Despre Ioan Cobâlă (născut pe 1 ianuarie 1947) se vorbeşte numai la superlativ, în cei 35 de ani pe care i-a petrecut până în prezent în fruntea orchestrei ,,Rapsozii Botoşanilor’’, numele său s-a transformat în renume, nu doar la nivel naţional, ci pe mai toate meridianele lumii. Folclorul românesc, prin bagheta lui Ioan Cobâlă, s-a transformat într-o armă cu care orchestra condusă de el a cucerit lumea. De la Chişinău la Beijing şi din Dubai la Copenhaga, viersul folclorului românesc, sub bagheta maestrului Ioan Cobâlă, a răsunat purtând pe ritmurile sale ceva din imaginea culturii româneşti.

Caracterizat de marii etno-muzicologi drept unul dintre cei mai valoroşi dirijori de muzică populară din ţara noastră, Ioan Cobâlă a fost solicitat în nenumărate rânduri să imprime în studiourile de radio şi televiziune melodii care vor dăinui prin veacuri ca o arcă ce trece peste potopul timpului nestematele folclorului românesc.

La cei 62 de ani pe care i-a împlinit în prima zi a anului 2009, Ioan Cobâlă este încă în formă şi nu scapă o clipă pentru a pune pe note tot ce e mai frumos în muzica populară. Zilnic vine cu două ore mai devreme la sediu, îşi ia acordeonul şi foile cu portativ pe care scrie şi adaptează noi şi noi melodii.

,,Dacă eu n-aş veni mai devreme, ceilalţi n-ar avea ce lucra mai târziu’’, spune el, fără a-şi întrerupe studiul. Apoi îşi pune ordine în hârtiile cu note şi, analizându-le una câte una, începe să fredoneze: ,,Tam-tiri-ri-ram-tam-tam’’. ,,Acolo unde nu-i ordine, e dezordine’’, asta e deviza lui şi pe ea se bazează şi ceilalţi 31 de interpreţi vocali şi instrumentişti ai orchestrei, fie că e vorba de tânărul Dan Doboş sau de marea vedetă a muzicii populare româneşti, Sofia Vicoveanca. Toţi îl ascultă şi i se adresează politicos cu Maestre.

La Drăguşeni şi-a petrecut şi cea mai mare parte a copilăriei. Este cel mai mare dintr-o familie cu patru copii – doi băieţi şi două fete – pentru care echilibrul a fost secretul unei vieţi armonioase care s-a transmis din generaţie în generaţie. Tatăl său, Mihai, sau Miluţă cum i se spunea în sat, avea două meserii, din care a furat câte ceva şi fiul. Cinci zile pe săptămână era constructor. Dar nu un constructor oarecare, ci unul care ştia să ducă o lucrare la bun sfârşit fără să ceară ajutorul nimănui, Dacă era vorba să facă o casă, atunci era şi zidar şi tâmplar şi geamgiu şi stoler. Dintre toate astea, cel mai mult îi plăcea tâmplăria, indiferent dacă era vorba să facă un căprior sau o grindă sau un instrument muzical. Ba chiar a şi făcut câteva viori şi un contrabas , putându-se spune că a fost şi lutier. Sâmbăta şi duminica însă, Miluţă Cobâlă devenea lăutar şi cânta la nunţi şi cumetrii. Nici un instrument nu-i era străin, dar cel mai mult îi plăceau vioara, braciul, contrabasul şi acordeonul. După 1950 nea Miluţă s-a pomenit preşedinte cu întovărăşirea, apoi preşedinte de CAP şi chiar deputat în Marea Adunare Naţională timp de vreo 20 de ani. În tot acest timp mama, Maria se ocupa cu gospodăria proprie şi cu îngrijirea celor patru copii.

Ioan Cobâlă a petrecut o copilărie lipsită de griji, chiar dacă nu o dată era trimis să muncească din greu la câmp, ceea ce nu s-ar putea spune că-i producea o deosebită satisfacţie; îşi aminteşte cum într-o zi a fost trimis la prăşit împreună cu surorile sale: ,,Am dus un rând până la capăt, dar m-am plictisit, am aruncat sapa şi am plecat acasă. Când au venit surorile mele, m-au găsit cântând la acordeon’’. Răspunsul tatălui n-a fost chiar pe placul fetelor: ,,Dacă el cântă, lăsaţi-l să cânte. Voi mergeţi la prăşit!’’.

