Istoria  tehnicilor  picturii  murale
O abordare a conţinutului  stilistic  şi estetic

Dr.Dorin Macovei

• Perspectiva istorică  asupra tehnicilor,  ne  oferă  informaţiile necesare  la  nevoie, pentru  a  cunoaşte  specificităţile tehnice, stilistice şi estetice  ale diferitelor perioade în  ceea ce priveşte  pictura murală. Vom încerca o analiză a principalelor momente în istoria tehnicilor, a caracteristicilor  conceptuale şi formale, inconfundabile,  manifestate în  mod  constant.
• Vom emite păreri asupra stilisticii, asupra  ,,amprentei” particulare, asupra  a ceea  ce este  original şi  recognoscibil, asupra gustului epocii.
•  Ne  vom  referi  asupra  stilisticii, ca o  prelungire a  demersului  tehnic şi  vom  sublinia   elemente  comune  sau  care  diferenţiază  respectivele perioade.
• Acolo unde vom găsi relatări pe baza unor examinări atente în laborator, le vom aminti şi  ne  vom baza deasemeni pe surse scrise (demne de încredere), luând  în  considerare  numai  indicaţiile absolut verificate, aflate în tratatele de specialitate.
• Ne vom abţine a cataloga, cum foarte des întâlnim, frescă-o operă care poate a fost  executată în altă tehnică, dar căreia i se atribuie această titulatură doar în mod generic. 
• Am  încercat să emit anumite judecăţi asupra stilisticii abia după studierea mai multor  opere ce aparţin aceleiaşi perioade sau din aceeaşi arie geografică, observate global în acest sens, ca o caracteristică a timpului sau a zonei respective.
• Sunt anumite caracteristici ce definesc stilistic o perioadă sau alta şi vom încerca astfel să  desluşim de ce într-o anume etapă istorică s-a  folosit o  tehnică sau alta.  
• Apariţia şi practicare diferitelor tehnici murale nu este deloc întâmplătoare, ele fiind dictate  de  preferinţe  estetice, de considerente pecuniare sau de necesităţi de ordin conceptual.
• Îmbrăţişarea folosirii unei anumite tehnici este o opţiune ce  ţine  cont  de  mulţi  factori şi observăm  în  acest  sens  că: în  aceeaşi  perioadă, în  zone  diferite, apar diferenţe specifice, datorate de prezenţa sau nu a anumitor materiale,configurându-se modalităţi noi, particulare şi care au  performat sau nu.
• Preistoria
• Observăm astfel, că de la  primele picturi pe peretele stâncii, apar diverse modalităţi de  lucru susţinute de tot atâtea tehnologii.
• Este uimitor cât de diverse sunt tehnicile de lucru, chiar de la ,,începuturi” (ceea ce  cunoaştem a fi un început în domeniul picturii  murale )  şi  multitudinea de  presupuse  instrumente  folosite.
• Tehnica de lucru, destul de des folosită este aceea prin care oamenii paleoliticului s-ar fi  ajutat de o ţeavă, confecţionată prin scobirea unei trestii, pe care o foloseau la pulverizarea  pigmentului, ţinut în palmă, pe o scoică, etc., pulverizare ce se făcea suflând prin  tub. 
• Această metodă se utiliza după ce peretele era acoperit înprealabil cu o  substanţă grasă, care avea  rolul de  a fixa  pigmenţii, aflaţi în stare de pulbere fină şi uscată. Prin acest procedeu s-au  obţinut  admirabilele picturi în care blana animalelor se termină spre margini  cu  acel sfumato (contururile figurilor se ,, topesc”  discret în fond).
• Primele reprezentări în arta parietală, folosind ca suport pereţii peşterilor, înfăţişează  animale. Ele erau destinate unor  practici  magice şi  iniţieri  ce  duceau  la  identificarea  animalelor, dominarea  şi  capturarea  lor.
• În zona temperată a  Europei, în  special munţii  Pirinei, francezi şi spanioli 
• (Gargas în  Hautes Pyrénées, Lascaux –Dordogne; Altamira –Santander; Teyjat Les Combarelles, Font-de-Gaume, Rouffignac în Dordogne), găsim  numeroase reprezentări ce aparţin paleoliticului, reprezentări îndeobşte de animale, cum ar fi: zimbrul, mamutul, bizonul, calul. Găsim şi  reprezentări umane, mâini şi alte motive mai mult sau mai puţin abstracte.
