten cu Pena, i-a incredintat prof. Dumitru Vasile Delceanu ( care traieste la Turnu Magurele ), in manuscris, trei volume cu poezii ale lui Ion Pena: „Varietati”, „Fum” si „Nord”.
     
    Intr-o zi,  domnul Delceanu le-a incredintat spre citire unui coleg, Ilie Hristea, profesor de limba si literatura romana in Salcia si Rosiorii de Vede.
    Intre timp, din pacate, acesta a decedat, iar domnul Delceanu nu-si mai aminteste daca prof. Hristea i le-a inapoiat sau nu.
     
    4) „Flori veninose”, epigrame, carte nepublicata pana acum – a aparut in Scrieri – Ion Pena, aparuta in 2011.
     
    Va multumesc pentru timpul acordat !! 
     
    marin scarlat
    0724002535
     
     
    In 28 septembrie 2001 dl Constantin Stan publica in „Ziarul de duminica” urmatorul articol despre Ion C Pena. Intre timp a aparut cartea : „Scrieri” de Ion C Pena in 2011 ce ofera un material bun de analizat.
     
    ACORDATI-I CATEVA MINUTE ! CITITI-I POEZIILE, EPIGRAMELE si PROZA ! OFERITI-I UN COLT DE PAGINA !
    DOAMNE AJUTA !
     
    marin scarlat
    0724002535
     
    1. Poezii publicate în diferite ziare şi reviste ale vremii
     
     
              Alpinism ( 1928)
     
    Pe piscuri goale, fără viaţă,
    Unde nici vulturi nu s’avîntă
    Eu mi-am tîrît povara sfîntă
    A trupului flămînd de viaţă.
     
    Cu patimă m-am strîns pe stîncă
    Strîngînd spasmodic piatra tare …
    Şi-i drept că gura-mi, nu arare
    Cerşea un sprijin de la stîncă.
     
    Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
    Guri de-abia înfiorătoare,
    Dar prins de culme cu ardoare,
    Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …
     
    Publicată în „SO4H2”, anul  I, nr. 1, din 15 aprilie 1932
     
     
          Noapte la Turnu Măgurele (1933)
     
    Noaptea caldă … noapte pasăre nocturnă
    Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
    Pe oraş ca un „Adio del Passato”
    Fredonat într-o lagună taciturnă.
     
    Pietonii pe trotuare trec în grabă.
    Liniştea se sparge’n uşi de cafenele.
    Catedrala’nalţă turlele spre stele
    În mirosul de grătar şi de tarabă.
     
    Stingerea se sună lung la regimente,
    Cu ecouri prelungite. În grădină
    Teatrul râde-n revelaţii somnolente,
    Pe când paznic al luminilor de lapte
     – Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
    Stă eroul de la şaptezeci şi şapte …
     
    Publicată în „Graiul tineretului”, anul  II, nr. din 11 iulie 1933
     
                  Voiaj
     
    Sbor alb, aruncat peste zare,
    Trec albe legiuni de gânduri –
    Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
    Înfipte-n trecut, în curânduri.
     
    Alergam, aur, printre platanii suri,
    Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
    Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
    Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.
     
    Privire departe, cer larg, deschis,
    Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
    Somnul e mort, visul e deschis
    Către viaţă, moarte, aer, catifea.
     
    Plouă la sud, fulgeră norii,
    Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
    Numai un puţ numără călătorii
    Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, anul  II,  nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937
     
                   Anii   mei
     
    Anii mei ca merele toamnei trec
    Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
    Peste calendar, peste zile m-aplec
    Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.
     
    Visez ades la biserica din copilărie,
    Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
    La bâlciuri o fată, o menajerie
    Şi eu evoluând, între ele, Irod.
     
    Drumuri în apă, berzele călătoare,
    Feerie de primăveri şi uimire.
    Blândul Isus între copii, sunătoare
    În frunza de plopi – aninată vuire.
     
    Anii mei, lunile şi zilele mele,
    Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
    Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
    În sufletul negru cum este cernirea.
    ________________________________________
     Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
     
                             Melancolie
     
    Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
    Cu destinul alături îmbătrânim;
    Altă lumină, aer, lume nouă
    Şi călătorim etern către ţintirim.
     
    Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
    Prin sânge trece cornul tristeţii:
    Plânge, aripa ruptă, vag infinit
    În care coboară pâraiele vieţii.
     
    La răsărit zările pară,
    Alămuri ruginite ţipă strident,
    Vrerea uitată, surdă, amară,
    Şi cortina lăsată funebru, atent.
     
    Poate mai ştii idila de an, de zece,
    Creşte-n noi amintirea cenuşie,
    Toamna, moarte, visul falnic trece
    Şi privim în ram pe Sfânta Marie.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, anul  III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938
     
                Poetul din urmă
     
    Pe-aici poetul este rătăcit,
    Prin hârburi de anafură şi besnă,
    Heralzii în tăcere i-au murit
    Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.
     