Cine ştie dacă nu cumva de acest răspuns a depins cariera strălucită a lui Ioan Cobâlă. Nici ceilalţi fraţi ai săi nu au rămas in satul natal. Georgeta este acum educatoare pensionară, Aneta învăţătoare la Şcoala nr.10 Botoşani, iar Dumitru economist în Eforie Sud.

Activitatea muzicală a început-o încă din fragedă copilărie, atât părinţii cât şi ceilalţi din preajma lui întipărindu-i în gând şi în faptă dragostea pentru folclor. Pentru folclorul autentic, cules direct de la sursă, nu trecut prin mâna unor nepricepuţi, care nu o dată îi stâlcesc rostul pe pământ. La acordeon cânta încă de la şase ani, când abia se vedea din spatele burdufului, la 13 ani deja cânta la nunţi şi era apreciat de auditori, care-i prevedeau un viitor strălucit în arta interpretativă.

Că nu degeaba a şi fost solicitat să debuteze la radio. E un fel de a spune radio, dar pentru Ioan Cobâlă a fost un eveniment memorabil. A fost invitat atunci de Constantin Buzilă să cânte la staţia de radioficare a oraşului Săveni. Mai greu i-a fost să ajungă la microfon, că a fost nevoit să se urce pe un scaun, dar de aici încolo totul a curs de la sine, iar cei care au avut posibilitatea să-l asculte, n-aveau cum să-şi dea seama că dincolo de difuzor se afla un copil de nici 13 ani.

Împărţindu-şi eficient timpul între învăţătură şi muzică, le-a ordonat pe amândouă fără prioritate. Din clasa întâi până într-a şaptea a luat numai premiu întâi, iar mai apoi, la Liceul Laurian a fost un elev eminent, atât directorul Ştefan Dragomir cât şi dirigintele Mihai Tironeac având numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Latura muzicală era şi ea încununată de succese materializate în premii, la mai toate festivalurile naţionale la care participa.

Îi plăceau foarte mult matematica şi muzica, obiecte de studiu care aveau să-l călăuzească spre o carieră strălucită, atât de dirijor cât şi de manager al Orchestrei Rapsozii Botoşanilor.

Încă din liceu a înfiinţat un ansamblu folcloric multiplu laureat al ediţiilor Festivalului Cîntarea României. Se mândreşte şi acum cu aceste premii, mai ales că folclorul făcea cadru separat de celelalte manifestări declamative, specifice acelui festival. În liceu s-a îndrăgostit pentru prima oară. Pe Maria Buta o cunoştea din copilărie, fiind vecini, şi soarta i-a făcut să rămână nedespărţiţi. Şi în familia Buta folclorul era foarte îndrăgit, fratele ei, Laurenţiu Buta, fiind un cunoscut interpret de muzică populară. ,,Pentru ea cântam gratis la toate reuniunile de la Săveni’’ îşi aminteşte cu plăcere Ioan Cobâlă.

După ce a terminat liceul şi a luat cu brio examenul de maturitate a lucrat o vreme ca profesor suplinitor de matematică în satul natal. ,,Ca profesor de matematică am înfiinţat un ansamblu coral, un taraf şi o orchestră de muzică populară’’. Acelaşi lucru l-a făcut şi la căminul cultural şi premiile au curs unul după altul. Sfătuit de prieteni, a urmat cursurile Conservatorului George Enescu în Iaşi, secţia pedagogie. În facultate a studiat cu plăcere la mai toate disciplinele, preferate fiind cele de folclor şi armonie-contrapunct sub îndrumarea cunoscuţilor muzicologi Gheorghe Ciobanu, Achim Stoia şi Vasile Spătărelu. Despre rezultatele din timpul facultăţii , fiică-mea, când mi-a văzut carnetul de student mi-a spus: ,,Tată, dar n-ai fost un student rău’’.

La terminarea facultăţii, în 1974, a fost repartizat ca metodist cu probleme de muzică la Ateneul Tătăraşi unde imediat, cum îi era deja în fire, a înfiinţat o orchestră. Întâmplarea a făcut ca nu după multă vreme să devină vacant postul de dirijor al Orchestrei ,,Rapsozii Botoşanilor’’. ,,Îmi venea greu să-i părăsesc pe cei din Iaşi, dar am vrut să vin aici, mai aproape de casă’’. L-a lăsat pe Costică Lupu, bunul lui coleg de studenţie, să conducă orchestra din Iaşi şi a venit la Botoşani, începutul fiind destul de anevoios.

,,Până în 1976 m-am luptat cu notele şi portativul. A trebuit să fac o şcoală aici de profesionalizare a instrumentiştilor şi soliştilor. O dată obişnuiţi cu notele, fiindcă până atunci mulţi cântau după ureche, angajaţii orchestrei au trecut la familiarizarea cu succesul’’.

