Primit pentru publicare: 01 sept.2015
Autor:Ligia GHINEA, Sf. Gheorghe, Covasna
Pentru conformitate: Ion N. OPREA
Publicat: 01 sept.2015

Înainte de 1989 era altfel…

Sunt aici la Sfântul Gheorghe, în Covasna, din 1988, neîntrerupt! Am absolvit Universitatea  la Craiova, am învățat pe brânci ca să scot medie mare și să-mi aleg un oraș în care să pot împartă și copiilor ceea ce am învățat și eu de la dascălii mei: dragostea de limba română! Și m-am ținut de cuvânt. Casa mea esteaici, înjudețul Covasna, la Sfântul Gheorghe. Aici am trăit cei mai frumoși ani, am avut cele mai mari împliniri! În ciuda tuturor greutăților, este foarte greu să mă gândesc să plec de aici,  să renunț la a mai spune“acasă” la locul unde am trăit până la vârsta mea de acum, de 50 de ani.  Și în fond, de ce să o iau de la capăt în altă parte? Sunt în țara mea, am muncit pentru ce am obținut, copiii mei s-au născut aici, acum Laura și Robert au absolvit Facultatea de Medicină, și unde îți e familia, acolo îți e  și casa. Apoi, aici am investit energia și timpul meu, tinerețea, aici sunt cei pe care i-am crescut, generații întregi de  elevi.

În 1988, când am venit, aveam aici, eu ca și soțul meu, venit și el, ca inginer, cu repartiție guvernamentală, cum erau regulile, casă, familie, serviciu, așadar, destule motive să ne înrădăcinăm, să rămânem. Aveam relații de prietenie cu toți colegii, indiferent de etnie, și nu simțeam vreo amenințare pe atunci, cum aș putea să uit? Nu bănuiam că atitudinea maghiarilor, colegii mei, față de români se va schimba radical, va deveni din ce în ce mai ostilă, adeseori dușmănoasă.

Colegi de cancelarie, profesorii maghiari cu care realizasem tot felul de activități până în 1989, imediat după aceea s-au schimbat, s-a trezit în ei un orgoliu că ar aparține unei nații care, chipurile, ar fi frustrate de drepturi. Brusc armonia care exista a dispărut iar noi, românii,  am devenit o minoritate în propria țară din  care ni se cere plecarea. Am devenit oameni fără vreun drept la opinie și demnitate. Au existat situații conflictuale chiar și cu elevii, care, împinși de la spate, inoculându-li-se ideea de separare lingvistică, răspundeau cu sloganul“nu te vrem ca profesor”, “Du-te acolo de unde ai venit”. Când ești astfel întâmpinat la orele de clasă, noi profesorii de limba română, la secțiile maghiare, cum te simți și nimeni nu te ajută?

Îmi aduc aminte de momentul tragic în care școlile mixte s-au separat pe criterii entice, când licee ca “Szekely Miko” au spus că românii trebuie să plece și că acolo rămân doar elevii maghiari, s-a pus problema nu numai sentimental, cum să scoți din clase niște copii care nici nu conștientizau că ar putea exista, ceea ce aprobaseră politicienii, o apartenență etnică, ignorându-se faptul că era practic, omenesc și deosebit de util pentru toți dacă ei creșteau împreună, indiferent de etnie?! Separarea educației pe criterii etnice a fost și a rămas, să nu uităm, cea mai mare greșeală! Legea educației din 2010, ministru Ecaterina Andronescu,  privind învățământul integral în limba minorităților este catastrofală.

Care e soarta limbii române nu doar în școli, ci și în alte instituții ale statului înTransilvania este problema nu doar a politicului, ci a românului trăitor în țară la el.

Dă Doamne mintea care trebuie lumii politico-administrative!

Dar să ținem minte!: “Limba română sunt eu/ Am fost zămislit de părinți/În limba română./Fiecare celulă a ființei mele,/Pământene,/ E plămădită în grai românesc.//Până am ieșit la lumină,/ Am început a-i șopti,/ O dată cu prima picătură de sânge/Pornită să ducă viața și limba/În celelalte alcătuiri/De le zicem celule ori suflet. /Apoi…  am gângurit,/primii pași, laptele cel-am supt/Și brațele de gâtul mamei/ Au fost în limba română.// Limba română nu se învață./Doar pentru străini,/Ea există o dată cu mine./În școală, am deprins doar/ S-o șlefuiesc, s-o fac să strălucească/Și, mai ales, s-o păstrez neîntinată.//Auzit-ați grai mai frumos/Și mai expresiv/Decât limba română?/Puteți spune în alte graiuri/A ogoi,  a jindui, a tânji ori mi e dor?/Nici poveste!/Vorbe asimilate!// Limba română sunt eu/Eu sunt Patria, izvoarele, munții,/Cimitirele și ceilalți asemenea mie/ Din cuprinsul României.//Patria e dăruită deDumnezeu,/ Cu nenumărate și felurite bogății./ Ni le pot fura, smulge, străinii/ Dar cea mai mare și mai sfântă bogăție,/ Limba română,/  Nu ne-o poate lua nimeni./Smintiții de noi, ne cam batem joc de ea, de limba română./Și o mânjim, netrebnic, cu/ Halloween, locații, a aplica./Marfă de import. Circumstanțială/ de mod, de timp, de loc.//Eu sun tlimba română!/Când nu voi mai fi/Preotul va rosti slujba și va spune:/Să se desfacă în limba din care a fost făcută!/ Amin! (Virgil Răzeșu, Piatra Neamț, Limba română, 2014).

Pentru conformitate, sursă de informație revista“Formula As” nr. 1178, august 2015, și  vol. Domnule Președinte, de Virgil Răzeșu, editura cu acelaș nume, Ion N. Oprea.