Al.Florin Țene

• Volumul de poezii “Fotografie pentru posteritate“de poeta Daniela Vasiloschi, conținând 72 de poeme, și apărut la Editura Napoca Nova, cuprinde o paletă policromă de poezii ce abordează diverse teme.Volumul este dedicat mamei poetei, jurist Eleonora Vasiloschi,”model de dăruire și devotement. “
• Nu întâmplător, poeta a ales numărul acesta de poezii.Fiindcă cifra 72 are o interesantă semnificație spirituală. Îngerii sunt ființe spirituale care pot interveni în viața noastră. Ce fel de ajutor ne pot acorda?De toate felurile,indiferent dacă este vorba despre viața practică,gândurile,elanurile inimii sau suferințele noastre.
  Ingerii sunt, înainte de toate, figuri simbolice.In Cabala, ei au fost imparțiți în 72 de sfere de acțiune.
  Cei 72 de ingeri planetari, cunoscuți drept îngeri păzitori,sunt animați de forțele divine.Dupa tradiția Cabalei, cei 72 de îngeri sunt controlați de arhangheli.Ei se regăsesc grupați în diferite corpuri celeste, care acționeaza asupra diferitelor planuri ale existenței.In descrierea îngerului nostru, observăm că acesta aparține uneia dintre cele nouă grupe de îngeri:
  1.Metatron și serafimii
  Sunt îngerii care se află cel mai aproape de energia superioară.Ilumineaza oamenii, acționeaza pe neașteptate,transmit cele mai uimitoare instrucțiuni și influențeaza destinul.
  2.Raziel și heruvimii
  Heruvimii apară intrarea în paradis și accesul la arborele cunoașterii.Ei transmit informații și mai ales iubire.Ne călăuzesc pe calea destinului nostru.
  3.Zafkiel sau tronurile
  Tronurile asigura eliberarea de sub ciclul karmic.Ne ajuta să trăim și să înțelegem încercările vieții,dar și să alegem.
  4.Zadkiel sau dominațiile
  Dominațiile acționeaza asupra legăturilor dintre viața spirituală și cea materială.Ne transmit curajul și optimismul.Prin iertarea pe care ne-o oferă,ne invată și pe noi să ne iertăm.
  5.Camael sau puterile
  Puterile acționeaza asupra vieții cotidiene și asupra influențelor externe.Au putere asupra memoriei,ne aduc aminte de legile universale și deschid spiritul asupra unei viziuni globalizante.
  6.Mihail sau virtuțile
  Virtuțile acționeaza asupra individualității.Ele încurajează ființa să se dezvolte lăuntric, să-si găseasca adevarata cale și adevărata ei misiune.Acționează și asupra echilibrului dintre corp,inimă și spirit.
  7.Haniel sau principatele
  Principatele acționează asupra legăturilor dintre sine și ceilalți,dar mai ales asupra relațiilor de iubire.Incurajează încrederea și comunicarea sentimentelor
  8.Rafael sau arhanghelii
  Arhanghelii intervin în ințelegerea de care dau dovadă ființele în legatura cu tot ce le înconjoară.Ei îi ajut pe oameni să descopere sensul ascuns a tot ceea ce există.
  9.Gabriel sau îngerii
  Ingerii care lucrează cu arhanghelul Gabriel ajută oamenii mai ales în viața lor cotidiană.Au un efect tangibil asupra existenței.Sunt adevărați mesageri,ne ajută și ne întăresc.
• Pentru a pătrunde în adevăratul înțeles al titlului și a percepe dorința ce o trasmite poeta, e necesar să înțelegem sensul cuvântului fotografie. Fotografia este arta, aplicația și practica creării de imagini durabile prin înregistrarea luminii sau a altor radiații electromagnetice, fie prin intermediul unui senzor de imagine, fie prin intermediul unui material sensibil la lumină, cum ar fi filmul fotografic. Cuvântul fotografie are la origine două cuvinte provenite din limba greacă: φῶς phōs care se traduce ca lumină și γραφις graphis care se traduce ca a scrie. Literalmente se poate traduce prin scriere cu lumină. În vorbirea curentă se mai folosește termenul de imagine foto. Cele trei fenomene necesare obținerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp:
• Încă de pe vremea lui Aristotel s-a știut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să se facă o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obține astfel o așa-numită cameră obscură.Pe de altă parte, alchimiștii știau că lumina înnegrește clorura de argint.A treia contribuție a venit din partea lui John Herschel care în 1819 a descris proprietățiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni „fixatorul” fotografiei.Joseph Nicéphore Niépce, un fizician francez, a folosit toate aceste trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de argint (1829). Rezultatul a avut o calitate medie. Niépce (decedat 1833) a colaborat din 1829 cu Louis Daguerre pentru imbunătățirea metodei și substanțelor, dar data oficială a invenției fotografiei este 1839, când Daguerre a brevetat invenția numită de el „daghereotip” și a fost cumpărată de guvernul francez care a oferit-o tuturor gratuit la 19 august 1839.[2]
• Procedeul lui Niepce consta în realizarea unei matrițe pe o placă metalică tratată cu o substanță fotosensibilă după o expunere de lungă durată (peste 8 ore). Copierea se făcea prin presarea matriței pe suportul de hârtie, similar procesului de tipărire.
• Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar și la o oră de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenție făcând să apară și o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.Daguerotipia reușea înregistrarea imaginilor expuse timp de 20–30 de minute prin acoperirea plăcilor de cupru cu argint iodurat și fixarea cu săruri. [3]
• În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat.
• Dacă la început negativul (cunoscut și sub numele de „clișeu”) se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă și care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai ușor de manipulat decât cristalul.
• George Eastman reușește în anul 1884 să realizeze primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de „roll film”, ușor de manipulat, incasabil și cu aceleași proprietăți fotografice ca și ale plăcii de cristal. Totodată, volumul și greutatea aparatului de fotografiat se micșorează considerabil, transportarea lui nemaifiind o problemă.
• Sensul cuvântului “pentru“ reprezintă un raport cauzal. iar cuvântul “posteritate”  Succesiune de generații viitoare; urmași.
• În concluzie, poeta încă de la început ne atenționează că poeziile sale, pe care le denumește “un fel de cafea“ se adresează urmașilor, viitorimii, în sensul taifasului. Care înseamnă conversație familiară, intimă, pe teme minore; pălăvrăgeală plăcută.În proza lirică, poematică, Daniela Vasiloschi prin “Declarație de dragoste “face o disonanță față de jumătatea mitologică a ei, care înseamnă un sunet neplăcut, care produce o disonanță:”Am încercat să mi te scot din suflet, din gând, din baletul trupului, din viață “, dar până la urmă nu reușește, fiindcă “Întro lume a urii și a diabolicilor extreme, într-un univers haotic, am avut privilegiu de a găsi undeva, cânva cântecul de lebădă al împlinirii. “Dar ce înseamnă “Cântec de lebădă “?Expresia „cântec de lebădă”,  semnifică o ultimă interpretare sau un ultim act remarcabil care anunţă sfârşitul, este cel puţin bizară, deoarece lebedele nu sunt renumite pentru prezenţa lor scenică. Aşadar, de unde provine exact această expresie? Originile sale sunt legate de o legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri.Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. De exemplu, o anumită specie de lebădă (Cygnus cygnus) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă. Şi asta pentru că expulzează tot aerul din plămâni prin traheea sa foarte lungă. Originile sale sunt legate de o legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri.Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. De exemplu, o anumită specie de lebădă (Cygnus cygnus) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă. Şi asta pentru că expulzează tot aerul din plămâni prin traheea sa foarte lungă. Ideea lebedei care cântă înaintea morţii apare în nenumărate alte opere ale literaturii clasice, în poezie sau muzică. Platon, de exemplu, în dialogul intitulat „Phaidon” sau „Despre suflet”, afirmă că Socrate i-ar fi spus: „Nu crezi că am acelaşi spirit profetic ca şi o lebădă? Pentru că ea, atunci când simte că i se apropie sfârşitul, după ce a cântat toată viaţa, o face pentru ultima oară, mai puternic ca niciodată, bucurându-se că pleacă să se întâlnească cu zeul al cărei slujitor este. Dar oamenii, pentru că se tem de moarte, spun că lebedele cântă o elegie, fără să-şi dea seama că nici o pasăre nu cântă atunci când este îndurerată, când îi este frig sau foame; nici chiar