Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Încursiuni în toponimia unui sat românesc

 Pentru cititorii avizaţi, volumul “Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni” (Ed.Agata, Botoşani, 2008, 163 p.), autor principal Teodor Epure, este preţios, cu atât mai mult cu cât astfel de cărţi din domeniul toponimiei satelor Moldovei de Nord sunt puţine. Zona rurală cu bogate tradiţii culturale, Vorniceni (5.000 de locuitori) are statut de comună (botoşăneană), incluzând două sătuce (noi), din apropiere: Davidoaia şi Dealul Crucii.
Din dragoste pentru satul etern, acela din suflet, pe care îl slujeşte de o viaţă ca profesor de limba şi literatura română, Teodor Epure a elaborat o carte-document, un fel de minidicţionar de toponimie “zonală”, la care a trudit ani de zile. Centrul de greutate al cărţii îl constituie capitolul cinci, în care sunt abordate 262 de toponime, atât cât a înregistrat cercetarea întreprinsă. De remarcat că numărul toponimelor culese din cele două sătuce este de numai 17. Putem spune, asadar, că exegetul se ocupa în principal de structura si provenienţa numelor topice scoase la lumina din satul său de baştină, Vorniceni. Numai 33 de toponime reprezintă denumiri de locuri din interiorul acestei localităţi. “Crucile drumului”, de exemplu, este denumirea intersecţiei drumurilor judeţene Vorniceni-Botoşani şi Săveni-Dorohoi. Un toponim foarte vechi este “Biserica arsă”, ce indică locul de pe vârful dealului “La Filimon”, unde a fost ridicată “din lemn de stejar” biserica veche, pe vremea când vatra satului nu era încă bine delimitată. Din cauza unui incendiu, biserica a fost refăcută şi strămutată în mijlocul localităţii, pe locul unde poate fi văzuta şi astăzi. Actualul loc este, de fapt, centrul istoric al satului, în care îşi continua existenţa seculară “Biserica veche de lemn” (monument istoric, ce figurează în catalogul UNESCO). “Drumul liceului” evocă fostul “Liceu de cultură generală”. Desigur, sunt selectate mai ales toponimele ce fac referire la zona extravilană a Vorniceniului, unde se află de fapt averea satului: terenuri agricole în mare parte, păşuni, livezi, vii, o pădure – toate situate pe dealuri, văi, movile, în jurul iazurilor sau pe marginile râului Ibăneasa, ce curge pe aici. Se poate observa marea frecvenţă în limbajul localnicilor a numelor topice create pe baza cuvântului de origine latină “fântână”, întâlnit de 16 ori în forma “Fântâna lui Călin”, “Fântâna lui Chifuruc” s.a.m.d., ceea ce sugerează că Vorniceni este satul cu cele mai multe fântâni. Există şi un sit arheologic numit “Lutărie”, ce conţine rămăşiţe ale culturii Cucuteni. Cea mai spectaculoasă denumire este “La steag”, ce vine de la steagul arborat în 1785 de către boierul care a cumpărat moşia satului, marcându-şi astfel hotarul teritoriului său.
Urmărind atent etimologia stabilită de cercetător în cazul elementelor lingvistice componente ale celor 262 de toponime, putem face o “prezentare statistică” (posibila mostra din vocabularul autohton), luând în calcul, desigur, doar cuvintele ce reprezintă substantive şi adjective (făcând abstracţie de cazul când întâlnim de mai multe ori acelaşi cuvânt în numele topice studiate). Iată, aşadar, că din totalul de 120 de astfel de elemente topice analizate (aproape toate substantive), 44 sunt de origine latină (piatră, punte, curte, sat, biserică, moară…), 17 de origine slava (sălişte, drum, deal, pod, movilă, cireadă…), 13 vin din limba ucraineană (lan, livadă, huci, velniţă…), 7 din limba maghiară (glod, hotar, imaş, tintirim…), 6 din limba bulgară (gârlă, humărie, sipot…), 5 din sârbocroată (coşar, tarna, iruga…), 5 din franceză (baraj, gară, rezervă…), 4 din albaneză (groapă, mal, parau…), 3 din neogreacă (cucoană, cărămidarie, cimitir), 1 din germană (şanţ), 1 din limba turcă (cazan) şi 1 din poloneză (ghilina). Majoritatea cuvintelor sunt de sorginte latină, ceea ce reprezintă o dovadă a continuităţii daco-române în Moldova de Nord. Inevitabil, influenţele lingvistice rezultate în urma convieţuirii sau contactului românilor de aici cu alte neamuri şi-au pus pecetea pe limba oamenilor din aceste părţi. Surprinzător este că un număr semnificativ de cuvinte au origine necunoscută (de unde provine cuvântul “bordei”? dar “prisacă”?). În ceea ce priveşte graiul local, acesta este clasat de specialist în subdialectul moldovenesc, cel mai pregnant fiind caracterizat din punct de vedere fonetic prin “fenomenul palatalizării”.
Desi Teodor Epure rămâne la convingerea că lectura acestei cărţi este una necesară doar pentru istorici şi lingvişti, informaţiile furnizate de text se adresează şi cititorului obişnuit, dornic să descopere poveşti de viaţă ţesute peren în toponimia acestui sat românesc.
 Eugenia Vasile, Bucureşti



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5