Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Ionuţ Caragea – colaj poetic: Îngeri în lumea tenebrelor

    Ionuţ Caragea – colaj poetic: Îngeri în lumea tenebrelor

    Mâncătorii de visuri

    Trăim într-o lume de minuni banale
    în care răul devine credinţa cea mai de preţ
    şi te întrebi de ce strig?

    Trezeşte-te copile de nisip,
    îţi dăruiesc suflet de cuarţ
    făurit de inima mea, încă nestinsă
    de vânturile dorului!

    Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
    în fântâna dorinţelor,
    numai acolo
    oamenii sunt fără măşti,
    o mie de ochi nemişcaţi
    în o mie şi una de nopţi.

    Mă rog pentru picăturile de ploaie
    rătăcite pe dunele albastre,
    rămăşiţe uscate de mirodenie pământie
    ascund seminţe însetate de iubire.

    În depărtare aud cântecul fantomatic al nibelungilor,
    Odin încă-şi mai cheamă bravii luptători.
    Bătrâne,
    viermii ne surpă vieţile,
    suntem marionetele războiului in vitro,
    sclavii propriului nostru coşmar.

    Azi curcubeul este ucis de zeul smog,
    Valhalla a fost înghiţită de mâncătorii de visuri
    ce-şi slăvesc prezentul putred
    pe aleea celebrităţilor,
    alte stele răsar,
    cerul îl ating cu mâna
    zeii de râncedă carne.

    Trăim într-o lume de minuni banale
    în care binele este privit cu răutate şi dispreţ
    şi te întrebi de ce n-adorm?
    Mâine o să-l clonăm pe Iisus,
    îl vom ucide a doua oară,
    cu nepăsare, cu ignoranţă,
    cu sânge rece,
    îl vom îngropa de viu,
    astfel nu ne va mai orbi
    lumina de Paşte.

    Poimâine vom inventa maşina timpului,
    vom fugi în viitorul extatic,
    acolo unde clepsidrele
    sunt goale.

    Îmi vine să mă arunc cu braţele deschise
    în somnul adânc,
    dar mâncătorii de visuri mă opresc
    şi scriu.

    Vânzătorii de iluzii
     
    trăim într-o lume plină de adevăruri chinuitoare
    în care singura-alinare este o fiolă de morfină
    iubita mea seringă înţeapă înc-o dată-n venă
    mi-au ajuns bătăile inimii
    un stereotip de pickhammere

    lacrimile sufletului învelite într-un ambalaj de cuvinte
    îţi sărută tălpile poate vei prinde aripi
    trezeşte-te copile vin mamele călătoare
    purtând în ciocul lor un nou născut
    micul Mesia adus de Sfânta Barză

    plouă cu soare toate speranţele vor înmuguri
    îmi plac culorile curcubeului şi ochii tăi verzi
    până când vine toamna şi cade prima brumă
    pe straturi de-amintiri privirile mă-ngheaţă

    să nu crezi niciodată în Moş Crăciun
    un tip lunatic ca şi îndrăgostitul ce-a visat
    în nopţi cu lună plină la lunile de miere

    stau şi mă întreb
    de ce mi-au dat din biberon lapte praf
    vacile astea ce şi-au dorit să fie libere de turmă
    oare câţi oameni sunt sufocaţi zilnic
    de un prezervativ?

    îmi plac filmele
    sunt atât de reale
    iar au scris în ziar o minciună
    tirajele cresc
    îmi plac povestirile de dragoste
    şi totul despre sex
    personajele nu se plictisesc niciodată
    te ţin cu sufletul la gură
    ca-ntâiul deget din care ne-am hrănit
    singura realitate din universul acesta circumscris

