Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

In haosul lumii, scriem despre viața peștilor?

Primit pentru publicare: 10 Ian. 2021
Autor: Ion N. OPREA, Iași, Membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 11 Ian. 2021
© Ion N Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

In haosul lumii, scriem despre viața peștilor?

La Editura Publica, traducerea Ianina Marinescu, ilustratii de Kate Samworth, autor Lulu Miller pe copertă, in viață cunoscută cu nmele Louisa Elisabeth  Miller, americancă, căsătorită  cu Grace Miller cu care au un fiu,  a aparut volumul  De ce peștii nu există, o poveste, nu atât despre pești, ci despre familie, si despre iubire, pierdere și ordinea ascunsă a viețíi, cum scrie pe hârtie…

               Acum cațiva ani, Lulu Miller a dispărut într-o foarte ciudată lume paralelă care a condus-o către locuri pe care nici ea, nici tu nu vi le-ai fi putut imagina vreodată. Dat fiind harul ei unic și nemăsurat de scriitoare și povestitoare, îți recomand cu tărie să o urmezi în acea lume paralelă, unde vei găsi: iubire, haos, stricnină, o armă, iluzii periculoase, papadii eroice, o vacă, o mască de scafandru prin care sunt revelate adevăruri mărețe… Această carte este perfectă, pur și simplu perfectă. Este în același timp lirică și documentată, personală și politică, mică și uriașă, stranie și profundă, spune  Mary Roach, autoarea cărții Viața secretă a cadavrelor, bestseller New York Times.Vreau să locuiesc în lumea acestei cărâi: la intersecția dintre istorie și biologie și miracol și eșec și pură încăpățânare omenească. Ce încântare măreață, surprinzătoare, întunecată, citim cum ne-o recomandă Carmen Maria Machado, autoarea cărții Corpul ei și alte desfătări… Ador profunzimea și înțelepciunea acestei cărți, momentele ei de amărăciune și de euforie acaparatoare și ador charisma literară excentrică a minții care a scris-o. Plus că, spre final – si nu glumesc -, se prea poate ca Lulu Miller să fi descoperit chiar secretul vieții, adaugă  Jon Mooallem, autorul cărții This is Chance!

           Fascinantă. Surprinzătoare. Șocantă, chiar! De ce peștii nu există începe cu o hipnotizantă povestire a vieții distinsului biolog David Starr Jordan, după care se transformă pe neașteptate în mai mult de atât. Povestită cu vocea intimă și neobișnuită a autoarei, este o carte despre știință și luptă, despre dezamagire în dragoste și haos. Te va atinge până-n suflet, îți va hrăni imaginația, îți va face praf prejudecățile și-ți va zgudui lumea din temelii, este  părerea  Sy Montgomery, autorul cărții In mintea unei caracatițe, bestseller New York Times, parte biografie, în parte memorii, în parte aventură științifică, De ce peștii nu există este o poveste minunată despre cum să perseverăm într-o lume în care haosul va avea întotdeauna câștig de cauză.

             David Starr Jordan a fost taxonomist, citim și noi, un om obsedat de ordonarea lumii naturale. Cu timpul avea să-i fie recunoscut efortul de a descoperi aproape o cincime dintre peștii pe care-i știm în prezent. Dar cu cât dezvăluia mai mult din designul secret al vieții, cu atât universul părea că încearcă să-l împiedice. Colecțiile sale cu specimene au fost distruse de fulger, de incendiu și, în cele din urmă, de cutremurul din 1906 de la San Francisco – care a făcut una cu pământul peste o mie de descoperiri păstrate în borcane fragile de sticlă. Într-o clipă, munca lui de-o viață a fost făcută țăndări. Poate că mulți ar fi renunțat, cuprinși de disperare. Dar Jordan a supraviețuit dezastrului de la picioarele sale, a pus mâna pe primul pește pe care l-a recunoscut și, plin de încredere, a început refacerea colecției, asta spune Louisa Elesabeth, pardon –Lulu Miller.