    De vreme îndelungă-i călător –
    Cu pietrele şi roua din grădină,
    Cu pulberea, cu norul tunător,
    Cu toamna îmbrăcată în rugină.
     
    A năzuit o ţară de poveşti –
    Naiade în albastră legiune,
    Luceferi în betele îngereşti
    Şi verile cu umbră de cărbune.
     
    Să fluture alaiele în zob,
    Pe lanuri să se scuture belşugul,
    Din cupe să hălădue –  şi rob
    Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.
     
    O ţară de lumină şi de vis
    Poetul peste ani a căutat-o;
    I-e sufletul de negură, închis
    Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
     
                        Opriţi-vă
     
    În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
    În carnea mea cu târnăcoape.
    Am să vă dau mistere şi arginţi,
    Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.
     
    Mi-e inima de fulgere ocean.
    Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
    Opriţi-vă cu sufletul ochean
    Să beţi înfiorarea hăbăucă.
     
    Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
    Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
    Crepuscul de altare şi zefiri
    Şi vorba peste moarte să vă moară.
     
    Nu închinaţi cu mine rugăciuni
    Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
    Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
    Deschis îmi e pătulul ca o carte.
     
    Eu voi rămâne singur, vagabond,
    Un cerşetor de soare şi de vise.
    Voi ocoli destinul rubicond
    Ca porţile de marmură, închise.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942
     
     
                    Vântule!
     
    Te caut,vântule,cu palma sus
    Ca să te prind şi să te fac pândar
    Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
    Să le păzeşti cu veghe de ogar.
     
    Din ele eu apoi să împletesc
    Minune de lumină şi noroi,
    Stindarde cu argint împărătesc
    Şi noapte cu luceferii strigoi.
     
    Nu vămuiesc tratate şi comori –
    Istoria-i bolnavă de eres.
    Tu să-mi aduci din soare şi din nori
    Hambare de cuvinte cu’nţeles.
     
    Te-oi pune autor, deopotrivă,
    Cu mine pe coperte, pe uluci,
    Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
    Şi aripa copaie de năluci.
     
    O! vântule, cu palma către cer
    Zadarnică e plasa ce ridic
    Ai ostenit bătrâne cavaler
    Şi eu rămân, departe, mai calic …
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938
     
      După amiază
     
    Cine oare a murit
    În oraşul’ncremenit,
    În oraşul necăjit?
    Bate clopotul a gol
    Cine e de-acum sobol?
    Cine spânzură de cer
    Cu suflarea ca de zer?
    Bate clopotul şi bate;
    Mare doliu în cetate –
    Au murit o mie poate
    De tot bate şi mai bate.
    De tot bate şi mai bate.
     
    (Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, din noiembrie – decembrie 1938
     
     
             Moartea Mariei
     
    Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
    Din ceasul rău, din apele tăriei?
    Întinse moartea mâna fioroasă
    Şi, cald, culese sufletul Mariei.
     
    Odihna veşnică îi stă acuma
    Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
    N’o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
    Şi n-o mai pune vara’n chiotoare.
     
    Cinci oameni vor veni după amiază
    Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
    O vor culege parcă ar fi trează
    Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.
     
    Dar pân’ la urmă rece va rămâne,
    Cu cer şi cu ţărâna măritată;
    Isuse ’nalte, nobile stăpâne,
    Dece chemaşi, la tine, mândra fată?
     
    (Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie 1938
     
     
                   Hei, moarte
     
    Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
    cu zile de cer şi pământ,
    opreşte trasura dealatul cu noi,
    dealatul atâtui gunoi.
     
    şi stai ca să bem un cotnar
    magnific de bun şi de rar,
    cotnar bătrânesc,
    cu pulpă de lut românesc.
     
    Hei, moarte, ursuză şi rea,
    cu fruntea de negură grea
    deshumă focoşii cârlani
    să bem un milion de ani,
    să bem sacadat şi urât
    cu toată durerea în gât.
     
    Tu, moarte, nimic nu câştigi
    că noaptea în ochi mi-o înfigi
    şi-alături de-atâţia nebuni
    un hoit obosit mai aduni.
     
    Tu, moarte la fel hăueşti
    cu lupii şi câinii cereşti,
    că omul în viaţă adastă
    o vârstă mai vastă.
     
    Ci lasă porunca eternă
    şi vino cu noi în tavernă
    la mese bălţate şi mici,
    cu turme de palizi calici.
     
    Petrece cu noi şi te joacă,
    bizară, hidoasă, potroacă,
    retează-ne palma, ne fură din bile
    dar lasă-ne sacul de zile.
     
    Ah, iată şi iată – n’asculţi
    ruga atâtor desculţi.
    Hei, moarte, aceeaşi rămâi
    în legile astea lălâi …
    un rece tăcut negustor
    pe-al vieţii pridvor.
     
