Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Încă, altfel de literatură și mediul social ?

             Literatură categorisită bestseller cu vocabular pentru care, în ROMÂNIA,  la unele  manifestări lectorii au fost huiduiți, ascultătorii vocali, drept protest, au părăsit  Sala, aici autoarea – L. S. Hilton – este prezentată „bestseller mondial” cu volumul MAESTRA, ULTIMA – de aceeași – traducere din limba engleză ELENA  ARHIRE. Editura LITERA, București, 2019, este descrisă ca un fals, un fals internațional, caracterizat de Sunday Mirror „Delicios de decadent” dar care trebuie citit, ca autoarea chiar în ”Prolog” la ULTIMA, să ceară ca descrieri ca cele folosite, arătate de noi, scuzați,  să se întâmple și mâine, poate, și poimâine.

              Nu rata primele două volume ale trilogiei lui L. S. Hilton în colecția buzz BOOHS Cărțile despre care toată lumea vorbește! O colecție cosmopolită, locul de întâlnire a celor mai noi opere de ficțiune contemporană – romane aflate în topurile internaționale, premiate. ecranizate sau în curs de ecranizare, readuse în mai multe limbi – cărți provocatoare pe care abia așteptați să le citiți.

              Înaintea Casetei editoriale este prezentată autoarea – fotografia  pe interiorul ultimei coperte, dublură textul care urmează: „L. S. Hilton și-a petrecut copilăria la Londra și a locuit în Key West, New York și Milano. După ce a absolvit Colegiul la Oxford, a studiat Istoria artei, la Paris și Florența. A lucrat ca jurnalist, critic de artă și prezentator de televiziune și trăiește , în prezent, la Londra.

              Cartea este dedicată pentru Micharl Platt, cu mulțumiri, care le sunt adresate pe pagină separată la mai multe nume care, pentru pasiunea, dedicarea și munca deosebită depuse au contribuit la realizarea acestei cărți.

              Iată una din DESCRIERILE cărții făcute de Editură:
    MAI INTAI A FOST MAESTRA. APOI A FOST DOMINA. ACUM ESTE ULTIMA.
    Ei au inceput. Ea va termina. Dealerul internațional de artă Elisabeth Teerlinc știe destul de multe despre falsuri. La urma urmelor, și ea este unul. Adevărata ei identitate, cea de Judith Rashleigh, este îngropată sub un strat de minciuni. Ca să nu mai vorbim despre cadavrele celor care au fost destul de nesăbuiți să îi stea în cale. Dar acum, prinsă în luptă pe viață și pe moarte dintre șeful mafiei rusești și un detectiv de poliție corupt italian, Judith este obligată să creeze o operă de artă chiar și mai îndrăzneață – o falsă capodoperă pe care trebuie să o ducă la casa de licitații faimoasă unde a lucrat ca umil asistent și să o vândă pentru 150 de milioane de lire sterline. Dar a-și expune noua sa identitate în lumina reflectoarelor implică un risc mortal. Brutală, sinceră, fără a face compromisuri, mai există o singură amenințare pe care Judith nu a înfruntat-o încă.
    Dragostea.

    Caracterizări: „Delicios de decadent.” – Sunday Mirror:
    „Letal ca Tom Ripley și seducător precum Bacall.” – Vogue „Fantastic.” – Daily Mail.

              O recenzie la ULTIMA de L.S. Hilton, o semneazpTaisia Crudu, 4 mai 2020:   …„Am ajuns și la ultima parte a trilogiei. Când am procurat cele trei cărți îmi imaginam o cu totul altă călătorie în compania lor. Știți genul de vacanță al  inclusive în care conform planurilor totul e de 5%, iar când ajungi acolo descoperi că ceva e “hai că merge și așa”, alt ceva “nu-i chiar așa ca în descriere”, ici e “hai că nu-i chiar așa de rău”, iar un pic mai încolo e chiar la limita acceptabilului. Cam așa au fost percepțiile mele privind această trilogie.

                Judith Rashleigh revine în ultima parte a seriei prinsă între două focuri: între un oligarh din mafia rusă și un polițist italian corupt. Ea este obligată acum să creeze o operă de artă, s-o ducă la casa de licitații la care a lucrat și s-o vândă cu cel puțin 150 de milioane de dolari. Aceasta este unica modalitate de a-și salva viața, dar și de a face ceva bani în plus. Însă, cu cât aventura avansează, noi adevăruri văd lumina zilei…

                 Cea care s-a ocupat până acum cu falsificarea propriei vieți, lucrează din greu să falsifice o operă de artă – metaforă în jurul căreia se învârte “Ultima”. Autoarea ne introduce deci în lumea artei falsificate. Descoperim aici procesul de falsificare a unei opere de artă. Este vorba de toate etapele birocratice și practice prin care trebuie să treacă lucrarea pentru a putea fi ulterior strecurată printre capodoperele vechi, vândute cu prețuri exorbitante.

               Ceea ce am observat la L.S. Hilton este faptul că atunci când vrea să includă informații suplimentare pentru a condimenta acțiunea, o face cu stângăcie și deci devine puțin credibilă. Spre exemplu uneori o face prin deduceri pe care eroina le are, fie în monologuri, fie în dialoguri. Alteori, ceilalți pur și simplu îi pun pe tavă informația, ca în cazul scenei în care Da Silva îi prezintă lui Judith contrabanda cu armament. Este nonsens, da Silva nu are încredere în ea, de ce i-ar face asemenea destăinuiri?

               După cum ne-a deprins deja, în centrul fiecărei părți se află un artist. După Artemesia Gentileschi și Caravaggio, aici îl avem pe Gauguin. Este, la fel ca în celelalte două părți, unicul moment apreciat de mine. Ca și în lecturile precedente, am căutat imaginea tablourilor și informație despre pictorii menționați.

                 Am citit aici o idee curioasă precum că “se estimează că aproximativ 10% din lucrările care atârnă în majoritatea muzeelor sunt false”. Am mers cu cercetările pe internet și am ajuns la un articol publicat de revista Independent în care se stipulează că cel puțin 20% din picturile deținute de cele mai mari muzee Britanice ar putea fi false. Interesant…
    Deznodământul nu mi-a oferit nici o surpriză, așteptam măcar la final să mă surprindă autoarea, însă nu a fost să fie.
    Pentru a concluziona, nu este seria mea preferată, nu aș reciti-o și nu o recomand, chiar dacă unele aspecte (mici) au fost de apreciat.
    Revin și eu la Ultima, cartea în cele 288 de pagini în care sunt  cuprinse  30 de părți/capitole mă opresc la ceea ce autoarea numește Prolog, cu dorința de a răspunde la întrebarea din titlu,  încă, altfel de literatură și mediul social, ca să fim educați?

          Să citim din Prolog, Prolog de L.S. Hilton: „În seara dinaintea licitației, ne-am plimbat prin oraș ținându-ne de mână. Londra părea refăcută. Era o seară cu totul  specială, liniștită, cu lumini care împrăștiau de-a lungul cheiului un șuvoi strălucitor pe suprafața râului, modelând ciorchini de umbră în parcul  St. James, acum de culoarea ametistului, pe sub coroanele  încărcate ale copacilor.

              Mai tărziu, în dormitorul nostru, urma mirosului meu se mai simțea încă pe gura lui când m-a sărutat. Nu am aprins lumina, doar am deschis fereastra. Voiam să simt adierea aerului dulce și murdar din Londra întâlnind  fierbințeala pielii mele. M-am urcat pe fața lui, simțind cum buzele sexului meu se desfăceau sub limba lui. Încet,  m-am aplecat înainte, arcuindu-mă spre vârful mădularului, lăsându-i  mâna să-mi apuce gâtul încordat , corpul meu arcuit ca o virgulă pulsând de nerăbdare în cele câteva clipe în care am rămas nemișcați, chiar înainte ca el să  mă întoarcă pe o parte și pentru ca picioarele mele să se sprijine pe pieptul lui. Mi-a sărutat intriorul gleznei chiar când a alunecat înăuntrul meu, mișcându-se alene, cu degetele răsfirate peste pântecul meu.

    -Ti amo, Judith. Te iubesc.
    -Arată-mi-o.
    -Unde o vrei?
    O voiam peste tot.
    -O vreau în mine. O vreau în păr, în gât, pe piele, în fund. Vreau  fiecare bucățică din ea. Vreau să te beau, vreau să-ți beau sperma.
    M-a întors din nou și m-a așezat în patru labe, cu palmele lipite de tăblia patului. M-a prins de încheietură și mi-a răsucit-o la spate, m-a împins între perne, m-a pătruns cu toată forța, dintr-o singură mișcare greoaie și leneșă. Mi-am desfăcut  și mai mult picioarele, oferindu-i crăpătura umedă dintre ele.
    -Din nou?
    Încă o dată.
    -Din nou?
    S-a lăsat pe genunchi și m-a pătruns cu un deget, apoi cu două, apoi cu trei.
    -Vreau să aud cum o ceri. Hai, cere-mi să ți-o trag!
    -Te rog! Nu te opri. Trebuie să mi-o tragi. Te rog!
    Ce fată cuminte!

              Eram  atât de udă că l-am simțit  alunecând când și-a împins din nou mădularul în mine. Mi-am întins mâna pe sub coapsă ca să îi cuprind testicolele încordate, pe măsură ce ritmul lui se accelera, împingându-se în miezul meu roșu până când am juisat într-o răsuflare acută și contorsionată.
    -Acum întoarce-te cu fața și deschide gura!
    Mai târziu, i-am simțit chipul în întuneric, i-am sărutat pleoapele, colțurile gurii, locul dulce din spatele urechii.
    -Pot să te întreb ceva?
    Fața îmi era lipită de gâtul lui, cu buzele apăsate pe ticăitul constant și cunoscut al pulsului lui.
    -Orice, dragostea mea.
    -Când ai de gând să mă ucizi?
    N-am simțit  nici o zvâcnire în bătaia inimii lui. Nici o tensiune, nici o reacție. El s-a întors desupra mea, sprijinit într-un cot, și mi-a strivit buzele într-un sărut care păstra promisiunea caldă a unei vânătăi.
    -Mâine iubito, sau poate poimâine.

              Texte din romanul ULTIMA de L.S. Hilton, traducere din engleză de Elena Arhire, culese și postate  aici de Ion N. Oprea, Iași, 14 iulie 2022.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5