In memoriam: + Ioan  Grămadă –Dumnezeu să-L odihnească în pace!

 În ajunul lui 15 august 2022, colegul nostru, Ioan Grămadă din Câmpulung-moldovenesc, Suceava,  internat la Spitalul din Rădăuți, după un accident vascular, a plecat pe drumul neîntoarcerii, m-au anunțat unii din cenacliști – Ana-Doina Dobreanu din Subcetate- Harghita, Olguța Luncașu-Trifan din Iași, trimițându-mă la ce am scris la 23 noiembrie 2014, când pentru încă o carte scrisă și publicată îl felicitam, acum preluând vestea îi zic și în numele colegilor Dumnezeu să-l ierte!

Ioan Grămadă, Pe meandrele vieții. Autorul la 70 de ani,
Ediție îngrijită și Cuvânt înainte, de Doina Dobreanu, Editura PIM, Iași, 2014, 228 p.
CUVÂNT ÎNAINTE, de Doina Dobreanu

ION N. OPREA,
Comoara vieții

Care o fi comoara vieţii lui Ioan Grămadă, prietenul meu de la Câmpulung Moldovenesc, m-am întrebat adesea, fără să-mi găsesc răspunsul care să mă mulţumească, fie şi acum la aniversarea vârstei de aur a bucovineanului care de fiecare dată mă pune şi mă lasă într-o încurcătură plăcută, totuşi.

Comoara vieţii lui mi se pare a fi doamna Dina, soţia sa, fata pe care a căutat-o departe-departe şi a adus-o în casa părinţilor lui, unde, adaptându-se la viaţa şi înţelepciunea lui Ion Creangă, au făcut împreună să li se ducă vestea nu doar de buni gospodari, astăzi, dar mai ales de păstrători şi oameni care promovează ceea ce Creangă ne-a îndemnat să facem : „Iubite cetitorule, multe prostii îi fi citit de când eşti. Citeşte, rogu-te, şi acestea, şi unde-i vedea că nu-ţi vine la socoteală, ia pana şi dă şi tu altceva mai bun la iveală, căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut.”

Ia pana şi pune mâna la treabă!, a îndemnat humuleşteanul. Şi cei doi, Ioan şi Didina Grămadă, fac de ani de zile ceea ce nu mulţi dintre noi reuşesc. În primul rând, pe amândoi, eu îi văd ca buni păstrători ai limbii române; cele câteva mii de citate din autorii români şi ai literaturii universale, alături de zicătorile, proverbele şi ghicitorile satelor, cu anecdote bine plasate la orice pas, în ceea ce scrie şi spune verbal Ioan Grămadă, ne captează, înveselesc şi liniştesc în căutările noastre. Toate sunt scrise sau rostite civilizat, măsurat, fără un cuvânt care să murdărească graiul nostru strămoşesc.

Fie că e vorba de proza, poeziile din volumele publicate, ori de întâlnirile cu Ioan Grămadă, totul la el şi familie este o mare sărbătoare a tradiţionalului, o valorificare permanentă a zestrei străbune. Nici nu s-ar putea să fie altfel cel pe care îl cunoaştem şi respectăm zi de zi. Ei împreună, familia Grămadă, sunt realizatorii importantului Muzeu Etnografic de la Capul-satului care, în 16 camere, ştiinţific şi cu dichis aranjate, etalează lucruri care fac cinste bogăţiei folclorice a Bucovinei, a Moldovei şi a României din cele mai îndepărtate timpuri.

Poate că a fost o întâmplare fericită când, în primăvara anului 1974, îl urmăream la televizor pe cunoscutul folclorist Mihai Florea, prezentând pe harta României zone care, deşi recunoscute prin bogăţia tradiţiilor folclorice, la acea dată nu aveau nici un muzeu, colecţii sau expoziţii etnografice, adevărate pete albe pe harta ţării, după cum aprecia dânsul.

Deşi Câmpulungul Moldovenesc nu se numără printre localităţile citate, dispunând şi atunci de renumitul muzeu „Arta lemnului”, de colecţia de linguri din lemn a profesorului Ioan Ţugui, unică în Europa, ne-am gândit, spune Ioan Grămadă, eu şi soţia mea Dina, să înfiinţăm  o colecţie etnografică proprie.

Aflăm astfel că ei aveau în gospodăria personală un număr mare de obiecte etnografice, dar au început a aduna şi altele. De la bunici, de la rudele apropiate, prieteni şi vecini, realizând mai întâi o expoziţie de artă populară bucovineană care, încet-încet, de la cele vreo 300 exponate câte erau iniţial, au ajuns la peste 9000. Pe care le-au grupat, după tipul de folosire, în zece săli şi opt spaţii cu expunere în aer liber. Se realiza păstrarea şi conservarea unei adevărate zestre a artei populare a înaintaşilor, – o comoară a artei şi îndeletnicirii locurilor – care, vizitată, îndeplinea un rol nu doar educativ, ci patriotic, civic şi estetic.

