ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 23 Mart. 2018
Prezentare carte de Marin IFRIM
Publicat: 23 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Ion Lazăr da Coza, un Vezuviu în literă și spirit creștin

    Înainte de a lectura cea de a șasea carte a lui Ion Lazăr da Coza, am dat un mic ocol prin CV-ul său literar. Autorul cărții la care fac referire acum (”La umbra Vezuviului”, roman, Ed. Salonul literar, Odobești, 2016, 274 pag) a debutat cu poezie în revista ”Ramuri” (1987) și cu proză în ”Convorbiri Literare (2006). Este prezent în multe antologii și a obținut numeroase premii, inclusiv unul internațional, în Italia. Colaborează la reviste importante, din țară și din străinătate, cu versuri și proză. Despre cărțile sale au scris nume (re)cunoscute în literatura contemporană: Ion Panait, Dumitru Pricop, Corneliu Fotea, Valeriu Anghel, Culiță Ioan Ușurelu, Gheorghe Andrei Neagu, Mircea Dinutz, Gheorghe A. Stroia, Elena Otavă, Tudor Cicu ș.a. Are o activitate consistentă și în spațiul virtual. Ion Lazăr este născut în ziua de 2 aprilie 1963, în comuna Tulnici, județul Vrancea. Lectura intermitentă a cărții mi-a luat trei zile. Un roman antrenant, scris de un autor cult, informat din punct de vedere istoric și religios. După ce am dat ultima pagină, la vreo două zile, până să mă hotărăsc dacă e cazul să scriu despre această carte, am găsit, în ”Convorbiri Literare”, din luna martie a anului în curs, o recenzie superbă semnată de cunoscutul și altruistul scriitor Emilian Marcu, care, mai iute la lectură, parcă mi-a luat cuvintele din gură:”Cu siguranță că această carte, La umbra Vezuviului, scrisă de Ion Lazăr da Coza are un acut accent de unicitate în literatura română contemporană, prin modul de tratare a unui subiect nu chiar la îndemîna oricui, prin multitudinea de detalii și de nume legate de perioada istorică de la începutul primului mileniu creștin. Avînd un ascendent în Quo vadis de H. Sienkiewicz, autorul urmează în mare măsură același traseu scriitoricesc, spre sau dinspre începuturile creștinismului. Ce este de remarcat la Ion Lazăr da Coza, pe lîngă harul de autentic prozator, de constructor de lumi, este cunoașterea pînă la detaliu a acestei epoci de la confluența dintre politeiști și monoteiști, dintre urgisitorii creștinismului și cei dedicați, pînă la jertfa supremă acestei noi religii incipiente”. Ion Lazăr da Coza scrie cu o poftă vecină de intrarea în transă, văd și simt în frazele sale pulsul unui atlet care nu mai vede și nu mai aude nimic decât liniștea potoului, locul definitiv în care să-și savureze bucuria, istovirea meritată, victoria deslușirii, construcția în care să-și adăpostească viziunile. O reconstrucție, de fapt, făcută cu mijloace moderne de informare și verificare a unui trecut mai limpede decât prezentul. Din lunga istorie a Imperiului Roman, Ion Lazăr da Coza se ocupă de câteva decenii bine conturate, înainte de istorica erupție a vulcanului Vezuviu, expunând aproape științific viața de zi cu zi și preocupările spirituale ale locuitorii cunoscutului oraș Pompei. Parcă totul s-a întâmplat ieri! Oricât de mult aș încerca să găsesc câte ceva deosebit în această narațiune exemplară, ceva care să-i fi scăpat lui Emilian Marcu, se dovedește zadarnic, așa că, vorba ceea, ”să dăm Cezarului ce este al Cezarului”. Drept pentru care citez încă o dată din cronica acestuia: ”Acțiunea romanului se desfășoară la începuturile secolelor I și II de la crucificarea lui Iisus Hristos cînd în memoria unora încă erau proaspete jertfele și crucificarea și cînd obiceiurile și datinile străvechi ca adorația pentru zei se interpătrundeau cu iubirea pentru Mîntuitor, cum se făcea trecerea de la ritualurile vechi la cele noi, mai ales prin femei, pentru că ele constituiau temelia casei și a castei, pentru că ele formau lumea ce urma să vină, lumea cea nouă avînd grijă de educația copiilor. Avînd un vădit caracter filmic, romanul La umbra Vezuviului este pigmentat de foarte multe scene memorabile, scene, adesea, cutremurătoare, precum acea scenă de luptă între doi gladiatori și o ursoaică și apoi puiul ei. Scena ar fi fost aproape firească dacă nu ar fi apărut în toiul luptei și puiul ursoaicei, cel care a amplificat drama prin sacrificiul de care a fost capabilă mama, autorul făcînd o subtilă trimitere la modul cum își apără orice mamă pruncul. Aluzia pare evidentă și cu o anume trimitere la Flavia Antonia, cea care acceptă să i se schimbe la naștere fiul, un mic monstru, cu cel al Saphirei care născuse un copil ca un înger. Cu multă iscusință autorul știe să-și poarte cititorul printr-o lume fabulatorie, o lume greu de imaginat în zilele noastre, în care astăzi puteai să fii invitat la masa împăratului, iar mîine să te rogi de cerșetori să te primească lîngă ei, la umbra unui templu. Atmosfera cărții redă perfect începutul unei lumi noi, cînd apele nu s-au separat încă de pămînt, cînd totul este sub semnul întrebării și al incertitudinii…Romanul este bine documentat, incandescent pe tot parcursul său, spune în prefața la acest roman Culiță Ioan Ușurelu. La umbra Vezuviului este romanul începutului erei creștine de după răstignirea lui Iisus Hristos prin apostolii Petru și Marcu, o eră de mari frămîntări și jertfe; surprinse în aceste pagini. Ion Lazăr da Coza, tributar unei documentări serioase se implică în această lume în așa măsură încît cititorul este dus în ispita de a se crede că autorul a fost contemporan al acelei perioade, sau și mai mult că trăiește, el însușii în acele timpuri. La umbra Vezuviului de Ion Lazăr da Coza este o carte densă, consistentă, cu mute întrebări despre o lume crudă, și la propriu și la figurat, o lume în plină construcție”. În concluzie, am descoperit, la rândul meu, un prozator cu vână, o bucurie pentru literatura de azi, un nume în care, sunt convins, editurile, inclusiv cele cu ștaif, ar putea investi bani și speranțe. Pariez pe viitorul literar al acestui autor ajuns într-o ipostază  favorabilă șieși și norocoșilor săi cititori. Ave!