Primit pentru publicare: 6 Dec.2021
Interviu realizat de Dorina RODU, redactor șef Revista literară La Ac
Editor: Ion ISTRATE
©Dorina Rodu, ©Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

---

 

Dorina Rodu: Mai întâi de toate aș dori să facem cunoștință cu omul Nicolae Iosub, cum era el la începutul carierei de inginerie electromecanică?

Nicolae Iosub: Am terminat Facultatea de Electrotehnică la Iași în 1970 și, cu mult optimism și încredere în viitorul meu profesional, am început activitatea de inginer la Combinatul de Fibre Artificiale din Brăila. Având o diplomă de inginer, o repartiție guvernamentală, am pornit cu mult avânt în viață, cu dorința de a trăi pe picioarele mele.

După terminarea stagiaturii m-am transferat la Botoșani, mai aproape de părinți, deoarece aveam și doi copii mici, care au fost crescuți de bunici. Am dorit să vin la Botoșani, mai aproape de casa părintească și aici să rămân.

Odată cu venirea mea la Botoșani a început activitatea mea de inginer, cu diferite funcții, printre care și cea de Șef Serviciu CTC, la Întreprinderea Electrocontact Botoșani, unde am lucrat până în anul 1998, după care am fost pensionat pe caz boală în urma unui accident.

D.R.: Cum au fost anii copilăriei și ai adolescenței tânărului Nicolae Iosub? Unde ați copilărit?

I.: M-am născut pe 14 noiembrie 1947, în satul Sârbi, comuna Vlăsinești, dintr-o familie de țărani, tata fiind un fierar priceput și recunoscut în satele din jur, mama croitoreasă și agricultoare pe cele 5 ha. de pământ, pe care am lucrat și eu de la vârsta de 10 ani până la plecarea mea la facultate. Am cunoscut din plin munca grea a țăranului pe pământul care-i asigura existența, am văzut greutățile acestei activități, insuficient de răsplătite și fiind bun la învățătură (mai ales la matematică și fizică), am vrut să studiez la o facultate bună, să ajung inginer în domeniul electrotehnicii, domeniu care-mi plăcea foarte mult.

În copilărie m-am bucurat de natura cu frumusețile ei, de roadele pământului, de obiceiurile oamenilor de la țară, căpătând respectul pentru munca grea a țăranului, dar și pentru bunătatea lui. Am avut parte de o copilărie frumoasă, cu o sumedenie de utilaje agricole și căruțe în curte, aduse la fierăria tatălui meu, dar și de hârjoana cu vecinii mei.

De mic mi-a plăcut să citesc și, țin minte, cum mama mă striga să mai las cartea și să dau mâncare și apă la orătăniile din curte și la animale. Oricum, perioada copilăriei și adolescenței m-a ajutat să cunosc viața țăranului, valoarea muncii, modestia și respectul pentru cei din jur, m-am maturizat.

D.R.: Ocupația dvs. de bază, ingineria, v-a ajutat în vreun fel pe drumul literaturii în cercetările pe care le-ați desfășurat de-a lungul vremii?

I.: Să știți că ingineria m-a absorbit cu totul, căutam să mă pun la punct cu tehnologiile și utilajele domeniului, citeam cărțile de specialitate. Aveam preocupări pentru inovare și, în primul an de stagiatură, am realizat un motor liniar, care a funcționat din prima încercare.

În timpul liber citeam literatură, am început să-mi fac o bibliotecă personală, cumpăram, de fiecare dată când intram într-o librărie una – două cărți, pe care le numerotam, le puneam în bibliotecă și mă bucuram cum creștea numărul de cărți. Nu m-am gândit niciodată să scriu, nici nu aveam chemare pentru scris, deși îmi plăcea să citesc.

D.R.: În anii de școală sau în cei ai studenției, a reușit vreun profesor anume să vă influențeze spre aplecarea către filatelie sau către opera și viața lui Mihai Eminescu?

I.: Când eram elev la Liceul din Săveni, secția reală, făceam limba română cu profesoara Elusia Simirad și luam nota zece la teze, deoarece exemplificam textele cu multe versuri, pe care le memoram ușor, deși eu nu eram cel mai bun la română. Aplecarea către filatelie a venit tot din timpul liceului; cumpăram de la Poșta din Săveni plicuri cu timbre și premii și eram entuziasmat de frumusețea unor timbre din țările africane cu fel de fel de animale și păsări. Dar, preocuparea serioasă pentru filatelie a venit prin anul 1974, când o serie de filateliști botoșăneni m-au înscris în Asociația Filatelică, cu carnet și cotizație plătită. De atunci și până în prezent nu m-am putut lăsa de această frumoasă pasiune, din care poți învăța foarte multe lucruri. Din patriotism local și din dragoste pentru poezie am început să colecționez tot ce apărea cu și despre Eminescu.

D.R.: Ce anume a declanșat pasiunea dvs. față de viața marelui poet botoșănean, Mihai Eminescu?

I.: Colecția mea cu Eminescu cuprinde tot ce este legat de această temă, începând cu cartea veche, dar și nouă, filatelie, numismatică, cartofilie, pictură, afișe, ex-libris-uri, discuri, etc. Am reușit să adun în biblioteca mea peste 500 de cărți și reviste cu și despre Eminescu, pe care le-am studiat și, am constatat că viața și activitatea lui Eminescu nu este îndeajuns de cunoscută, mai sunt multe ,,pete albe” în biografia sa, cât și unele neadevăruri vehiculate de-a lungul timpului, de către cei ce-au scrie despre Marele Poet. Am început să caut, să citesc tot ce-mi cădea în mână despre viața și activitatea poetului, am cercetat în arhive, am făcut legături logice între informații și am ajuns la o serie de concluzii juste, cu care mă pot lăuda. Am început să scriu despre rezultatul acestor cercetări și le-am publicat în Buletinul Informativ ,,Mihai Eminescu” pe care îl scot începând din anul 2003, ajungând astăzi la numărul 56. Multe eseuri le-am publicat în diferite reviste: Luceafărul.net, Eminescu de la Timișoara, Eminesciana de la București, Arheu de la Bârlad, Vestea de la Mehadia, Familia română și revista La AC.

R.: În anul 2003 ați înființat „Gruparea Colecționarilor” cu tema „Mihai Eminescu”, ce anume a dus la înființarea acestei grupări și ce scop avea ea?

I.: Gruparea Colecționarilor cu tema ,,Mihai Eminescu” și Buletinul Informativ sunt ,,copiii mei de suflet”, pentru care am depus un efort consistent pentru ca să reziste timp de 18 ani și, sper, să mai continue. Având legături cu mulți colecționari din țară, cu pasiune pentru poetul național, m-am hotărât să-i adun pe majoritatea dintre ei într-o asociație, pe care am denumit-o Gruparea Colecționarilor ,,Mihai Eminescu”, cu scopul de a lucra împreună pentru cunoașterea, promovarea și cinstirea lui Mihai Eminescu, prin expoziții, simpozioane, studii, materiale de colecție dedicate poetului. Am reușit să adun în grupare peste 80 de colecționari, iubitori ai lui Eminescu, cu diverse profesii: scriitori, profesori universitari, ingineri, bibliotecari și oameni obișnuiți. Ca membrii în această grupare ei s-au cunoscut mai bine, au organizat și participat la manifestările dedicate poetului pe 15 ianuarie și 15 iunie a fiecărui an, au făcut exponate cu tematică eminesciană, au făcut materiale filatelice, numismatice, cărți poștale ilustrate și chiar au scris cărți, pe care le-au schimbat între ei, completându-și astfel colecțiile, s-au cunoscut mai bine între ei, devenind buni prieteni. Toate manifestările și materialele realizate cu prilejul acestor expoziții au fost prezentate în Buletinul Informativ, buletin pe care l-a primit fiecare membru al grupării. Cele 56 numere ale Buletinului Informativ, cu aproximativ 2500 pagini A5, constituie un material documentar important pentru fiecare colecționar.

D.R.: Într-un articol publicat în luna ianuarie 2011, în revista online Luceafărul.net, scris de către directorul acestei reviste de cultură, Ion Istrate preciza: „Sigur, pentru a cunoaște dimensiunea pasiunii unui om este nevoie să știm ceea ce a realizat ca motivație a acesteia și ce preț are efortul (material și spiritual) sacrificat pentru patima sa. Cred că, într-o oarecare măsură, am reușit să evidențiez acest lucru, arătând că inginerul Nicolae Iosub este un eminescolog născut din pasiune.”. Ce anume vă ajută să mențineți flacăra acestei frumoase pasiuni continuu aprinsă?

I.: Pentru mine, activitatea desfășurată pentru constituirea grupării colecționarilor și realizarea Buletinului Informativ constituie o adevărată pasiune, o activitate care mă menține în formă, eu fiind la viața mea un om activ și, odată cu pensionarea mea pe caz de boală, nu am putut să nu fac ceva util și ,,m- am aruncat” în această activitate care mi-a plăcut și mi-a ocupat timpul cu folos Am cheltuit bani, timp, dar am satisfacția că fac ceva util pentru cultura românească și pentru colecționarii cu dragoste de Eminescu. În afară de Buletinul Informativ am realizat o medalie cu Memorialul Ipotești, una cu emblema grupării, peste 10 insigne cu Eminescu, peste 15 plicuri filatelice și ștampile speciale, câteva serii de cărți poștale ilustrate, exponate care se regăsesc în colecțiile membrilor grupării noastre. Mai mult, nu există în grupare un membru care să nu realizeze, un plic, o medalie, o insignă, o carte poștală ilustrată, picturi, calendare de buzunar etc.

D.R.: Ce părere aveți despre afirmația pe care a făcut-o Nicolae Iorga, în articolul denumit „Fragmentarium”, scris în anul 1939 precizând faptul că opera lui Mihai Eminescu ar fi fost mai amplă dacă trăia în alte împrejurări: „Dacă el ar fi trăit în alte împrejurări, vă puteţi închipui ce larg şi-ar fi destins aripile acestea, care de atâtea ori fuseseră împiedicate de a se desfăşura mai deplin”, sunteți de acord cu aceasta?

I.: Sunt total de acord cu afirmația lui Nicolae Iorga. Mihai Eminescu a fost cel mai important om de cultură al vremii sale, preocupat de toate domeniile cunoașterii umane, cu un talent de geniu în domeniul poeziei, dar care a dus o viață plină de lipsuri, nevoit să-și câștige existența lucrând ca un salahor în publicistică, în detrimentul creației pentru care era făcut. În loc să creeze poezie, piese de teatru, proză etc., Eminescu a fost nevoit să piardă, o bună perioadă din viața sa, cu munci care nu-i plăceau, numai ca să aibă cu ce să trăiască, în loc să se ocupe de creațiile sale care-l așteptau în manuscrise, nefinisate, și care s-au publicat postum. Nu mai vorbim de piesele de teatru cuprinse în proiectatul ,,Dodecameronul dramelor istorice”, pe care nu a avut timp să le finalizeze. Viața obositoare de la Timpul, l-au epuizat fizic și psihic, ceea ce a dus la căderea psihică din 28 iunie 1883, punând capăt, atât de devreme, unei activități literare de excepție. Dacă Eminescu ar fi dus o viață normală, fără lipsuri materiale, într-o atmosferă de liniște, propice creației, opera sa ar fi fost mult mai întinsă și mai valoroasă. Societatea în care a trăit, a lucrat și creat, Eminescu nu l-a înțeles și nu l-a ajutat să ajungă acolo unde îi era locul.

D.R.: Când și unde ați debutat editorial?

I.: Pensionarea timpurie, m-a determinat să-mi schimb preocupările zilnice, citind tot ce s-a scris cu și despre Mihai Eminescu, în special despre viața și activitatea poetului (despre operă au scris specialiștii), observând multe neconcordanțe și erori, în cele scrise de diferiți scriitori și am dorit să corectez aceste erori și să-mi aduc contribuția personală la cunoașterea unor aspecte și momente din viața poetului. Am început să scriu, deși nu sunt literat, așa cum am considerat că merită scrise și lămurite aceste aspecte, le-am publicat în Buletinul Informativ și apoi în diferite reviste. Adunându-se mai multe materiale m-am gândit să le public în volum și așa a apărut prima mea carte, în anul 2000- ,,Anul Eminescu”, intitulată ,,Mihai Eminescu în filatelie”, împreună cu d-l Coriolan Chiricheș, fiind bun cunoscător al acestui domeniu.