privighetoarea, nici rândunica, nici pupăza, despre care se spune că îşi cântă tristeţea, deşi eu nu cred asta nici despre ele, nici despre lebede. Ele cântă spre gloria zeului Apollo şi au darul prezicerii, anticipând lucrurile bune care le aşteaptă pe lumea cealaltă, aşadar cântă şi se bucură în acea ultima zi mai mult ca niciodată. Iar eu, la fel, considerându-mă servitorul aceluiaşi zeu, deopotrivă cu lebedele, conştient că am primit de la stăpânul meu acelaşi dar al profeţiei ca şi ele, nu voi părăsi această lume mai puţin bucuros decât lebedele.”Numeroase personalităţi istorice au încercat să demonteze această idee, aşa cum este cazul lui Pliniu cel Bătrân, care scria în primul secol după Hristos, în lucrarea sa monumentală „Istoria ştiinţelor naturale”
• „În albia dorinței „ din poazia „Ispită… „ care înseamnă încercare, probă la care este supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința, poeta își exprimă cu sinceritate, prin “nudul” cuvântului scris, sentimentele sale, firești, ale trupului frisonat de dorințe, când”Trandafirii trupurilor fierbinți
• Sângerează,
• Iar cornul lunii a luat foc,
• Îmbătat de propria-i lumină. “
• Din versurile poetei, se desprinde timiditatea sentimentului, când se cuibărește în promisiunile iubitului universal, făcând trimitere subliminal, (inferior pragului conștiinței), la ispitele ce vin de la diavol așa cum ne arată însăşi Sfânta Scriptură. Astfel Mântuitorul zice: „Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu” (Luca22,31). Iar Sfântul Apostol Petru spune lui Anania, care ascunsese o parte din preţul unui ogor vândut: „Anania de ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt?” (Fapte 5,3). Chipul în care ispiteşte diavolul este mai ales aţâţarea gândului omului cu felurite închipuiri, care în locul binelui adevărat înfăţişează un bine înselător şi pierzător de suflet. Ispitele de la lume înseamnă însemnul la păcat venit din partea oamenilor răi, care aţâţă în alţii felurite pofte şi porniri păcătoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.
• Iubitul, pentru poetă, este omul universal în poemul “De drag ce-mi ești “.Acesta fiind rugăciunea înainte de a fi răpită de Morfeu în timpul nopți Acesta a fost în limba greacă Morpheus,  zeul grec al viselor, unul dintre cei o mie de fii ai lui Hypnos. Fiu al Somnului si al Nopții, zeul viselor in mitologia greacă; în vis lua formă omenească. Avea aripi de fluture, și în mână frunze de mac, cu care atingea pleoapele muritorilor. În alte reprezentări, el apare sub forma unui bătrân cu aripi, cu o coroană de mac pe cap și cornul abundenței în mână.
• Însă de dragul Iubitului Universal, poeta îi picură apă vie. Conștientă fiind că visele rămân doar vise, însă iubirea rămâne în veșnicie. În mitologia română, Apa Vie este apa băută de eroi pentru a reveni la viață după vindecarea unor răni. Apa Moartă este complementul Apei Vii, iar majoritatea poveștilor indică proprietățile de vindecare ale acesteia, însă nu de a reda viața. Apa vie este băutura zeilor în mitologia slavă; cel care o bea obține nemurire și tinerețe veșnică. Această apă miraculoasă izvorăște din Fântâna Fermecată de pe muntele Hvangur din Paradis, păzită ori de Șarpele Alb și Fecioarele Albe, ori de zeul Siva,după ce acesta l-a alungat pe balaurul Koscei de pe munte, și de zeița Jiva, care îl slujește pe acesta:”Chipul tău
• E rugăciunea dinainte
• De culcare.
• Ochii,
• Amurgul tainicilor golți,
• Buzele,
• Izvorul cupelor solare.
