Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

În nor-est de Est : mozaic de toamnă

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


  În nor-est de Est : mozaic de toamnă

Primit pentru publicare: 06 Nov. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, redactor Rev. Luceafărul     
Publicat: 08 Nov.  2020

© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

În nor-est de Est : mozaic de toamnă

În  trei încăperi ale casei am câte o foaie de hârtie și un pix/ creion cu care notez o idee de-a mea, câte o propoziție/ frază auzită  la radio, prin vecini, de la prieteni, câte ceva care se potrivește cu trăirea mea din acele momente.(Din amintirile mele, dacă nu mă înșel : George Coșbuc avea la capul patului hârtie, creion și o lumânare pentru a nu pierde versurile ce-i veneau în minte noaptea…)

Într-o zi de duminică, însorită, caldă, înmormântarea unui bun vecin , o parte a slujbei în aer liber, soarele ne  bate în spate și un fluture își plimbă frumoasele aripi colorate pe zidurile albe ale bisericii. O fi fost sufletul lui Neculai ?

A căzut internetul, nu a mai mers microfonul la liceu într-o oră de curs, am așteptat un sfert de oră, nu ? și-am ieșit la plimbare, îmi povestește o vecină, clasa a XI-a, întâlnită în cartier. Și restul orelor ? La soare, la plimbare, doamna !

Ultima gutuie pe anotimpul ăsta și prima clementine pe noul anotimp. Galbenul transformat în portocaliu.

Dispariția fizică a unui copac, de lângă poșta veche a orașului, gust dureros al sfârșitului de mileniu și de secol.

« De făcut ce faci tu nu poate nimeni, de măturat prin casă, oricine » îi spunea Celei Neamțu mama sa. Păcat că mama mea nu mai poate spune nimic când rămâne praful neșters prin casă…

Ochii mei, chiar cu ochelari, văd mai mult decât aparatul (meu, sau altul cu mult mai performant).

Ceai de dafin de băut, cuișoare de ronțăit, apă oxigenata într-o anumită concentrație pentru gargară, Calciu, Vitamina D, E, Zinc, ulei esențial de dafin sau de ravintsara, tinctura de propolis,… de luat zilnic.  25 de ore dintr-o zi nu ar ajunge să ții cont de toate aceste sfaturi.

Diferență dintre « din cauza virusului » și « de virus ». În față se pot pune : a muri, a suferi,…

Din fericire, viața merge înainte. Dar nu mereu, din păcate. Și mai ales, cel mai dureros, nu la fel ca înainte. De pe la radio auzite. De verificat pe cât posibil în viitorul apropiat sau, mai degrabă, îndepărtat. Cât mai indepărtat posibil.

Te strânge casa de-o vreme. Te-ai săturat de camera ta, vrei o schimbare ? Oare cât încă încolo ? Simplu. Du-te la un hotel din orașul tău, pentru o zi, două. Nu mai e nevoie de tren, avion, mașină ca să ajungi în Grecia, Spania, în munții Apuseni…

Poemele se scriu mai întăi ca un câmp/nor poetic  în  mintea poetului, nu știu cine a spus, dar e bine spus…

Seară, becurile aprinse, mergând, aud un fâșâit în spatele meu. Foarte aproape. Măresc puțin  pasul. Fâșâitul tot în urma mea, neschimbat. Printre ostrețele gardurilor să fie cineva ? Privesc . Nu. Cobor  totuși de pe trotuar pe stradă. Fâșâitul tot acolo.  Gândesc, mă gândesc (dar cine să mai facă diferența ?) : Pisică ? Câine ? Un tip ? De ce nu  ajunge în dreptul meu, de ce nu mă depășește ?  Privesc în stânga.  Case. Privesc în dreapta. Garduri și case. Fâșâitul nu se desparte de mine. Fac la stânga. Fâșâitul e pe urmele mele. Mă opresc brusc și întorc capul în spate. Nimeni și nimic nicăieri. Fâșâitul nu se mai aude. Liniște, doar un lătrat mai departe. Măi, ce-o fi ? Continui mersul. Fâșâitul reapare. Privesc în față, jos : botoșeii  albaștri, din material plastic, de unică folosință  (primți în casa unde fusesem în vizită) erau tot peste pantofii mei. Unde ești tu Hitchocock, Doamne ?

Concentrat, ni se spune : Nu atinge/nu mângâia ! Nu îmbrățișa/ nu săruta ! Nu cânta/ nu dansa ! Nu dărui/ nu primi ! Nu te juca ! Nu ieși din rând ! Nu asta-i calea spre dezumanizare ? Norocul e că la Soare /Luna putem ajunge cu mâna mult mai simplu și nimeni nu se opune. Cel puțin până acum.

Având timp liber mai mult ( nu tu concert, nu tu spectacol de teatru, nici la « M. Eminescu », nici la « Vasilache »…), mi-am regăsit , telefonic, o colegă de facultate care, a doua zi, mi-a scris : « Ieri mi-ai ocupat toată ziua mintea, cu surpriza și frumusețea momentului regăsirii peste ani și-ți mulțumesc . » Nu se poate rata așa o mărturisire. Cel puțin eu.

Soarele a înlocuit ceața după vreo două ore, într-o zi, busuiocul mai are ceva din parfumul intens din vară, gustul ciocolatei negre îl simt bine, muzica o aud chiar și în surdină, … (dar tic-tacul ceasului deșteptător ? și el), la intrarea în unele magazine termometrul îmi arată doar 35-36 grade, mai tușesc, dar nu sec…   Fericirea e aici  la vârful degetelor mâinii mele drepte! Îmi crește imunitatea . Sau măcar nu o pierd pe cea existentă încă.

Nu e poem în  proză, e doar sfârșit de octombrie și început de noiembrie. Încă  o lună, apoi alta  sub semnul grijii,  izolării, argumentelor pro/contra măștii, fricii de simptome mai ușoare /grave, confuziei ( o fi gripa doar sau…?),  așteptării rezultatului pozitiv/negativ la teste. De nu mi s-ar varsa paharul de rabdare.

Cineva spune : Într-o zi vom muri. Snoopy răspunde : Da, dar în celelalte nu.  Eu sunt în celelalte zile.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.624 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5