    Te bucuri s’adoarmă drumeţul
    dai preţul.
    şi-alături cu fraţii şi naşii
    îi iei chiuitul şi paşii.
     
    Hai, trage’n bătătură,
    să mă sui în trăsură.
    ________________________________________
    Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
     
     
     
                Amintirea    vârstei
     
    Amintirea vârstei fără prihană
    Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
    Aud clopote, chiote, dojană,
    Iarba cum creşte şi melcii la umblet.
     
    Copil fug, alunec peste băltoace,
    Munţilor le fac căciulă de azur.
    Port în palmă pietre, lemne de toace
    Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.
     
    Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
    Acum am crescut, urmărul e mare:
    Furtuni de neguri, apă tulburată,
    Cruce pe gânduri peste amplă zare,
     
    Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
    Pasăre cu lat de picior, aplecat,
    Efigie de stele pe cerul întins
    Sau lac din care nuferii albi au secat.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 46, Crăciun 1939
     
                      Golănească
     
    Să bem, prieteni, mult şi anonim,
    hârdaie cu vin roşu ne adastă,
    la urma urmei tot ne poticnim
    şi ni se culcă greerii în ţastă.
     
    Acelaşi basm urît e împrejur
    cu aripa de plumb şi coiful rupt,
    deasupra cerul pus în abajur
    şi îngerii ce visele ne-au supt.
     
    În ăst peisaj călătorim mereu
    dealung de ani şi veştede tristeţi,
    halucinaţi cătăm un empireu
    ce nu se mai iveşte’n dimineţi.
     
    Zădărnicia stă cu noi la cot
    şi’n suflete ne urlă când şi când.
    Măcar să bem cotnarul lumii tot
    învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi în „PREPOEM” an I, nr. 10 din aprilie 1940
     
         Scrisoare scurtă
     
    Bunul meu prieten, n’am
    nici un câine ca să facă ham!
    Nicio mâţă oarbă ca să ţipe
    la soboli şi la aceste clipe.
     
    N’am un greer mic în grindă
    veşnicia’n cîntec să aprindă.
    N’am un strop de seu, o lumînare
    ca să-ţi scriu misivă mare.
     
    Iată un bătut de ger,
    de hârtoape şi de nopţi de fier,
    De stafii mărunte ca un zob
    şi durerii mele rob.
     
    Ce să fac prin ceasul greu?
    Morţii putrezesc mereu.
    putrezeşte şi Isus în gînd,
    i-auză-l  plîngînd.
     
    (Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
    ________________________________________
      Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 şi în „PREPOEM”, an I, nr. 7, ambele din aprilie 1940
     
                     U i t e   s t r i g o i i
     
    Uite strigoii, uite liliecii
    Au ieşit în marginea potecii
    şui, bădărani şi tărcaţi
    ca nişte argaţi.
     
    Aşteaptă să treacă
    fata cu zodia seacă,
    s’o ademenească, s’o fure
    pentru subpământeana pădure.
     
    Măi strigoilor, măi liliecilor,
    ajunge-v-ar umbletul melcilor,
    lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
    cu numele Maria.
     
    Ştiu o babă slută,
    o poiană de cucută
    acolo e de voi.
    ————————————————–
    Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
     
     
    S a h a r a
     
    Degeaba strigi
    Domnule cu şapte covrigi.
    Hulubăria e încuiată
    pentru orice rimă, pentru orice fată.
     
    Bate la cer
    cu toiag de fier,
    bate la pădure
    cu armură de mure.
    Poate acolo
    o mai trăi Apolo.
     
    La noi e tristeţe.
    Au murit bietele precupeţe.
    Caişii au îngenuncheat
    peste marele hat
    şi alungat cu resteul
    a fugit curcubeul.
    _______________________________________
    Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
     
     
    P a n o r a m ă
     
    Vraciule înfricoşat
    surd, olog şi guşat
    arată-mi comorile tale
    înalte, pătrate, ovale.
     
    De câteva zeci de ani
    vinzi minuni pe gologani
    dragoste, noroace, blesteme,
    care modeste, care cu steme.
     
    Poate ai aur, poate ai rubine,
    căpestre, ogoare, albine
    sandale ca Petre Schlemil
    ori alt obiect mai util.
     
    Dă-mi-le pe toate mie
    pentru o imensă filotimie,
    pentru ca să cumpăr cojoace
    la toţi puii care ies din găoace.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
     
     
    P a r a b o l ă
     
    Unde sunt miresmele,
    Cocorii, catapetesmele?
    Cine e hoţul, cine e blestematul
    Care ne-a jefuit satul?
     
    Plecaţi în toate părţile,
    Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile,
    Răsturnaţi împărăţiile
    Şi aflaţi bucuriile.
     
    Până la veacul mic
    Mai e un drum de nimic,
    O şchioapă, o săritură de piţigoi.
    Să n-ajungem cu desagii goi.
     
    Arhanghelii, îngerii, sfinţii
    Aşteaptă să le ducem arginţii
    Şi din toate cele câte ceva.
    Măcar o aţă, o mucava.
     
    Altfel nu dau zapis
    Că vom intra în paradis
    Că vom săruta mereu şi mereu
    Bocancii lui Dumnezeu.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
     
    S i n d r o f i e
     
    Feţi frumoşii, harapii, călăii,
    broscoii, ţînţarii, dulăii
    veniră la mine’n pridvor
    din toate ghiocile lor.
     
    Domnilor, iubiţi vizitatori!
    iată scaune, merinde, viori,
    parabole, sîrme, cotnar în bărdace.
    Luaţi de unde vă place.
     
    În seara aceasta bătrînă
    sîntem o apă, o targă, o mînă,
    mari evadaţi din poveşti
    fără căciuli şi fără caleşti.
     
    Şi eu sînt frate cu voi.
    Mi-e fruntea stelară, piciorul gunoi
    atîtea cuvinte încurc
    şi tot către moarte mă urc.
     
    Ci poate vreodată
    O glorie pală, uşor deşelată
    ne-o rîde, ne-o plînge pe crestele mici
    pe unde fugirăm aşa de calici.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
     
    E p i l o g
     
    Lăsaţi licuriciul să vie
    la pasărea din colivie
    să i-aducă lumină sacră
    în colivia acră.
     
    Pasăre sunt şi eu
    în colivia lui Dumnezeu
    dar sărăcia şi migrenele
    mi-au escamotat penele.
     
    C-o schiloadă mînă
    stau rezemat de ţărînă.
    C-o slabă cutremurare
    holbez ochii a mirare.
     
    Licuriciul meu e mort.
    Nu-mi mai aduce steluţe în cort,
    nu mai rîde, nu mai luminează
    ceasul ca o amiază.
     
    Poate Maica Precestă
    o ieşi pe secetă
    cu Isus feericul,
    s’alunge întunericul.
    ________________________________________
    Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940
     
     
                  Scrisoare  din  oraş
     
    Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
    Cu linişti mari, cu case de argilă,
    Prin visul meu, prin alba dimineaţă
    Te năzăresc îndepărtată şi umilă.
     
    Eu am plecat în larguri de migdale
    Din anii mici ca nasturii şi melcii
    Tu ai rămas pe coastele ogale
    Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.
     
    Poate-i mai bine, dreaptă în natură
    Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
    Arar să-mi joci în orele de sgură
    Pe canavaua gândului mireasmă.
     
    Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
    În creştet nici-un înger nu coboară
    Cu bozi în păr nu văd o paparudă
    Şi chiar regina vântului e chioară.
     
    Căsoaie mari, cu pântece bălţate
    Sudalme sure bucură peisajul,
    Poemele sunt frânte, lăbărţate,
    Pe vârfuri e actor cabotinajul.
     
    Şi nimeni nu visează o minune.
    Un boloboc de logică e traiul,
    Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
    Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.
     
    Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
    Dar eu te simt, comună de pe zare.
    Luceafăr înălţat în veşnicie
    Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
    ______________________________________
    Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10,
    din 7 martie 1942
     
                  Portret
     
    Eu sunt sălbatec ca un vis
    Ce noaptea liniştea sugrumă,
    Ca un profet păgân închis
    În carapacea mea de humă.
     
    Eu sunt înalt ca un stindard
    Ce-i ros de umbră şi de glorii,
    Ca un păcat spălat de nard
    În patruzeci de purgatorii.
     
    Eu sînt pribeag ca un strigoi
    Ce scuipă lumea cu blesteme,
    Ca un nebun cu pumnii goi
    Şi tidva plină de poeme.
    ________________________________________
    Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941
     
     
                  Metamorfoze
     
    Acest drumeag de lespezi încâlciţi
    Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
    Pe urmele a mii de neofiţi
    Şi cu azur durerea mă înfaşă.
     
    Nestăvilit’nainte mă îndemn
    Urcat pe uriaşe crepuscule,
    E lumea ca o amforă de lemn
    Şi fluer în sărăciile-i pătule.
     
    Hei, suflete deapururea hoinar
    Opreşte la o margine de vară
    Şi soarele luându-l felinar
    Să trecem peste margine afară.
     
    Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
    Acest pământ aidoma cu-o sferă
    Şi voi scuipa pe mersul lui olog
    De brută prăbuşită în holeră.
     
    Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
    Nicio tingire doldora de varză
    Ci-a ferecat în foame şi păcat
    Îl voi lăsa să urle şi să arză.
     
    Târziu în veacuri, poate, rătăcit
    Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
    Cu altă zestre iar de peticit
    Şi fi-voi jaguar sau împărat.
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10 din 7 martie 1942
     
     
              Rechizitoriu
     
    Burgul e rânced de păcate,
    Orbit de noapte şi de scame.
    Gigantice clădiri durate
    Încep fiinţa să-i destrame.
     
