ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae CORNESCIAN

Intalii

Ţii minte pădurea plutind pe apele înserării.
Un atol plin de mesteceni de argint şi de cretă.
Tot mai mult depărtându-se de ultimul orizont,
ce părea aproape prezent. Un cvart de cer inventat
de luciu condensat în culorile altei galaxii.

Ţii minte tot ce părea altceva
doar pentru a dovedi realul. Acei arbori de nuanţe
incandescente, limpezind aerul sfărâmat pe alocuri,
pe când, pe planeitatea apei, se cristaliza ceva dur.
Asemenea sticlei ducând înspre malul nostru.

Era fuzenul lucorilor arse, ziceai,
separate de privirile noastre. Şi mai era şi ceva alb
în adâncimile văzute; pe intalii. Ca un fel de ceară
protejând vidul deasupra căruia ne aflam. Tocmai aici,
de unde vedeam totul mult mai clar decât oriunde altundeva:

fluturi fosforescenţi transpersând eterul,
câteva aripi de umbre răsărind din argintul mestecenilor
şi contururi de cretă, trasate difuz,
ca şi cum cineva ar fi dorit să imite norii.
Când nu mai distingeam nici un timp,

iar privirea ta lăsa urme de lumină
în ozonul tot mai lichefiat dimprejurul nostru.
Când cineva poza reciful plutitor. Pleca. Iar deasupra noastră,
pentru totdeauna, rămânea acelaşi cer. Nemişcat.
De aceeaşi nuanţă. Şi ziua. Şi noaptea.