Primit pentru publicare: 19 iulie 2016
Autor: Prof. Doina DOBREANU, Subcetate-Harghita
Publicat: 21 iulie 2016
Editor: Olivian IVANICIUC
După surpriza apariţiei volumului Fragilitate – Cuvinte pe verticală (2016), „o fereastă spre viaţa sa, dezvăluindu-ne concepţii, trăiri, eşecuri, nemulţumiri, pe alocuri revoltă de cetăţean onest şi bun român ce-şi iubeşte neamul, ţara şi tradiţiile” (Dorina Stoica, Bârlad), iată că, la scurtă vreme, în acelaşi an, 2016, Ion N. Oprea, ne dăruieşte o nouă carte, scrisă în aceeaşi manieră: “Trăiri. Eseuri pe verticală”.
Ultima carte este prefaţată, cu autoritatea cititorului avizat, de Gheorghe A. Stroia. Titlul ales cuvântului înainte este: TRĂIRI, eseuri pe verticală sau… un alt mod de a conjuga REALITATEA. Gheorghe Stroia remarcă nu doar „mesajul clar, concret legat de nevoile, neajunsurile, problemele şi neputinţele unei societăţi bolnave de mărire şi putere, cu o sete acidă pentru înavuţirea unora, în detrimentul altora, de desfiinţare a identităţii naţionale, într-un proces de globalizare tot mai acerb”, ci şi „stilul său versatil, ferm, uneori acid”, prin care INO face dovada unui „militantism activ (…) pus în slujba idealurilor de democraţie, a libertăţii de cuvânt” a cetăţenilor.
Exegetul îşi exprimă solidaritatea „cu modul de a gândi şi de a activa al jurnalismului ieşean”, solidaritate care ar trebui să fie a întregului popor.
Este o carte, la fel ca şi precedentele cuvinte pe verticală, pe care scriitorul nu o numeşte, totuşi, de poezii, dar se explică la un moment dat:
„Am încercat o anume scriere pe verticală,
cum e moda momentului,
dar cine are nevoie de experimente,
cu teme curente,
nu-i timpul lor, acum ar trebui
o proză sau poezie socială
cu nerv puternic şi
Glas energic”
(Să cutremure, p. 55.)
Cuvintele pe verticală atestă însăşi atitudinea sa de Om vertical, de artist – cetăţean, „paznic la porţile ţării”:
„Dar,
eu,
simplu învăţăcel de şcoală veche-veche,
devenind un fel de scriitor,
rămân paznicul
şi celei recente,
îndemnând, în cărţile mele, să nu fie uitată,
nicicând
istoria patriei mele,
cu
bunele şi relele ei.”
(p. 167)
Octogenarul Ion N. Oprea consideră că, la vârsta sa, singura modalitate de a lua atitudine este scrisul. „Trăiesc mai mult în casă,/ Scriu şi citesc”, mărturiseşte Domnia Sa, „iar scrisul îmi este un dat extraordinar/ şi bizar…/în tovărăşia lui am lângă mine o lume” (Scriu, p. 48)
Crezul său de artist-cetăţean îl exprimă în poezia Cred:
„Cred într-o forţă salvatoare a lumii,
cred că omenirea va depăşi răul de astăzi
şi pe cel de mâine,
că se va ajunge
la o deschidere spre orizontul lumină”
(p.49)
Trăiri, eseuri pe verticală este o carte – sinteză lirică a stării de fapt prin care trece România, respectiv Uniunea Europeană, expresie a neliniştilor tuturor.
Este o carte – manifest, o carte – avertisment pentru răul ce bântuie lumea.
Titlurile textelor sunt sugestive, iar imaginile sunt edificatoare, îndemnând la meditaţie.
Ritmul exponerii – sacadat, alert, uneori nervos, alteori ironic, sarcastic – este susţinut de mijloace literare precum enumeraţiile nominale sau verbale, interogaţiile retorice:
„Am privit
chipul oamenilor tineri,
frumoşi…
dar arşi,
contorsionaţi,
topiţi,
ca lumânările,
lumânările aprinse,
pelerinajele,
imputările,
bănuielile,
interpretările,
acuzările,
chemările la judecată”
(Victimele, p.74)
„scriu despre ele (cărţile),
Să uit de rele,
să simt şi să ştiu
că încă sunt viu”
(Oaspete, p. 59)
„Cum să mă transform că nu-nţeleg nimic,
că nu aud şi nu văd ceva nimicitor,
înjositor, îngrozitor,
alarmant,
disperant
cum aş putea să nu mai fiu?”
(Impresionaţi, p. 54)
Demersul liric se încheie pe un ton optimist, încrezător în „fantastica sa capacitate” a continentului nostru „de a renaşte/ ca pasărea Phoenix, /din propria cenuşă”:
„Iar Europa,
o Veche istorie,
mereu în mişcare,
va dăinui şi mâine!”
(Soarta, p. 314)
„Naturaleţea stilului, simplitatea bătrânească a spunerii conferă volumului un profund sentiment de autenticitate a trăirii.” (Conf. Univ. dr. Doina Butiurcă, Târgu-Mureş)
14 iulie 2014, h.9,34
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania