Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    ÎNȚELEPCIUNEA VERSULUI PE VERTICALĂ DE D.M.GAFTONEANU. Eu, OMUL…

    D.M. GAFTONEANU, POETUL BOTOȘANILOR

     

     

     

    Eu, OMUL…

    ,,Dacă omul și-ar aminti mereu de fragilitatea lui, ar învăța să fie modest.” (E. Cioran)

     

    …Pe toți cei prezenți,
    din primul spre ultimul rând,
    vă rog insistent să păstrați un minut,
    atât, nu mai mult,
    minutul de gravă, profundă tăcere
    prieteni, cât timp
    o summa mea culpa îmi fac,
    căci sunt nevoit să admit,
    în sfârșit,
    că sunt vinovat a priori
    de tot ce e rău pe pământ,
    eu singur,
    vă spun,
    doar eu, altul nu-i,
    de-a lungul, de-a latul planetei,
    eu, OMUL, un Deus Error,
    atipic făptașul moral,
    o spun și privesc împietrit
    spre beznele nopții ce strâng
    imens infinitul cu cercuri de fier
    cum suntem striviți de un timp în galop,
    cum munții de gheață se crapă
    și curg în ocean,
    șiroaie de lacrimi amare
    din ochi de copil,
    pier arbori ce cad secerați la pământ
    oftând cu un geamăt adânc –
    nu cred să mai fie un colț, unul doar,
    din mare, din munte, din deltă, din râu
    pe care să-l las neatins,
    repet că mă simt apăsat
    de fluvii-obsesii candide
    în marș triumfal spre cascada
    din care minusculi colibri
    își toarnă în cupe
    culoarea din flori
    iar verdele crud singuratic se pierde
    cu foșnet de frunze
    în văi din abisuri,
    și-o spun răspicat,
    aș vrea să se afle
    că eu, numai eu sunt de vină,
    îmi merit exilul
    în noaptea cu umbre prelungi,
    departe de tot peste nori,
    mi-i dor să-mi citiți condamnarea,
    umil pelerin pe planeta albastră ce piere,
    prieteni, spășit, recunosc,
    am greșit,
    simbolic voi face și pasul în spate cu capul plecat,
    nu caut iertare, nici milă, nici scuze nu am,
    vă rog să-mi permiteți să spun doar atât,
    ca nume de cod, eu sunt Omul-Onest
    deci, sine qua non, fiți convinși
    că sunt Prototipul-Perfect-cu-Genom-Ideal
    și totuși, vă văd cum zâmbiți,
    e foarte probabil
    că nimeni nu crede că eu chiar exist,
    așa, pentru mine-i mai simplu să plec,
    și-acum, la sfârșit,
    reverența,
    ca semn de aleasă ținută,
    repet pentru cei ce-ați ajuns mai târziu,
    insist să nu bateți din palme,
    cu toți, cei prezenți,
    din primul spre ultimul rând,
    păstrați-mi minutul cerut de tăcere!

     

     

    ***

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    3 comentarii la acestă însemnare

    1. Gruia Cojocaru spune:

      Tulburător!!! Felicitări!

    2. Ciobanu spune:

      Exceptionala poezie. Afirm acest lucru pentru ca mi-a placut si gusturile nu se discuta.

    3. Eu recunosc, sunt păcătos
      Și nici nu cer iertare
      Căci vina mea neîndoios
      E sigur, mult prea mare.

      Nu cer tăcere, căci la schit,
      Închis într-o chilie,
      Am fost pesemne osândit
      Să tac o veșnicie !

      Felicitări domnule Gaftoneanu !

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5