Autor: © Madalina Virginia ANTONESCU. Toate drepturile rezervate.
Foto: Ion Popescu-Negreni; © Madalina Virginia Antonescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Date despre autoare
Madalina Virginia Antonescu este licențiată a Facultății de Drept, Universitatea București și doctor în drept european. Este autoare a mai multor monografii științifice și inter-disciplinare în domeniul științelor juridice și politice (Uniunea Europeană– un imperiu modern?/2005; Uniunea Europeană și organizațiile internaționale- studiu comparativ al dreptului internațional/2009, Instituțiile UE în perioada post-Nisa. O perspectivă a dreptului constituțional/2008). Este autoare a articolelor de critică literară: Ars poetica lui Lucian Blaga, o știință a multi-versurilor (I)/revista Constelații diamantine, aprilie 2024, anul XV, nr.4/164 ; Poezia sufistă persană /revista Constelații diamantine, iulie 2024, anul XV, nr.7/167 ; Dimitrie Anghel și fascinația persană a Golestanului/revista Constelații diamantine, iunie 2024, anul XV, nr. 6/166.
Poeme în stil haiku, tanka, renga
Culese și prelucrate, cu note introductive de Madalina Virginia Antonescu
Ion Popescu-Negreni (Negreni 1907- București, 2001), marele oltean născut pe plaiurile Vedei, în satul Negreni, lângă Optași-Tătulești, artist premiat cu Marele premiu al UAP/1987 și cu premiul Academiei Române pentru pictură/1992, cu expoziții pe continentele european și asiatic (în Ceylon), se revelează posterității nu doar ca un pictor de excepție (reprezentant al picturii senzitive) dar la o privire atentă ni se destăinuie ca prozator (prin literatura confesiunilor sub forma Jurnalului) și ca poet. Relevând o operă artistică multi-dimensională, ce trebuie decantată și analizată cu atenție nu doar de criticii de artă dar și de criticii literari, ”Papa Negreni” cum îi spuneau apropiații, se înscrie ca poet în curentul liric al neo-ruralismului rumânesc, exprimat în tonalități paradoxal asiatice, de genul poeziei haiku, tanka, hanka, renga (poemul în lanț) având forme lirice sculptate, elaborate și simplificate la maximum; alteori, poezia lui Negreni ni se destăinuie sub forma versului liber, ce trebuie dezghiocat din aparenta formă narativă a unor confesiuni de tip ”Jurnal”.
Țâșnind din textura de suprafață, cea a narațiunii confesive, poezia lui Negreni se conectează la filoane filozofice și expresive de tip medieval-asiatic, transportându-ne spre ținuturi proprii ale unor meditații disipându-se în melodicitatea elegantă a versurilor libere, reflectând o surprinzătoare ars poetica a pictorului Negreni.
Preferința pentru atmosfera bucolică, motivul trecerii timpului, tema contemplării frumuseții efemere a lumii fizice, bătrânețea, sentimental solarian al ființei, cultul vegetației, sunt teme acumulate într-o stare personală, definită ca o îmbinare între solitarul spirit autohton vedic al lui Negreni și meditația niponă de tipul căutării paradoxului în organizarea tainică a naturii, a sensului solemn, majestuos, bazat pe delicatețea emoției, pe sinceritatea și puritatea sacerdotală a reflecției asupra vieții și rostului omului creator în lumea mediocră. Observăm o similitudine între poesisul lui Negreni și sobrietatea măreață a meditației cu privire la un teluric grandios, care include obârșia, strămoșii, natura, de la macro-cosmos până la mugurele florii de cireș pleznind în ram, sentiment definit prin termenii de Shinto/ Calea cerească, acel înțeles nipon, transformat în sensuri vedice-autohtone de către senzitivitatea unui Negreni aplecat spre realizarea comuniunii cu pământul natal, cu originea sa țărănească, cu satul rumânesc oltenesc, cu soarele și cu ascensiunea spirituală, cu nevoia perpetuă a cunoașterii și a căutării.
Interogația retorică rămâne exprimată la orizont, ca un hotar pe care poetul și-l trasează singur, întruchipare a neputinței de a găsi exprimarea artistică și poetică mulțumitoare spre a fi înțeles de semenii săi: ”voi putea vreodată să redau ceea ce port în suflet ca să fie înțeles acum și totdeauna ? Astfel ca cei care vor veni să nu bâjbâie în neînțelegeri? Pentru voi care vreți să faceți lumea mai bună prin sentiment investit în artă, pentru voi zgârâi hârtii cu vârful condeiului. Găsiți-vă pe voi și din întortocheatele ocolișuri ieșiți la lumină imaculați, liberi și strălucitori cu tinerețea, aurora vieții”, ne îndeamnă poetul și pictorul (Jurnal, p. 52).
