În zidurile Cazinoului din Constanţa mărturii că şi aici după muncă au fost îngropaţi deţinuţi politici, antitotalitari

           În mediafax, mai, 2020, Otilia Serescu face publice, pentru a câta oară, despre demararea unui proiect de recuperare a memoriei deţinuţilor politici care au participat la lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa la începutul anilor 50, despre aceasta existând mărturii scrise chiar în zidurile edificiului.

           Despre ce este vorba? Publicista reiterează ceea ce jurnalişti au mai reliefat, în luna mai, 2020, în  timpul actualelor lucrări de reabilitare a clădirii –de atât timp vitregite de bugetul României, de ideile specialiştilor în construcţii şi arte şi de mistria meşteşugarilor – s-au găsit ceea ce însuşi  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a confirmat printr-un comunicat de presă, că în curând va începe  proiectul de mai sus. aceasta se întâmplă după 70 de ani de la trăirea respectivă,acum developată de un bilet găsit în tencuiala construcţiei, semnat de 16 deţinuţi politici,o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment, datată 31 decembrie 1951, data când autorităţile comuniste încercau reabilitarea  monumentului de pe faleza oraşului, distrus în urma bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial. În acest sens este opinia exprimată la data de 25 mai 2020 de Preşedintele executiv al IICCMER, doamna Alexandra Toader, care  a avut o întrevedere cu domnul Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, care a participat la lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa în anii ‘50” , redată de presă:

              „Acest Cazinou este lucrat de către deţinuţii politici din anul 1951, din echipa de stucatori făceau parte  Rusu A Ioan, Botoş Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraş Ionel, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel şi Morton Iuliu”, scrie într-un mesaj găsit de restauratori în zidurile cazinoului, este un strigăt de ajutor a lor, dar în total ei au fost 100. Sperăm ca în timpul lucrărilor să mai găsim mesaje ale acestor oameni. Ştim că unul dintre ei era din Arad, despre alţii nu ştim nimic”.

             Pentru eficiența proiectului, IICCMER preciează că își propune să realizeze un acord cu Primăria Constanța și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, a spus Alexandra Toader la întrevederea  cu Apollon Cristodulo, fiul  arhitectului Ion Cristodulo care a lucrat aici în 1950 ca deţinut politic.

                Alexandra Toader este președintele executiv al Institutului de investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc din 16 ianuarie 2020. Alături de urmașii deținuților, specialiștii IICCMER vor încerca să identifice și să refacă biografiile celor 100 de victime ale comuniștilor care au fost trimise pe șantierul monumentului istoric, pentru a-l renova după bombardamentele din Al Doilea Război Mondial. La proiect va contribui și administrația locală din Constanța, la inițiativa lui Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, care a condus lucrările de reabilitare a Cazinoului începând cu 1952, după ce arhitectul Constantin Joja a părăsit șantierul, fiind trimis la Capul Midia.

            Alexandra Toader a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 2008, cu licența ”Raportul „secret” al lui N.S. Hrușciov și implicațiile cultului personalității lui Stalin”. A urmat masterul ”Istoria comunismului în România” pe care l-a absolvit cu teza de disertație ”Stalin și „revoluția de sus””. În 2013 a devenit doctor în Istorie, cu Magna Cum Laude, susținând teza ”Cultul personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Origini, evoluție, forme de manifestare (1944-1965)”.

              Iată interviul cu ea:
Povestea emoționantă a deținuților politici care au zidit mesaje în pereții Cazinoului: ”Credeam că tata fabulează când ne spunea să mergem noi să le căutăm, că el nu se mai întoarce vreodată acolo/ Cazinoul a fost doar suferință”

Info Sud-Est: Cum apreciați importanța descoperirii biletului semnat de cei 16 deținuți politic care a fost îngropat în zidurile Cazinoului, în timpul reabilitării din anii 50?

          Alexandra Toader: În virtutea misiunii noastre instituționale, am urmărit cu mare atenție episodul identificării biletului semnat de 16 deținuți politic, care au participat la lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța la începutul anilor ’50. Din punctul nostru de vedere, este o descoperire care reconfirmă suferința și traumele prin care au trecut cei 100 de deținuți politic, angrenați în reabilitarea edificiului în anii de „democraţie populară”. Mai mult decât atât, acest episod reflectă, de fapt, realitatea primilor ani de putere comunistă în România, grevați de crimele și abuzurile la care au fost supuși cei care s-au opus preceptelor totalitare.