    Ziua e şchiopă ca o targă.
    Ograda văduvă de spice.
    Nerăzbunata sete largă
    Ţipă în creştete şi bice.
     
    Molii se coc în rădăcină
    Pe lângă seci mărgăritare.
    Gingaşe stele nu mai pot să vină
    Ca să ne dea un coif la fiecare.
     
    Isus a rebegit în pieţe
    Uitat, lovit, cu faţă mută.
    Între borfaşi, naivi şi precupeţe
    Nimeni durerea nu-i sărută.
     
    Vrednic în sparta lui ogivă
    Ca să primească trei sodoame,
    Burgul e putred deopotrivă
    De bogăţie şi de foame.
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 17, din 25 aprilie 1942
     
     
               Roşiorii de Vede
     
    E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
    În burgul vechi de care îmi legai
    Adolescenţa mea trudită şi învinsă –
    Năvod de stele, vis şi putregai.
     
    Îmi pare toamna mai fără conture
    Cu miros de răşini şi de inert
    Decât altdată barca ei uşure
    Ce reteza nădejdile pe sfert.
     
    Alţi oameni defilează pe’nserare
    Ca să-şi înghită porţia de timp.
    Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare
    Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.
     
    Încătuşat pe-o rână în restrişte
    A amuţit şi parcul ca un gând.
    Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte
    Să-i gâtuie tristeţile, râzând.
     
    Şi totuşi câtă pulbere subţire
    Nu se cernea din soare pe aici.
    O! burgul meu frumos din amintire
    Azi parcă din cavouri te ridici!
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 25, din 20 iunie 1942 
     
              Către Don Quijotte
     
    Cules din mituri, însuţi tu un mit,
    Biet pelerin cu inima bolnavă
    De uriaşa visului otravă –
    În piscul tău cu râvnă m’ai primit.
     
    Sărac şi bleg prin holde de pământ,
    Contrariu cum canoanele învaţă,
    Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
    Sub nu ştiu care straniu legământ.
     
    În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
    Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
    Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
    Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.
     
    Surpat ades în vânturi şi restrişti
    Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
    Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
    Cu ochii veseli, niciodată trişti.
     
    Întrezăresc în tine, ireal
    Erou de comedie zăpăcită:
    Străfundul omenirii ce palpită
    Mereu, după un fir de ideal.
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942
     
               Noiembrie
     
    Soare veşted, soare vechi
    Cât o palmă de  înalt,
    Îl iau plopii de urechi
    Fără scară, fără salt.
     
    E bolnav de veşnicii
    Câte-a tors şi-a îngropat,
    Câte umbre şi stihii
    Între timp a destrămat.
     
    Soare umil, saore mic
    Cât o ancoră abea
    Înfloritu-i-a în spic
    Dulcea somnului zăbrea.
     
    O să doarmă iar blajin
    Undeva adânc şi cald
    Rotunjindu-ne cu chin
    Pentru mâine alt smarald.
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 37, din 13 septembrie 1942
     
     
                             Prefaţă
     
    Gingaş întâi, un ger îmi creşte’n oase
    O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
    Din piscuri mari de piatră şi trufie
    Mă râd, bălane, stele somnoroase.
     
    E chinul meu trudind între hotare
    Nelimpezi înainte, nici în urmă
    Ca să culeg din vreme ce se curmă
    O zestre-abea, cu boabele amare.
     
    Visai un pod pe veacuri şi pe spaţii
    Sub care-o lume proaspătă să crească
    Dar mărginit în coaja lui firească
    Se sparse visu’câteva vibraţii.
     
    Drumeţ, bătrân acuma de înfrângeri,
    Întorc în umbră aripile-acasă.
    Poema strâmbă doar le e rămasă.
    Te simt, citită, inimă cum sângeri.
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 42, din 24 octombrie 1942
     
                Şes natal
     
    Şi, Doamne, eu fui pe aici.
    În ţara cu luceferii înalţi,
    Văzui catapetesme cum ridici
    Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.
     
    Văzui însămânţările cu rod,
    Stupinele cu miere, dimineţi
    Cu mândre aurore în năvod
    Şi falnică sburarea de ereţi.
     
    Zimbirea călărea peste obraz,
    În vine se rotiau chiuituri,
    Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
    Creşteau peste hotare sărituri.
     
    În urnă tresăriau şi mai adânci
    Pâraele cu apă şi cu har,
    Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
    Şi eu eram pe margine pândar.
     
    Cu visul mă culcam şi mă sculam,
    Irod între coteţe şi cârlani,
    În gene bucuria o ştiam …
    Aveam atuncia 12 ani.
    ________________________________________
    Publicată în „VREMEA”, an XIV, nr. 676, din 29 noiembrie 1942
     
                 Realism
     
    Mă suflete, tâlhar de primăveri,
    De azurii migdale şi tării
    Întoarce şi tu coarda pe averi
    Şi te ridică’n sure clădării.
     
