Primit pentru publicare: 7 aug. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Publicat: 7 aug. 2016
Redactor ediţie: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

Inedită
Doctorul profesor Ion Juvara, pacientul şi Securitatea…

Am scris des despre profesorul Ion Juvara, vin acum cu o inedită, despre ce păţeau oamenii cu securitatea şi cum unii dintre bunii români îi lăsau cu gura căscată pe profesioniştii acestei instituţii.
Venită din Macedonia, la sfâşitul secolului al XVIII-lea – o ramură a familiei, care se iscălea Juvara s-a stabilit în Moldova, la 1812 Ion Dumitrache Juvara era stolnic la Huşi, iar fiul lui, Iorgu Juvara, căsătorit cu Maria Docan, cu care a avut mai mulţi copii, unul din ei, Emil, a fost căsătorit cu Maria Botez, descendentă din Mihalache Cantacuzino Paşcanu – altă ramură Djuvara, din care face parte şi Neagu Djuvara, care a scris şi publicat “Amintiri din pribegie”, carte din care eu am publicat în „Luceafărul” o succesiune de momente trăite, s-a stabilit în Muntenia.
Familia Juvara a avut moşii, moşii şi conac, în zona Murgeni – şi a satului Sărăţeni, şcoala de la Sărăţeni a fost legată de familia Juvara – Emil fiind cel care a construit-o pe cheltuiala sa.
Din anul 2000 pe amplasamentul vechii şcoli este construită o alta, cu fonduri europene, cu regretul de astăzi că nu s-a păstrat arhitectura în original, dar aşa suntem noi, românii, tutovenii în speţă, redescoperim esenţialul după ce am demolat şi înfiripăm ce credem că înseamnă modernul, pleaşcă la preţ, în statul nostru, România.
Despre Ion Juvara, doctorul, când acesta împlinea 60 de ani, în 1973, Ghenuţă Coman, arheologul, localnicul, în cartea sa “Murgeni – contribuţii la istoria unei străvechi aşezări„, referindu-se la fiii Murgenilor scria într-un medallion – “un fierbinte omagiu” – închinat celui pe care l-au iubit localnicii: “Printre calde şi pătrunzătoare gânduri şi spirit vast, creat anume, pentru înţelegere profundă a realităţilor omeneşti, suflet optimist şi radiant, Cuti Juvara este un “răsfăţat” al murgeştenilor… Îl “revendicăm” în virtutea şi tăria unei adânci etici, impusă de marea personalitate a omului, a medicului şi savantului chirurg în virtutea unei opinii de masa a localnicilor, pentru că aici se vorbeşte de “profesorul nostru”, de marele şi bunul doctor Cuti Juvara”…
În 1938 Cuti Juvara a pus bazele secţiei de chirurgie a spitalului din localitate…
Profesor universitar din 1969, doctor docent din 1964, titular al Serviciului European de chirurgie cardio-vasculară, cu o opera prodigios alcătuită, mondial recunoscută, a fost şi a rămas mândria fostului judeţ Tutova…
Născut în Bucureşti, cu copilăria şi adolescenţa petrecute la Hănăseni şi la Bârlad, a făcut şcoala primară şi gimnaziul acasă, a dat examenele în particular, câteva clase ale liceului le-a promovat la “Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad, iar ultimele la liceul “Spiru Haret” din Bucureşti.
Spitalul prof. dr. Cantacuzino din Bucureşti, Clinica de chirurgie poartă astăzi numele prof, dr. Ion Juvara.
Bustul lui a fost dezvelit în Holul de Onoare al UMF Bucureşti, acum un an, la 8 mai 2015.
Iată acum şi întâmplarea, total inedită, culeasă pentru noi toţi, de pe internet: … “Se spune că un mare profesor de chirurgie, Ion Juvara pre numele său, l-a operat cândva pe un ins cam amărât care era bolnav foarte – practic, pacientul a ajuns lat la spital şi nimeni nu-i mai dădea nici o şansă. O intervenţie practicată la timp şi cu mare talent, însă, l-a salvat pe individul cu pricina.
Suntem prin anii ’50, la Bucureşti, în plină campanie contra burjuilor, a numelor româneşti de tradiţie, a intelectualilor etc.
Văzându-se salvat, gata de plecare acasă, pacientul îl întreabă pe profesorul Juvara:
– Cum pot să vă răsplătesc, domnule profesor? Mi-aţi salvat viaţa.
– Tu ce lucrezi? – se pare că l-ar fi întrebat profesorul, care, provenind dintr-o familie macedoneană din cele ce se bătuseră cu mult nesaţ cu turcii, era familiarizat cu labilitatea balcanică, în toată splendoarea ei labirintică.
– Sunt dulgher, dar mă pricep cam la toate.
– Bine. Uite cum o să facem. Vino la mine acasă peste două săptămâni, după ce te întremezi.
Zis şi făcut. Vine dulgherul la profesor acasă, iar acesta îl roagă să-i facă o nişă într-un perete, dar să i-o facă astfel încât să nu se vadă şi să nu fie bănuită de nimeni.
– Şi, vezi, adaugă profesorul, nu trebuie să mai spui nimănui de nişa asta. Nici chiar eu n-o să zic nimănui, nimic nici chiar familiei mele.
– Se poate, domn profesor…? Cum o să spun?
Face dulgherul nişa, iese aşa cum şi-a dorit profesorul, după care consideră amândoi, profesor şi dulgher, că datoria vieţii salvate era spălată.
Şi trec lunile. Să fi trecut chiar şi un an până când, la un moment dat, la uşa profesorului bate Securitatea.
– Am auzit că aveţi o ascunzătoare plină cu cocoşei, zic cei de la Securitate.
– Ascunzătoare?! Cocoşei?! – face profesorul pe niznaiul.
– Da, tovarăşe, ascunzătoare şi cocoşei, ia mai lăsaţi-ne în pace cu figurile astea că ce, credeţi că noi nu ştim ce şi cum?
Ia, se înforţoşează securistul, poruncindu-le subordonaţilor, ia treceţi băh, la percheziţie că ăştia chiar cred că suntem proşti!
Şi se apucă ei de treabă. Se duc aţă la locul unde fusese săpată nişa, se apucă de dat în pereţi cu secera şi ciocanul, sparg nişa şi găsesc în fundul ei o casetă frumoasă, din lemn.
– Credeai că ne fraiereşti, ‘ai? Cu noi ţi-ai găsit să te joci, mă, banditule?
Profesorul rămâne impasibil, securiştii scot caseta din nişă. Li se pare cam prea uşoară, dar nu comentează, o deschid deîndată, pentru a certifica flagrantul.
Ei, şi imediat după ce au deschis caseta, iată că le cade faţa tuturor. După aia li se lungesc mutrele. După aia se înfurie, dar nu mai aveau nimic de făcut.
Mda. În caseta cu pricina nu găsiseră decât o biată coală de hârtie pe care erau scrise, extrem de caligrafic, următoarele cuvinte: “ACEASTA ESTE RECUNOŞTINŢA OMENEASCĂ. ÎI MULŢUMESC DIN SUFLET PACIENTULUI MEU CĂRUIA I-AM SALVAT VIAŢA, doctor Ion Juvara, judeţul Tutova”.
Pentru conformitate, Ion N. Oprea
30 iulie 2016