 Lulu Miller, autoarea, născută 1983

        Când Lulu Miller a auzit în trecere această anecdotă, a considerat că Jordan nu era în toate mințile – o poveste moralizatoare despre hybris sau negare. Dar, pe măsură ce povestea vieții ei se scria lent, a început să-și pună întrebări în privința lui. Poate că era în schimb un model despre cum să continui când totul pare pierdut. Cercetându-i viața, avea să descopere lucruri care să-i schimbe modul în care înțelegea istoria, moralitatea și lumea de sub picioarele noastre. Așa s-a ajuns ca în  2020, la editura citată,  ea a publicat De ce nu există peștele , un memoriu personal care încorporează viața și opera lui David Starr Jordan. Acesta, aflăm, a descoperit aproape o cincime din speciile de pești cunoscuți azi, pierdute la cutremurul respectiv, catastrofă care nu l-a descurajat, însăși autoarea – Lulu – a devenit aproape obsedată de viața acestui om și pe măsură ce îi citește autobiografia, destinul său se împletește cu cel al omului de știință, dezvăluind atât fragilitatea vieții, cât și nenumăratele feluri în care, ca om,  putem renaște.

           Făcând retrospectiva editărilor 2020, văzută ca o odisee de substanță în pandemia anului, Alina Purcaru, în Suplimentul de  cultură, primul Magazin de Cultură, Iași, sâmbătă 9 ianuarie 2021, referndu-se la cartea în discuție declară nonșallant și deschis – „…m-a surprins, emoționat și deconcertat cel mai mult, pe care mi-a venit s-o aplaud, cu lacrimi în ochi, pentru inteligență, luciditate, sensibilitate și pătrundere psihologică este De ce peștii nu există. O poveste despre iubire, pierdere și ordinea ascunsă a vieții de Lulu Miller… imposibil de rezumat în două vorbe, cartea lui Lulu Miller pornește ca o incursiune în biografia unui celebru taxonomist american, David Starr Jordan și ajunge să vorbească despe excludere pe criterii de etnie, gen și clasă, dar și despre posibilitatea unei lumi mai bune. E o bijuterie”.

David Starr Jordan, 1851-1931

Pentru o lume mai bună, începând cu familia, cu propria familie,  în haosul în care mergem la baia viețíi zi de zi, nu doar pentru simpla dezinfectare…

           „…Când tata nu era în toane bune, când avea câte o zi grea și dădea pe gât cam multă bere sau whisky, se năpustea sus, pe scări, ca să ne spună că se săturase de rahaturile noastre, și își încălca regula fundamentală – ceilalți contează –, trântind ușile sau scuturându-ne, uneori chiar scăpându-i soră-mii câteva scatoalce, atât de zdravene că-i înroșea pielea. Copleșită de escaladarea tensiunii din casă, mama începea să plângă. Cum era și normal, sora mea mijlocie, cândva stâlpul nostru, al tuturor, deja începuse să dea bir cu fugiții, plecând să studieze în străinătate, undeva prin deșerturile din Mali, când eu eram prin clasa a X-a.

         Îmi amintesc cum mă gândeam că, oriunde te-ai duce, nicăieri nu pare să fie mai bine. Că lumea din afară nu-ți oferă decât niște culoare vicioase, niște orizonturi deșarte. Lumea din interior, doar uși trântite. Nu văd nicio licărire, am notat în jurnalul meu, pe 8 aprilie 1999. O zi de duminică. Abia făcusem 16 ani. A doua zi, după ore, am plecat cu mașina până la Walgreens. M-am dus direct la raionul plin cu somnifere. Unele dintre cutii erau albastru-deschis, altele, albastru-închis, iar câteva, purpurii. Pe toate străluceau niște steluțe albe – promisiunea unui somn adânc. Mi-am strecurat sub haină câteva cutii de culoare liliachie. Nu voiam să trezesc bănuieli”…

Asta era atmosfera din casa lor…

Ion N. Oprea, Iasi,10 ianuarie 2021