    Babylon

    tragedia veritabilă a omului contemporan
    este discreditarea tragicului prin indiferenţă
    veritabilă de asemenea
    este combinaţia dintre nevoie şi insuficienţă
    soluţia mereu omnipotentă
    este virulenţa
    în ecuaţia determinismului
    valenţa
    creează nonvalori
    căutătorii de comori
    descoperă incompetenţa

    certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
    este colecţia de vise necitite
    preludiul este salvarea unei lumi inerte
    doar morţile sunt certe
    şi grăbite

    incoerent
    omul se zbate în angoasa cuaternară
    evoluţia pe scara degradării este inerentă
    relativitatea ne înconjoară
    doar decăderea-i soluţia stringentă

    ne contemplăm perfecţiunea
    în oglinzi opace
    şi răsărim cu toţii după ploaie
    în cursa vieţii
    umbra ne întrece
    în spate nu rămân decât gunoaie

    ne căţărăm pe vârfuri de iluzii
    păşim pe trepte de noroi
    ne pierdem vieţile-n confuzii
    noi am uitat cum să murim eroi

    tot ce-am rămas sunt frunze şi strigoi
     

    Colocataire avec Satan

    înconjurat de libertate
    iubeşti nespus jungla omului contemporan
    inflaţie de sentimente trupuri abrutizate
    colocataire avec Satan

    drogurile se legalizează
    filmele porno se recomandă curioşilor
    copii lăsaţi în creşe la mai puţin de un an
    sacrificiul de Paşte, un gest inuman
    colocataire avec Satan

    il faut toujours vivre sans avoir des réticences
    il faut mélanger le plaisir avec l`abondance
    biblia carte sfântă se reciclează
    trăim după legea zeului ban
    colocataire avec Satan

    trupurile noastre case de toleranţă
    Dumnezeu scârbit de tot ce se-ntâmplă
    închide ochii cerşeşte la colţ de stradă un ban
    dragostea ni se pare corvoadă
    vinde-ţi sufletul munca este în van
    colocataire avec Satan

    Îngeri mincinoşi

    au murit cuvintele
    hoituri stau întinse la marginea drumului
    plouă sufletul resemnat aşteaptă finalul
    viaţa îşi leapădă karma
    ca o piele de şarpe
    să crezi în metamorfoze să crezi adevăruri
    spuse de dragul minciunii

    să fii cu totul alt om pe jumătate străin
    pe jumătate de pe altă planetă
    să huruire ceva în tine ca o moară stricată
    inima să-şi achite nota de plată şi cine semnează
    umbra ţi-e martor şi cine semnează
    să vină îngerii de vată de zahăr
    să vină îngerii de zăpadă
    să vină îngerii pur sânge diluat
    în agheasmă

    Îngeri cu maturizare forţată

    până la urmă
    tot la aceleaşi compromisuri ajungem
    îngeri cu maturizare forţată
    rătăcind prin lumi virtuale
    în căutarea unui dram de tandreţe
    fericirea o lacrimă
    prohibită de zei

    gesturi mecanice
    impozit pe cuvinte spuse din inimă
    chirie pentru lumea pe care-o ducem în spate
    nu mai contează nimic
    doar legea şi ordinea
    chiar dacă sufletul nostru venetic
    cerşeşte în haosul cărnii

    ne ascundem speriaţi
    visăm cu deşteptătorul la tâmplă
    jurnal personal cu tristeţi şi angoase

    până la urmă…

    Lumea tenebrelor

    Tenebrele
    Marea problemă a acestei planete
    O lume invizibilă
    Care se mişcă impredictibil şi constant
    În jurul nostru
    Este blestemul unei generaţii
    Menită să închidă porţi
    Tenebre încăpăţânate să tragă cu dinţii
    De copilul din noi
    De bărbatul copil de femeia copil
    De îngerul care comite adulter
    Suntem studiul continuu
    Al disecţiei pe propriul creier
    Sub protecţia unei iubiri iluzorii
    Avem un discipol în fiecare dintre noi
    Eul raportat la celălalt Eu
    Mergând pe firul fragil dintre viaţa închipuită
    Şi viaţa pe care-o visăm infinită
    Un destin între credinţă şi negarea totală
    Dumnezeu un pretext al existenţei
    Tenebrele o manifestare directă
    A urii de a nu şti cine suntem