Zeci, sute de festivaluri, în ţară şi peste hotare, înregistrări la radio şi televiziune, aprecieri favorabile din partea marilor specialişti în muzicologie, aplauze sincere din partea spectatorilor, premii nenumărate întregesc astăzi, la 35 de ani de la preluarea orchestrei de către Ioan Cobâlă un palmares de invidiat. Dar cea mai mare realizare o consideră faptul că niciodată n-a făcut compromis de la calitate şi autenticitate. Când a trimis spre înregistrare la radio 80 de piese, criticul muzical Smaranda Oţeanu – un înverşunat luptător împotriva poluării folclorului – a selectat 77.

După 1990, când orchestra a ieşit din subordinea sindicatelor, a fost numit director, funcţie pe care o deţine şi în prezent, Spectacolele s-au înmulţit, profesionalismul impus de Ioan Cobâlă fiind apreciat nu numai de specialişti, ci şi de toţi iubitorii muzicii folclorice. Mari interpreţi ai muzicii populare româneşti au fost încântaţi să se afle sub bagheta maestrului: Maria Ciobanu, Irina Loghin, Ion Dolănescu, Angela Moldovan, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Dumitru Fărcaş, Veta Biriş, Tiberiu Ceia, Ana Pacatiuş, Maria Cornescu, Elena Roizen, Gheorghe Turda, Liviu Vasilică, Floarea Calotă, Laura Lavric, Anton Achiţei, Daniela Condurache sunt doar câteva nume care-i vin pe loc în memorie. Neomiţând-o, bineînţeles, pe inegalabila Sofia Vicoveanca, cea care de ani buni este şi angajată a Orchestrei Rapsozii Botoşanilor.

Nu-i festival important în ţară sau pe mapamond, de la care să nu sosească o invitaţie de participare pe adresa maestrului. Doamna Maricica, soţia, care îi este şi secretară, le triază, după care încep pregătirile de deplasare. În cei 35 de ani de activitate, Ioan Cobâlă şi orchestra Rapsozii Botoşanilor au concertat în ţări de pe toate meridianele: Republica Moldova, Ucraina, Finlanda, Algeria, Maroc, Polonia, Italia, Franţa, Germania, China, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Danemarca şi încă multe altele.

În ţară n-a lipsit de la marile festivaluri Maria Tănase, Cerbul de Aur, Mamaia, Calatis ori Festivalul Strugurele de Aur de la Jidvei. La o atât de încărcată agendă, nici n-ai zice că Ioan Cobâlă mai mare timp liber. Dar Dumnezeu a pus o ordine în toate şi numai cine nu vrea să o respecte nu are timp şi pentru relaxare. Cum deviza lui este ,,Acolo unde nu-i ordine, e dezordine’’ îşi face timp şi pentru o discuţie cu prietenii la un pahar de vin – îi place vinul alb, mult şi gratis – şi pentru lectură sau să vizioneze un film bun.

În această privinţă este un romantic întârziat, autorii preferaţi fiind cei ce îşi trag seva creaţiilor din cultura populară tradiţională: Eminescu, Creangă, Alecsandri pentru că, spune el, sunt mai aproape de folclorul românesc. Nu agreează filmele cu violenţă fiind mai apropiat de marile capodopere ale cinematografiei ca Zorba grecul sau Pe aripile vântului.

Şi tot în timpul liber se mai ocupă şi de tâmplărie, o altă pasiune moştenită de la tatăl său. Singur îşi face decoraţiunile interioare din apartament ori piese pentru instrumentele muzicale. Oana, singurul copil al familiei Cobâlă, după ce a absolvit facultatea de limbi străine şi a predat câţiva ani franceza şi engleza la Liceul Laurian şi Liceul de Informatică Iaşi, a căutat noi orizonturi. Şi le-a găsit la Compania Aeriană Emirate’s Dubai, unde este stewardesă.

Despre preferinţele sale culinare, nici nu poate fi vorba. ,,Sunt un gurmand’’, spune el şi spune totul. Anii însă trec şi se va apropia de vârsta pensionării. Atunci va avea timp berechet pentru a-şi îndeplini un alt vis al său: ,,Vreau să las moştenire generaţiilor viitoare tot ce am adunat eu din folclorul muzical botoşănean, fie pe CD, fie în lucrări tipărite. Dar, pentru asta trebuie să-mi pun ordine în lucrări. Pentru că, nu-i aşa, acolo unde nu-i ordine, e dezordine…!’’