Ionuţ CARAGEA – Un poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”

Dansul fulgilor de întuneric

şi dragostea, ce e dragostea
până la urmă?
e oaza din pustiul cărnii?
e mirajul?
e insula pe care naufragiem
şi plângem fără ca lacrimile
să ne ţină de sete?
e cerul nopţii spre care privim
luminile unor absenţe?
e râul care izvorăşte din inimă
şi se prăvăleşte în cascada
viselor aproape reale?

le mulţumesc zeilor
care au populat cu umbre
singurătatea dintre noi
umbre care dansează
atunci când oamenii
trec indiferenţi
unii pe lângă alţii

da, umbrele stau cu urechile
lipite de pământ
ascultă ritmul paşilor
noştri grăbiţi

şi dansează
dansul fulgilor
de întuneric