Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

IONEL BEJENARU-CUNOSCUT ISTORIC ȘI PUBLICIST BOTOȘĂNEAN

INTERVIU

IONEL BEJENARU-CUNOSCUT ISTORIC ȘI PUBLICIST BOTOȘĂNEAN

PAUL UNGUREANU: Cum a fost copilăria dvs. în Botoşani – orașul grădină, înainte de a fi industrializat?
IONEL BEJENARU: Anevoioasă, cum altfel. Erau doar anii de după război, unde urmele acestuia erau atât de prezente… Într-un oraș plin încă de moloz că, mde, bombardamentele aviației germane își făcuseră efectul, plin de străzi desfundate căci, vorba ceea – ,,Scumpă urbe și frumoasă,/ Botoșani fără pavaj,/ Cine pleacă și te lasă/ Dă dovadă de curaj”, cu pâinea și alte produse de primă necesitate cartelate, cu un furnicar de căruțe, sănii, trăsuri și dricuri, cu un aspect edilitar care, mai degrabă, apropia orașul de sat, cu noian de restricții, cu noian de boli, între care cunoscuta poliomielită, ușile și ferestrele multor locuințe fiind înnegrite de anunțuri de genul- ,,nu vă apropiați – pericol de contaminare poliomielită!”, cu untura de pește băgată forțat pe gât la clasă, cu restricții de tot soiul și cu atâtea altele.
P.U.: Cum erau vacanțele școlare în perioada respectivă?
I.B.: Un cât de cât bun prilej de bătut mingea pe maidan, cu tovarășii de copilărie, de colindat terenurile de sport, de a practica eu însumi câte puțin din toate – fotbal, box, tenis de masă, șah și, cum altfel, chiar jocul de cărți, tot un fel de sport, dacă vreți. De adăugat și mersul la scăldat în iazurile târgului, la ,,culesul” cireșelor și vișinelor altora, precum și punerea în practică a giumbușlucurilor firești ale copilăriei.
P.U.: Din anii de școală primară și gimnazială, ce dascăli v-au marcat și au rămas în sufletul dvs.?
I.B.: Mai întâi o pomenesc pe învățătoarea mea de la Școala Elementară Nr. 3 din Lipovenime, Leia Rudich, evreică, de la care am învățat o excelentă gramatică românească, apoi pe profesorii Aurel Dorcu (istorie), Eufrosina Costeschi (diriginte și profesor de limba română), Aurel Muraru (matematică), Ioan (Jean) Damian (geografie, anatomie, chimie), Vasile Arnăutu (geografie), la care aveam nota maximă doar pentru simplul fapt că eram un foarte tânăr filatelist, Domnia Sa fiind șeful filialei locale a A.F.R., Ecaterina Mirescu (limba rusă), Vasile Brehuescu, Nicolae Butelanc, Liviu Covalciuc (educație fizică), Maria (Maricica) Vasiliu (matematică), ,,cățea Mops”, cum o numeam, și totodată vecina mea de mahala, Elena Artimon (Constituția R.P.R.), Ioan Iurescu (fizică) și alții și alții.
P.U.: Dar din anii de liceu, ținând cont că ați fost elevul unei prestigioase unități școlare, precum liceul ,,A.T. Laurian”?
I.B.: Mai întâi profesorii de istorie, Aurel Dorcu și Dragomir Ștefan, continuând cu Rebeca Segal (diriginte și profesor de chimie), Cecilia Boiarschi (matematică), Petru Ifrim (limba română), Dumitru Văcaru (fizică), Doru Blaj (ed. fizică), Ion Militaru (psihologie), ș.a.
P.U.: După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii ,,Alexandru I. Cuza” din Iaşi (1973), timp de 8 ani aţi predat în învăţământul botoşănean. Cum caracterizaţi cei 8 ani de activitate directă la catedră?
I.B.: Ca ani de entuziasm tineresc, de acumulare, valorificare şi satisfacţii profesionale, la Şcolile Stăuceni, Liceele Agricol (atunci), de Muzică (atunci), Textil (atunci), Şcoala nr. 6 (atunci), Liceul ,,M. Eminescu”, şi de nevoie şi altele.
P.U.: Din anul 1975 sunteţi muzeograf la Muzeul Judeţean Botoşani. Ce înseamnă pentru Ionel Bejenaru cei 35 de ani de activitate muzeografică, ştiinţifică şi profesională?
