Razele blânde ale soarelui, vestind un început de primăvară timid, mângâie diafan mugurii unui cais aflat în fața ferestrei. Privesc cu melancolie gingășia primilor ghiocei albi și a florilor minunate care împodobesc coroana unui copac tânăr. Câtă frumusețe! Vâlcea noastră milenară se îmbracă în straie de primăvară iar spectacolul este fascinant. Pornesc spre Cluj cu sufletul împovărat de complexitatea intervenției chirurgicale ce mă așteaptă dar și cu grija că pierd momente importante din agenda culturală, lansări de carte, întâlniri culturale…Când este vorba de spital, majoritatea avem unele temeri legate fie de diagnosticul bolii, fie de felul în care personalul medical se comportă. Povești despre spitale, medici, asistente, serviciile primite sunt diverse, ele nu pot fi generalizate și nici ocolite. Sunt și vor fi. Meseria de medic, comportă ani grei de studii, dar este una nobilă și merită tot efortul. Devotament, pasiune, generozitate, compasiune și profesionalism, acestea sunt calitățile care stau la baza profesiei de medic. Fiecare dintre noi vom avea nevoie de medic la un moment dat și este important să întâlnim Omul potrivit. La sfârșitul lunii ianuarie în timp ce mergeam spre Cluj la un eveniment cultural am cunoscut-o pe Alina, care aflând că am o problemă de sănătate s-a oferit să meargă cu mine la un medic specialist vâlcean care avea un cabinet medical chiar în centrul orașului. Se spune că Dumnezeu când îți dă o încercare dar îți scoate și oamenii potriviți în cale. Eu pot confirma prin propria experiență că este adevărată această ,, legendă ’’. Domnul doctor Liviu Constantin te impresionează de la prima vedere prin zâmbetul ștrengăresc din colțul gurii, prin blândețea graiului dar și printr-o privire ageră. Domnia sa a înțeles de mult că pentru mulți dintre noi ,, cel mai frumos dar de la Dumnezeu este viața ’’. Studiază atent problema mea, din fericire aveam poze cu rezultatele de la ultimele investigați și cu multă sinceritate îmi explică situația, care deși foarte gravă, avea și unele șanse de reușită. Părăsesc cabinetul împreună cu Alina, copleșită de diagnostic dar și cu multă speranță că voi scăpa de acel ,, diamant ’’ din mijlocul rinichiului drept care exista acolo de ani de zile. Timpul rămas până la data stabilită pentru intervenția chirurgicală s-a scurs foarte repede. La finele lunii martie m-am prezentat la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca pentru internare. Alături de oameni veniți din toate colțurile țări, unii mai curajoși, alții plini de teamă, am așteptat cuminte la rând. Cadrele medicale treceau îngândurate dar cu zâmbetul pe buze de la un pacient la altul. Cuvintele frumoase și alese, spuse pe un ton blând alinau pentru moment durerile celor aflați în suferință. Privind în jur te simțeai ca într-un stup de albine și fiecare muncea foarte atent pentru a soluționa cazul cât mai bine posibil. Despre Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca citisem că are cea mai mare experiență din țară în domeniul transplantului renal. Aici s-au efectuat peste 2000 de astfel de operații cu un volum actual de peste 130 de intervenții anual. Timp de două zile cât am așteptat operația, am descoperit un colectiv de medici și un personal medical care își exercitau ,, meseria ” cu mult profesionalism și responsabilitate . Deși îngrijorat pentru complexitatea și gravitatea intervenției mele, domnul doctor Liviu Constantin, venea la vizită cu zâmbetul pe buze. Reușea să-mi transmită încredere și speranță iar eu eram foarte încântată că este un vâlcean de -al nostru, că își petrecuse copilăria în localitatea Sinești, județul Vâlcea, că nu-și uitasem neamul și locul de unde pornise, că era un medic bun, apreciat. În secție, chiar în mijlocul holului principal era un mic altar de rugăciune și închinăciune. Patriarhul Justinian Marina, tot vâlcean, spunea că fiecare Om trebuie să aibă un doctor pentru trup – Medicul, și un doctor pentru suflet – Preotul. Am fost plăcut surprinsă, când în timp ce mergeam spre zona de unde luam apă, am descoperit un preot tânăr care se afla la căpătâiul unui bolnav, era părintele Ovidiu Feldiorean, Lucrarea preotului în spital nu se rezumă doar la restabilirea liniștii sufletești a bolnavului, ci are în vedere restaurarea întregii firi umane bolnave. Când bolnavul suferă de o afecțiune incurabilă, preotul are datoria de a-1 conștientiza că uneori boala capătă valențele ascezei creștine, întrucât domolește pornirile trupești și gândurile care provoacă patimi brutale. În ciuda tinereții sale, părintele Ovidiu Feldiorean emană multă încredere și speranță celor aflați în suferință. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu priceperea domnului doctor Liviu Constantin, a domnului doctor rezident Emei , al doamnei Mihaela Huzum, cu îngrijirea profesionistă a asistentelor medicale, infirmierelor, am trecut cu bine marea încercare.  De-a lungul timpului, medicii de pretutindeni au demonstrat că lucrarea lor nu este o simplă meserie, ci o vocație și un răspuns fidel la chemarea adresată lor de către Doctorul și Tămăduitorul ultim al tuturor. Putem afirma că ei s-au făcut asemănători, oarecum, lui Dumnezeu, Cel de la Care vine „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”, Cel Ce este Stăpânul vieții și al morții. Pentru Sfântul Porfirie (1906-1991) unul dintre sfinții contemporani nouă, medicii și asistentele medicale, dar și toți ceilalți ostenitori erau îngeri în halate albe care, în chip văzut sau tainic, lucrează și veghează la vindecarea aproapelui și la tămăduirea lumii. Pentru Sfântul Porfirie, Spitalul era o „biserică a iubirii lui Dumnezeu”; medicii și asistentele erau îngerii în halate albe, iar surorile medicale sau infirmierele – „surori ale iubirii”, surori ale milei”.    

      Zenovia Zamfir