    Priveşte, am rămas doar noi calici,
    Cu tidva şi cu tolba de imagini –
    Din  rime potrivim mereu panglici
    Şi’n buzunar ne miaună paragini.
     
    Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
    La glorii afumate, la candori ?
    Imită larg atâţia histrioni
    Şi-om hăuli şi noi între comori.
     
    Poema noastră nu ne dă nimic
    Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
    La dracu toată zarea din colnic –
    Mai bună e o traistă de pământ.
    ________________________________________
    Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 48, din 10 decembrie 1942
     
                   Leit – motiv
     
    Simt toată vremea care curge hău
    Cu Dumnezeu de mână prin oraş
    Şi-o prinde omul, hoţ ca un geambaş,
    Ca s-o anime-n calendarul său.
     
    Ispita asta ne-a cuprins de mult,
    Orânduiţi sub moarte şi sub cer
    Şi ne-a legat în zodii ca un fier –
    Otrepe vechi în cosmicul tumult.
     
    Culegem an cu an în traista grea,
    O movilă de ani până la fund,
    Cădem sub crucea ei – rotund,
    Laţi şi fărâmaţi ca o curea.
     
    O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
    Cât muntele de piatră necuprins,
    Să trecem pe sub stele mai întins
    Departe mai un pic de berbeleac.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
     
     
                      Invocare
     
    În toată ora mică măcinat
    De cai ce duc mereu la cimitir
    Eu ţie, Doamne, des m-am închinat
    Din palme ridicându-ţi un potir.
     
    Cu fruntea aruncată către cer
    Un sac de osanale ţi-am trimis
    Că mi-aperi în talazele de ger
    Merindele de stele şi de vis.
     
    În carnea-mi răvăşită peste ani
    Tu mare şi cărunt ai zăbovit
    Şi-n pleava de ferigă şi golani
    Deasupra m-ai purtat, neistovit.
     
    Eu robul unui lut nemângâiat
    În suflet te amestec şi te cresc,
    Dă-mi arcul de arhangheli ferecat
    Pe demoni în grumaz să-i nimeresc.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
     
     
                        Lucifer
     
    Eu navighez pe marile genuni,
    Pe anii răi, pe temple de dureri.
    În cîrca mea duc haite de nebuni,
    Bătrîne răni şi secolii de ieri.
     
    Cu linişti aspre nopţile întind
    Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
    Arhangheli albi în stele se aprind
    Şi dorul mă încearcă fără har.
     
    De veşnicii mă sbat şi mă întorc
    Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.
    Aceleaşi ape vrăjile îmi torc
    Şi stau golaş în veacuri şi în drum.
     
    Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
    Săracă fierăria de cătuşi,
    Mă sfîşie mînia ca un scai
    Şi blestem pe Isus de după uşi.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943
     
     
                Cuvintele mele
     
    Cuvintele mele moi ca nişte bureţi
    Duceţi-vă unde vreţi,
    Unde vă place, unde vi se pare,
    Eu nu vă mai dau de mâncare.
     
    A venit moartea la uşă
    Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.
    Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc
    În chivotul meu prea pământesc.
     
    Pentru lunga voastră călătorie
    Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.
    Până la Învierea cea mare
    E o vreme fără hotare.
     
    Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan
    Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,
    Că peste umanitate
    Urlă zeiţa Răutate.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944
     
     
                     Nocturnă
     
    Hei telegari ai visului,
    Purtaţi-mă pe unde nu voi ajunge vreodată,
    La porţile paradisului
    De crin, de ismă şi de vată.
     
    Eu sânt un om sănătos
    Bun pentru etajul cel mai de jos
    Al vieţii a doua,
    Sudul şi slava şi roua.
     
    Cel puţin uşoara voastră cotigă
    Să mă treacă pe lângă Dumnezeu
    S’aud pe Arhangheli cum strigă
    La sufletul meu.
     
    Apoi la’nvierea cea mare
    Nu voi mai aprinde lumânare,
    Nu voi mai scula oasele
    Să-mi poarte ponoasele.
     
    Cu multă societate la cot
    Voi face băi de pucioasă şi fiere,
    Îngerul negru va strânge din bot
    Gândind la edenica miere.
     
    Aşa voi străbate eternitatea
    Cu păcatul, cu răutatea.
    Aşa voi flămânzi
    În fiecare zi.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 8 din martie 1944
     
     
             Paşte 
     
    Lepădaţi căpestrele
    Deschideţi ferestrele
    Să intre binecuvântarea
    Cât Golgota, cât zarea.
     
    Am fugit de pe cruce
    Cu picioarele năuce
    Şi-am venit înapoi
    Să vă dau anafura vieţii d’apoi.
     
