Adânc, în lumina lunii şi-a ceţii curgătoare-n valuri, un gând legănat persistă, invadând strălucirea amintirilor, din oglinzile de-argint. Peste ţărmurile mării ecoul cântecului lunecă interludii romantice ale dansului, lumină aurie în priviri, spirală de zâmbet, tresărire rămasă, urme de paşi şi fiecare clipă de vis noi constelaţii fără bariere în inimile noastre. Durerea cercului îşi caută lumina rotundă, blocată în lupta născută din dragoste şi pasiune. Într-o mare de suspine, rochia mea neagră ca noaptea, te bântuie din nou, corabie plutind hieratic, dincolo de orizont, în căutarea unui port unde să-şi ancoreze sufletul. Prin inflexiunile vântului, sunetul dorului tău a pătruns aici, uimitor precum misterul căutării braţelor tale prin mare şi-atingerii mâinilor noastre. În urma noastră, încă vibrează dansul cântecului, viaţa. Acesta nu e capătul drumului, doar reîntoarcea la inocenţă va deschide Poarta Luminii.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania