Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Între granițele genunii

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Între granițele genunii

Primit pentru publicare: 23 Nov. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 24 Nov. 2019
©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Între granițele genunii

***
Îi spuneau:
Stai înăuntru, pentru că cei vii văd culori
chiar și acolo unde nu există nimic;
aproape nimic.
Dar ei scot ceva viu din pământ,
bodogănea ea, insistând asupra convingerii că se înșală cu toții.
Deoarece uită că tot ce procură din adânc
poate că nici nu aparține în totalitate întocmai lumii lor.
Îi ziceau:
Ignoră-i, fiindcă ei tind să creadă că tot ce presimt, ating și chiar văd,
chiar cred că există. Ca și acele imagini sacerdotale,
ce și le născocesc doar din dorința de a locui eternitatea,
neglijând faptul că până la naștere nu erau nicăieri.
Însă ea nu se lăsa convinsă,
căci știa că doar suprafețele pustiite ale străzilor mereu abandonate,
uneori, când uitau cu toții propriul lor prezent,
demarcau genunea.
***
Dar când anume ai să uiți tocmai acest prezent?
o întrebau când vedeau râuri translucide curgând chiar deasupra lor,
pentru că în acele ape era mult mai mult aer decât oriunde altundeva.
Și când ai să treci dincolo de clinele depărtărilor de pretutindeni?
insistau așteptând o vecie întreagă; rămânând înăuntru,
între ecourile orașelor în care vibrau tonurile tot mai depărtate,
aproape nepământene.
Muzici din alte sfere, răspunsuri prezumtive și câteva amintiri
cu cei plecați pentru totdeauna,
dincolo de pantele depărtărilor asemenea apelor
curgând chiar deasupra lor; în acest prezent
ce poate că nici nu mai exista pentru alții; pentru altcineva.
***
Un aer aprins curgea în adâncimea la care, în mod obișnuit,
ar fi trebuit să se afle trupuri. Însă acolo, îi spuneau ei,
după atâția ani, acum acolo nu mai era nimic.
Nici măcar pământ rămas în urma descompunerii.
Și totuși, intuia ea, aerul scânteia mult mai tăios
decât în timpul vieții. Poleia metalul ce-i proteja unghiile
în timp ce săpa în căutarea urmelor a tot ce s-a uitat deja
cu desăvârșire.
Chiar și văzduhul pigmentând vidul cu un fel de luciu
aproape pământiu.
Nu mai găsea nici măcar numele printre stanele strivite,
păstrând cândva litere imprimate-n relief. Și nici cruci nu afla;
nici forme de cruci ori ceva ce i-ar fi amintit timpul. Un timp trăit
în locuri destul de clare; măsurând necontenitul zor înspre
aceeași genune. Când deja se putea uita orice prezent,
muzici din alte sfere, vorbele lor reverberând pretutindeni:
Doar cei vii văd culori chiar și acolo unde nu există nimic,
nici măcar humă rămasă în urma descompunerii,
când văzduhul pigmentează vidul
cu un fel de luciu aproape pământiu.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5