I.B.: Mai întâi şi întâi, ctitorirea acestui edificiu cultural, parcurgerea mai multor etape până la finalizare. Şi nu uşoare. Orice s-ar spune, nici un lucru nu vine de la sine. Muzeul Judeţean Botoşani este rodul unor acţiuni de cercetare şi documentare intense, al cunoaşterii şi valorificării patrimoniului cultural al zonei Botoşanilor, al unei bine gândite politici de achiziţii şi donaţii şi, nu în ultimul rând, al unui bun directorat, asigurat de Paul Şadurschi. 35 de ani de activitate în muzeu înseamnă o viaţă şi cu bune, şi cu mai puţin bune. În acest sens bat şaua pe neputinţa de a organiza sesiunile ştiinţifice anuale ale Muzeului Judeţean care, altădată, aduceau la Botoşani elita muzeologiei şi istoriografiei româneşti.
P.U.: Pe lângă bogata activitate de cercetare, aveţi şi o susţinută activitate publicistică în presa locală şi centrală. Cine v-a inoculat această pasiune pentru istorie? Dar pentru activitatea publicistică?
I.B.: Aş putea spune, privitor la inocularea pasiunii pentru istorie, că opera istorică rămâne factorul decisiv, mii de cărţi ţinând de istoria naţională şi universală stându-mi la activ, citite şi disecate, atât în faptica, precum şi în culisele evenimentelor, nu odată, mai importante decât prima. Fireşte au fost şi înrăuritorii dascăli Aurel Dorcu, Dragomir Ştefan, şi de ce nu tânăra profesoară atunci, Eugenia Cojocaru, din clasa a VII-a a Şcolii Elementare (gimnaziu) nr. 3 din Botoşani. Cât priveşte publicistica, proaspăt pionier, am debutat în ,,Scânteia pionierului”, apoi venind ,,Zori noi”, ,,Clopotul” (1972), ,,Caiete botoşănene” (în corpul revistei ,,Ateneu” – Bacău), ,,Manuscriptum”, ,,Contemporanul”, ,,Ararat”, ,,Literatura şi Arta” (Chişinău), ,,Tribuna” (Cluj-Napoca) ş.a. Neapărat, şi în anuarele Muzeului Judeţean Botoşani şi într-unele din omoloagele lor din România.
P.U.: Ce are în prezent pe masa de lucru istoricul şi publicistul Ionel Bejenaru?
I.B.: D-le profesor Paul Ungureanu, cum ştiţi prea bine, ediţia a doua ,,Dicţionarului Botoşănenilor”, revizuită şi (mult) adăugită faţă de prima, din 1994, cu includerea Botoşănenilor care o compun, cu termen (autoimpus) 2010, editarea unei monografii botoşănene, tot în 2010, a unui volum de umor, ,,Lame de plânsul lumii” şi, nu se ştie, de unde-o mai sări iepurele.
P.U.: Ca istoric, ce apreciere aveţi în legătură cu manualele de istorie înainte şi după anul 1989?
I.B.: Indiscutabil, cele de dinainte se distanţează net. De altminteri, privitor la modul lacunar al prezentării istoriei militare a Românilor în actualele manuale şcolare, am scris în revista ,,Viaţa Armatei” (Bucureşti).
P.U.: Cei care au rămas pe ,,baricadele” catedrei de istorie considerăm că prin reducerea orelor de istorie la o oră pe săptămână în învăţământul gimnazial şi liceal ca o lovitură dată sub centură de cei care de 20 de ani se chinuie cu aşa zisa reformă a învăţământului românesc. Care este părerea dumneavoastră în acest sens?
I.B.: Dacă este să mă exprim, avem de-a face cu o situaţie ,,înnebunitoare”. Una de ignoranţă crasă a diriguitorilor şcolii româneşti care, parcă, s-au angajat într-o competiţie anti-educaţională, anti-patriotică. Astfel, Istoria Neamului Românesc se pierde în negura prezentului!
P.U.: Prin ce se individualizează Muzeul Judeţean Botoşani de celelalte muzee naţionale din ţara noastră?
I.B.: Din start, conceptual, a fost gândit ca un lăcaş al valorificării istoriei locurilor, al patrimoniului cultural botoşănean, componente fireşti ale marelui cadru naţional. Aici trebuie bătută şaua ca să priceapă diriguitorii, care-or fi ei, acum şi-n vecii vecilor.
P.U.: Activitatea muzeografică mai este o atracţie pentru tinerii din zilele noastre?
I.B.: Pentru cei care pricep adevăratele ei rosturi, da. Apoi, la noianul de facultăţi care împânzeşte harta ţării, avem de-a face cu o puzderie de facultăţi de muzeologie, cu o explozie de absolvenţi, puţini fiindu-le dat să se înroleze serios în viaţa de muzeu, în complexitatea sa. Ştiţi ce? Măcar de-ar rămâne tinerii la calitatea de vizitatori de muzeu!
P.U.: Pe când o nouă ediţie a ,,Dicţionarului Botoşănenilor”?
I.B.: V-am răspuns deja – 2010. Ferm.
P.U.: Care este deviza dumneavoastră?
I.B.: Tot înainte!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5