Vino, Moș Ioane, degrabă-n Copou,
Roată să facem sub teiul cel sfânt,
Să ne unim brațele-n horă din nou,
Spre Piața Unirii, cu-același cuvânt.

Adu, Moș Ioane, flori din câmpia ta,
Și ciocârlii pe umeri să ne stea,
Să șoptească boierilor din divan
Că truda ta hrănește glia, an de an.

Spune, Ioane, cum glasul din popor
A frânt tăcerea veacurilor grele,
Cum sub un cer, de lacrimă și dor,
S-au strâns destinele într-o voință-n stele.

E timpul, Ioane, să ne trezim din somn,
Să strigăm cu țara: „Pe Cuza îl vrem Domn!”,
Cuvântul de cremene-i sfânt pentru țară,
Inima, români, în veci să nu mai doară.

Din sate porniți și din târguri pe jos,
Cu pas hotărât și cu suflet aprins,
Un neam adunat sub același prinos,
De visul Unirii pe veci ne-am cuprins.

Și hora se-ntinde din veac peste veac,
Cu nume de eroi pe-al timpului prag,
Cât va fi român și pământul va sta,
Unirea-n Copou nu se va uita.