• Pigmenţii folosiţi în această perioadă sunt cei  găsiţi în stare naturală: roşu, brun, ocru, iar  pentru contururi se folosea cu precădere negru, obţinut  din  arderea lemnului.
• Sunt specifice în această perioadă desenele obţinute prin gravare cu instrumente confecţionate din  silex (material  ascuţit şi  dur). Desenele  puteau  fi uneori  şi  colorate.
• Aşa  sunt  unele  reprezentări  în  Dordogne.
• O altă metodă, este cea prin care, după ce se punea  un strat de argilă  proaspătă pe  peretele  peşterii, uneori pe tavan, desenul, era realizat cu unul sau două–trei degetealăturate, prin  afundarea  lor  în  stratul de argilă. Un  asemenea  exemplu de  tehnică  întâlnim  la  Pech-Merle, pe  plafonul  sălii mari, reprezentând mamuţi.
• Imagine reprezentând  mamuţi de pe  plafonul  sălii  mari.
• Picturile executate prin  trasarea  cu cărbune negru, sau  diferiţi pigmenţi coloraţi, direct pe  pereţii de rocă ai peşterii, sunt foarte comune.
• Bizonii înfăţişaţi pe pereţii peşterilor de la Altamira, Spania, sunt un astfel de exemplu.
•  ,,În magdalenian, pictura  rupestră  paleolitică  atinge  punctul  maxim al  dezvoltării  sale, atestat în special de capodoperele de la Altamira şi Lascaux. 
• Principalii pigmenţi utilizaţi  de artiştii paleoliticului sunt  oxizii naturali de fier şi mangan, hematita, limonitu , care furnizează o gamă mergând de la ocru brun la galben şi cărora li se adaugă negrul (cărbune de lemn sau os) şi câteodată  albul (probabil un  fel de argilă). Se ştie că pământul roşu, utilizat deopotrivă pentr tatuaje şi în diverse rituri, avea în cea mai mare parte a culturilor arhaice o semnificaţie magico-religioasă. Fin măcinaţi, pigmenţii erau păstraţi în  cochilii, în pietre sau oase scobite.”
• La Gargas (Hautes- Pyrénées) sunt reprezentate mâini, executate ca tehnică, prin pulverizare, rezultând o imagine –negativ. Întâlnim şi aici aceiaşi pigmenţi: negru, ocru, roşu. Există două modalităţi, menţinute şi în zilele noastre, de reprezentare a mâinilor pe pereţii  peşterilor. Prima este cea prin care,  mâna introdusă în vopsea , este  aplicată  apoi  pe perete. Cea  de-a doua metodă, este  cea menţionată mai sus, prin care se suflă culoare asupra  mâinii puse  pe  peretele stâncii, caz în  care mâna apare ca imagine-negativ. (fig.nr.3)
• Chiar dacă aceste prime reprezentări picturale au fost iniţial executate al fresco, unele sunt  astăzi fixate prin carbonatare (asemenea frescelor).
• ,,Migrarea carbonatului de calciu prin rocă şi  cristalizarea  sa la  suprafaţă, continuându-se după executarea picturii, fixau pigmenţii ca într-o  frescă.
•   Dar realizarea, amploarea şi modalităţile acestui fenome depind evident de  condiţiile  geologice şi  climatice  ale  grotei şi de eventualele lor modificări în decursul timpului. Absenţa exsudaţiei calcaroase lasă pigmentul fără alt mijloc de fixare în afara porozităţii şi umidităţii peretelui, ceea ce antrenează cel  mai  adesea dispariţia  progresivă a picturii, după  cum  se vede mai ales în  diverticulul drept de  la Lascaux. Dimpotrivă, o exsudaţie abundentă riscă să o ascundă pentru totdeauna sub un strat prea gros de carbonat; proces care se poate vedea în  curs la Fond de Gaume. Buna  conservare a picturilor depinde de aci   înainte în  primul  rând  de menţinerea  echilibrului climatic al  grotei.”
• Reprezentările rupestre de la Tassili, din  nordul african, au făcut  obiectul unor numeroase studii, printre care cele a lui R.Vaufrey, F.E.Roubet sau Henri Lhote.
• Henri Lhote, scrie  ,,Spre descoperirea frescelor de la Tassili”, rod al expediţiilor sale din anii 1956-1957, carte care s-a bucurat de un  imens succes, descoperind lumii întregi frumuseţea picturilor  rupestre şi  importanţa  acestui tezaur.
