Autor: Pavel NICOLAIE

Între lege și cutumă

La o analiză atentă observăm că societatea contemporană se desfășoară între lege și cutumă. Dacă legea este cea care definește societatea ca formă de conduită general valabilă pentru toți indivizii care o compun, cutuma este cea care arată măsura de dezvoltare a unei societăți. Regula este legea care ar trebui respectată  numai că nu este respectată.

Cutuma, și nu vorbim aici de acea care constituie ca izvor de drept, ci de modul în care indivizii se raportează la ea ca la un mod de a fi, în afara căruia nu poți fi. De exemplu, (fără a aduce acuze unei profesii onorabile): știm cu toții care sunt drepturile pacientului atunci când avem nevoie de un serviciu medical. Problema intervine atunci când ne confruntăm cu o problemă de sănătate, chiar stringentă, și ar trebui să accesăm acel serviciu, dar constatăm că acesta este indisponibil din punct de vedere legal. În acel moment intervine cutuma, care ne obligă să recurgem la o cunoștință, așa zisele pile și relații. Astfel, respectarea legii ne poate pune în pericol grav sănătatea, iar uneori chiar viața. Și atunci, ocolind legea, prin accesarea cutumei avem parte de un tratament medical în lipsa căruia am fi în mare dificultate. 

În mod paradoxal toți cei care se manifestă ca niște corifei ai dreptății nu au nicio reținere în a recurge la cutumă, întrucât consideră că legea e lege mai puțin pentru ei. Și acest preț, sub o formă sau alta, îl plătim cu toții într-o mai mare sau mică măsură.

Am creat niște instituții, fie de drept sau indiferent de natura de reglementare, care nu au fost rodate în timp și care nu și-au găsit aplicabilitatea într-o societate, ce se voia nouă, care era prea avidă de a-și lua toate fructele și beneficiile ei.

Așa cum spuneam, mulţi reclamă lipsa de reglementare sau aplicare a legii, dar în raport cu ceilalți și mai puțin în raport cu ei și ceea ce ar trebui să facă fiecare din ei, pentru ca acestei legi să-i fie bine. Astfel instituțiile și legile care le compun au nevoie pentru buna lor funcționare de aportul fiecăruia dintre sau, după caz,  de buna aplicabilitate. Marele fiasco a avut loc atunci când aceste instituții, aceste norme de reglementare nu au avut o fundamentare sănătoasă care să se altoiască pe ceea ce trebuia să vină ca răspuns la noile cerințe sociale și în mod implicit la cerințele individului. Într-o formă sau alta în loc să dăm un răspuns pro activ,  răspunsul a fost unul reactiv, care de multe ori a făcut mai mult rău decât bine.

Trecerea de la un stat reglementat de anumite legi punitive și restrictive la unul cu valori și drepturi democratice a dus la ceea ce a apărut în mentalul colectiv ca fiind: ”democrație prost înțeleasă”. Căci, modul de reglementare a normelor în democrație nu presupune ca fiecare să facă ceea ce vrea, ci în democrație regulile sunt mult mai drastice în ceea ce privesc anumite norme de reglementare, dar  se presupune că ele trebuie respectate de bună voie și nu impuse prin organele de control a instituțiilor statului. Din acest motiv, așa cum am mai spus, fiecare crezând că are drepturi și mai puține obligații, când de fapt realitățile sociale ne arată contrariul, am creat o societate după chipul și asemănarea noastră.

Totodată, democrația presupune o mare libertate de mișcare, în care individul cu inițiativă și spirit anteprenorial se poate dezvolta în limitele legii sau în afara legii, pentru că până la proba contrarie beneficiază de prezumția de nevinovăție. La noi a fost un vest sălbatic, în care unii au exploatat aceste oportunități în timp ce alții au așteptat, făcându-și în tăcere treaba, ca lucrurile să intre în făgașul lor normal. Na fost să fie !

Vedem cu toții, în media scrisă, online sau TV cele mai mediatizate cazuri de corupție, care s-au lăsat cu condamnări aspre sau mai puțin aspre, în care sumele vehiculate sunt amețitoare. Niciuna din aceste persoane nu recunosc acuzele care li se aduc și spun, și li se par că au fost victime ale unor abuzuri. Până la un anumit loc chiar au dreptate. Însă, chiar ele au făcut parte, până la un moment dat, din acel mecanism care până la urmă le-a cerut prețul. Nu este vorba neapărat de un comportament totalmente infracțional în această conduită, ci, așa cum spuneam, ele s-au ghidat după cutumă. Dacă aproape toată lumea fură, ele de ce să nu fure. Dacă aproape toți au furat de ce nu sunt toți aduși în fața justiției, ci numai ei. Aceasta este retorica lor interioară și din punct de vedere psihologic chiar au dreptate și se consideră niște victime, dar nu realizează și faptul că sunt și victimele propriilor lor comportamente. Nu pot realiza pentru simplul fapt al cutumei, care primează legii. 

Pe principiul cutumei, care a permis furtul la scară mare, nu a fost nimeni dintre cei care o dirija într-un fel sau altul,  să realizeze că în fiecare furt există  și o parte prejudiciată. Furtul presupune o creștere patrimonială pentru cineva și o pierdere pentru altcineva. Normal că a sosit și vremea în care s-a ajuns la fundul sacului. Vor conștientiza cei care au furat că trebuie să dea o parte înapoi? Până acum se pare că nu. 

Lucrurile vor intra pe un făgaș de normalitate atunci când cutuma nu va fi lege.