Era reprezentată pe viu însăşi înfățișarea unei gospodării tipic bucovinene, dar cu etalarea a ceea ce era local, un motiv de mândrie şi orgoliu pentru gospodarii iniţiatori care deţineau de-acum, în propria casă, întreg inventarul necesar muncii lor, fără a mai fi nevoie a împrumuta de la vecini sau prieteni un lucru ori altul, cum se procedează de obicei.

Anul 1999, susţin proprietarii, a constituit momentul inaugurării oficiale a colecţiei etnografice, intrate în circuitul turistic, dată de la care s-au pregătit pentru organizarea a ceea ce ei visau – Muzeul Satului, la care au intrat personalităţile lumii: ambasadorii Indiei, Indoneziei şi Malayesiei, guvernatorii Băncilor Naţionale din Etiopia şi Singapore, comandantul Garnizoanei Militare din Berlin-Germania, adjunctul Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Marea Britanie, miniştri sau foşti miniştri români, prefecţii, subprefecţii, conducătorii instituţiilor şi inspectoratelor guvernamentale judeţene, senatori şi deputaţi din Parlamentul României, primari şi viceprimari, locuitori din toate judeţele ţării, elevi şi studenţi, cadre didactice, chiar de peste hotarele ţării.

Sunt vizitate şi admirate vitrine cu exponate de patrimoniu – Molitfelnic, scris în alfabet chirilic de la 1834, Liturghier, scris cu aceleaşi litere la 1836, Cazanie din 1879, Cruce din lemn de tisă, 1740, Plachetă cu Stema Moldovei la 1508, Ştampila comunei Kympulung Moldow la 1780, Primul dicţionar enciclopedic ilustrat al limbii române, 1926, – Stâna tradiţională ca simbol al celei mai vechi îndeletniciri a ţăranului român- păstoritul, Bucătăria tradiţională a bucovineanului, Ateliere de prelucrare a inului şi cânepii, cu deprinderea meşteşugurilor şi în şcolile locale de artă şi meserii, Aspecte de la culesul din natură şi prelucrarea fructelor, Colecţii de icoane vechi şi mobilier rustic, Punctul de informare turistică, Camera memorială a tatălui lor, Nicolae Grămadă, Standul cu suveniruri, obiecte de artizanat puse la dispoziţia turiştilor vizitatori, Expoziţia documentar-istorică Câmpulungul de altă dată, Biroul şi Cartea de onoare a Muzeului…

Suficient ca vizitatorii sau oamenii locului să reţină: „Privit de pe culmi, oraşul Câmpulung Moldovenesc pare o cupă uriaşă verde, cu marginile lipite de albastrul zării, prin care şerpuieşte suveica de argint a Moldovei”…(Dragoş Vicol): „Muzeul etnografic „Ioan Grămadă” vă poate oferi, la cerere, odată cu vizitarea sa, servicii speciale precum: spectacole folclorice, mese tradiţionale cu servirea unor preparate având specific bucovinean”… (Din Pliantul Casei); „Prin toate caracterele sale, Bucovina se integrează marii arii etnografice româneşti, regiune prestigioasă de străveche cultură populară, bine angrenată  proceselor civilizatorii europene, cu rol important în fenomenul cultural al întregii umanităţi”…(Tancred  Bănăţeanu); „Muzeul înseamnă o pătrundere cu chei potrivite în sanctuarul în care memoria timpului şi-a depozitat gânduri şi existenţe, gesturi şi aspiraţii, ale celor care şi-au marcat trecerea, punctând în piatră, în literă sau penel, în suveică sau nicovală, inestimabilul cod de comunicare cu viitorul”… (Claudia C. Stoicescu).

Muzeul Ioan Grămadă înseamnă Troiţă la poarta lui, sală de clasă şi biserică, loc de închinăciune, în interior, înseamnă lucruri care sunt prietenia cu oamenii, plecăciune Dumnezeirii noastre.

De aici şi firea de români autentici ai gazdei. I-am şi l-am cunoscut în împrejurări diverse. La lansarea de carte, la Iaşi, în incita Anticariatului Grumăzescu, pe Lăpuşneanu, soţ şi soţie, în tovărăşia însoţitorilor lor din Bucovina Hurmuzeştilor, sosiţi să ne spună poeziile lui Ioan Grămadă şi să ne cânte ceea ce a compus Ciprian Porumbescu, toţi îmbrăcaţi în costumele naţionale tradiţionale, servindu-ne ei cu afinată şi plăcinte de casă pregătite de Doamna Dina. Plăcinte pe care mi le trimite acasă ori de câte ori soseşte în vizită prietenească şi de creaţie prietenul meu Ioan Grămadă.