• Temele cu  bovidee  sunt  caracteristice   mileniilor  IV-II  î.Hr. La  In-Tinerin, întro  scobitură nu prea  adâncă, într-o  stâncă solitară, se  găsesc trei  superbe antilope, pictate în roşu închis, ocru şi alb. 
• De jur-împrejurul lor se găsesc pete  răzleţe de culoare, semn că pictura se desfăşura aici pe o porţiune  mult  mai  mare. 
•  
• În  perioada expediţiei lui Henri  Lhote, când  acesta  a făcut  releveul picturii, pe această stâncă se aflau  unsprezece  antilope .
• Tot la Tassili, la Issaoualafan, întâlnim o tehnică  de pictură rupestră deosebită: după desenul executat pe stâncă cu multă acurateţe,  cu o piatră moale ca o cretă, ceea ce permite o cursivitate şi un duct  rafinat, se intervenea cu un vârf ascuţit, făcându-se pe această linie mici găurele, care apoi erau unite, într-o trăsătură continuă şi care astfel urmăreau cu fidelitate ductul desenului pregătitor.
• La Sefar (Tassili),  descoperim o adevărată capodoperă a genului. Proporţia, armonia formelor, mişcarea personajului, toate sunt realizate magistral. În cartea sa Henri Lhote, evocă astfel , această  compoziţie:
•  ,,Fără să-şi dea seama, audescoperit o  operă magistrală, care va  fi socotită printre cele mai  frumoase capodopere din toate  timpurile. Dar despre ce este vorba? despre  un bărbat şi o femeie, nimic mai mult. Dar ce bărbat, mai ales, ce femeie!
• Reprodusă în mărime naturală în ocru roşu, ea este aşezată în faţa interlocutorului ei, trupul foarte drept îşi poartă capul puţin aplecat, bustul e magnific prin proporţiile sale, talia bine  degajată, totul este de  un echilibru desăvârşit; sânii grei şi bine conturaţi, sânt sâni de femeie care a alăptat; un  picior este  întins, celălalt îndoit, punând în evidenţă curbura armonioasă a genunchiului, fineţea  încheieturilor.
•  Este o operă de o rară perfecţiune, demnă de greci prin studiul formelor corpului omenesc, demnă de cele  mai  frumoase  picturi din  Renaştere.
•  Cele două personaje constituie un ansamblu impresionan şi gândul că autorii acestei  capodopere sânt nişte oameni din epoca de piatră ne umple de uimire şi admiraţie.”
• Calitatea acestei opere care te lasă cu răsuflarea tăiată, ne îndreptăţeşte să dăm  crezare lui André Leroi-Gourhan, care susţinea că din punctde vedere  tehnic şi stilistic omul primitiv poate sta pe ,,picior de egalitate” cu omul modern.
• Aceste  pictur, ca de altfel majoritatea picturilor rupestre din perioada paleolitică, din Africa, Asia  şi Europa, sunt pictate direct pe stâncă, fără o preparaţie prealabilă.
• Aceste picturi  se află  într-o  perfectă relaţie cu peretele, formând cu acesta o strânsă legătură, urmărind uneori sugestiile plastice oferite de acesta.
• În  picturile din nordul Saharei,  din  mileniile IV-II î.Hr.,  s-au descoperit, prin metoda C14, urmele unor materii organice, care după părerea specialiştilor ar putea fi lapte sau caseină.
• În perioada neolitică, apar construcţiile din cărămidă crudă, legată uneori cu noroi, peste care se  aplica un strat de mâl sau  argilăalbă cu procente  maride materii  calcaroase. Pe aceste suprafeţe  se picta direct, fapt pentru care aderenţapicturii şi  coeziunea  tencuielii erau în  general  de proastă  calitate.
• Pigmenţii erau: huma, hematita, azuritul şi cărbunele de lemn. Liantul utilizat nu a putut fi  identificat.  Astfel de locuinţe au fost  descoperite  în Anatoli, o  serie  de pereţi  fiind  pictaţi  de  mai  multe ori,  de  fiecare dată stratul pictural precedent fiind acoperit cu un strat de argilă albă pe care se aplica pictura  nouă.
• Perioada neolitică esteconsiderată a fi perioada trecerii de la  naturalism la  stilizare şi  geometrism, trecerea de la arta magică la arta profană ceea ce reprezintă prima  mare mutare stilistică în istoria  artelor.