M-a preocupat foarte mult viața și activitatea lui Eminescu pe meleagurile botoșănene și am fost neplăcut surprins să constat că s-a scris foarte puțin despre această perioadă din viața poetului, puțini scriitori botoșăneni s-au aplecat asupra acestei perioade. Au apărut adevărate volume despre Eminescu și diferite localități pe unde poetul a trecut:Blaj, Brașov, Oravița, Timișoara, Giurgiu, Alexandria, Olt, Maramureș etc.),  dar despre Mihai Eminescu la Botoșani nu s-a scris aproape nimic. Așa că, m-am apucat eu ca nespecialist să scriu o carte ,,Mihai Eminescu la Botoșani”, apărută în două ediții, în care am parcurs toate locurile, activitățile și oamenii pe care i-a cunoscut Eminescu. Au urmat alte șase cărți, cu diferite eseuri despre Eminescu, pe care le-am tipărit în tiraje mici pe cheltuială proprie. Nu am avut sponsorizări, lansări de carte, așa cum se obișnuiește în lumea literară.

Părerea mea este că, un scriitor sau o grupă de scriitori botoșăneni, cu dragoste de Eminescu, să rescrie cele ce am început, la un nivel mai ridicat decât am putut eu și să scoată o carte completă cu ,,Mihai Eminescu la Botoșani. Viața, activitatea și opera”. Ar fi o mare realizare pentru orașul și județul în care s-a născut și a copilărit poetul, și-a petrecut un an de suferință în 1887-1888, carte dedicată memoriei celui mai reprezentativ și mai genial poet român.

R.: Ce anume v-a determinat să scrieți cărțile: „Data și locul nașterii lui Mihai Eminescu”, volum apărut la Editura Axa din Botoșani, în anul 2011 și „Mihai Eminescu – un om, o viață, un destin”, apărută la aceeași editură, în anul 2014?

I.: Majoritatea eminescologilor care au scris despre data și locul nașterii lui Mihai Eminescu, n-au fost fermi și clari în ceea ce privește aceste două informații, oscilând între Ipotești și Botoșani, data de 20 decembrie 1849 și 15 ianuarie 1850, deși în Mitrica de nașteri și botezuri, ce se află la Arhivele Statului Botoșani, sunt precizate aceste informații, ,,în orașul Botoșani la 15 ianuarie 1850”. George Călinescu spune că data de 20 decembrie 1849 nu poate fi reală, deoarece Gh. Eminovici nu putea ajunge la Iași după nașterea lui Mihai, unde a semnat o procură. Ca filatelist, cunoscând modul de circulație a Poștei am demonstrat în această carte că Eminovici putea ajunge la Iași cu căruța poștei, care circula de trei ori pe săptămână, pe ruta Iași Mihăileni și retur și el s-a deplasat cu acest mijloc de transport. Personal cred că Mihai Eminescu s-a născut pe 20 decembrie 1849, dar a fost declarată nașterea după sărbătorile de iarnă, pe 15 ianuarie, care trebuie considerată ca dată oficială. Orașul Botoșani este sigur locul nașterii deoarece Gh. Eminovici nu locuia atunci la Ipotești, nu achitase moșia ce fusese scoasă la mezat.

Cartea ,,Mihai Eminescu – un om, o viață, un destin” am scris-o pentru a prezenta momente importante din viața poetului, care i-au marcat viața și destinul.

R.: Ați scris o serie de articole intitulate „Mihai Eminescu și <mușița biografică> falsuri biografice”. Din punctul de vedere al eminescologului Nicolae Iosub, ce anume credeți că duce la apariția acestor erori și falsuri ce privesc viața marelui poet?

I.: În ultimii 20 de ani am tot strâns o serie de informații privitoare la viața și activitatea lui Mihai Eminescu, care mi s-au părut eronate. Perpessicius le-a numit ,,mușiță biografică”. M-am documentat și am stabilit adevărul, deoarece dacă cineva scrie ceva despre Eminescu trebuie să fie bine documentat, să evite să vehiculeze fel de fel de informații, care pun în încurcătură cititorul, iar despre poet trebuie să evităm astfel de falsuri.

R.: Care au fost izvoarele dvs. de informare în ceea ce privește viața poetului Mihai Eminescu?

I.: Vă spun drept că am citit aproape tot ce s-a scris despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu, monografiile, amintirile colegilor și prietenilor, însemnările proprii ale poetului din cele publicate sau din manuscrise, am corelat informațiile, am făcut deduceri logice, acolo unde nu erau documente, am cercetat în arhive și am ajuns la adevăr. Din păcate astăzi, prea mulți scriitori nu țin cont de ce- au scris alții înaintea lor, emit păreri personale insuficient nedocumentate care se bat cap în cap, încât nu se mai știe care este adevărul.

D.R.: De-a lungul vremii au fost și eminescologi botoșăneni care s-au aplecat cu sfințenie către studierea vieții lui Mihai Eminescu. Din punctul dvs. de vedere care credeți că sunt cei mai importanți eminescologi botoșăneni?

I.: Trebuie să amintim pe profesorul I.D. Marin, care s-a aplecat cu multă pasiune și trudă, cercetând tot ce a găsit privitor la Mihai Eminescu și satul copilăriei sale Ipoteștii. Apoi, fostul director al Memorialului Ipotești, d-l Valentin Coșereanu, care a continuat cu studierea acestei perioade din viața lui Eminescu, scriind trei – patru volume, cu multe date și informații. Remarcăm, de asemenea pe d-na Lucia Olarul Nenati cu cele două cărți ,,Arcade septentrionale” și ,,Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii” și numeroase materiale prezentate la simpozioane și manifestări dedicate poetului. De asemenea eminescologul Gellu Dorian și Emil Iordache au scos două ediții din cartea ,,Pașii Poetului”. Nu trebuie să uităm importanța celor două reviste ,,Luceafărul.net” sub conducerea d-lui Ion Istrate și ,,Hyperion”, unde mai mulți eminescologi au publicat. Per ansamblu, însă, eminescologia botoșăneană nu și-a îndeplinit menirea, pentru că o carte completă despre legăturile lui Eminescu cu meleagurile botoșănene, încă nu s-a scris.

D.R.: Ce credeți că nu s-a făcut încă și poate fi făcut pentru Mihai Eminescu la noi, în Botoșani?

I.: Botoșaniul este locul binecuvântat de Dumnezeu unde s-a născut cel mai mare poet român- Mihai Eminescu. Din păcate, locurile pe unde poetul și-a purtat pașii nu sunt suficient cunoscute, nu sunt marcate cu monumente și plăci memoriale așa cum ar fi normal. Mulți botoșăneni nici nu cunosc bine aceste locuri. Ar trebui să se constituie o Asociație Culturală ,,Pro Eminescu” din care să facă parte intelectuali inimoși, cu dragoste de Eminescu care să organizeze, să realizeze manifestări și simboluri dedicate poetului. Ar trebui stabilit un traseu turistic, pentru cei ce vor să viziteze aceste locuri și să pună o floare în memoria poetului.

Ar fi necesar ca Primăria să cumpere casa în care s-a născut poetul și s- o transforme într-o instituție de cultură: casă memorială, bibliotecă, muzeu, salon literar, loc pentru expoziții permanente sau periodice de carte, de filatelie, numismatică etc. Pe fațada clădirii să se monteze o placă de marmură cu un medalion Eminescu și inscripția aferentă.

Manifestările dedicate zilei de 15 ianuarie și 15 iunie să fie mai puțin festiviste și stereotipe, la ele să participe în special tinerii, să se vorbească despre Eminescu și nu să se vină cu studii savante. Cu aceste ocazii să se organizeze expoziții de carte, de filatelie, recitaluri din poezia lui Eminescu și muzică pe versurile poetului.

Dorința mea este ca toții scriitori botoșăneni să se unească într-un efort comun pentru scrierea acelui volum dedicat celui mai genial poet român – Mihai Eminescu și legăturile lui cu meleagurile botoșănene.

R.: Și acum, la finalul acestui interviu, în câteva cuvinte, din punctul dvs. de vedere, cum ați descrie literatura eminescologică botoșăneană după anii 2000?

I.: Așa cum am mai spus, s-au realizat câteva lucruri, cum ar fi Luceafărul.net, cele câteva cărți scrise despre Eminescu, dar este încă prea puțin pentru județul de unde provine poetul. Eminescu merită infinit mai mult din partea botoșănenilor, mai ales că pe aceste locuri s-a născut și a trăit efectiv, 14 din cei 39 ani de viață. Dacă nu vom face mai mult- Eminescu să ne judece!