• Trupul,
• Sculptură de fildeș
• Pe diamantine porți. „(De drag ce-mi ești )
• Este un portret metaforic amintind de unele balade populare.Din acest rafinament instinctive a ieșit ”o pasăre măiastră“ce-o face pe poetă ză zboare.Versul ce se repeat “De drag ce-mi ești “, acentuează motivul transformărilor prin care trece.Invocând acest sentiment, dorința se transformă în lirism sub raport chronologic, așa că lumea lui Daniela Vasiloschi este o creațiune de ordin oniric, și “ale unor păstori fără turme”.Poemele poetei noastre sunt realizate prin sonuri filozofice, construind substanțe și sublimări ale eului într-un sentiment generic ;i personal.Materia poetică, aenzorială și vie, nu este aridă, câștigând densitate. Ca să fixeze riturile fără vârstă, poeta nu a stilizat, ci a dat poeziei o mișcare solemnă, ca de pași gravi inexorabili:în rest, impresia de viață rămâne, de iubire și dorinți efemere.Numai că totul la ea e ritual, magie, gest canonic, până la “Homo Homini Lupus”, însemnând omul este lup pentru om. S-ar putea să se înșele, prin această celebru aforism.Să jignească lupul.E mult mai mult și rău.Vezi istoria omenirii cu nici-o clipă de pace și crime în numele religiei și a vrăjitoriei: “ Acoperă, Doamne,
• Mrdăria fiarelor,
• Care au invadat Terra
• Și își spun oameni.“
• Ca un imn al trupului micropoemul “Constatare “ ridic la rang de cercetare propriul trup care este “ Un tânăr și-un bătrân“, vârste care nu cedează terenul.Aici este un mesianism neguresc, cultul fizicului ce-l descoperim la artiștii perioadei renașterii.Există un sentiment romantic al emoției naturiste prin ce are divers, fixitatea prozodică, xilografic de o mare precizie în divergența trup tânăr și cel bătrân, aplicat pe antagonica expresie: “Singurul victorios este timpul. “
• Un amplu poem este dedicat poetului și președintelui de partid Corneliu Vadim Tudor, în care autoarea se roagă pentru sănătatea acestuia, pentru alungarea “turmelor negre ale bolii”.
• Micile artizanaturi lirice sunt în speciile de baroc, nu turnate în metale nobile ori arse în cuptoare pentru a deveni fine porțelanuri străvezii, ci ele sunt cioplite, în lemn de esență tare, sunt învârtite în pământ, în trup femenin, la roata lui Dumnezeu, pe care o numim roata olarului, lăsând să se simtă, dincolo de dorințe și sensibilitatea femenină, duritatea subtilă, fiindcă “Acest sentiment straniu
• A înșirat mărgele de lacrimi
• Ce se preling precum ceara
• Pe tăcerea statuii de filgeș.“(Zbucium )
• Poeta cântă, cu o uimitoare pătrundere,”aleile lunii”, în versuri cu un ritm eclatant și rimă pereche, cu o muzicalitate eminesciană: „ Luna când se lasă
• Fruntea mi-o apasă,
• Gânduri curg agale
• Spre zone astrale.„
• În căutarea perechiei: “Cu chip de rugină
• Blondă și senină, 
• Bate calea veche
• Negăsind pereche. “
• După șase strofe, poeta ajunge la concluzia că: “Pe Aleea Luni
• Calea rugăciunii
• Duhul Sfânt se-arată
• Peste-a lumii roată. “( Pe aleea Lunii)
• Este o personificare surprinzătoare, cu toate că și Eminescu imitat de epigoni au mai folosit această metodă.Însă la Daniela Vasiloschi care este o cromaticiană prin excelență, metaforele despre satelitul Pământului umple cu lumină cuvintele.
• O interesantă comparație, unică în poezia românească,descoperim în poemul”Să păstorești cuvintele“.Deci, pentru Daniela Vasiloschi, poetul este înnobilat cu înalta funcție de cioban al cuvintelor, adică al oilor care s-au strecurat în Miorița.Pentru poetă cuvintele mai sunt boabele de grâu “Blânde, mlădioase, docile.“În tradiția populară se zice că privind bobul de grâu cu atenție se observă chipul lui Iisus.
• “ Să păstorești cuvinte,
• Să le depozitezi
• În hambarele de grâu
• Ale imaginației“
• Suntem sfătuiți să nu ne îmbătăm de cuvintele “Ale unor păstori fără turme! “
• Citind acest poem m-am gândit la Balada “Miorița” capodopera absolută a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului român, este rezultatul unui proces de creație seculară, textul baladei armonizând un numar variabil de motive poetice cu existență independenta în folclor.
• „Miorița” sintetizează o experiență de viață milenară, pentru a o ridica, prin transfigurare artistică la rang de valoare general-umană, așa cum procedează poeta noastră în poemul amintit mai sus.
• Datarea genezei baladei este de fapt imposibilă, pentru ca ea este rezultatul unei contaminări succesive intre temele majore ale folclorului nostru.
• Cartea se încheie optimist, informându-ne că poeta va continua să alerge cu toate că i se fură lumina.În această luptă cu viața și cu sinele își primește“sentința” ca un condamnat ce-și așteaptă gloria.Bine meritată. Alfred de Vigny spunea:
•  „Ceea ce face succesul unei cărţi, este să o citeşti din curiozitate. Ceea ce îi face gloria, este să o reciteşti pentru a-ţi hrăni spiritul”.