    Conspiraţia îngerilor

    în jungla cuvintelor
    mai întâi am învăţat să fiu OM
    dar ca orice naiv
    visam să mă ia cerul sub aripa sa albastră
    să fiu pasăre sau nor
    aşa încât mai târziu am încercat să zbor
    şi m-am lovit cu fruntea de lespezile negre
    semnez certificat de înger chior

    am trăit o viaţă în copaci din beton
    de cald îmi ţine o casă de lemn
    în care îmbătrânesc oasele

    cât de moale este cerul
    sub tălpile goale
    iar acolo sus departe
    negrul pământului
    pluteşte deasupra frunţii mele
    stele sunt lacrimile sfinţilor
    condamnaţi la tăcere

    doar visurile sunt din sânge şi carne
    vieţile sunt mistere
    în această conspiraţie a îngerilor
    doar curcubeul este brâul lui Dumnezeu
    care strânge suflete
    între lumină şi întuneric

    nu mi-am imaginat niciodată umbrele
    îngeri păzitori
    îndreptându-ne paşii
    spre lumea în care ne-am născut morţi
    şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

    nu mi-am imaginat niciodată Soarele
    un călău cu lacrimi de crocodil
    care-şi ascute dinţii pe retina îndrăgostiţilor
    la malul unei mări
    plină de culoarea ochilor mei

    Abdicarea lui Dumnezeu

    o întreagă birocraţie până la cerul tău, Doamne…
    …cozile sunt lungi, aşteptăm cuminţi să ne vină rândul
    certificate de naştere, de căsătorie, de deces
    rugăciunea spusă în fiecare seară
    crucea înainte de masă, slujba de duminică
    spovedania, să ni se ierte cele mai grele păcate
    erau vremuri
    când era mai ieftin să mori, Doamne
    şi mai simplu
    toate pomelnicele astea nu mai ajung
    gropile trebuie să le umplem cu aur
    o întreagă birocraţie până la cerul tău, Doamne
    aşa că iau cuvântul în mâini şi lupt
    ca un erou pe frontul suferinţei
    pentru eradicarea fărădelegilor sfinte
    strâng semnăturile oamenilor nefericiţi
    şi îţi cer, Doamne
    să abdici de la tronul împărăţiei tale
    manifeste, peste tot manifeste
    vrem alegeri libere
    revoluţia a fost înfrântă prin ignorare
    aşteptăm cuminţi să ne vină rândul
    nu există alternativă mai bună
    decât mila

     
    Eutanasia îngerului meu

    sunt plămădit
    din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
    priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
    fantomă alimentată de singurătate
    în colivia oaselor este închisă o inimă
    ce bate la poartă fără nici un răspuns
    inima este şi vie şi moartă
    pe jumătate înşelată
    de propriul ecou

    te simt dincolo de imaginaţie
    dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
    (i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag toată materia ta)
    secundele dansează streaptease în faţa plăcerilor carnale
    cerşesc infinitului începutul sfârşitului
    vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
    să trăiesc printre culori
    şi nu printre cuvinte născute din euforia
    de visuri şi speranţe alb-negru

    palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi
    degetele astea menghină ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
    celulele mele sunt spori care vor parazita universul
    ce mică-i lumea când te cuprinde colapsul iubirii
    prăbuşirea tuturor dumnezeilor
    în caverna omului primitiv

    cerul capotează
    toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
    sfinţii au chipul cioplit în marmura neagră şi rece
    eu mă închin la nişte rămăşite din lut
    seamănă cu nişte figurine
    cu sânii tăi aduc
    şi cu buzele tale
    (unde eşti coloana mea vertebrală este infinită şi plină de sevă)
    îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii
    sau rădăcini în inima Pământului
    pot fi vântul sau gândul
    şi-n lacrimă te pot scălda să fii nemuritoare

    aminteşte-ţi ce am simţit îngerul meu
    cea mai frumoasă clipă de sinceritate
    săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
    un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
    condamnat la dorinţă
    mai exist?



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5