    Să fiţi cuminţi toţi
    Miniştri, cerşetori şi idioţi;
    Cu roua, cu deşertăciunea
    Faceţi-vă zilnic rugăciunea.
     
    Eu am să plec imediat.
    Satan e concediat
    Aşa că veţi trăi fără frică
    Şi om şi măgar şi pisică.
     
    Voi mai veni odată
    La Învierea cea adevărată.
    Să-mi pregătiţi hlamidă
    Fără pălămidă.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din aprilie – mai 1944
     
               Primăvara
     
    Ceasul fagilor a venit înapoi.
    Toţi fagii au costume noi,
    Eftine, fragede, verzi,
    Numai să le desmierzi.
     
    Parca e vorba de nu ştiu ce protocol
    În marele pădurii ocol,
    Până şi mărăcinii şi fragii
    Şi-au pregătit nădragii.
     
    Filosofilor, aruncaţi ceasloavele,
    Puneţi la cai potcoavele,
    Ucideţi veghea, ucideţi casna
    Şi luaţi-o rasna.
     
    O să vă’ntâlniţi cu Dumnezeu
    În muguri, în fluturi, în curcubeu
    Şi o să vă spună el
    Cât e regatul vostru de mititel.
    ________________________________________
    Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944
     
     
     
    1. Poezii pregătite pentru publicare, rămase dactilografiate în placheta
             „SIMPLE NIMICURI” – 1940
     
     
                    Iubirea
     
    Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
    Sufletul tău urcă în mine.
    Munţilor, deschideţi magice căi
    Să treacă iubita cu gesturi feline.
     
    Hei, arcaş fioros al zădărniciei
    Nu mă cutremură hohotul tău.
    Păzit de fericirea iubitei
    Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!
     
    Ştiu, mâine va fi un apus
    Caraghios, banal, îndoliat
    Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
     – Ceasul fericit a existat.
     
     
     
                    Vizită
     
    Pădurea măreţ m’a’ntîmpinat:
    – Intră la mine’n palat
    Descreerată creatură, hoinar copil
    Şi umblă pe cât e posibil tiptil.
     
    Eu sunt alegoria viselor tale.
    Toate frunzele mele-s pocale
    În care stă vinul cerului sfînt.
    Ridică-te şi bea-l fără cuvînt.
     
    Am avut şi smei odinioară,
    Zîne, vîntoase, mama pădurii chioară.
    Nu ştiu ce s’au făcut, nu ştiu cum
    Au devenit legendă şi fum.
     
    Copil hoinar, sărută coaja copacilor mei,
    Obrazul bătrînilor mei soldaţi
    Şi sufletul meu dacă-l vrei
    În scorburi înalte să-l caţi.
     
     
           Fuga   din   cotidian
     
    Prostii. Se’nvîrteşte pămîntul?
    Nu e smeu pocit vântul?
    Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
    Ah, camarade, să rîzi şi să mori.
     
    Ce’ndrugă lunganul acela?
    Doar e tatăl domnişoarei Manuela
    Îl ştiam normal şi om de lume!
    De cînd face asemenea glume!
     
    Iată basme călări pe cocostîrci
    Demoni înjugaţi cu năpîrci
    La carul osîndei – îngeri apoi
    Măturînd paradisul doi cîte doi.
     
    Şi cîte mai sunt. Cavaleri, cosînzene,
    Miracole, greeri, petale, migrene,
    Mere de aur, parcuri de aur
    Crunt străjuite în jur de balaur.
     
    Toate-s înaintea mea
    În vis, în ochi, în jur, după perdea.
    Ca o trenă lungă se ţin după  mine,
    Cum să te cred lunganule pe tine?
     
    Logica ta o calc cu picioarele.
    Eşti căpcăunul ce-mi strică odoarele,
    Mîndrele odoare, cugetul bun.
    Adio, adio, perfid căpcăun
     
            Prietenul   sinucis
     
    Epaminonda, frate, băete,
    Tânăr ai îmbrăţişat necunoscutul.
    Plînseră atâtea fete
    Că nu ţi-au gustat sărutul.
     
    Mîine viermii vor muşca din el.
    Duşmane rădăcini îl vor pătrunde
    Încă o zi, încă un an, încă niţel
    Şi nimeni n’o mai spune: unde?
     
    Idealul tău despre viitor, despre artă
    Bolnav a căzut în ţărînă.
    Epaminonda, amintire deşartă
    Nu mă chema cu putreda-ţi mînă.
     
                    Peisaj
     
    Octombrie. Aer ceţos, dens.
    Timpul parcă e lipsit de sens.
    Dimineţile gripate
    Şi decese multe în cetate.
     
    Ciorile se ploconesc la cer
    Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
    Domnilor, cu bunăstare,
    Pregătiţi-le, vă rog, din vreme demîncare.
     