Din etapa poemului lung, poezia de tip tanka finală -hanka sintetizează o întreagă poezie, cumulând în viziuni panoramice senzațiile eului poetic descoperind simplitatea naturii și perfecțiunea ei în paradoxul ciclicității sale, prilej de reîntinerire veșnică. Poemele sunt inspirate din plaiurile natale ale satului oltenesc, pierdut în nemărginirea lanurilor ondulate de porumb și grâu, compunând un infinit cerealier, o bogăție inocentă a vegetalului pârguit acoperind orizonturile până la linia de întâlnire cu orizontul. Copleșit de sentimentul prea-plinului rural, teluric, vegetal, poetul se predă pe sine emoțiilor trecute și prezente, pe care le convertește în expresie artistică (în picturile dar și în micro-poemele sale); Negreni este un constant observator al tristeților și bucuriilor naturii, de la ”tufănele agonizând” în vasul de pictură la grădinile pline de pruni încărcați cu roade.
Spre deosebire de motivul preferat al poeților niponi (muntele Fuji, prunii înfloriți, floarea de cireș, livezile surprinse în inflorescențele primăvăratice specifice temei răsăritului soarelui și al primului anotimp), poetul Ion Popescu Negreni se dezvăluie în intensitatea trăirii senzitive a urieșescului și belșugului unui vegetal ce pogoară dinspre cerurile pline de lumina plenară a soarelui și se desfășoară mărețe, acoperind dealuri, câmpii și văi. Negreni este un poet vedic fascinat de plinătatea soarelui, pe care îl invocă în mod constant spre a contrabalansa monotonia sau alunecările spre tristețe și spleen.
Negreni nu este un orășean, deși a trăit anii maturității și ai senectuții sale în București; el rămâne un evadat din strâmtoarea citadinului, căutându-și grădini, imagini ale raiului oltenesc, migrând spre zonele limitrofe ale Capitalei, așa cum este grădina sa de la Otopeni ori mergând la sora sa Gica în Tătulești sau în satul natal Negreni, adevărat paradis oltenesc ori spre plajele însorite ale Măcinului dobrogean unde pictează peisaje acvatice. Prin sensibilitatea și originalitatea micro-poemelor sale, pictorul Negreni ni se descoperă ca o personalitate artistică complexă, maestru al stilului nipon de poezie (haiku, tanka, renga), alături de Veronica Porumbacu, Nichita Stănescu (în vol. Etica magna), Șerban Codrin, Aurel Rău, Olimpia Brendea Deșliu și de alți maeștri internaționali ai acestui gen liric.
Ion Popescu-Negreni (cel care a fost și rămâne un sacerdot al picturii rumânești a ”trăirilor senzitive”, stil unic în pictura europeană, Papa Negreni): pictor, scriitor si poet
Dintre poemele în proză identificate în proza confesiunilor lui Ion Popescu-Negreni (lucrarea Pagini de Jurnal, ed. Arc, 2000, București), cărora am căutat să le conferim substanța inițială, cea lirică, scoțând la iveală suplețea versului liber în care sunt gândite, eliberându-le de forma inițială (narativă) în care se găsesc înscrise ca într-o coajă de fruct în Jurnal, spicuim următoarele poeme cu structură de tipul poeziei japoneze (haiku, tanka, renga).
Xxxxxxxxx
(22 octombrie, 1967)
Xxxxxxxxxxx
(25 octombrie 1967)
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
(17 decembrie 1967)
Xxxxxxxxxxxxx
(3 august 1975)
xxxxxxxxxxxx
(1 mai 1976)
Xxxxxxxxxxx
(23 iulie 1976)
Xxxxxxxxxxx
(17 octombrie 1976)
Xxxxxxxxxxxxx
(4 noiembrie 1976)
Xxxxxxxxxxxxxxx
(14 noiembrie 1976)
Xxxxxxxxxxxxx
(11 septembrie 1976)
Xxxxxxxxxxx
(23 octombrie 1976)
Xxxxxxxxxxxx
(7 noiembrie 1976)
Xxxxxxxxxxxx
(23 noiembrie 1976)
Xxxxxxxxxxxxxx
(26 noiembrie 1976)
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania