Din pridvorul casei pieptănam cu privirea
Cărările timpului ce-mi opreau suflarea,
Şi-l pofteam s-o ia totuşi pe scurtătură
Să treacă şi prin viaţa mea interioară.

Frunzele din pomi râdeau în şoaptă parcă,
Aerul cald şi dulce mă tot înţeapă,
Cicoarea cu ochi albaştri la cer se uită
Unde norii adeseori alunecă.

Aud cum se coace iarba misterioasă
Şi multe gânduri în minte mă apăsă,
Îmi zăresc paşii care zboară printre ploi,
Peste câmpurile mănoase dintre văi.

Te-am zărit mergând agale pe-o cărare,
Te plimbai ca o stea vie călătoare,
Părul negru-ţi mirosea a floare de pelin
Te întorceai cu faţa la un anonim.

Era ceas potrivit când pământul dormea,
Clipe în şir întregul univers ne privea,
Am dorit să-ţi închin poeme şi visul,
Dar era târziu şi n-aveam la-ndemână pixul.