Şi încă un lucru, de subliniat care înseamnă cultul prieteniei: des, foarte des, prietenii mei de la Muzeul Etnografic din Câmpulung îmi expediază fie scrisori de informare şi dor, fie câte o carte sau album editat la ei sau prin părţile locului, chiar şi obiecte artizanale, de ei confecţionate, pe care eu, cu bucurie le fac cunoscute cititorilor, prezentându-le în revistele noastre, în „Luceafărul” de la Botoşani mai ales. Ori le pun în vitrina casei, spre permanentă aducere aminte. Dar ce nu primesc eu de la prietenul meu Ioan Grămadă şi doamna Dina?

El şi prin el au ajuns în biblioteca mea cărţile semnate de oameni de calitate precum doamna profesoară Doina Dobreanu de la Subcetate, jud. Harghita, bucovinenii George Timu, fraţii Mihai, Petru şi Luca Bejinariu, prof. Traian Nistriuc-Ivanciu, dar şi brăilenii Ion Grigoroiu, Păun Malacu, Ionuţ Boboc sau omul Marian Malciu de la Slatina, jud. Olt care din orice fac, întreţin şi răspândesc poezia şi proza, cartea în general.

Membru activ al cenaclului „Floare de colţ” şi al unei mulţimi de asociaţii sau fundaţii cu caracter cultural, posesor a tot felul de diplome şi distincţii culturale care de care mai onorifice, Ioan Grămadă este omul care nu are clipe de răgaz, este permanent într-o stare benefică de culturalizare, emiţând şi absorbind vibraţii care înseamnă creaţie. Nu a fost deloc dificil să-l am alături de noi, ieşenii, când am declarat constituit cenaclul nostru cu participanţi de dialog şi creaţie de la distanţă. Devenit membru şi al cercului nostru de amici îndată a devenit un mobilizator şi a altor condeie. Cărţile noastre, antologii cu participarea unor nume din toată ţara, sunt probe ale înfăptuirilor noaste colective, şi-i mulţumesc: „Românii aşa cum sunt”, 2011, „Cu prieteni, despre prietenie”, 2012, „Singurătate”, 2013, şi „Darul vieții: dragostea”, 2014, toate tipărite la Editura PIM, Iaşi, cu lucrări în aşteptare pentru viitorul titlu – “Dor de-acasă!”

Nu-i săptămână care să treacă fără să-mi telefoneze, să mă întrebe de sănătate. Să mă informeze la ce manifestări culturale a mai participat şi ce s-a mai întâmplat în zonă. Aşa a procedat şi cu mai vârstnicii noştri profesorii Alexandru Mânăstireanu de la Bârlad şi Constantin Manoliu de la Câmpina, membri valoroşi ai cenaclului cu cititori şi creatori la distanţă. El s-a numărat printre ultimii apropiaţi ai lor cu care a discutat înainte de a ne despărţi definitiv. Acum, întreţine o frumoasă corespondenţă cu mai vârstnica noastră prietenă Adriana, internată de foarte mulţi ani la Căminul de asistaţi social Schitul Darvari, Bucureşti.

Dacă la aceşti frumoşi ani este mereu în mişcare, – ba la câmp, după muncă, ba acasă, la muzeu, ori în deplasările culturale unde este invitat şi nu lipseşte, mi-l închipui cât de energic şi util se manifesta cu ani în urmă când lucra ca îndrumător al tineretului în judeţ sau ca primar în unele din comunele judeţului Suceava. Sunt sigur că mulţi din cetăţenii localităţilor îl regretă şi astăzi!

Când află că lucrezi la o carte şi te poate ajuta, este primul care sare să îţi procure bibliografia necesară. Aşa mi s-a întâmplat când, solicitat să scriu despre eroul Ion Grămadă de la Cireşoaia, mi-a expediat şi lăsat cărţile trebuitoare, pentru care iarăşi îi mulţumesc.

De la Ioan Grămadă am aflat şi despre cazul de total eroism al aviatorului pilot de cursă lungă şi grea, comandorul Paul Mitu care a salvat de la moarte sigură aproape 200 de oameni, victime ale unui naufragiu, cu preţul de a-şi pierde locul de muncă şi parte din pensie, despre care avocatul Dragoş Cojocaru a scris cartea „Mitu lu’ Mitu”, Editura Ştef-Iaşi, 2011, prim recenzent al ei fiind prof. D. Păsat, iar eu al scenariului cinematografic – fără scenarist – „Nu da omului… cât poate duce” (Editura PIM, Iaşi, 2011.

Nu v-am spus eu că Ioan Grămadă este un colecţionar şi risipitor de comori? Culturale!