Originile etnice balcanice ale lui Ion Luca Caragiale au născut multe controverse de-a lungul istoriei literaturii române, deși nu ar fi trebuit. Am recitit recent celebra biografie despre viața lui Ion Luca Caragiale scrisă de criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu și publicată în 1940. Am recitit cu mare atenție și acribie și nicăieri între rândurile monografiei nu am descoperit un document care să ateste științific că familia lui Ion Luca Caragiale ar fi fost o simbioză balcanică etnică greco-albaneză. E adevărat în 1812, bunicul marelui dramaturg român era bucătar la Constantinopol și se numea Ștefan. El era considerat de funcționarii otomani ca și grec din Kefalonia venit în capitala imperiului turcesc. În realitate bunicul Ștefan s-a considerat arnăut, dintr-o familie albaneză ajunsă în insula din Marea Ionică, vecină cu Albania medievală. În realitate Ștefan, deși de cultură greacă, posibil să fi fost aromân emigrat în Kefalonia și s-a specializat din oierit pe meseria de ”cofetar”. Să nu uităm că în secolului XIX toți aromânii erau considerați greci de tânărul stat independent Grecia, mai ales de cei din Imperiul otoman. Aromânii, ca să răzbească prin emigrația lor, datorită naționalismului grecesc și celui islamist albanez, în cele două imperii otoman sau habsburgic, vorbeau limba greacă pe care o foloseau în comerț, dar și unii dintre ei se declarau greci pentru că erau priviți cu simpatie de marile puteri. Habsburgii au oferit privilegii aromânilor care se declarau greci.

Bucătarul Ștefan a avut trei fii Luca, Costache și Iorgu, cu care vine la București la chemarea domnitorului fanariot Caragea, în 1812. De aici i-ar fi venit numele de familie Caragiali de la domnitorul fanariot, deși Carageali înseamnă în limba turcă ”mărăcin negru”. Tind să cred că numele Caragiali obișnuit la românii din Balcani era adevăratul nume de familie al bucătarului Ștefan. Vezi și numele Caragiu al marelui actor aromân Toma Caragiu. La București bucătarul Ștefan devine răsfățatul domnitorului pentru produsele sale delicioase de cofetar și patiser. Atras de teatru, Luca, tata viitorului scriitor, s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului ”grec” Luca Chiriac Karaboas. Niciun document nu atestă că brașoveanca Ecaterina era grecoaică. La Brașov funcționa biserica greacă în Șcheii Brașovului, dar asta nu însemna că era frecventată de greci, ci de aromânii de limbă română care au ridicat biserica. Mai mult un document de pe la 1750 vorbește despre credincioșii bisericii grecești din Brașov, oraș din imperiul habsburgic, că au alungat preotul de limbă greacă și au adus un preot-duhovnic de limbă aromână care oficia Liturghia în curata limbă românească. ”Biserica grecească” era doar o denumire generală dată de autoritățile imperiale bisericii ortodoxe din Brașov sau Cluj, dar acestea aparțineau comunității aromâne care erau bilingvi, mai ales atunci când și foloseau limba greacă în comerț. ”Biserica din deal” de la Cluj era ”grecească”, dar ctitorită de aromâni, pe la 1790, numiți greci de autoritățile habsburgice. Deci, Luca și cu Ecaterina au format o familie de aromâni tipică, strămutată în statul Țara Românească – Muntenia, în satul cu numele Haimanale, unde Luca devine ”avocatul” mănăstirii Mărăcineni.

În satul Haimanale, azi I.L. Caragiale, pe 13 februarie 1852 se naște marele scriitor, care deși după mamă și tată ”grec” nu a știut mai mult de câteva cuvinte în limba greacă toată viața. În istorie există mereu o logică. Dacă Ecaterina, mama scriitorului era grecoaică, era imposibil să nu-l învețe pe micuțul Ion Luca Caragiale limba maternă, măcar un lexic de bază în greacă. Orice mamă își alintă copilul în limba maternă. Dar să vezi că micuțul Caragiale era alintat de mama ”grecoaică” doar în dulcea limbă românească, iar tatăl albanez arnăut nu a catadicsit să-l învețe câteva cuvinte în albaneză sau greacă, într-o epocă când limba greacă încă era la putere în cultura și Țara românească. De ce nu l-au învățat limba greacă pe micuțul Caragiale nici mama ”grecoaică” Ecaterina, nici greco-albanezul tată Luca? De ce? Pentru că aceștia nu erau nici greci, nici ”arnăuți”, nici albanezi, ci români sud-dunăreni sadea, adică aromâni. Obsesia de a-l ”greciza” în monografia sa Șeban Cioculescu pe Ion Luca Caragiale nu are nicio rațiune și nici o bază documentară. Fără îndoială Ion Luca Caragiale este un român născut în satul Haimanale din Țara Românească, dar cu origini aromânești din Balcanii sud-dunăreni. Moftangiul nostru revoltat ca un Venturiano dintr-o ”noapte furtunoasă” și observatorul fin din ”momente și schițe” a fost un scriitor român genial cu origini aromâne sud-dunărene. Nu întâmplător ”românul absolut” Eminescu a fost prieten cu el.

Ionuț Țene