Poem publicat de Ovidiu Cherniciuc, 9 nov.2013
În faţa pozei tale nu îmi găsesc cuvinte Să-ţi spun cât te iubesc prin simţăminte sfinte Când depărtarea aspră e patima uitării Eu te visez frumoasă în noaptea disperării În somnul meu doar lacrimi mai curg din ochii trişti Ce-au căutat ades lumina din privire Acum ca niciodată mai greu e să exiţti Ca o speranţă moartă în trista despărţire Prelung şueră vântul în pomii grei de-afară Aidoma durerii din inimă şi minte Mă chinuie ades regretele în seară Cuvintele-au rămas însă pe veci cuvinte Când geamul mi-l astupă de zori troiene grele Îm mijlocul câmpiei prin fulgi dansezi mireasă De-ai şti cât te aşteaptă braţele rebele! De-ai şti cât te aştept să te întorci acasă! Dar umbra ta îmi pare că-n viscolul de-afară Trimite către mine chemări spre altădată Fantoma ta păleşte, apoi dispare-n seară Şi n-am să te revăd iubito niciodată Sub cerul negru-al nopţii doar lacrimi îngheţate Ca fulgi de nea cădea-vor, iar când le şterg cu mâna Princeaţa mea de lacrimi, privirile-ţi curate Dispar încet în noapte ca pentru totdeauna S-aud în noapte rar doar clopote de moarte Ce au pornit să-ţi cânte la vechiul tău mormânt Iubito, unde îţi sunt privirile curate? Răspund îngândurat: sunt veşnic sub pământ!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania