Irina Lucia MIHALCA

Ca visul din vis…

Pe treptele gândului îţi derulezi viaţa de la înălţime,
ca pe un peisaj privit de la distanţă,
proiectând lumina reflectoarelor.
În mişcare e totul. Lumină, întuneric şi culori.
Îţi croieşti propriul drum.

Laşi cuvintele să se aşeze,
elogiu adus necunoscutului.
Un strigăt, o chemare printr-un fir de legatură
între viaţă şi neviaţă, între vis şi nevis,
între trup, inimă şi gândire,
între lumi nepătrunse
oricui, oricând, oriunde.

Totul deschide şi închide porţi, universuri, lumi,
aplecat în faţa deschiderii închise în lacrimi.
Ai iubit şi ai fost iubit.
Ai dăruit şi ai primit mereu câte ceva.
Ai citit, ai gândit şi călătorit mult,
dar, mai presus de toate eşti recunoscător
pentru privilegiul
aventurii fascinante
numită viaţă, trăită intens,
pasionant, tumultuos, cu sensibilitate.
Acum toate astea sunt păpădiile
din zâmbetul ei,
mângâiate de invizibilul dans al vieţii,
cutreierând cerul primăverii prin fiecare trecere.
Ca visul din vis
inspiri adânc sărutul ei prin tăceri.

Suntem lumina, suntem pacea,
suntem uimirea plăcută a zâmbetului
de dinainte sau de după înţelegere,
suntem ce ne-am dorit, reflecţia gândului!
Suntem minunaţi!

– Lumină să fii, alin să fii, iubitoare şi iubită să fii,
hăruită şi sfinţită să fii
cu tainele toate ale luminii din iubire,
cu apa vie a iubirii adevărate să fii! – îmi spui,
privindu-mă în marea ochilor
în care te regăseşti.

26 martie 2017