            Foarte important de menționat este faptul că, deși subiectul a mai fost abordat tangențial – în articole apărute în anii precedenți în presă sau în memorialistica de după 1989 – , nu a beneficiat niciodată de atenția cuvenită. M-ați putea întreba, în mod legitim, de ce. Răspunsul este unul dificil și ține, mai degrabă, de maniera în care memoria tinde să se raporteze la faptele petrecute, cum este cazul de față, acum mai bine de jumătate de secol. De multe ori, trecutul este recuperat subiectiv, fracturat, distorsionat și, tocmai din acest motiv, deși informațiile privind zidirea unor materiale de către deținuții politic în zidurile Cazinoului circulau, opinia publică avea tendința să le încadreze în categoria legendelor, a miturilor. Or, realitatea ne-a demonstrat că nu este așa. Iată-ne, astfel, la șapte decenii de la respectivul eveniment, când a fost descoperit acest petic de hârtie. Importanța descoperirii este potențată și de faptul că, în mod cert, sute alte astfel de mesaje au mai fost zidite în pereții Cazinoului din Constanța. E drept, șansele de a descoperi multe altele în prezent sunt relativ mici, având în vedere că în perioada 1986-1988 au fost efectuate alte lucrări de renovare și este foarte posibil ca înscrisurile să fi fost descoperite și distruse de Securitate. Însă tocmai aici este marea provocare: să vedem în ce măsură acele mesaje ar mai putea fi recuperate. Pentru că din acele înscrisuri, fie ele oricât de lapidare, transpar trăiri personale, traume, experiențe carcerale. Ele redau, fiecare, o poveste unică și nu este niciodată prea târziu să scoatem la suprafață micro-istorii întrucât acestea, analizate singular, conferă o și mai mare amploare fenomenului concentraționar din România comunistă.

              ISE: Cine și câți specialiști ai IICCMER se vor implica în reconstituirea biografiilor deținuților politic de la Cazino și a perioadei respective?

                 A.T.: Prin natura și importanța sa, acest proiect asumat instituțional presupune o investigație profesionistă de amploare, cu atât mai mult cu cât expertiza noastră va fi centrată pe două paliere distincte: pe de o parte, reconstituirea biografiilor deținuților implicați și, în al doilea rând, redarea cu cât mai mare acuratețe a episodului restaurării Cazinoului din Constanța în perioada comunistă. Aceasta presupune că investigația se va finaliza prin redactarea unui Raport asupra celor petrecute în urmă cu șapte decenii, lucrare care va insista pe aspectele biografice (conturate în urma interviurilor cu foști deținuți politic sau urmași ai acestora, precum și prin cercetarea de o manieră riguroasă a documentelor de arhivă). Așadar, Raportul va fi rezultatul unui efort sistematic, care va presupune următoarele:

     – În primul rând, identificarea numelor tuturor deținuților politic angrenați în restaurarea Cazinoului, în cele 14 luni de la începutul anilor ‘50.

          – Apoi, reconstituirea biografiei acestora. Acești doi pași implică realizarea de interviuri cu foști deținuți politic, dar și urmași ai acestora, precum și cercetare în arhive.

              – Un al treilea pas îl presupune plasarea acestui episod, din punct de vedere istoric, în tragedia colectivă prin care a trecut societatea românească în anii ‘50, tragedie al cărei numitor comun a fost represiunea sistematică, care a făcut mii de victime.

         – De asemenea, implicarea noastră în realizarea unei expoziții permanente, care să aibă în centru acest episod, atât din punctul de vedere al conceptului, cât și din punctul de vedere al analizei științifice a materialelor identificate pe acest subiect. Mă refer la identificarea de documente sau piese cu valoare patrimonială sau istorică ce vor fi descoperite pe parcursul lucrărilor de restaurare și reabilitare a construcției sau care, actualmente, se află în posesia urmașilor deținuților politic (fotografii, mărturii, artefacte etc.), dar și documente relevante, deținute de instituțiile arhivistice din țară.

           – Într-o primă fază, se va constitui, la nivelul IICCMER, o echipă formată din cinci experți, cărora le voi solicita un plan de investigații până la finalul acestei săptămâni. În mod evident, pe parcursul evoluției cercetării vom avea în vedere atât implicarea mai multor specialiști, cât și colaborarea cu exponenți ai altor instituții sau specialiști interesați de subiect și din partea cărora am putea beneficia de sprijin în definitivarea misiunii asumate de IICCMER.

         ISE: Puteți să aproximați o perioadă de timp care ar fi necesară recuperării acestei memorii? Cât ar dura un astfel de proiect, de reconstituire a perioadei respective și a documentării/redactării biografiilor?

               A.T.: Prin prisma informațiilor pe care le deținem în momentul de față și la o analiză preliminară a etapelor care trebuiesc parcurse în vederea finalizării Raportului instituțional, consider că investigația IICCMER ar putea să se finalizeze la finalul anului următor. Am în vedere, când fac această afirmație, implicarea urmașilor foștilor deținuți politic în aflarea adevărului, atenția pe care opinia publică a acordat-o subiectului, precum și interesul în a reconstitui istoria acelui decupaj temporar. Altfel spus, consider că există un interes comun în a face dreptate, chiar și după treizeci de ani de la prăbușirea regimului comunist.

