needitat…05

Întrebării despre monografia lui Ion Creangă i-aş aduce o completare…

          Prima monografie „Ion Creangă”. De ce numai după moarte? Este o întrebare de esenţă, pe care eu aş completa-o, de ce nu scrisă de un român?

         Am citat ceea ce a publicat Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, în Luceafărul din 3 martie 2020, despre Ion Creangă al nostru, care, bine ar fi fost, că merita, ajuns la vârsta înţelepciunii, să se fi bucurat de o asemenea recompensă a societăţi, cât timp a trăit, însă, ne-a lipsit inteligenţa, societatea, colegii de la Junimea n-au manifestat intersul, am tradus, s-au dovedit a fi egoişti, stare care se manifestă şi astăzi. Am scris despre  asta, vă reamintesc ce am publicat tot în Luceafărul despre Mihai Eminescu şi Ion Creangă – homosexuali…, „operă” românească!

              Publicistul de astăzi, Al. Florin Ţene, din ce s-a documentat, ne dezvâluie, reamintindu-ne, aducând în actualitate, ce se cunoaşte,despre Ion Creangă, Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale –trei mari personalităţi din domeniul scrisului – cum ni-i identifică autorul eseului la care ne referim, s-a scris nu îndeajuns în timpul vieţii lor, dar nu ceva monumental, de abia după „40 de ani de la urcarea la cer a scriitorului Ion Creangă” a apărut ce spuneam, o monografie Creangă, în 1930 la Paris, intitulată „Les vie  et Poeuvre de Ion Creangă”, semnată de Jeane Boutiere, universitar francez, căruia, fericire, i se prezintă un C.V., cum zicem noi azi.

            Din 1938 avem ce a realizat George Călinescu, „o sinteză notabilă era până acum cartea francezului”, spune profesorul nostru.

           Pe baza cărţii francezului, ni se precizează în articolul de mai sus, de abia, în 1976, deci după alţi 46 de ani, lucrarea apărută în Franţa va fi tradusă în româneşte de universitarul Constantin  Ciopraga şi publicată la Iaşi, cu titlul”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”, 344 de pagini.

                 Dacă astăzi unora dintre scriitorii aflaţi în viaţă li se lipesc numele pe unele indicatoare de străzi ori pe firmele unor instituţii specifice, e bine, dar ce facem că des, tot mai des, dispar casele memoriale sau nu sunt recunoscute, cazul C.D. Zeletin, cărţile lor din librării, tirajele sunt împuţinate, cum n-a fost niciodată…!

          Ion N. Oprea, Iaşi, 4 martie 2020