    Tristeţea umblă pe stradă
    În haine de mare paradă.
    Ne umple ochii, ne mîngîie mîna
    Tristeţea e moale, uşoară ca lîna.
     
    În vechiul parc, în vechiul parc
    E numai Aureliu Marc.
    Un Marc – statuie de granit
    Şi palidul poet ţîcnit.
     
                    Intrus
     
    Nu era nicio sanctitate în cer.
    Lipsea marele cavaler,
    Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
    Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.
     
    Ciupercile, crizantemele, bujorii
    Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
    Berzele şi rândunicile
    Dănţuiau ca furnicile.
     
    Până unde, până unde se vedea
    Brazii, palatele erau de acadea.
    Poveştile, vorbele cu paturi de puf
    Lungite suveran în zăduf.
     
    Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
    Dar la urm’ un gândac m’a acostat
    Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
    – Eşi afară, eşi afară!
     
     
                    Poetul
     
    Oratorul a cuvîntat patetic
    Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
    Pentru toate culorile, pentru obstacole
    Şi pentru fel şi fel de miracole.
     
    Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
    Numai privighetorile înţelegeau,
    Numai licuricii, teii, biata păpădie
    Acompaniau divina melodie.
     
    Anii stau roată, palatele semeţe.
    Disputele generale se purtau pentru coteţe.
    Biata reverie se uscase
    Jocul cu amărăciune dezertase.
     
    Cîndva oratorul a dat ortul popii.
    L-au jelit numai greerii, plopii
    Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
    Principii erau absenţi.
     
     
                    Reflux
     
    Amarele, profundele tăceri
    Au ucis ziua de ieri.
    Steaua, victoria, dragostea mea
    Cine le fură, cine le bea?
     
    Ah, aprindeţi corabia.
    Frângeţi catargul şi sabia,
    Ne-ameninţă tot mai nebun
    Nebiruitul, măreţul taifun.
     
    Universul e văduv de bucurii.
    Plecară cele din urmă copilării,
    Cele din urmă poveşti.
    Nici lămâiţa nu mai e la fereşti.
     
    Pentru ce să cutremurăm ţărîna
    Dacă ne putrezeşte mîna!
    Pentru ce se invocăm cerul
    Dacă nu ne aude misterul!
     
    Propun o sinucidere generală
    În costume de gală.
     
     
                  Halucinaţie
     
    Falsul echinox tălăzuia pe ape.
    Ochiul meu abil îl percepuse,
    Din mireasma lui voia să scape
    Şi exilul cu mirare începuse.
     
    Falsul echinox era ca luna.
    Mîna mea rîdea, sbura în jur.
    Se lărgeau mirarea şi laguna,
    Infinitul apărea mai pur.
     
    Anii treceau, în flanc, îmbătrîniţi.
    Genii coborau de pe statui,
    Falsul echinox, cu sateliţi,
    Rătăcea mereu al nimănui.
    – Pelerin nebun, mi te opreşte!
    Zis-a infinitul la o vreme.
    L-a ucis cu dreapta, voiniceşte
    Şi-a tîşnit o salbă de poeme.
     
               Zeul    nopţii
     
    Zeul nopţii umblă pe stradă.
    E foarte afemeiat şi beţivan,
    Il cheamă Stafie, Poveste, Ivan
    Şi-l ţin felinarele să nu cadă.
     
    L-am întâlnit în grădina oraşului
    Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
    Mirosea a infern, a candoare
    Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.
     
    Fremătau crizantemele de spaimă,
    Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
    Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
    Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.
     
    Zeul nopţii m’a sărutat pe frunte.
    Buzele lui aveau gustul morţii.
    Am mers alături până la pervazul porţii
    Unde m’a lăsat cu toate grijile mărunte.
     
    După el stăruia ceva ca o dojană paternă.
    Strigoii, liliecii erau singura-i zestre
    Şi după ce-a îmbrăţişat o mulţime de ferestre
    A intrat în prima tavernă.
     
    Punctual pînă la rang de model
    Seară de seară face la fel.
     
     
     
                  Om    sărac
     
    Doamne, sunt tare pismătăreţ
    Şi am toate motivele, toate:
    Tu ai îngeri şi luceferi în coteţ,
    Eu numai pofte şi goalele-mi coate.
     
    M’ai creat după chipu-ţi în van
    Şi m’ai aruncat în ţărînă.
    Nu mi-ai dat aripi, nici grâu, nici găvan.
    Stau năcăjit într-o rînă.
     
    Ce cruzimi ai pîrguit în mine?
    Ce gînduri, ce ură ai prăbuşit?
    Doamne, rodesc ca un  mărăcine
    Numai ghimpi, otravă, scrîşnit.
     
    Dă-mi din împărăţia ta, tată,
    Măcar un cer cît de mic, cît de sur,
    Măcar un luceafăr cu lumina deşelată
    Să-mi lumineze împrejur.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5