            Cu toate acestea, sunt sigură că pe parcursul investigației noastre vom avea parte de multe provocări. Mă refer la identificarea unui număr cât mai mare de materiale asociate cu foștii deținuți care au lucrat la reabilitarea Cazinoului. În acest sens, sunt convinsă că vor fi și multe piese lipsă. Pentru a exemplifica, m-aș întoarce la episodul renovării Cazinoului, în anii 1986-1988, când este posibil ca multe mesaje să fi fost descoperite și confiscate de Securitate. În acest sens, vom identifica persoanele în viață care au participat la lucrările efectuate la sfârșitul deceniului nouă, le vom intervieva, întrucât posibilitatea de a ne furniza detalii despre anumite aspecte relevante cu privire la mesajele zidite în pereții Cazinoului este destul de mare. Așadar, demersul IICCMER implică atât muncă de cercetare, cât și muncă de teren, iar după obținerea rezultatelor preliminare ale investigației vom avansa un interval de timp mult mai bine conturat. Trebuie sa subliniez, însă, că instituția noastră va publica periodic rezultatele parțiale ale cercetării.

Pe urmele părinţilor, fiul arhitectului Cristodulo şi fiica deţinutului politic Voicilă s-au întâlnit  în Cazino, fostul şantier comunist  în care taţii lor au îngropat scrisori şi poezii.

              ISE: Veți colabora și cu alte instituții pentru recuperarea memoriei deținuților politic care au lucrat la Cazino în anii ‘50? Exemplu: facultăți de istorie, arhive, Academie, Institutul de Istorie, CNSAS etc.

             A.T.: Este inevitabilă colaborarea cu alte instituții/persoane în vederea restabilirii adevărului istoric și pentru reconstituirea acestui episod traumatizant din istoria comunismului românesc. De altfel, ideea proiectului a început, grosso modo, ca o colaborare. Saptămâna trecută, de pildă, am avut plăcerea să mă întâlnesc cu domnul Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, care a coordonat echipele de deținuți care au lucrat la reabilitarea Cazinoului. După finalizarea lucrărilor de la Cazinou, arhitectul-deținut Ion Cristodulo a fost readus la munca silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde urma să fie eliberat în 1953. Am discutat cu domnul Apollon Cristodulo despre acest episod, despre implicarea în recuperarea memoriei tatălui său și a altor deținuți politic, iar premisele colaborării în acest sens s-au conturat încă de la această primă întâlnire. De asemenea, am fost asigurată și de implicarea autorităților constănțene în acest demers, iar în cursul acestei săptămâni voi avea o întrevedere cu primarul Constanței, pentru a purta discuții aplicate în privința colaborării noastre în această direcție. Nu mai puțin, sunt convinsă că vom beneficia și de sprijinul Asociației Foștilor Deținuți Politici. În plus, în munca de investigații întreprinsă de Institut, va trebui în permanență să menținem și să dezvoltăm noi contacte instituționale: atât cu autoritățile statului, cât și cu deținătorii de arhivă. Cu siguranță vor ieși noi informații la suprafață despre Gulagul comunist, despre victimele sistemului totalitar și despre cei care se fac vinovați de crimele și abuzurile comise în respectiva epocă.

           Reconstituirea acestui episod fascinant reprezintă, finalmente, – dincolo de valoarea istorică – un gest de reparație morală pentru foștii deținuți politic și urmașii acestora. Consecvența în aflarea adevărului, a informațiilor lipsă din această perioadă neagră pe care a experimentat-o România, este un test și o dovadă a faptului ca trăim într-o societate democratică bine consolidată, în care drepturile și libertățile omului sunt respectate. Orice indiciu despre suferințele îndurate în perioada comunistă trebuie adus la suprafață, pentru că reprezintă o lecție atât pentru generația de astăzi, cât și pentru generațiile viitoare, un imbold pentru ca ceea ce s-a petrecut înainte de 1989 să nu se mai repete.

              Avand în vedere scopul şi obiectivele IICCMER, instituţia se va implica în realizarea unei investigaţii profesioniste în acest sens, care va presupune:
– reconstituirea biografiilor deţinuţilor politici implicaţi şi redarea cu cât mai mare acurateţe a episodului restaurării Cazinoului din Constanţa, la începutul anilor ’50. Investigaţia se va finaliza prin redactarea unui raport asupra celor petrecute în urma cu şapte decenii, lucrare care va reliefa atât contextul politic, cât şi suferinţa şi traumele prin care au trecut cei care au lucrat la acest proiect;
– implicarea în realizarea unei expoziţii permanente consacrate acestui episod, care să includă mărturiile îngropate de deţinuţii politici în zidurile Cazinoului în anii ’50 şi orice alte documente sau piese cu valoare patrimonială  sau istorică ce vor fi descoperite pe parcursul lucrărilor de restaurare şi reabilitare a construcţiei, dar şi documente relevante, deţinute de instituţiile arhivistice din ţară.

           Pentru eficienta proiectului, IICCMER se va alătura unui acord încheiat cu Primăria Constanţa şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România. In legatură cu acest subiect, preşedintele executiv al IICCMER, Alexandra Toader, a avut o întrevedere, luni, cu Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, care a participat la lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa in anii ’50.

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iaşi, 8 iulie 2020.